Mult poate rugăciunea mamei

Doamna Lucia din Timisoara mărturisește despre întoarcerea pe calea credinței și ajutorul minunat al Sfîntului Nectarie în viața dumneaei și a familei sale:

Din copilarie, mama m-a dus la biserica din sat si apoi eu, in orase unde am facut facultatea si-am fost repartizata mergeam des, nu in fiecare duminică. Am prins vremuri cand si lucram duminica, iar, uneori, cu copii mici, mai gateam si spalam si la masina. Nu-mi iert asta…au fost 5-6 ani.Au trecut si-am constientizat greseala. Apoi totul s-a schimbat in bine.
Am cantat in corul bisericii duminica si desi sotul si fiii nu ma-nsoteau, ma bucuram de tot sprijinul lor si acceptul de-a nu fi cu ei in parc sau la Teatrul de copii. Inainte de examene sau evenimente importante-n viata, logodna, nunta, botezul copiilor- mergeam la un preot pentru o rugaciune de multumire lui Dumnezeu pentru toate.
N-am avut niciodata insa,un duhovnic si nici la spovedanie n-am fost. Fiind plecata din localitate cu probleme de-ale serviciului, am stat ore-ntregi de vorba c-o colega care mi-a vorbit despre Taina Spovedaniei, ceea ce am si facut ulterior: am citit un Indrumar de spovedanie si chiar in acel post al Pastelui m-am spovedit si-mpartasit. Am simtit c-am renascut. Le-am povestit despre asta familiei si mi-a fost alaturi. Posteam miercurea si vinerea tot anul. Cautam si caut sa fac bine, sa ajut si fara sa-mi ceara cineva ajutorul.Necesar dar oare si suficient? Nu, sigur nu. Postul era, dar credinta inca nu devenise puternica. In familie, viata noastra a fost foarte buna si cu sanatate pana intr-o buna zi.
1 ) Se-ntampla-n urma cu 6 ani cand, brusc, Dan – fiul meu – de 22 ani, a început sa aiba palpitatii, in special noaptea, avea insomnii, ii scadea brusc tensiunea si pulsul si, pentru ca nici nu prea manca,devenise si hipoglicemic. De cateva ori am ajuns in toiul noptii la urgente medicale. L-am internat si la cardiologie. La analize, fiecare avea alt diagnostic. Am stat si eu cu el 6 zile si nopti incontinuu. Cei din familie nu erau acasa si am fost nevoita sa “trec” prin toate singura. Dupa externare, a intrerupt serviciul pentru un an si jumatate, iar eu m-am dedicat doar lui intru totul: cautam sa nu fie singur in casa, niciodata. Dormeam pe fotoliu noaptea, ca sa-i fiu aproape daca se trezeste brusc cu tensiunea 7-8 /cu 4-5 .
Cineva apropiat mie m-a sfatuit sa ma rog si-mi zicea la telefon: “rugaciunea mamei, mult poate”, dar parca eram surda la cele ce-mi zicea. Mi-amintesc ca dupa aceleasi vorbe la n telefoane primite, i-am zis :”Daca-mi mai zici sa ma rog, iti inchid telefonul”. Nu ma recunosteam. Si-am “asteptat” asa …un an.Mult. Foarte mult.Doamne, iarta-ma.
Cand fiul dormea, odata am intrat pe net si-am dat intamplator de-un blog închinat Sfîntului Nectarie. M-am logat si-am citit despre Minunile Sfantului Nectarie.Cum nu auzisem pana atunci de acest Sfant, i-am citit viata Sfantului, iar imediat am scris pe blog. Mare mi-a fost bucuria cand am primit si raspuns. Aceasta m-a incurajat si, pentru c-am citit toata noaptea minunile Sfantului, m-au facut a CREDE si eu ca, la orice facere de bine este grabnic ajutator. Imediat am devenit increzatoare, stiam ca va fi bine, aveam speranta si, mai ales, rabdare. Important e ca asta-i repetam mereu fiului meu :”Iti va fi bine. Mama se roaga pentru tine si tu sa crezi, mama”.
Am cumparat Acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul si-l citeam zilnic, in genunchi, cu lumanarea aprinsa. Citeam cu voce tare ca sa-mi fie ascultate rugaciunile si plangeam.Mult am si plans. Ma rugam pentru iertarea pacatelor noastre, ca parinti, si ca Sfantul Nectarie stand in fata Tronului lui Dumnezeu sa se roage si pentru fiul meu, pentru insanatosire. Intotdeauna ma rugam si pentru sanatatea familiei mele si-a tuturor celor bolnavi si sanatosi – fiecare dupa numele sau.
Am mers impreuna cu fiul la duhovnic si m-a sfatuit ce Acatiste sa citesc: ”Acoperamantul Maicii Domnului”; ”Acatist de Multumire lui Dumnezeu pentru toate”, alaturi de ”Acatistul Sfantului Nectarie”.

Picasso, ”Mother and Son”

