Mult poate rugăciunea mamei

Doamna Lucia din Timisoara mărturisește despre întoarcerea pe calea credinței și ajutorul minunat al Sfîntului Nectarie în viața dumneaei și a familei sale:

stnektariosiconDin copilarie, mama m-a dus la biserica din sat si apoi eu, in orase unde am facut facultatea si-am fost repartizata mergeam des, nu in fiecare duminică. Am prins vremuri cand si lucram duminica, iar, uneori, cu copii mici, mai gateam si spalam si la masina. Nu-mi iert asta…au fost 5-6 ani.Au trecut si-am constientizat greseala. Apoi totul s-a schimbat in bine.
Am cantat in corul bisericii duminica si desi sotul si fiii nu ma-nsoteau, ma bucuram de tot sprijinul lor si acceptul de-a nu fi cu ei in parc sau la Teatrul de copii. Inainte de examene sau evenimente importante-n viata, logodna, nunta, botezul copiilor- mergeam la un preot pentru o rugaciune de multumire lui Dumnezeu pentru toate.
N-am avut niciodata insa,un duhovnic si nici la spovedanie n-am fost. Fiind plecata din localitate cu probleme de-ale serviciului, am stat ore-ntregi de vorba c-o colega care mi-a vorbit despre Taina Spovedaniei, ceea ce am si facut ulterior: am citit un Indrumar de spovedanie si chiar in acel post al Pastelui m-am spovedit si-mpartasit. Am simtit c-am renascut. Le-am povestit despre asta familiei si mi-a fost alaturi. Posteam miercurea si vinerea tot anul. Cautam si caut sa fac bine, sa ajut si fara sa-mi ceara cineva ajutorul.Necesar dar oare si suficient? Nu, sigur nu. Postul era, dar credinta inca nu devenise puternica. In familie, viata noastra a fost foarte buna si cu sanatate pana intr-o buna zi.
1 ) Se-ntampla-n urma cu 6 ani cand, brusc, Dan – fiul meu – de 22 ani, a început sa aiba palpitatii, in special noaptea, avea insomnii, ii scadea brusc tensiunea si pulsul si, pentru ca nici nu prea manca,devenise si hipoglicemic. De cateva ori am ajuns in toiul noptii la urgente medicale. L-am internat si la cardiologie. La analize, fiecare avea alt diagnostic. Am stat si eu cu el 6 zile si nopti incontinuu. Cei din familie nu erau acasa si am fost nevoita sa “trec” prin toate singura. Dupa externare, a intrerupt serviciul pentru un an si jumatate, iar eu m-am dedicat doar lui intru totul: cautam sa nu fie singur in casa, niciodata. Dormeam pe fotoliu noaptea, ca sa-i fiu aproape daca se trezeste brusc cu tensiunea 7-8 /cu 4-5 .
Cineva apropiat mie m-a sfatuit sa ma rog si-mi zicea la telefon: “rugaciunea mamei, mult poate”, dar parca eram surda la cele ce-mi zicea. Mi-amintesc ca dupa aceleasi vorbe la n telefoane primite, i-am zis :”Daca-mi mai zici sa ma rog, iti inchid telefonul”. Nu ma recunosteam. Si-am “asteptat” asa …un an.Mult. Foarte mult.Doamne, iarta-ma.
Cand fiul dormea, odata am intrat pe net si-am dat intamplator de-un blog închinat Sfîntului Nectarie. M-am logat si-am citit despre Minunile Sfantului Nectarie.Cum nu auzisem pana atunci de acest Sfant, i-am citit viata Sfantului, iar imediat am scris pe blog. Mare mi-a fost bucuria cand am primit si raspuns. Aceasta m-a incurajat si, pentru c-am citit toata noaptea minunile Sfantului, m-au facut a CREDE si eu ca, la orice facere de bine este grabnic ajutator. Imediat am devenit increzatoare, stiam ca va fi bine, aveam speranta si, mai ales, rabdare. Important e ca asta-i repetam mereu fiului meu :”Iti va fi bine. Mama se roaga pentru tine si tu sa crezi, mama”.
Am cumparat Acatistul Sfantului Nectarie Taumaturgul si-l citeam zilnic, in genunchi, cu lumanarea aprinsa. Citeam cu voce tare ca sa-mi fie ascultate rugaciunile si plangeam.Mult am si plans. Ma rugam pentru iertarea pacatelor noastre, ca parinti, si ca Sfantul Nectarie stand in fata Tronului lui Dumnezeu sa se roage si pentru fiul meu, pentru insanatosire. Intotdeauna ma rugam si pentru sanatatea familiei mele si-a tuturor celor bolnavi si sanatosi – fiecare dupa numele sau.
Am mers impreuna cu fiul la duhovnic si m-a sfatuit ce Acatiste sa citesc: ”Acoperamantul Maicii Domnului”; ”Acatist de Multumire lui Dumnezeu pentru toate”, alaturi de ”Acatistul Sfantului Nectarie”.

