Pelerinaj la moaştele Sfântului Gherman de Alaska, dascăl al învăţăturii paisiene

 18 Februarie 2009 – Pe apele inghetate ale Oceanului Pacific, cu barca cu motor spre pustia Insula Spruce (Insula Pinului), mergem in cautarea locurilor in care a vietuit Sf Gherman din Alaska, primul sfant ortodox al Americii.

Ajuns la capatul lumii in pamant pagan, in cadrul unei misiuni crestine pornite de la Manastirea Valaam in 1794, pe cand Alaska era pamant rusesc, Sf. Gherman a adus cu sine Rugaciunea Inimii si o carte de capatai, care i-a fost de mare folos in pastorirea aleutilor increstinati: o copie a Filocaliei tradusa in slavona la Manastirea Neamt de catre Sf Paisie Velicicovski! De altfel, pe fresca bisericutei de pe tarmul Insulei Spruce scrie: “ The repose of St Herman on the day of his beloved St Paisius” ( Sf. Gherman a murit de ziua iubitului sau Sf. Paisie).

Parintele tuturor calugarilor din Lumea Noua s-a hranit asadar cu invatatura duhovniceasca iradiata de la Manastirea Neamtului din Moldova secolului XVIII ! 

Cand au auzit calugarii de la Manastirea Platina din California ca mergem in Alaska la timpul acesta (in februarie)  si ne-am mai si planificat sa stam numai o noapte pe insula Kodiak, locul de plecare spre Insula Spruce, au zambit ingaduitor: sa stiti ca si vara poti sta o saptamana in asteptare pe Insula Kodiak, pana se face vreme buna peste ape, ca sa ajungi la insula Sfantului Gherman! Oceanul nu te primeste oricand! Dar, faca-se voia Sf Gherman! Asa ne-au spus ulterior si tinerii calugari ortodocsi americani, izolati in apele Oceanului Pacific ca oarecand primii monahi in pustia egipteana, sau ca Sf Nil Sorski in imensitatea tundrei Rusiei de Nord…

 Atat schitul de maici de pe Insula Nilus (4 vietuitoare) cat si schitul de calugari Sf Arh Mihail de pe Insula Spruce(3 vietuitori)  sunt metocuri ale Manastirii Sf Gherman din Platina, California.

17 februarie 2009, dimineata: am ajuns cu ferrybotul pe insula Kodiak, in St Paul Harbor ( Portul Sf Pavel).

 Primul popas in capitala insulei a fost la Monk’s Rock Caffe, cafeneaua Academiei Sf Innokentie, in care tinerii studenti ortodocsi fac toata treaba. Le-am cumparat toate icoanele cu Sf. Gherman de pe pereti, nu prea erau doua la fel, pentru ca nimeni nu se astepta ca in februarie sa vina pelerini si deci nu comandasera marfa pentru vanzare. Pelerinii sosesc de prin aprilie si pana in octombrie in Alaska, ca de altfel toti turistii. Dupa-amiaza am avut prima tentativa de traversare cu barca cu motor spre Insula Spruce dar, desi apele oceanului la plecare pareau linistite, aproape de tinta, in larg, barca a trebuit sa faca cale intoarsa, pentru ca apa devenise tot mai agitata iar carmaciul nu a vrut sa riste o esuare . Inghetata si uda, dezamagita, aproape de mal, l-am intrebat pe parintele Martirius, care ne insotea: “pentru pacatele noastre nu am putut ajunge azi la insula Sfantului Gherman?” A zambit de intrebarea naiva, oamenii marii stiu ca vremea e imprevizibila… Mi-a raspuns: “A fost o mica aventura de Alaska. Daca maine voi ajungeti si eu nu (pleca spre Platina dimineata) inseamna ca pentru pacatele mele? “ Buna logica, deci nu era doar asta cauza!

Ca sa ne mangaie sufletul, Parintele Martirius a telefonat preotului de la biserica ortodoxa din Kodiak -Catedrala Sfintei Invieri – sa mergem sa ne inchinam la moastele Sf Gherman. Pana sa ajungem cu masina din port la biserica, parintele paroh iesise deja si matura, gospodareste, zapada din fata portii. Tanar si bland, parintele Innokentie ne-a deschis cu atata evlavie racla Sfantului Gherman, ca numai privindu-l am inteles ce inseamna sa-l iubesti din tot sufletul pe sfantul care te ocroteste in fiecare secunda a vietii tale! Parintele Innokentie nu are pasaport, l-a refuzat si deci va ramane o viata langa iubitul sau Sf Gherman! Spre mirarea noastra aflam ca Parintele Martirius, cel care ne-a insotit intreaga zi, desi vietuieste de 15 ani in zona, este pentru prima data cand se inchina direct la sfintele moaste, pentru ca racla se deschide doar la sarbatori si atunci el slujeste la Schitul Sf Mihail de pe Insula Spruce! Noroc cu noi, romanii! In biserica se afla si icoana Maicii Domnului la care se inchina Sf Gherman si care pana acum trei ani, la restaurare, era atat de innegrita incat nu i se cunostea chipul!