Pentru prima data iata, am adormit pana dimineata, pe fotoliu, iar fiul la fel. Asa a fost prima noapte fara probleme, fara telefon la 112. Am citit langa patul lui 6 luni, zilnic acatistul Sfantului , rugaciuni si acatiste catre Dumnezeu si Maica Domnului, ca, prin rugaciune catre Fiul sau si Dumnezeul nostru, sa-mi ridice fiul din patul suferintei (rar, seara tarziu, ma plimbam cu el pe afara – caci refuza iesirea-n lume ).
In rugaciuni, i-am promis in gand si vorbind singura cu Sfantul Nectarie ca atunci cand va fi macar putin mai bine fiul, voi merge la Manastirea Radu Voda din Bucuresti (unde se afla moastele sale), pentru rugaciune, inchinare si, mai ales, multumire. Dupa patru luni, fiul mi-a devenit incet-incet cum era-nainte.Cu ajutorul lui Dumnezeu, al rugaciunilor Sfantului, al celor din familie si c-o prietena ce m-a-nsotit la Bucuresti, mi-am tinut promisiunea. Am ajuns dimineata la manastirea Radu-Voda, am mers direct la Slujba si-am ramas in biserica pana dupa terminarea slujbei.
Pentru prima data m-am simtit in alta lume: n-am vazut si n-am auzit decat preotii. Ma rugam intruna la Moastele Sfantului. N-am vazut cat de multa lume era din toate colturile tarii. Nu mi-a fost sete, foame. Totul era un vis trait. De cand am intrat, am stat doar in genunchi la Moastele Sfantului. Mi s-a parut ca timpul trecea prea repede. Am primit si-am adus acasa ulei sfintit de la candela ce arde deasupra Moastelor Sfantului si iconite pe carefiul meu le are si acum in camera lui, in masina, iar una la pat. Era in luna octombrie. Ne-am uns cu ulei zilnic, iar eu continuam sa ma rog Sfantului meu drag. Cei din familie imi ajutau si prin linistea din casa in acele-momente. Lumanarea aprinsa-n rugaciuni si lacrimile nu s-au mai uscat de pe obrajii mei.
In 9 noiembrie, la nicio luna, fiul m-a anuntat c-a participat la un interviu (cum se fac mai nou, prin net), c-a fost acceptat si lucreaza! De atunci, iata-s 6 ani si Minunea cu fiul meu s-a-nfaptuit repede, in nicio luna de zile. Aveam retineri cum se va descurca el, caci n-a iesit deloc sau foarte rar in lume pentru o vreme indelungata. Multumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Nectarie-sfantul meu drag si al familiei noastre. N-au mai fost probleme.
N-ar trebui sa scriu asta, dar, ca sa stiti, am continuat sa ma rog si sa-I multumesc lui Dumnezeu, asemenea si Maicii Domnului, Sfantului meu drag, Nectarie, ca au mijlocit lui Dumnezeu rugaciunile mele. Ceva insa am omis, am neglijat si nu pentru ca am uitat (poate eram prea multumita ) si incet-incet am revenit la viata de familie cu tot ce tine de facut-o mama.Cine-i mama, stie.
Ceea ce am omis este promisiunea facuta Sfantului. Am promis ca voi scrie despre minunile sale si nu m-am tinut de cuvant. Am promis ca voi reveni la Manastire din doi in doi ani, data fiind distanta de peste 500 km. Aceasta am incercat sa respect, m-am tinut de cuvant. Abia asteptam sa ajung, de acum toti ma sustineau in rugaciunile in care ma rugam pentru ei. Impartaseam Bucuria Minunii cu doamnele la biserica, cu cei de la serviciu, cu vecini si prieteni. Dar de scris, nu am scris. Am tot amanat sa scriu despre ajutorul dat mie de Sfant. In bisericuta unde merg eu, in cartier, chiar exista o icoana a Sfantului Nectarie. Cum n-am vazut ca cineva sa i se-nchine nici macar pe 9 noiembrie, le-am spus doamnelor despre Sfant, le-am adus iconite si mir de la Manastire. Nici preotul n-a amintit decat ca “azi sarbatorim Sfantul Nectarie”. Eram intristata in acea zi; de fapt pe mine trebuia sa fiu suparata, ca nu mi-am tinut promisiunea.
Multumesc Sfinte Nectarie c-ai adus multumire, bucurie,sanatate,intelegere-n casa noastra, in familia noastra. Cat voi trai, asa cum am promis, voi merge sa-ti aduc lauda si-nchinaciune la Manastirea Radu Voda-tot la doi ani. La Eghina n-am ajuns si nu cred c-o voi face din cauza problemelor financiare, desi-mi doresc mult.
Rugati-va Sfantului cu incredere,rabdare si credinta.Minunile se vor infaptui.
2) Acum doi ani, Ioan- celalalt fiu al meu- a fost disponibilizat, asa cum stiti ca se intampla mai cu toti tinerii si nu numai. La orice interviu, era amanat cu lunile, saptamanile, erau promisiuni, dar nimic nu se concretiza.Pierduse orice speranta de-a mai lucra-n tara.Situatia era cu atat mai grea cu cat avea rate lunare de platit pentru un credit luat. Am vorbit in familie, dar si cu duhovnicul meu: sa platim noi ratele pana la angajare (el fiind casatorit). Si asa am si facut.
Rugaciunile, posturile de miercurea si vinerea in tot anul, participarea la Sfantul Maslu, participarea la Spovedanie, Impartasanie-n posturile de peste an, faptele bune, mai ales gandurile de bine ma tineau in rabdare si-ncredere ca va fi bine (uneori ma napadeau altele, dar mi -am revenit repejor!! Nu, trebuie sa mai am rabdare, sa am incredere). Am hotarat cu cea mai draga persoana mie, sa citim rugaciuni pentru fiul meu 6 zile/luna,la aceasi ora.
Anul trecut se-mplineau cei doi ani pe care ii rinduisem intre pelerinajul meu la Man. Radu-Voda. Imi doream mult sa ajung la Bucuresti, la Sfant: n-am gasit de data asta pe nimeni sa ma-nsoteasca pana-n capitala. Unii prieteni ma-ndrumau si la alte biserici din tara unde sunt particele din Sfintele Moaste. Dar eu ”nu si nu: am promis si trebuie ajung”, imi tot repetam. Si Dumnezeu mi-a scos in cale doua colege, cu care-am ajuns la Radu Voda. Le vorbisem mult de Sfantul meu drag si isi doreau si ele sa ajunga acolo. Asta a fost la sfarsitul lunii noiembrie 2014.
Cum fiul devenea tot mai neincrezator ca va gasi ceva potrivit pregatirii lui, ii tot aminteam de Sfant ca nu-l va lasa, sa aiba incredere, sa se roage, sa se unga pe frunte cu ulei adus. Mi-a ascultat sfaturile, a avut incredere si rabdare.
La nici doua luni, pe 15 ianuarie 2015 a primit raspuns c-a fost acceptat pe-un post conform pregatirii si pe care si-l dorea. Slava lui Dumnezeu, inchinaciune si multumire Maicii Domnului si Sfantului Nectarie! Minunea s-a-nfaptuit, iata a doua oara .

3) In toti acesti 6 ani, am avut tot felul de mici bucurii legate de sanatatea celor din familie si nu numai, care nu se pot numi minuni. Pentru mine insa e o Minune ca Sfantul Nectarie m-a gasit, ca l-am cunoscut, ca il iubesc si ma iubeste. Dar nu doar pe mine, ci si pe sot si pe fiii mei mai ales .

4) Eu? Eu inca nu îmi tinusem promisiunea de acum sase ani, aceea de-a scrie despre Minunile Sfantului Nectarie in familia mea. In rugaciuni, mereu ii promiteam ca voi scrie, dar ceva ma retinea,poate. Acum am hotarat sa va scriu.

Rugati-va Sfantului Nectarie cu credinta si tineti-va promisiunile daca le faceti.
Sa nu amanati ca mine. Ii cer iertare Sfantul meu drag, pentru intarziere.

5) Acum o alta problema majora, dar nu de sanatate , s-a abatut asupra familiei largite – de data asta. Ma rog pentru rezolvarea ei si, cum nu stiu care-i binele, am vorbit cu duhovnicul care m-a sfatuit: sa am rabdare si sa insist pe cererea din rugaciunea Tatal Nostru “Faca-se Voia Ta”! Nu pot decat sa ma rog in continuare Sfantului meu drag, cu rabdare si-ncredere.

Ii multumesc lui Dumnezeu, Maicii Sfinte si Sfantului Nectarie pentru ajutorul si ocrotirea pe care le-am primit de la ei.

Iertare.

(Lucia)

Îndreptarea firii. Mărturii recente ale ajutorului Sfîntului Nectarie

„Cât am mai plâns acolo! Şi, minune!”

Povestea noastră este aceasta… În anul 2007, împreună cu alţi nouă rezidenţi din Italia am fost la hramul Sfântului Nectarie în Grecia (9 Noiembrie). Noi aparţinem de parohia din Udine. Acolo s-au întâmplat mai multe minuni, drept pentru care vă povestesc…

Cu noi era şi un catolic. Acesta se pregătea pentru botezul ortodox. După participarea la hram, s-a botezat, având în vedere că a primit şi încredinţarea dreptei credinţe. Cu o zi înainte să se boteze, diavolul a încercat să-l tulbure, povestea el, zicându-i: „Mâine te botezi, Nectarie, ha?…” Printre cei care au venit cu noi era şi o doamnă, care a avut cancer la sân şi la gât. Ea a aflat de la o altă enoriaşă de minunile pe care le face Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, mai ales cu cei bolnavi de cancer. Femeia a hotărât să meargă şi să roage pentru vindecare. A fost la sfântul şi cu uleiul pe care l-a adus acasă l-a vindecat pe tatăl ei, care avea şi el metastază.