Picasso, ”Mother and Son”

Pentru prima data iata, am adormit pana dimineata, pe fotoliu, iar fiul la fel. Asa a fost prima noapte fara probleme, fara telefon la 112. Am citit langa patul lui 6 luni, zilnic acatistul Sfantului , rugaciuni si acatiste catre Dumnezeu si Maica Domnului, ca, prin rugaciune catre Fiul sau si Dumnezeul nostru, sa-mi ridice fiul din patul suferintei (rar, seara tarziu, ma plimbam cu el pe afara – caci refuza iesirea-n lume ).
In rugaciuni, i-am promis in gand si vorbind singura cu Sfantul Nectarie ca atunci cand va fi macar putin mai bine fiul, voi merge la Manastirea Radu Voda din Bucuresti (unde se afla moastele sale), pentru rugaciune, inchinare si, mai ales, multumire. Dupa patru luni, fiul mi-a devenit incet-incet cum era-nainte.Cu ajutorul lui Dumnezeu, al rugaciunilor Sfantului, al celor din familie si c-o prietena ce m-a-nsotit la Bucuresti, mi-am tinut promisiunea. Am ajuns dimineata la manastirea Radu-Voda, am mers direct la Slujba si-am ramas in biserica pana dupa terminarea slujbei.
Pentru prima data m-am simtit in alta lume: n-am vazut si n-am auzit decat preotii. Ma rugam intruna la Moastele Sfantului. N-am vazut cat de multa lume era din toate colturile tarii. Nu mi-a fost sete, foame. Totul era un vis trait. De cand am intrat, am stat doar in genunchi la Moastele Sfantului. Mi s-a parut ca timpul trecea prea repede. Am primit si-am adus acasa ulei sfintit de la candela ce arde deasupra Moastelor Sfantului si iconite pe carefiul meu le are si acum in camera lui, in masina, iar una la pat. Era in luna octombrie. Ne-am uns cu ulei zilnic, iar eu continuam sa ma rog Sfantului meu drag. Cei din familie imi ajutau si prin linistea din casa in acele-momente. Lumanarea aprinsa-n rugaciuni si lacrimile nu s-au mai uscat de pe obrajii mei.
In 9 noiembrie, la nicio luna, fiul m-a anuntat c-a participat la un interviu (cum se fac mai nou, prin net), c-a fost acceptat si lucreaza! De atunci, iata-s 6 ani si Minunea cu fiul meu s-a-nfaptuit repede, in nicio luna de zile. Aveam retineri cum se va descurca el, caci n-a iesit deloc sau foarte rar in lume pentru o vreme indelungata. Multumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Nectarie-sfantul meu drag si al familiei noastre. N-au mai fost probleme.
N-ar trebui sa scriu asta, dar, ca sa stiti, am continuat sa ma rog si sa-I multumesc lui Dumnezeu, asemenea si Maicii Domnului, Sfantului meu drag, Nectarie, ca au mijlocit lui Dumnezeu rugaciunile mele. Ceva insa am omis, am neglijat si nu pentru ca am uitat (poate eram prea multumita ) si incet-incet am revenit la viata de familie cu tot ce tine de facut-o mama.Cine-i mama, stie.
Ceea ce am omis este promisiunea facuta Sfantului. Am promis ca voi scrie despre minunile sale si nu m-am tinut de cuvant. Am promis ca voi reveni la Manastire din doi in doi ani, data fiind distanta de peste 500 km. Aceasta am incercat sa respect, m-am tinut de cuvant. Abia asteptam sa ajung, de acum toti ma sustineau in rugaciunile in care ma rugam pentru ei. Impartaseam Bucuria Minunii cu doamnele la biserica, cu cei de la serviciu, cu vecini si prieteni. Dar de scris, nu am scris. Am tot amanat sa scriu despre ajutorul dat mie de Sfant. In bisericuta unde merg eu, in cartier, chiar exista o icoana a Sfantului Nectarie. Cum n-am vazut ca cineva sa i se-nchine nici macar pe 9 noiembrie, le-am spus doamnelor despre Sfant, le-am adus iconite si mir de la Manastire. Nici preotul n-a amintit decat ca “azi sarbatorim Sfantul Nectarie”. Eram intristata in acea zi; de fapt pe mine trebuia sa fiu suparata, ca nu mi-am tinut promisiunea.
Multumesc Sfinte Nectarie c-ai adus multumire, bucurie,sanatate,intelegere-n casa noastra, in familia noastra. Cat voi trai, asa cum am promis, voi merge sa-ti aduc lauda si-nchinaciune la Manastirea Radu Voda-tot la doi ani. La Eghina n-am ajuns si nu cred c-o voi face din cauza problemelor financiare, desi-mi doresc mult.
Rugati-va Sfantului cu incredere,rabdare si credinta.Minunile se vor infaptui.
2) Acum doi ani, Ioan- celalalt fiu al meu- a fost disponibilizat, asa cum stiti ca se intampla mai cu toti tinerii si nu numai. La orice interviu, era amanat cu lunile, saptamanile, erau promisiuni, dar nimic nu se concretiza.Pierduse orice speranta de-a mai lucra-n tara.Situatia era cu atat mai grea cu cat avea rate lunare de platit pentru un credit luat. Am vorbit in familie, dar si cu duhovnicul meu: sa platim noi ratele pana la angajare (el fiind casatorit). Si asa am si facut.
Rugaciunile, posturile de miercurea si vinerea in tot anul, participarea la Sfantul Maslu, participarea la Spovedanie, Impartasanie-n posturile de peste an, faptele bune, mai ales gandurile de bine ma tineau in rabdare si-ncredere ca va fi bine (uneori ma napadeau altele, dar mi -am revenit repejor!! Nu, trebuie sa mai am rabdare, sa am incredere). Am hotarat cu cea mai draga persoana mie, sa citim rugaciuni pentru fiul meu 6 zile/luna,la aceasi ora.
Anul trecut se-mplineau cei doi ani pe care ii rinduisem intre pelerinajul meu la Man. Radu-Voda. Imi doream mult sa ajung la Bucuresti, la Sfant: n-am gasit de data asta pe nimeni sa ma-nsoteasca pana-n capitala. Unii prieteni ma-ndrumau si la alte biserici din tara unde sunt particele din Sfintele Moaste. Dar eu ”nu si nu: am promis si trebuie ajung”, imi tot repetam. Si Dumnezeu mi-a scos in cale doua colege, cu care-am ajuns la Radu Voda. Le vorbisem mult de Sfantul meu drag si isi doreau si ele sa ajunga acolo. Asta a fost la sfarsitul lunii noiembrie 2014.
Cum fiul devenea tot mai neincrezator ca va gasi ceva potrivit pregatirii lui, ii tot aminteam de Sfant ca nu-l va lasa, sa aiba incredere, sa se roage, sa se unga pe frunte cu ulei adus. Mi-a ascultat sfaturile, a avut incredere si rabdare.
La nici doua luni, pe 15 ianuarie 2015 a primit raspuns c-a fost acceptat pe-un post conform pregatirii si pe care si-l dorea. Slava lui Dumnezeu, inchinaciune si multumire Maicii Domnului si Sfantului Nectarie! Minunea s-a-nfaptuit, iata a doua oara .