A doua zi de dimineata la ora 9 ne-am reluat tentativa de a strabate pe ape cei 18 km pana la izolata Insula a Pinului in care Sf Gherman din Alaska s-a retras impreuna cu copiii aleuti (bastinasi ) pe care ii botezase si pe care ii luase spre ocrotire dupa ce multi dintre parintii lor murisera intr-o epidemie. De data aceasta apa Oceanului Pacific, cumintita, a fost lina…

Aproape de Insula Spruce, ascutita Monk’s Rock (Stanca Monahului) rasare brusc din valuri; in apa de la mal plutesc tuburi lungi de alge, o caprioara se iteste pe plaja, iesind dintre copaci, in apropierea bisericutei de lemn, vizibila din larg … Colonia de foci a ramas mai in urma, intr-un golf numai al lor, pe alta insulita… E soare, peisajul foarte clar, fara ceata! Parintele Adrian – calugarul american care sta jumatate de an la Platina lucrand ca editor si jumatate de an la Schitul Sf Mihail de pe Insula Spruce din Alaska –  taie precis valurile oceanului cu barca, cautand din priviri locul potrivit pentru acostare. Suntem in  extremitatea sudica, joasa, a Insulei Spruce, in Monk’s Lagoon (Laguna Calugarului), aici a vietuit Sf. Gherman si copiii la inceputul sec XIX. Schitul Sf. Mihail este construit pe un varf de munte din mijlocul insulei, iar localitatea Ouzinkie, in care locuiesc urmasii orfanilor ortodocsi, se afla la extremitatea nordica. Pe muntele Sf. Gherman, comunitatea ortodoxa din Kodiak a ridicat in 2007 o cruce de otel de 7 metri inaltime, proiectata sa reziste vanturilor care bat chiar si cu 160 km/ora. Acestea sunt singurele repere pe harta Insulei Spruce! In rest, doar padurea de pini.

Bisericuta Intampinarii Domnului a fost construita de calugarii de la schit chiar pe tarmul sudic, fara sa stie cu precizie unde era locul bisericii initiale. Bisericuta este extrem de mica si foarte colorat pictata in interior, cu scene-medalion din viata Sf. Gherman: plecarea copilului de 13 ani – viitorul sfant – la manastirea de la Sarov, Sf.  Gherman hranind ursul pe insula, ca oarecand Sf. Serafim de Sarov (doar ca ursii Kodiak sunt celebri in toata lumea, prin statura lor de 3 metri!); Sf. Gherman aratand copiilor ca aici va fi viata monastica; minunea cu Sf. Gherman oprind apele cu icoana Maicii Domnului in procesiune; Sf. Gherman vegheat de copiii orfani, la moartea sa petrecuta de ziua iubitului sau Sf Paisie Velicicovski, cu care va fi pomenit impreuna in veci!

In decorul absolut straniu, ca de alta lume, al padurii de pini imbracata complet in muschi verde chiar si in mijlocul iernii subpolare, pasim pe urmele Sf Gherman, din loc in loc inchinandu-ne la icoanele atarnate direct pe trunchiurile pinilor … Mi se pare ca toata insula este o ampla manastire – de altfel Sf Gherman a si denumit-o Noul Valaam… Datorita umezelii, muschiul acopera fiecare crenguta, intr-o simbioza perfecta cu copacii carora abia le lasa cativa centimetri goi, expusi la aer, la soare…

Ajungem la Capela cu Icoana Maicii Domnului de la Kaluga, langa care se afla chilia si mormantul Arhim. Gherasim Schmaltz (rus, care s-a mutat singur pe Insula Spruce in 1935), apoi mai in adancul padurii, la Biserica Sf. Serghie si Gherman, intemeietorii Manastirii Valaam de pe lacul Ladoga ( secolul X). Aici, sub aceasta biserica asezata pe piloni de lemn, se afla mormantul Sf. Gherman, la care chiar se poate intra! La plecare, Parintele Adrian ne-a aratat izvorul Sf. Gherman si locul in care anual se organizeaza o procesiune-pelerinaj, in data de 9 august, in ziua canonizarii sfantului ca primul sfant ortodox al Lumii Noi (27 iulie / 9 august). Si ne-a spus, ingandurat: aceasta a fost prima zi frumoasa a acestei ierni, cu mult soare, fara ceata, cu ape line… Sf Gherman a dat binecuvantare sa veniti! Aveam sa aflam ce a insemant aceasta la plecare cu ferribotul in aceeasi seara, cand timp de 22 de ore n-am putut iesi pe punte din cauza vantului iute, a frigului si a cetii coborate pana la nivelul apei!

Aceasta era asadar Alaska lunii februarie! Sfantul Gherman imblanzise vremea, salutand poate prin noi Romania iubitului sau Sfant Paisie Velicicovski!

Sursa: http://miriamturism.wordpress.com/2009/11/15/sf-gherman-din-alaska-15-noiembrie/
Advertisements

5 thoughts on “Pelerinaj la moaştele Sfântului Gherman de Alaska, dascăl al învăţăturii paisiene

  1. daniela ionita

    Pe Sfantul Gherman l-am descoperit din scrierile despre parintele Serafim Rose si mi-e tare drag pentru discretia dar fermitatea lucrarii lui. Ma bucur ca a imblanzit oceanul si a mijlocit pelerinajul romanilor. E ca si cum ne-a binecuvantat pe toti si ne-a indemnat sa luam aminte inca o data la felul minunat in care lucreaza Dumnezeu prin Sfintii Sai de pretutindeni!
    Din dorinta de a da marturie de ajutorul primit de la Sf Nectarie, am aflat aici o adevarata comoara duhovniceasca si bucurie sufleteasca. Eu vreau sa-ti multumesc tie, Theodora, pentru efortul pe care il faci intretinand acest spatiu pe care il aranjezi cu atata grija, pentru sfaturile si incurajarile pe care le dai tuturor.

    Reply

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s