Această femeie bolnavă de cancer a decis să ceară ajutor si mijlocire la Domnul, prin Sfântul Nectarie, înainte de operaţie… şi s-a vindecat! Total! Pe locul unde erau cele două tumori, au rămas doar două cicatrici. Apropiindu-se hramul sfântului în noiembrie, am făcut acest grup de zece persoane şi ne-am dus să îi mulţumim pentru ajutor. Eu însă nu îl cunoşteam încă pe Sfântul Nectarie. Dar s-a făcut el cunoscut, şi încă cum … Ceea ce ştiam despre el citisem în cele două acatiste ale sale şi toate cele scrise acolo le-am crezut, din toată fiinţa mea. Odată ajunsă acolo, mi-am dat seama de adevărul celor scrise şi pot să mărturisesc că am simţit şi miros de mir pe străzile Eghinei…la fel ca şi lângă racla cu moaştele sfântului.

Eu, fiind începătoare în ale Ortodoxiei, m-am gândit la înşelare, dar starea de lacrimi şi de zdrobire erau cu siguranţă daruri de la cei din înălţime… Mărturisesc că e adevărat că rugându-te cu capul sprijinit de patul sfântului, primeşti vindecare, după credinţă, în dar, chiar şi dacă nu ceri. Eu avem două chisturi pe ovar şi au dispărut efectiv, deşi eu nu cerusem vindecare trupească, ci sufletească, căci asta era durerea mea cea mai mare. Dar ştie Domnul ce avem nevoie şi fără să cerem…

După care fotografiile. Am încercat de câteva ori să fac poze, dar nu am reuşit, pentru că mi se închidea obiectivul aparatului de câte ori intram la sfântul şi atunci mi-am zis că nu vrea sfântul să fac poze, aşa că nu voi face. În ziua de hram, stând la capul raclei (că nu îţi vine să te duci de acolo), grecoaica care curăţa geamul raclei şi o altă româncă, care stătuse la rugăciune toată noaptea, au văzut ochii deschişi ai Sfântului Nectarie, probabil aşa cum noi îi vedem acum în fotografii (pe blogul respectiv sunt postate şi fotografiile). Şi mă trăgeau de mână ca să văd şi eu, dar spre nevrednicia mea, nici eu, nici alţii nu am reuşit să vedem nimic din ceea ce se arăta doar lor două. Am făcut fotografii înainte de plecare. Închipuiţi-vă bucuria şi frica ce m-a cuprins când m-am întors acasă şi am descărcat pozele pe calculator. La început am sesizat doar focul de deasupra sfântului cap, şi în timp ce le povesteam alor mei de ochii deschişi, nepotul se uita spre mama sa şi cu voce stinsă şi palid îi zice: „Mami, dar eu văd şi ochii deschişi”. Din acel moment am văzut şi noi….Aceste lucruri am vrut să le scriu spre mărturie pentru alţii. De atunci minunile nu au încetat să curgă în casa mea.

Să vă povestesc cea mai mare minune a Sfântului Nectarie în viaţa mea şi a soţului meu, Serafim. Soţul meu este italian, convertit la Ortodoxie, la cununie. A primit la botez numele de Serafim. După cununie nu puteam să rămân însărcinată. La analize, s-a descoperit că nu pot avea copii deoarece aveam sterilitate primară anovulatorie, care a fost confirmată atât in România cât şi în Italia. Eram disperată, gândindu-mă că nu voi avea niciodată bucuria de a râde alături de un copil. Disperare e puţin spus, numai cine a trecut prin aceste stări va înţelege vreodată cum este. Dar PUTEREA SFINŢILOR E MARE! Am plecat la Hramul Sfântului Nectarie pentru a-l ruga să-mi dăruiască un copil… Cât am mai plâns acolo! Şi, minune: am rămas însărcinată în cursul anului 2008, iar în data de 23 MARTIE 2009 am născut un băieţel superb, botezat NECTARIE, deşi eram STERILĂ, repet, sterilitate primară anovulatorie, confirmată atât în România cât şi în Italia. Dar vă zic că nu a fost zi lăsată de Dumnezeu să nu îmi ung pântecele cu ulei adus din Grecia de la candela sfântului, cu mers la Maslu şi rugăciune la sfântul, ca să Îl îmblânzească pe Domnul pentru păcatele mele. Căci toate bolile şi neajunsurile ni le dă Domnul pentru ca să ne întoarcem la El. Ca să ne dăm seama că am greşit şi să îi cerem iertare şi ajutor, că toată darea cea bună de la El vine, prin mijlocirea sfinţilor şi a Maicii Sale, Fecioara Maria.

După ce am rămas însărcinată, alte ispite! Am avut o sarcină teribilă. Am stat în pat aproape nouă luni pentru că am avut contracţii din prima lună a sarcinii. Naşterea nu vă mai spun… Dar toate s-au terminat cu bine, căci bunul Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfântul Nectarie mi-au fost alături până în ultima clipă. SLAVĂ DOMNULUI ŞI MAICII SALE PREACURATE PENTRU TOATE, BUNE SI RELE, CĂ TOATE SPRE ÎNDREPTARE ŞI BUCURIE ÎNDOITĂ MI-AU FOST DATE. AMIN.

Pace şi dumneavoastră şi întărire duhovnicească!

(Camelia Ungureanu, Italia)

„Până şi doctorii recunosc că este o minune”

Şi pe noi ne-a ajutat şi ne ajută Sfântul Nectarie în continuare. În urmă cu două luni am aflat că soţul meu are o tumoare în gât, neoperabilă şi netratabilă. După două săptămâni de la aflarea veştii, în noaptea de 21 iulie, s-a sufocat şi am ajuns cu ambulanţa la Spitalul Universitar. Au reuşit să îl intubeze la camera de gardă, deşi nu era niciun O.R.L.-ist şi cu atât mai puţin un chirurg toracic. Însă a făcut stop cardiac şi a intrat în comă. A fost mutat la terapie intensivă şi acolo ne-au spus că nu va trece noaptea, iar dacă se va mai trezi din comă, va fi oricum o legumă deoarece în timpul stopului cardiac creierul nu a mai fost oxigenat.

Ne-am rugat Măicuţei Domnului, Sfântului Nectarie şi Sfântului Ioan Rusul să ne ajute şi să mijlocească pentru el înaintea Bunului nostru Mântuitor. Şi rugăciunile ne-au fost ascultate. A trecut noaptea şi a doua zi s-a trezit din comă, fără să aibă cea mai mică sechelă. A urmat o operaţie cu 10% şanse de supravieţuire (trebuia să i se facă o traheostomă prin tumoare pentru a-i asigura respiraţia).