3) In toti acesti 6 ani, am avut tot felul de mici bucurii legate de sanatatea celor din familie si nu numai, care nu se pot numi minuni. Pentru mine insa e o Minune ca Sfantul Nectarie m-a gasit, ca l-am cunoscut, ca il iubesc si ma iubeste. Dar nu doar pe mine, ci si pe sot si pe fiii mei mai ales .

4) Eu? Eu inca nu îmi tinusem promisiunea de acum sase ani, aceea de-a scrie despre Minunile Sfantului Nectarie in familia mea. In rugaciuni, mereu ii promiteam ca voi scrie, dar ceva ma retinea,poate. Acum am hotarat sa va scriu.

Rugati-va Sfantului Nectarie cu credinta si tineti-va promisiunile daca le faceti.
Sa nu amanati ca mine. Ii cer iertare Sfantul meu drag, pentru intarziere.

5) Acum o alta problema majora, dar nu de sanatate , s-a abatut asupra familiei largite – de data asta. Ma rog pentru rezolvarea ei si, cum nu stiu care-i binele, am vorbit cu duhovnicul care m-a sfatuit: sa am rabdare si sa insist pe cererea din rugaciunea Tatal Nostru “Faca-se Voia Ta”! Nu pot decat sa ma rog in continuare Sfantului meu drag, cu rabdare si-ncredere.

Ii multumesc lui Dumnezeu, Maicii Sfinte si Sfantului Nectarie pentru ajutorul si ocrotirea pe care le-am primit de la ei.

Iertare.

(Lucia)

Bucuria autentică se naște din bucuria celui care primește darul dat cu drag

Desi CRACIUNUL a trecut, el ramane veșnic, ca o stare binecuvîntată, ușor euforică. Sînt convinsă însă că cea mai tare beție nu e cea cu vin, ci cea cu bucuria bucuriei celui care-i dăruiești cu drag și care e parte din spiritul cel veșnic al sărbătorii ce tocmai am prăznuit-o. Prilejuri de a ne îmbăta astfel sînt pretutindeni în jurul nostru, doar să le alegem.

impreuna-cu-mamaVă aduc azi în vedere un alt caz umanitar. E vorba de tînăra Nicoleta Enculescu, o proapătă absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă, dar si o mai veche licențiată a Facultății de Litere, la specializarea română-franceză, domeniu în care a și profesat o perioadă ca profesor suplinitor. Acum, Nicoleta are nevoie de ajutorul nostru, fie el bănesc, material, fie ca suport moral, sau chiar publicitar, de popularizare a cazului ei.

Aici este POVESTEA EI, preluată de pe blogul personal Flacără arzând:

”În urma unui accident suferit în aprilie 1998, produs prin cădere de la același nivel, m-am lovit la coloană, în căderea pe treptele unei scări, când plecam de la serviciu spre casă. O banală căzătură (mai aveam doar două trepte de coborat!), dar cu consecințe dintre cele mai… grele și neplăcute. Astfel, în urma internărilor în spitalele bucureștene (Militar Central, Bagdasar-Arseni, Colentina, Municipal), am fost diagnosticată cu:
– Pareză de S.P.E. și S.P.I. – nerv sciatic, membrul inferior stâng;
– Dicopatie lombară L4-L5 si L5-S1, faza III / stadiul III;
– Discartroză cervicală C5-C6, cu sindrom iritativ;
– Sindrom coadă de cal.
Nu se știe din ce motiv, în 2005, am fost diagnosticată, la Institutul „Parhon” din București (doamna dr. Adina Ghemigian), și cu MICRONODUL TUMORAL HIPOFIZAR LATERAL STÂNG, SECRETANT DE PROLACTINĂ, care nici acum (ultima internare: decembrie, 2012) nu a scăzut, ci are aproximativ 0,50 cm / 0,50 cm. Pentru care trebuie să urmez tratament medicamentos cu DOSTINEX (alt medicament – BROMOCRIPTINA – nu pot suporta, mi se face extrem-extrem de rău).
Din cauza mersului dificil, stepat, toată greutatea preluând-o membrul inferior drept, sănătos, în martie 2008 am suferit o intervenție chirurgicală la genunchiul acestuia, pentru CONDROMALACIE GRAD II CONDIL FEMUR INT. PLATOU TIBIAL ARTICULAȚIA GENUNCHIULUI DREPT, PLICĂ SINOVIALĂ SUPRAPATELARĂ GENUNCHI DREPT. Iar în ziua de 23 februarie 2010 am fost operată pentru Hernia de disc de la nivelul L5-S1, prin NUCLEOPLASTIE PERCUTANĂ, DECOMPRESIE MECANICĂ A NUCLEULUI PULPOS.
Spitalizările, medicamentele, tratamentele, ghetele ortopedice speciale cu arc și plăcuțe de fier / întăritoare pe laterale, pentru a-mi susține gleznele, asupra cărora nu am control din cauza parezei, costau și costă o avere. Nici mai mult, nici mai putin. Pentru unii, suma ar fi mică, totuși, însă pentru mine – enormă. În condițiile în care se ridica cu mult peste 800 RON lunar.
Pentru a putea contribui la cheltuielile casei, pentru a nu stagna în procesul devenirii de sine, pentru a culege, din nou, din Nectarul Vieții, m-am hotărât să nu mai fiu o povară pentru cei dragi ai mei. Pentru că sufereau și ei, alături de mine, pentru că… se certau. Da! Se certau! Și eu tânjeam după liniște, după pacea aducătoare de senin, frumos și bucurii. Nu-mi doream să ajung a cerși pe la colț de stradă, ori prin curțile bisericilor, ale mănăstirilor, o bucată de pâine ori vreun leuț. Nu! Nu suportam gândul acesta!
Încurajată și plină de speranță (datorită OUG 102/1999, modificată în 2002 şi 2005; datorită Legii 448 din 6 decembrie 2006), am susținut și susțin examene, pentru a fi numită, prin repartiție, la muncă. Munca la catedră. La scoală. În învățământul preuniversitar de stat. Activitate la care tânjeam încă de pe vremea când eram elevă, la Școala 169, și mă uitam lung, foarte lung la scara profesorilor, pe care mă imaginam urcând veselă, purtând, sub braț, faimosul catalog aducător de lacrimi și de bucurie. În urma obținerii unor rezultate care mi-au permis să fiu repartizată (note de 7,60; 7,70; 6,00; 5,80; 5,75; 5,60; 9,12; 8,12), am fost încadrată ca profesor. Profesor calificat, dar suplinitor. Încadrată pe perioade determinate. Uneori chiar obligată să-mi dau demisia (de către conducerile instituțiilor de învățământ, întrucât acestea nu doreau să aibe profesori care să predea doar jumătate de normă, așa cum Legea prevedea, să aibă, în colectiv, profesori cu handicap locomotor…)…
M-am bucurat de reușite, am plâns când atingeam pământul, însă mă ridicam mereu, mergeam mai departe, tot mai departe. Înaintam.
Prezentul – pentru mine – e dur, urât, negru..: Casa de Pensii pe raza căreia domiciliez m-a somat să-i returneze suma primită, ca „pensie necuvenită”, pe 3 ani în urmă. În valoare de nu mai puțin de 123.770.000 lei vechi.
Hm! „Pensie necuvenită”?!???
Până în martie 2010, am avut gradul II de invaliditate (cu pierderea, „în cea mai mare parte, a capacității de muncă”, după cum atestă unele Certificate medicale de încadrare în grad de invaliditate, fără nicio indicație expresă, la rubrica „Recomandări profesionale”, cum că nu aș avea voie să muncesc – cum se făcea odinioară, in primii mei ani de după accident – ) și gradul accentuat de handicap locomotor. Grade stabilite în urma atâtor și atâtor investigații medicale, în servicii de specialitate, aflate în spitale de renume. Acum, Casa de Pensii își vrea banii (care sunt cât 3-4 averi), trimițându-mi somație după somație, Tribunalul Municipiului București și Curtea de Apel catalogând ca „nefondate” acțiunile mele de solicitare a ștergerii