M-am dus la Mănăstirea Radu-Vodă, unde se află o părticică din moaştele Sfântului Nectarie, şi m-am rugat să îndrume el mâna doctorului care va efectua operaţia. M-am întors la spital cu o mare linişte în suflet şi nu m-am îndoit nicio clipă că va ieşi cu bine din operaţie. Şi chiar aşa s-a întâmplat: operaţia a fost un succes. În timpul operaţiei i s-a luat biopsie şi s-a descoperit că tumoarea este un limfom, o formă de cancer care răspunde la tratamentul cu citostatice. A început în regim de urgenţă la terapie intensivă prima cură de chimioterapie şi după două săptămâni petrecute la terapie intensivă a fost mutat într-un salon de la secţia de chirurgie toracică.

În urma traheostomei i s-a introdus o canulă prin care să poată respira, dar cu care nu putea vorbi. În ziua în care a terminat de citit cartea cu viaţa Sfântului Nectarie a mângâiat imaginea sfântului de pe copertă şi, în momentul în care a luat mâna de pe carte, a început dintr-o dată să vorbească. Au venit asistentele, medicii…nu îşi puteau explica cum poate vorbi cu acea canulă pe care o avea în gât. Dar noi ştim cel mai bine explicaţia: încă o minune a Sfântului Nectarie.

A urmat o a doua operaţie, prin care i s-a înlocuit canula cu un stent pentru a putea veni acasă (cu acea canulă era foarte mare riscul de infecţie). Soţul meu s-a dus pe picioarele lui în sala de operaţie, unde toţi au rămas uimiţi cât de repede şi-a revenit. S-au hotărât să îi pună stent-ul fără anestezie şi soţul meu s-a rugat încontinuu Sfântului Nectarie. Nu a simţit durere, nici cea mai mică jenă, absolut nimic. Sfântul nostru drag a fost alături de el tot timpul operaţiei.

Între timp a urmat şi a doua cură cu citostatice şi răspunde la tratament. Ganglionii s-au retras, gâtul lui acum e moale şi merge pe drumul spre vindecare. Facem în continuare Acatistul Sfântului Nectarie în fiecare zi, se unge cu ulei de la candelă şi de la Sfântul Maslu şi ne rugăm să ne ajute în continuare şi să se vindece complet. Până şi doctorii recunosc că ceea ce s-a întâmplat din noaptea de 21 iulie până în prezent este o minune.

Slavă lui Dumnezeu, Măicuţei Sale şi sfinţilor care mijlocesc pentru noi înaintea Domnului!

(Crina, 2009)

Sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/sfantul-nectarie-minuni-romania/

Pelerinaj la mănăstirea Sfîntului Antonie

Despre Părintele Efrem din Arizona (sau Filoteitul) a auzit aproape toată suflarea ortodoxă.

Ultimul ucenic [inca in viata, n.n.] al renumitului Parinte duhovnicesc Gheron Iosif Isihastul, Parintele Efrem Filoteitul este cel care in ultimii ani a intemeiat saptesprezece manastiri ortodoxe in Statele Unite ale Americii si in Canada, facand astfel ca pustiul sa infloreasca si ca pomul cel aproape uscat sa aduca roada, spre folosul multora, dar si spre rusinarea celor neroditori din neamurile de veche traditie pravoslavnica.(“Familia ortodoxa”, nr. 11 (22) / 2010)

Am rugat-o pe-o prietena a mea, care locuieste acum in Statele Unite, sa-mi povesteasca, sumar, pelerinajul ei in Arizona, la manastirea unde se nevoieste acum parintele Efrem, loc despre care unii stiu, dar cei mai multi nu. Este acolo un adevarat tezaur de traire ortodoxa ce trebuie descoperit, dar si aparat, acel far pe care Maica Domnului ni l-a cladit spre a ne tine capul sus intr-o lume din ce in ce mai bantuita de furtuni. Caci sa nu uitam, acolo unde s-a inmultit pacatul, va prisosi harul.

Bucurie!