debitului instituit în sarcina mea. Sau, cel puțin, a diminuării acestuia, funcție de context, de costuri (medicamente, costuri, tratament). Plus că, din luna mai a anului trecut (2012), această Casă de Pensii a Municipiului București mi-a mai adus o ”veste”, printr-o somație în care mi se aduce la cunoștință că mai am de returnat către ea, tot ca ”pensie necuvenită”, suma de 52.360.000 lei vechi, pentru perioada 1 septembrie 2010 – 31.12.2011, deși, de la 1 octombrie 2011 pânș la 31.12.2011 am avut o jumătate de normă, așa cum prevede Legea (am deciziile de repartiție, de la Inspectoratul Școlar, respectiv adeverință de la Grupul Școlar la care am predat, ce atestă acest lucru).
În luna ianuarie 2012, am fost operată pentru TRIPLĂ ARTRODEZĂ SUPRAASTRAGALIANĂ ȘI SUBASTRAGALIANĂ, iar pe 1 iunie 2012, am mai fost operată pentru FRACTURĂ DE ASTRAGAL, glezna stângă fiindu-mi îndreptată și fixată la 25 de grade cu ajutorul a 4 șuruburi și 2 scoabe, cu sârme, în prezent neputându-mă deplasa decât prin casă, cu ajutorul cârjelor.
Nu am serviciu, pentru că nu mă poat deplasa, am o pensie foarte mică (de 282 de lei noi) și îmi este necesară, pentru deplasarea prin casă și prin curtea casei, o pereche de ghete ortopedice speciale, care se fac pe comandă, precum și – urgent – de 5 fiole de Hyalgan, pentru infiltrații în articulația genunchiului drept, operat în 2008, mai ales că, de anul trecut, din ianuarie, de când am făcut prima operație, tot am sărit și sar în piciorul relativ mai sănătos, care a început – din nou – să ”scârțâie”, să mă doară…
Dar cu ce să le cumpăr? De unde bani? Casa de Pensii are întâietate, nu? Doar o singură fiolă de Hyalgan costă 150 de lei noi, Dostinexul costă 130 de lei noi (compensat) + celelalte medicamente… Plus că și mama îmi este bolnavă, fiind diagnosticată cu diabet zaharat insulino-dependent, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică dureroasă, osteoporoză, este operată de două ori de hernie de disc L5-S1, are reumatism articular acut etc., afecțiuni pentru care trebuie să ia o groază de medicamente care nu sunt tocmai ieftine…
Tatăl meu, Vasile, a murit anul trecut, la doar două săptămâni de la prima operație, pe 26 ianuarie…
Trebuie să fac o serie de investigații – în luna februarie -, printre care și un RMN, pentru evaluarea herniei de disc, însă acesta este foarte-foarte scump.
Aș vrea ca povestea mea să aibă, totuși, un final cu lacrimi de bucurie, nu cu lacrimi de tristețe. Mă puteți ajuta? M-ați putea ajuta? Cel puțin trimiteți acest mesaj și cunoscuților dumneavoastră, poate se va găsi cineva cu posibilități financiare și cu inima mare, care ar dori ș ar putea să mă ajute. Vă mulțumesc respectuos!
Vă rog, iară și iară: dați-mi o mână de ajutor, am nevoie de ea!
Aceasta este povestea mea…,
NICOLETA ENCULESCU, strada Călugăreni, nr.3, sector 3, cod poștal 031528, oficiul poștal 77, e-mail: enculescunicoleta@yahoo.com,
– LICENȚIATĂ ÎN FILOLOGIE, SPECIALIZAREA ROMÂNĂ – FRANCEZĂ, promoția 1999 (media examenului de Licență: 8,25);
– STUDII APROFUNDATE DE ETNOLOGIE ȘI FOLCLOR, promoția iunie 2002 (media examenului de disertație: 10,00);
– PREMII I și MENȚIUNI obținute în urma participării la diferite concursuri literare naționale și internaționale (Franța), în perioada 2000 – 2012;
– POEZII și ESEURI, REPORTAJE – apărute în diferite ziare, reviste, săptămânale, în perioada 1992 – 2000, 2009, 2010 („La Datorie”, „Observatorul Militar”, „Opinia Națională”, „Metrobus”, „Cruce și Înviere”, „Buletinul parohiei Buna-Vestire” din sectorul 4 al Bucureștiului; revista „ASTO”), precum și în volumul antologic „Lampadeforii” (Editura MOREL, București, 2001);
– VOLUM PROPRIU DE POEZII FLACĂRĂ ARZÂND (Editura UNIVERSITARĂ, București, 2009), apărut în urma decernării Premiului Special pentru încurajarea debutului editorial, acordat de Fundația „Vâlcea 1”, prin președintele său, domnul Emilian Frâncu. (cu notificarea: premiul era acordat pentru publicarea unei alte lucrări, finalizate, dar care necesita o sumă uriașă – 37.000.000 lei vechi -, de care nu am de unde să fac rost. Este vorba despre lucrarea intitulată SPIRITUALITATE ȘI ARTĂ ORTODOXĂ ÎN COMUNA COSTEȘTI, JUDEȚUL VÂLCEA)
– LICENȚIATĂ ÎN TEOLOGIE ORTODOXĂ, SPECIALIZAREA DIDCATICĂ, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Bucureşti, promotia 24 iunie 2012 (media examenului de licență: 8,62).
V Ă M U L Ț U M E S C pentru înțelegere și pentru ajutor!
Să vă dăruiască Bunul Dumnezeu, Preasfânta Treime, Măicuța Domnului, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, toți Sfinții sănătate și bucurii binecuvântate!”

Nicoleta a făcut un anunț care merită toată atenția și care conține toate datele ei de contact și cum ar dori să fie ajutată:

A N U N Ț
I.
Vă rog să ajutați la publicarea unei cărți-portret, o carte despre un vrednic și bun creștin, care a trăit frumos pe acest pământ, a luptat pentru idealurile sale, a sprijinit, a fost alături de toți cei ce îi cereau lucrul acesta într-un mod tacit sau nu, a crezut până în ultima clipă a vieții sale, iubind frumosul, bunul, utilul și împărtășindu-l și celorlalți, a trăit demn și a fost un adevărat român, inima tresărindu-i la tot ceea ce înseamnă ROMÂNESC, a promovat cultura și spiritualitatea românească, nu doar în interiorul arcului carpato-danubiano-pontic, ci și în afară, învățându-i pe toți cei ce l-au cunoscut cel mai frumos lucru: să fie frați, să fie prieteni, să fie frumoși la suflet și la chip. Modelul său, trăirea sa pe acest pământ este demnă de urmat, merită să nu fie uitată. Este o carte despre jertfelnicia sa.
Nu am banii necesari pentru publicarea acestei cărți, subsemnata fiind persoană cu gradul III de invaliditate locomotorie, fără loc de muncă, diagnosticată cu: 1) Pareză de S.P.E. și S.P.I. – nerv sciatic, membrul inferior stâng, 2) Hernie de disc L5-S1 operată, 3) Condromalacie rotuliană și plică sinovială suprapatelară genunchi drept – operată, 4) Nodul tumoral hipofizar laterosellar stâng, 5) Triplă artrodeză (subastragaliană + supraastragaliană) – glezna stângă, operată, 6) Fractură de astragal, membrul inferior stâng – operată. De aceea nici nu mă pot deplasa singură, ci am nevoie de taxi (când am bani, căci pensia de 258 de lei noi pe care o primesc în mână lunar nu-mi ajunge pentru prea multe… Plus că am o datorie la Casa de Pensii a Municipiului București – sector 3, în valoare de aproximativ 200.000.000 lei vechi, întrucât am lucrat având gradul II de invaliditate și nu am știut că nu am voie să lucrez cu acest grad…). Pentru acest lucru, vă solicit ajutorul.
Mă numesc Nicoleta Enculescu, am 9 ani vechime în învățământ, dar, de la 01.09.2012, datorită stării de sănătate, n-am mai putut fi repartizată, deși am obținut, la Concursul de Titularizare din 30 iulie 2013, nota 8,57 – pentru limba și literatura română -; despre mine s-a scris atât în ZIARUL ”LUMINA”
( http://www.ziarullumina.ro/reportaj/marele-pedagog-are-planul-lui-cu-fiecare-dintre-noi – nr. nou de telefon: 0746.398.753), cât și în revista ”LUMEA CREDINȚEI”, numărul din aprilie 2014.
Vă rog să distribuiți anunțul acesta! Vă mulțumesc respectuos!
Date de contact: adresă de e-mail – enculescunicoleta@yahoo.com, adresă poștală: strada Călugăreni, nr.3, sector 3, București, cod poștal 031528, oficiul poștal 77, CONT IBAN : RO59BRDE441SV99444804410, deschis la BRD Groupe Société Générale.

II. LA FEL, RUGĂMINTEA MEA ESTE DE A MĂ AJUTA ŞI PE MINE, ÎNTRUCÂT, AŞA CUM SPUNEAM MAI SUS, DEŞI AM SUSŢINUT CONCURSUL DE TITULARIZARE ŞI AM OBŢINUT NOTA 8,57, ÎNCĂ NU AM FOST REPARTIZATĂ CA PROFESOR, PENTRU A PREDA.

AU FOST ÎNSĂ REPARTIZAŢI PROFESORI PENSIONARI ŞI ASOCIAŢI – PERSOANE CARE LUCREAZĂ ŞI ÎN ALTE INSTITUŢII -, CARE AVEAU ACORDUL DIRECTORILOR PENTRU POSTURILE SCOASE PENTRU REPARTIŢIE. AM O PENSIE DE DOAR 258 DE LEI ŞI O DATORIE DE APROAPE 200.000.000 LEI VECHI CĂTRE CASA DE PENSII, ÎNTRUCÂT AM LUCRAT AVÂND GRADUL II DE INVALIDITATE ŞI NU AM ŞTIUT CĂ NU AM VOIE SĂ FAC LUCRUL ACESTA, DAR NICI ANGAJATORUL DIN ACEA PERIOADA (ANUL SCOLAR 2009-2010) NU M-A ANUNTAT PE MINE CA NU AM VOIE SA LUCREZ, CI A PURCES SA MA RECLAME LA MAI SUS MENTIONATA INSTITUTIE. NU MĂ POT DEPLASA, AM FOST OPERATĂ, PE 22 IULIE 2014, PENTRU A TREIA OARĂ, LA GLEZNA MEMBRULUI INFERIOR STÂNG, AFECTAT DE PAREZĂ DE S.P.E. ŞI S.P.I. – NERV SCIATIC, AM NEVOIE DE MEDICAMENTE (ŞI PENTRU ALTE AFECŢIUNI), MI S-A RECOMANDAT URMAREA ANUMITOR TRATAMENTE BALNEARE, FIZIOTERAPICE, KINETOTERAPICE, PE CARE ÎNSĂ NU LE POT FACE, PENTRU CĂ NU AM BANI PENTRU ELE, PENDRU DEPLASAREA – CU TAXIUL, ÎNTRUCÂT ALTCUMVA NU SE POATE – LA SPITAL / POLICLINICĂ… LOCUIESC LA CURTE ŞI, PE TIMPUL IERNII, ÎNCĂLZIREA SE FACE CU LEMNE…

VĂ MULŢUMESC RESPECTUOS!

Nicoleta Enculescu – masterandă – Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Justinian Patriarhul” București, specializarea Comunicare și comuniune eclesială în spațiul ortodox eclezial,
– Licențiată în Filologie și Teologie Ortodoxă, cu Studii Aprofundate de Etnologie și Folclor (http://www.flacaraarzand.blogspot.ro/search/label/Din%20Curriculum%20Vitae%20Nicoleta%20Enculescu)”

Îndreptarea firii. Mărturii recente ale ajutorului Sfîntului Nectarie

66c75__CE86CEB3CEB9CEBFCF82+CE9DCEB5CEBACF84CEACCF81CEB9CEBFCF82+C2ABCE9DCEB1+CEB1CEB3CEB1CF80CEACCEBCCEB5+CF84CEBFCF85CF82+CEB1CEB9CF81CEB5CF84CEB9CEBACEBFCF8DCF82C2BB.1Cât am mai plâns acolo! Şi, minune!”