Ma bucur sa pot spune ceva despre avva Efrem, desi experienta mea este destul de precara. Este o adevarata bucurie si un gind de intarire duhovniceasca extraordinara faptul ca se afla aici, cu noi, pe taram american. Am fost acum 2 ani impreuna cu, pe atunci, prietenul meu –  actualmente, sotul meu- intr-un pelerinaj la Manastirea Sf. Antonie din Florence, Arizona, cautînd sfat duhovnicesc de la un parinte deosebit cum este avva Efrem, dar si spre a aduce pace in inimile noastre insetate de lumina. Acolo am aflat, spre mirarea si mai marea mea bucurie, ca manastirea are si un al doilea hram, inchinat Sfantului Nectarie!
A fost o experienta unica, pe care nu am mai intalnit-o la nicio alta manastire si – deși subiectiv – nu este exagerat acest fapt, dovadă fiind marturiile similare ale miilor de pelerini.
Pentru un român, atașat de plaiurile mioritice, crescut si trait in conditiile noastre echilibrate climatic, a ateriza in Phoenix, AZ, intr-o zi de iulie (chiar de Sfantul Ilie) a fost echivalent cu a cobori realmente in infern. Erau peste 50°C si am crezut ca o sa lesin din cauza uscaciunii si arsitei. Peisajul dezolant, cu ceva tufisuri din loc in loc, orasele aproape pustii, cactusii imensi, toate acestea nu le vazusem decît in fotografii sau in filme.
Si totuși, cind am ajuns langa Florence, unde, culmea ironiei, se află una din cele mai mari si mai bine pazite inchisori din SUA, plină de criminali periculosi, am dat peste o alta “inchisoare”, pazită doar de Duhul Sfant. Din iad, am avut sentimentul ca am descins in Rai. Nu-mi venea sa cred ca in mijlocul unui vast teritoriu semidesertic, bantuit de coioti, se afla o adevarata oaza paradisiaca. Palmieri imensi, umbrosi, flori peste tot, havuzuri frematind cu apa cristalina, o padure deasa de maslini plini de rod, portocali cu ramurile aplecate si cite si mai cite minunatii! Pina si porumbei erau acolo si ma gindeam daca sînt autohtoni sau erau aduși chiar din dulcea Grecie.
Ceea ce n-o sa uit niciodata a fost frumosul gest de bun-venit. Fusesem avertizata ca oricine intra acolo trebuie sa pazeasca randuiala athonita, iar referitor la haine erau niste prevederi foarte stricte, atat datorita rosturilor manastiresti, cit si climei. Capul, mainile, picioarele, toate trebuiau acoperite bine de tot, femeile sa poarte o fusta lunga si sosete in picioare, prin care sa nu se vada degetele. Parul trebuia si el prins si tinut strans sub batic ori esarfa. Coborînd din masina, undeva in afara manastirii, mi-am cautat prin bagaje țoalele, transpirand instantaneu si cautand sa mi le pun in graba. Rezultatul a fost pe masura. Ciorapii nu i-am gasit, camasa imi ramasese mica (nu o mai incercasem de mult!) si imi crapau nasturii pe burta, iar minecile erau mai scurte decat trebuia, baticul șui. De-abia respiram… Călugarul de la pangar, care ne-a luat in primire, ne-a privit fugar, cu un zimbet milos si, spre totala mea surprindere, in loc sa ma certe, mi-a intins un pahar cu apa rece, pe care l-am baut dintr-o rasuflare. Apoi, ne-a dat si ceva dulce, cred ca rahat. Ne-a urat, cald, bun venit, am mai schimbat vreo doua vorbe, dupa care, la putin timp, fara sa-i fi spus ceva in sensul asta, a venit la mine cu o camasa curata si mi-a spus ca, daca am nevoie de sosete, imi va aduce unele noi.
Nu imi venea sa cred, mi-am adus aminte de toate babele care in fata chiliei cutarui parinte sau la intrare in manastire/biserica, te admonestau groaznic pentru tinuta si te dadeau afara fără drept de apel. Cita acreala! Si cîtă naturalețe in gestul simplu, plin de dragoste, al unui calugar umil care a simtit ca in momentul acela cel mai mult imi doream doar un pahar cu apa!
Am gindit atunci asa: iata o manastire in care se gaseste cu adevarat dragoste! De cind caut eu un astfel de loc!
Dupa ce ne-au repartizat in dormitoarele curate, frumos aranjate, m-am tocmit si eu, în sfîrșit, dupa rinduială.. Femeile erau asezate intr-un loc, barbatii intr-altul, familiile cu copii in alta parte. Am stat 4 zile acolo, de fapt doar 2 pline, dar a fost ca un vis: un Athos in miniatura in mijlocul desertului, deschis spre vizitare si femeilor.
Aveau slujbe de noapte de la ora 1 la 4, ziua inca doua slujbe, dar a fost o bucurie continuă. Nicio clipa cat am stat acolo, nu am simtit oboseală. Era un ritm existential ca o respiratie fireasca. Acolo am vazut prima data fratii facandu-si ascultarea cu rugaciunea lui Iisus spusa tare. Mai tarziu, am inteles ca asa se recomanda, mai ales incepatorilor, pentru a-si tine mintea concentrata pe rugaciune si a nu fi cu usurinta distrasi de ginduri sau de pelerini. Orisiunde se aflau, in bogata curte interioară maturînd frunzele, înșurubînd un bec sau, pur si simplu, mergînd pe coridoare, in jurul lor plutea, ca un zumzăit, cîntecul ritmic al rugaciunii.
Manastirea cuprinde cateva hectare, in curtea ei adapostindu-se mai multe bisericute si paraclise, inchinate fiecare cite unui mare Sfant (Antonie, Dimitrie Izvorîtorul de Mir, Nicolae, Gheorghe, Serafim de Sarov). În mănăstirea principală se află spre închinare și cinstitul cap al gherondei Iosif Isihastul, marele duhovnic athonit ce i-a fost îndrumator avvei Efrem, ca și parintelui Iosif Vatopedinul. 
Loc de pelerinaj vestit in America, dar și în lume, mănăstirea Sfîntului Antonie cel Mare este și un adevarat centru ecumenic, dar nu in sensul pervertit de astazi, ci in sensul originar al cuvantului, de ”întoarcere-acasă”. Sub cupola ortodoxiei, se strang aici toate neamurile drept-credincioase: rusi, greci, români, sirbi, ucraineni, fiecare vorbind pe graiul lui, dar si in limba tarii-gazda. Si nu numai ei, ci si cei din alte confesiuni crestine, vin aici atrasi de frumusetea miraculoasa a ortodoxiei. Toti insa pazesc rinduiala, cu evlavie si sfiala. Am vazut copii de-o schioapa, crescuti in spiritul bunei-cuviinte crestine, care pastrau o liniste aproape mormintala in timpul mesei, primind fara ifose mîncarea binecuvîntată (chiar ma-ntrebam de unde sa cumpar si eu un copil asa de cuminte si de frumos cum i-am vazut pe cei de-acolo!). Toti, de la cel mai mic (2-3 ani) pina la cel mai mare, pastrau tacerea si ordinea si acest lucru iti transmitea o pace nemasurata.

Am avut prilejul sa cunosc citeva grecoaice ce-l aveau ca duhovnic pe parintele Efrem si am stat de citeva ori de taina cu ele, reusind sa ma uimeasca prin cele povestite, ce-mi aduceau, intr-o lumina personala, cele ce stiam deja din cartile Parintelui, dar si lucruri noi.

Liturghia si celelalte slujbe se tin in greceste, ca in Athos, iar, la sfîrșit, parintele ii binecuvinteaza pe toti cei care ii cer acest lucru, printre care ne-am numarat si noi.
Nu am avut onoarea sa stam de vorba in persoana cu Parintele Efrem, din cauza multimii de oameni care venisera din toate colturile lumii, cu suferinte si probleme mari. Avva acorda doar citeva ore pe zi discutiilor duhovnicesti, cam 2-3 ore dupa-amiaza, dind o relativa prioritate celor cu probleme grave. Din pacate, nu am putut sta mai multe zile pentru a ne putea primi si pe noi. Am vorbit insa cu ucenicul Sfintiei sale, parintele staret Paisie, si asta ne-a fost spre mare bucurie si lumina.
Cu speranta ca-l vom revedea si poate vorbi Parintelui, am fagaduit sa ne intoarcem in Arizona cit vom putea de curînd, cînd va binevoi și Dumnezeu.
Si da, este acolo dragoste, pluteste in aer, am simțit-o de cum am pășit înăuntru, peste tot.

Toate detaliile legate de situarea geografica, de cazare si de randuiala, pentru toti cei interesati de pelerinaj se afla aici: http://www.stanthonysmonastery.org/

(In curînd, mai multe fotografii…)

Capetele Sfîntului Ioan Botezătorul

Deunăzi am citit un articol cu privire la un pelerinaj arbitrar la Basilica Sfîntului Silvestru din Roma, unde călătorul nostru, de bună credință, a fost uimit să regăsească, spre închinare, sfîntul cap al lui Ioan Botezătorul. Am rămas la fel de uimită, căci acestui cap m-am închinat și eu, dar nu la Roma, ci la Topkapî, reședința sultanului de la Istanbul, astăzi muzeu, fiind încredințată că era cu adevărat capul Înaintemergătorului Domnului, iar mîna lui, sfînta mînă ce L-a atins pe Mîntuitorul pe creștet. Am căutat să văd cum ar fi putut ajunge sfintele moaște la Roma, dar nu am găsit decît unele referiri, fără trimiteri la izvoare istorice. Așa că, pornind de la această dilemă: unde se află adevăratul cap al Sfîntului Ioan, am început o scurtă investigație, derizorie, e adevărat, căci nu am căutat decît prin sursele românești de pe internet, fiindu-mi spre scuză lipsa timpului în perioada pregătirilor pentru un drum mai lung. Dar, fiindcă azi s-a nimerit să fie chiar sărbătoarea Tăierii Capului Sfîntului Ioan, m-am gîndit să vă scriu și vouă rodul micii mele căutări.
În mod firesc, ar fi trebuit să detaliez istoria ascunderii și aflării Sfintelor Moaște ale Botezătorului, dar m-am gîndit că ea este îndeajuns de cunoscută din Sfînta Tradiție, dar și din lucrările istorice. Și totuși, simt că ar fi necesar un studiu temeinic care să pună cap la cap, riguros, știintific, toate informațiile, pentru a ne lămuri cu privire la autenticitatea relicvelor sfinte și a locurilor unde se află acestea. Dacă exista deja acest studiu (și mă gîndesc că trebuie să existe așa ceva!), dați-mi și mie de știre.
Pînă atunci, vă dau, celor care vă veți afla mai mult sau mai puțin întîmplător prin aceste locuri, o sugestie: mergeți și vă închinați sfintelor moaște ale ”celui mai mare născut din femeie” (Mat.11,11), cum Însuși Hristos, Dumnezeul nostru, l-a numit. Aici se află părticele din trupul Sfîntului, autentificate prin mijloacele știnței moderne, prin Sfînta Tradiție sau prin înseși minunile pe care le înfăptuiesc.