Povestea noastră este aceasta… În anul 2007, împreună cu alţi nouă rezidenţi din Italia am fost la hramul Sfântului Nectarie în Grecia (9 Noiembrie). Noi aparţinem de parohia din Udine. Acolo s-au întâmplat mai multe minuni, drept pentru care vă povestesc…

Cu noi era şi un catolic. Acesta se pregătea pentru botezul ortodox. După participarea la hram, s-a botezat, având în vedere că a primit şi încredinţarea dreptei credinţe. Cu o zi înainte să se boteze, diavolul a încercat să-l tulbure, povestea el, zicându-i: „Mâine te botezi, Nectarie, ha?…” Printre cei care au venit cu noi era şi o doamnă, care a avut cancer la sân şi la gât. Ea a aflat de la o altă enoriaşă de minunile pe care le face Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, mai ales cu cei bolnavi de cancer. Femeia a hotărât să meargă şi să roage pentru vindecare. A fost la sfântul şi cu uleiul pe care l-a adus acasă l-a vindecat pe tatăl ei, care avea şi el metastază.

Această femeie bolnavă de cancer a decis să ceară ajutor si mijlocire la Domnul, prin Sfântul Nectarie, înainte de operaţie… şi s-a vindecat! Total! Pe locul unde erau cele două tumori, au rămas doar două cicatrici. Apropiindu-se hramul sfântului în noiembrie, am făcut acest grup de zece persoane şi ne-am dus să îi mulţumim pentru ajutor. Eu însă nu îl cunoşteam încă pe Sfântul Nectarie. Dar s-a făcut el cunoscut, şi încă cum … Ceea ce ştiam despre el citisem în cele două acatiste ale sale şi toate cele scrise acolo le-am crezut, din toată fiinţa mea. Odată ajunsă acolo, mi-am dat seama de adevărul celor scrise şi pot să mărturisesc că am simţit şi miros de mir pe străzile Eghinei…la fel ca şi lângă racla cu moaştele sfântului.

Eu, fiind începătoare în ale Ortodoxiei, m-am gândit la înşelare, dar starea de lacrimi şi de zdrobire erau cu siguranţă daruri de la cei din înălţime… Mărturisesc că e adevărat că rugându-te cu capul sprijinit de patul sfântului, primeşti vindecare, după credinţă, în dar, chiar şi dacă nu ceri. Eu avem două chisturi pe ovar şi au dispărut efectiv, deşi eu nu cerusem vindecare trupească, ci sufletească, căci asta era durerea mea cea mai mare. Dar ştie Domnul ce avem nevoie şi fără să cerem…

După care fotografiile. Am încercat de câteva ori să fac poze, dar nu am reuşit, pentru că mi se închidea obiectivul aparatului de câte ori intram la sfântul şi atunci mi-am zis că nu vrea sfântul să fac poze, aşa că nu voi face. În ziua de hram, stând la capul raclei (că nu îţi vine să te duci de acolo), grecoaica care curăţa geamul raclei şi o altă româncă, care stătuse la rugăciune toată noaptea, au văzut ochii deschişi ai Sfântului Nectarie, probabil aşa cum noi îi vedem acum în fotografii (pe blogul respectiv sunt postate şi fotografiile). Şi mă trăgeau de mână ca să văd şi eu, dar spre nevrednicia mea, nici eu, nici alţii nu am reuşit să vedem nimic din ceea ce se arăta doar lor două. Am făcut fotografii înainte de plecare. Închipuiţi-vă bucuria şi frica ce m-a cuprins când m-am întors acasă şi am descărcat pozele pe calculator. La început am sesizat doar focul de deasupra sfântului cap, şi în timp ce le povesteam alor mei de ochii deschişi, nepotul se uita spre mama sa şi cu voce stinsă şi palid îi zice: „Mami, dar eu văd şi ochii deschişi”. Din acel moment am văzut şi noi….Aceste lucruri am vrut să le scriu spre mărturie pentru alţii. De atunci minunile nu au încetat să curgă în casa mea.

Să vă povestesc cea mai mare minune a Sfântului Nectarie în viaţa mea şi a soţului meu, Serafim. Soţul meu este italian, convertit la Ortodoxie, la cununie. A primit la botez numele de Serafim. După cununie nu puteam să rămân însărcinată. La analize, s-a descoperit că nu pot avea copii deoarece aveam sterilitate primară anovulatorie, care a fost confirmată atât in România cât şi în Italia. Eram disperată, gândindu-mă că nu voi avea niciodată bucuria de a râde alături de un copil. Disperare e puţin spus, numai cine a trecut prin aceste stări va înţelege vreodată cum este. Dar PUTEREA SFINŢILOR E MARE! Am plecat la Hramul Sfântului Nectarie pentru a-l ruga să-mi dăruiască un copil… Cât am mai plâns acolo! Şi, minune: am rămas însărcinată în cursul anului 2008, iar în data de 23 MARTIE 2009 am născut un băieţel superb, botezat NECTARIE, deşi eram STERILĂ, repet, sterilitate primară anovulatorie, confirmată atât în România cât şi în Italia. Dar vă zic că nu a fost zi lăsată de Dumnezeu să nu îmi ung pântecele cu ulei adus din Grecia de la candela sfântului, cu mers la Maslu şi rugăciune la sfântul, ca să Îl îmblânzească pe Domnul pentru păcatele mele. Căci toate bolile şi neajunsurile ni le dă Domnul pentru ca să ne întoarcem la El. Ca să ne dăm seama că am greşit şi să îi cerem iertare şi ajutor, că toată darea cea bună de la El vine, prin mijlocirea sfinţilor şi a Maicii Sale, Fecioara Maria.