Capul Sfîntului Ioan Botezătorul:

Capul Sfîntului Ioan din Amiens, Franța

• Topkapî (de la fosta Mănăstire Studion, devenită moscheea Îmrahor Camii) – o parte din creștetul capului și părticele din antebraț și palma stîngă;
• Catedrala din Amiens, Franța (partea din față a capului);
• Basilica Sfîntul Silvestru din Roma, Italia (partea din spate a capului)?;
• Basilica San Giovani, Laterano;
• Moscheea Umayyad, Damasc, Siria (sper să nu se fi întîmplat vreo schimbare în perioada asta grea);
• Mănăstirea Prodromu, Petra, Grecia;

Mîna dreaptă (părticele):

• Mănăstirea Dionisiou, Muntele Athos, Grecia (antebratul si palma dreapta);
• Mănăstirea Cetinje, Muntenegru-o parte mai mare;
• Abația Citeaux, Franța;
• Mănăstirea coptă Sfîntul Macarie cel Mare, Sketis, Egipt;

Părticele din trupul Sfîntului:

• Biserica Sfîntul Gheorghe din Sozopol, Bulgaria;
• Biserica Sfîntul Vasile cel Mare, Calea Victoriei, București, România;

Cu siguranță mai sînt și alte locuri, însă, deocamdată, pe acestea le-am găsit eu.
Pentru mai multe lămuriri, o să vă dau și sursele:
http://www.doxologia.ro/istoria-bisericii/istoria-capului-sfantului-ioan-botezatorul

http://www.crestinortodox.ro/religie/capul-sfantului-ioan-botezatorul-119946.html

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/taierea-capului-sfantului-ioan-botezatorul/capul-sfantului-ioan-botezatorul-cinstit-musulmani-137235.html

http://manastireadornelor.blogspot.com/2012/09/capul-sfantului-ioan-botezatorul.html

http://theologhia.wordpress.com/2010/08/28/cuvant-la-taierea-capului-sfantului-ioan-botezatorul/

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-ioan-botezatorul/mana-sfantului-ioan-botezatorul-care-a-botezat-hristos-98655.html

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-ioan-botezatorul/moastele-sfantului-ioan-botezatorul-sozopol-bulgaria-128074.html

http://www.noriimei.ro/nord/moastele-sfioan-botezatorul/

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/relicvele-descoperite-in-bulgaria-acum-doi-ani-ar-putea-apartine-sfantului-ioan-botezatorul-615642.html

Pelerinaj la moaştele Sfântului Gherman de Alaska, dascăl al învăţăturii paisiene

 18 Februarie 2009 – Pe apele inghetate ale Oceanului Pacific, cu barca cu motor spre pustia Insula Spruce (Insula Pinului), mergem in cautarea locurilor in care a vietuit Sf Gherman din Alaska, primul sfant ortodox al Americii.

Ajuns la capatul lumii in pamant pagan, in cadrul unei misiuni crestine pornite de la Manastirea Valaam in 1794, pe cand Alaska era pamant rusesc, Sf. Gherman a adus cu sine Rugaciunea Inimii si o carte de capatai, care i-a fost de mare folos in pastorirea aleutilor increstinati: o copie a Filocaliei tradusa in slavona la Manastirea Neamt de catre Sf Paisie Velicicovski! De altfel, pe fresca bisericutei de pe tarmul Insulei Spruce scrie: “ The repose of St Herman on the day of his beloved St Paisius” ( Sf. Gherman a murit de ziua iubitului sau Sf. Paisie).

Parintele tuturor calugarilor din Lumea Noua s-a hranit asadar cu invatatura duhovniceasca iradiata de la Manastirea Neamtului din Moldova secolului XVIII ! 

Cand au auzit calugarii de la Manastirea Platina din California ca mergem in Alaska la timpul acesta (in februarie)  si ne-am mai si planificat sa stam numai o noapte pe insula Kodiak, locul de plecare spre Insula Spruce, au zambit ingaduitor: sa stiti ca si vara poti sta o saptamana in asteptare pe Insula Kodiak, pana se face vreme buna peste ape, ca sa ajungi la insula Sfantului Gherman! Oceanul nu te primeste oricand! Dar, faca-se voia Sf Gherman! Asa ne-au spus ulterior si tinerii calugari ortodocsi americani, izolati in apele Oceanului Pacific ca oarecand primii monahi in pustia egipteana, sau ca Sf Nil Sorski in imensitatea tundrei Rusiei de Nord…

 Atat schitul de maici de pe Insula Nilus (4 vietuitoare) cat si schitul de calugari Sf Arh Mihail de pe Insula Spruce(3 vietuitori)  sunt metocuri ale Manastirii Sf Gherman din Platina, California.

17 februarie 2009, dimineata: am ajuns cu ferrybotul pe insula Kodiak, in St Paul Harbor ( Portul Sf Pavel).

 Primul popas in capitala insulei a fost la Monk’s Rock Caffe, cafeneaua Academiei Sf Innokentie, in care tinerii studenti ortodocsi fac toata treaba. Le-am cumparat toate icoanele cu Sf. Gherman de pe pereti, nu prea erau doua la fel, pentru ca nimeni nu se astepta ca in februarie sa vina pelerini si deci nu comandasera marfa pentru vanzare. Pelerinii sosesc de prin aprilie si pana in octombrie in Alaska, ca de altfel toti turistii. Dupa-amiaza am avut prima tentativa de traversare cu barca cu motor spre Insula Spruce dar, desi apele oceanului la plecare pareau linistite, aproape de tinta, in larg, barca a trebuit sa faca cale intoarsa, pentru ca apa devenise tot mai agitata iar carmaciul nu a vrut sa riste o esuare . Inghetata si uda, dezamagita, aproape de mal, l-am intrebat pe parintele Martirius, care ne insotea: “pentru pacatele noastre nu am putut ajunge azi la insula Sfantului Gherman?” A zambit de intrebarea naiva, oamenii marii stiu ca vremea e imprevizibila… Mi-a raspuns: “A fost o mica aventura de Alaska. Daca maine voi ajungeti si eu nu (pleca spre Platina dimineata) inseamna ca pentru pacatele mele? “ Buna logica, deci nu era doar asta cauza!

Ca sa ne mangaie sufletul, Parintele Martirius a telefonat preotului de la biserica ortodoxa din Kodiak -Catedrala Sfintei Invieri – sa mergem sa ne inchinam la moastele Sf Gherman. Pana sa ajungem cu masina din port la biserica, parintele paroh iesise deja si matura, gospodareste, zapada din fata portii. Tanar si bland, parintele Innokentie ne-a deschis cu atata evlavie racla Sfantului Gherman, ca numai privindu-l am inteles ce inseamna sa-l iubesti din tot sufletul pe sfantul care te ocroteste in fiecare secunda a vietii tale! Parintele Innokentie nu are pasaport, l-a refuzat si deci va ramane o viata langa iubitul sau Sf Gherman! Spre mirarea noastra aflam ca Parintele Martirius, cel care ne-a insotit intreaga zi, desi vietuieste de 15 ani in zona, este pentru prima data cand se inchina direct la sfintele moaste, pentru ca racla se deschide doar la sarbatori si atunci el slujeste la Schitul Sf Mihail de pe Insula Spruce! Noroc cu noi, romanii! In biserica se afla si icoana Maicii Domnului la care se inchina Sf Gherman si care pana acum trei ani, la restaurare, era atat de innegrita incat nu i se cunostea chipul!

A doua zi de dimineata la ora 9 ne-am reluat tentativa de a strabate pe ape cei 18 km pana la izolata Insula a Pinului in care Sf Gherman din Alaska s-a retras impreuna cu copiii aleuti (bastinasi ) pe care ii botezase si pe care ii luase spre ocrotire dupa ce multi dintre parintii lor murisera intr-o epidemie. De data aceasta apa Oceanului Pacific, cumintita, a fost lina…

Aproape de Insula Spruce, ascutita Monk’s Rock (Stanca Monahului) rasare brusc din valuri; in apa de la mal plutesc tuburi lungi de alge, o caprioara se iteste pe plaja, iesind dintre copaci, in apropierea bisericutei de lemn, vizibila din larg … Colonia de foci a ramas mai in urma, intr-un golf numai al lor, pe alta insulita… E soare, peisajul foarte clar, fara ceata! Parintele Adrian – calugarul american care sta jumatate de an la Platina lucrand ca editor si jumatate de an la Schitul Sf Mihail de pe Insula Spruce din Alaska –  taie precis valurile oceanului cu barca, cautand din priviri locul potrivit pentru acostare. Suntem in  extremitatea sudica, joasa, a Insulei Spruce, in Monk’s Lagoon (Laguna Calugarului), aici a vietuit Sf. Gherman si copiii la inceputul sec XIX. Schitul Sf. Mihail este construit pe un varf de munte din mijlocul insulei, iar localitatea Ouzinkie, in care locuiesc urmasii orfanilor ortodocsi, se afla la extremitatea nordica. Pe muntele Sf. Gherman, comunitatea ortodoxa din Kodiak a ridicat in 2007 o cruce de otel de 7 metri inaltime, proiectata sa reziste vanturilor care bat chiar si cu 160 km/ora. Acestea sunt singurele repere pe harta Insulei Spruce! In rest, doar padurea de pini.

Bisericuta Intampinarii Domnului a fost construita de calugarii de la schit chiar pe tarmul sudic, fara sa stie cu precizie unde era locul bisericii initiale. Bisericuta este extrem de mica si foarte colorat pictata in interior, cu scene-medalion din viata Sf. Gherman: plecarea copilului de 13 ani – viitorul sfant – la manastirea de la Sarov, Sf.  Gherman hranind ursul pe insula, ca oarecand Sf. Serafim de Sarov (doar ca ursii Kodiak sunt celebri in toata lumea, prin statura lor de 3 metri!); Sf. Gherman aratand copiilor ca aici va fi viata monastica; minunea cu Sf. Gherman oprind apele cu icoana Maicii Domnului in procesiune; Sf. Gherman vegheat de copiii orfani, la moartea sa petrecuta de ziua iubitului sau Sf Paisie Velicicovski, cu care va fi pomenit impreuna in veci!

In decorul absolut straniu, ca de alta lume, al padurii de pini imbracata complet in muschi verde chiar si in mijlocul iernii subpolare, pasim pe urmele Sf Gherman, din loc in loc inchinandu-ne la icoanele atarnate direct pe trunchiurile pinilor … Mi se pare ca toata insula este o ampla manastire – de altfel Sf Gherman a si denumit-o Noul Valaam… Datorita umezelii, muschiul acopera fiecare crenguta, intr-o simbioza perfecta cu copacii carora abia le lasa cativa centimetri goi, expusi la aer, la soare…

Ajungem la Capela cu Icoana Maicii Domnului de la Kaluga, langa care se afla chilia si mormantul Arhim. Gherasim Schmaltz (rus, care s-a mutat singur pe Insula Spruce in 1935), apoi mai in adancul padurii, la Biserica Sf. Serghie si Gherman, intemeietorii Manastirii Valaam de pe lacul Ladoga ( secolul X). Aici, sub aceasta biserica asezata pe piloni de lemn, se afla mormantul Sf. Gherman, la care chiar se poate intra! La plecare, Parintele Adrian ne-a aratat izvorul Sf. Gherman si locul in care anual se organizeaza o procesiune-pelerinaj, in data de 9 august, in ziua canonizarii sfantului ca primul sfant ortodox al Lumii Noi (27 iulie / 9 august). Si ne-a spus, ingandurat: aceasta a fost prima zi frumoasa a acestei ierni, cu mult soare, fara ceata, cu ape line… Sf Gherman a dat binecuvantare sa veniti! Aveam sa aflam ce a insemant aceasta la plecare cu ferribotul in aceeasi seara, cand timp de 22 de ore n-am putut iesi pe punte din cauza vantului iute, a frigului si a cetii coborate pana la nivelul apei!

Aceasta era asadar Alaska lunii februarie! Sfantul Gherman imblanzise vremea, salutand poate prin noi Romania iubitului sau Sfant Paisie Velicicovski!

Sursa: http://miriamturism.wordpress.com/2009/11/15/sf-gherman-din-alaska-15-noiembrie/

Jurnal de călătorie : Patmos (5)

Mai sunt câteva ore şi ridicăm ancora spre Atena.

Patmosul m-a primit frumos, ca şi Eghina, de altfel. Mi-aduc aminte de momentul sosirii, când se coborau în noapte podurile uriaşe ale feribotului Blue Ferries 1, aruncând în afară zgomotul teribil de lanţuri trase, pârâituri şi scârţâituri, dezvăluind treptat lumina verzuie a portului(…) M-a pătruns atunci o teamă şi o sfială, o cutremurare din cap până-n picioare, pentru îndrăzneala mea (…)

Ioan. Blândul, bunul, iubitorul Ioan! Cel mai înţelept dintre pescari, cel mai dăruit dintre apostoli! Ce-ar fi fost teologia noastră fără Ioan? Ce-ar fi fost ortodoxia fără Iubirea cea înţeleasă de Ioan? Ce-ar fi fost fără Policarp al Smirnei şi Iustin Martirul şi Irineu al Lyonului care l-au urmat?

Ioan L-a propovăduit pe Hristos Cel născut din Tatăl din veci, Fiul Omului. El vorbeşte despre Cuvânt, înţelegând prin Duhul, în chip minunat atât cât poate mintea să priceapă şi inima să încapă. Şi ce inimă largă avea Ioan care, bătrân fiind, şi nemaiputând spune altceva, zicea doar : “Fraţilor, iubiţi-vă unii pe alţii!”

Am vizitat Chora chiar a doua zi de dimineaţă, uimindu-ne de fiecare lucru şi împărţindu-ne atenţia între atracţiile turistice şi cele religioase. Bucuria ne-a fost dublă, căci, fiind praznicul Sfântului Hristodul, am asistat la Liturghie arhierească şi am sărutat moaştele Sfântului. (…)

Mănăstirea pare o fortăreaţă (şi chiar era în trecut). Ctitorită în secolul al XI-lea de Hristodul, era concepută ca loc de refugiu în calea piraţilor şi corsarilor. După căderea Constantinopolului (1453), multe dintre familiile bogate ale Bizanţului s-au refugiat aici, făcând un soi de mic oraş (exo-castro)  la polalele mănăstirii, care s-a înconjurat mai apoi cu alte ziduri groase, pentru a nu fi prădat de năvălitori. Chora arată, aşadar, ca un pâlc de case adunate, vârâte unele în altele, cu străduţe strâmte, aşa de strâmte că nu încap două persoane ţinându-se de mână. Uşile sunt foarte joase (ca, de altfel, peste tot la chiliile călugăreşti), ferestrele mici şi spoite în albastru. Drumul este pavat cu piatră cubică, purtând patina secolelor şi a carelor pline cu răcodelii şi poame. Atmosferă de burg medieval.

Cetatea imensă, lungă şi largă ca o arcă, cu turnurile ei crenelate, domină peisajul. O vezi în vârful dealului de cum cobori în port, ca o pasăre mare, cenuşie, stând pe cuib, cu puişorii mici şi albi, scoţându-şi căpşoarele de sub puful ei de cloşcă…

***

This slideshow requires JavaScript.

Jurnal de călătorie : Patmos (4)

M-am întrerupt. Am fost să caut melci pentru Io… Mi-am lăsat gleznele udate de marea Ikariei – un golf egeean mai mare -,  mare caldă şi limpede, plină de peşti mici, aproape străvezii. E aproape 4, dar soarele stă cocoţat bine. Aici bat vânturi puternice, de aceea clima Arhipeleagului Dodecanez, deşi mediteraneeană, e aspră. Toamna târziu şi iarna, vânturile ridică marea şi o tulbură şi plouă mult, mult…

Aşa ne povestea Ramona, românca de la Igloo, o cafenea chiar în scuarul principal din Skala. E aici din februarie. A venit tocmai din Arad, unde şi-a lăsat familia, pe soţul ei, poliţist de frontieră şi pe fetiţa lor de 5 ani, Andreea. Avea un serviciu extrem de solicitant şi, pentru că e genul de femeie săritoare, energică, rapidă, într-un cuvânt, eficientă – de asta ne-am convins şi noi!-, şefa începuse să abuzeze de bunăvoinţa ei, trimiţând-o să-i ia chiar şi pâine, şi ţigări. “Prea mult, prea puţini bani…”, conchide Ramona. Oare nu acesta este motivul întotdeauna? A dat peste o agenţie care media contracte pentru Grecia şi aşa a ajuns mai întâi în Kos, o insulă de prin apropiere, puţin mai mare decât Patmos. A lucrat acolo o vară, a mai învăţat puţin limba şi iat-o acum aici!

Din prima seară, de când Jacob ne-a aşteptat în port, ne-a arătat un român care aştepta lângă un motoscuter, iar noi l-am salutat în treacăt. Apoi, Ramona ne-a făcut cunoştinţă cu Roxana, fata de la salate, din barul de vizavi. Mai târziu, am cunoscut-o şi pe Carmen, la Chris Cafe, o mignonă cu ochelari, tot din Arad, care a vărsat sticla de Heineken înainte de-a o aduce la masă. A trădat-o exclamaţia înciudată: “Haide acum! Bravo!” Aşa ne-am prins că e româncă, zâmbind de toată situaţia. Am vorbit în treacăt cu ea, în timp ce ne beam berile în lumina chioară a barului cu terasă,  sub o lampă cu gaz. De altfel, ne-am luat tălpăşiţa destul de repede. Spre deosebire de Ramona, genul de femeie voluntară şi adaptabilă situaţiilor dificile, femeie simplă, probabil crescută la ţară, după expresia dură a feţei şi asprimea palmelor, Carmen mi s-a părut tăcută şi mai delicată. Bag mâna-n foc că e absolventă de facultate. Mi-a spus plină de speranţă şi ambiţie: “Aş vrea să rămân…” şi ne-a mai spus şi că “are principiile ei”, nu se dă în vânt să intre-n vorbă cu românii de pe insulă şi nici nu are de gând să plece de la firma care a angajat-o, deşi clientela se subţiază şi vânzarile nu-i merg prea bine. Ramona îmi povestea că a lucrat şi mai mult de 10 ore pe zi, vara, în plus acceptând să facă şi menajul pentru familia şefului său, curăţenie şi gătit, căci soţia acestuia era bolnavă. Dormea într-una din casele lui de pe insulă, în condiţii sordide. Îl dispreţuia pentru aroganţa cu care îi solicita multe şi diverse servicii şi, mai ales,  pentru lipsa de consideraţie. Îmi spunea că în timpul de când e acolo, adică mai bine de un an, nu a avut răgaz să ajungă nici la Chora, nici la Peşteră, dar că are, totuşi, de gând să o facă, înainte de a se întoarce în ţară, ceea ce urma să se întâmple în curând.

***

Asta nu am scris în jurnal, dar am gândit-o atunci, ca şi acum: ce poate determina, totuşi, o femeie ca Ramona, să-şi lase soţul şi fetiţa pe care o adoră, ca să vină la capătul lumii? Patmos, la 1074.17  km de Arad, este un capăt al lumii, o altă lume, cu propriile legi. Nu cred că e vorba doar de bani. O femeie cu o personalitate puternică, la fel ca a Ramonei, ar fi răzbit oriunde. Am început să construiesc scenarii, căci refularea sentimentului matern nu poate fi determinată decât de traume ascunse, de dorinţe nerecunoscute vreodată ori de cauze exterioare. S-o fi silit bărbatu-său?  Familia ? Casa  pusă gaj, ratele la bancă, dorinţa imperioasă de-a-şi construi vreo vilă şi de a-şi lua maşină “ultimul răcnet” ? Să fim serioşi!.. Bărbatu-său e vameş. Încălcarea demnităţii ei, grijile prea multe de mamă şi soţie, rutina zilnică, toate acestea s-o fi gonit în lumea largă? Poate, cumva, insinuându-se febril, insulele Greciei nu sunt decât acel vis de libertate, paradisul iluzoriu al unui timp de mai târziu care să recompenseze sacrificiul autoimpus? După rânduiala înţeleaptă a proniei, nu am putut să mă gândesc decât la dorul depărtării care ne face să vedem comoara de sub vatră…

Cu precizie nu voi şti niciodată, decât că o femeie spală rufele altor copii, că le găteşte şi le face curat. Că le zâmbeşte fals grecoteilor burduhănoşi, care-i replică trivial, făcându-i cu ochiul. Nu ştiu sigur decât că încă o fetiţă  plânge după mama ei. Va creşte fără ea, visându-i mereu mângâierea, primind în răstimpuri doar bucăţele din vocea cea  mai dragă şi daruri dulci de sărbători…