După ce am rămas însărcinată, alte ispite! Am avut o sarcină teribilă. Am stat în pat aproape nouă luni pentru că am avut contracţii din prima lună a sarcinii. Naşterea nu vă mai spun… Dar toate s-au terminat cu bine, căci bunul Dumnezeu, Maica Domnului şi Sfântul Nectarie mi-au fost alături până în ultima clipă. SLAVĂ DOMNULUI ŞI MAICII SALE PREACURATE PENTRU TOATE, BUNE SI RELE, CĂ TOATE SPRE ÎNDREPTARE ŞI BUCURIE ÎNDOITĂ MI-AU FOST DATE. AMIN.

Pace şi dumneavoastră şi întărire duhovnicească!

(Camelia Ungureanu, Italia)

Până şi doctorii recunosc că este o minune”

Şi pe noi ne-a ajutat şi ne ajută Sfântul Nectarie în continuare. În urmă cu două luni am aflat că soţul meu are o tumoare în gât, neoperabilă şi netratabilă. După două săptămâni de la aflarea veştii, în noaptea de 21 iulie, s-a sufocat şi am ajuns cu ambulanţa la Spitalul Universitar. Au reuşit să îl intubeze la camera de gardă, deşi nu era niciun O.R.L.-ist şi cu atât mai puţin un chirurg toracic. Însă a făcut stop cardiac şi a intrat în comă. A fost mutat la terapie intensivă şi acolo ne-au spus că nu va trece noaptea, iar dacă se va mai trezi din comă, va fi oricum o legumă deoarece în timpul stopului cardiac creierul nu a mai fost oxigenat.

Ne-am rugat Măicuţei Domnului, Sfântului Nectarie şi Sfântului Ioan Rusul să ne ajute şi să mijlocească pentru el înaintea Bunului nostru Mântuitor. Şi rugăciunile ne-au fost ascultate. A trecut noaptea şi a doua zi s-a trezit din comă, fără să aibă cea mai mică sechelă. A urmat o operaţie cu 10% şanse de supravieţuire (trebuia să i se facă o traheostomă prin tumoare pentru a-i asigura respiraţia).

M-am dus la Mănăstirea Radu-Vodă, unde se află o părticică din moaştele Sfântului Nectarie, şi m-am rugat să îndrume el mâna doctorului care va efectua operaţia. M-am întors la spital cu o mare linişte în suflet şi nu m-am îndoit nicio clipă că va ieşi cu bine din operaţie. Şi chiar aşa s-a întâmplat: operaţia a fost un succes. În timpul operaţiei i s-a luat biopsie şi s-a descoperit că tumoarea este un limfom, o formă de cancer care răspunde la tratamentul cu citostatice. A început în regim de urgenţă la terapie intensivă prima cură de chimioterapie şi după două săptămâni petrecute la terapie intensivă a fost mutat într-un salon de la secţia de chirurgie toracică.

În urma traheostomei i s-a introdus o canulă prin care să poată respira, dar cu care nu putea vorbi. În ziua în care a terminat de citit cartea cu viaţa Sfântului Nectarie a mângâiat imaginea sfântului de pe copertă şi, în momentul în care a luat mâna de pe carte, a început dintr-o dată să vorbească. Au venit asistentele, medicii…nu îşi puteau explica cum poate vorbi cu acea canulă pe care o avea în gât. Dar noi ştim cel mai bine explicaţia: încă o minune a Sfântului Nectarie.

A urmat o a doua operaţie, prin care i s-a înlocuit canula cu un stent pentru a putea veni acasă (cu acea canulă era foarte mare riscul de infecţie). Soţul meu s-a dus pe picioarele lui în sala de operaţie, unde toţi au rămas uimiţi cât de repede şi-a revenit. S-au hotărât să îi pună stent-ul fără anestezie şi soţul meu s-a rugat încontinuu Sfântului Nectarie. Nu a simţit durere, nici cea mai mică jenă, absolut nimic. Sfântul nostru drag a fost alături de el tot timpul operaţiei.

Între timp a urmat şi a doua cură cu citostatice şi răspunde la tratament. Ganglionii s-au retras, gâtul lui acum e moale şi merge pe drumul spre vindecare. Facem în continuare Acatistul Sfântului Nectarie în fiecare zi, se unge cu ulei de la candelă şi de la Sfântul Maslu şi ne rugăm să ne ajute în continuare şi să se vindece complet. Până şi doctorii recunosc că ceea ce s-a întâmplat din noaptea de 21 iulie până în prezent este o minune.

Slavă lui Dumnezeu, Măicuţei Sale şi sfinţilor care mijlocesc pentru noi înaintea Domnului!

(Crina, 2009)

Sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/sfantul-nectarie-minuni-romania/

Vindecarea trupului nu este decît o pregatire pentru altceva mai înalt

Hristos a înviat!

Mătuşa mea a fost diagnosticată cu cancer la sân în 2009. A fost operată în 2010 şi 2012 la ambii sâni. În 2013, a mai fost operată pentru extirparea unui ganglion canceros. După operaţie, i s-a recomandat radioterapie, întrucât locul ultimei operaţii nu arăta deloc bine. În urmă şedinţelor de radioterapie, a făcut zona zoster (apar pe piele băşicuţe foarte dureroase. A fost internată la “Matei Balş” timp de două săptămâni şi a făcut tratament. Durerile au persistat, însă boala părea că dă înapoi, dar mâinile, picioarele şi fața i s-au umflat. Alarmată, a contactat medicul ei oncolog, care a consultat-o şi i-a spus că situaţia e foarte serioasă şi că unele erupţii par a fi metastaze ale pielii. A fost transferată de urgenţă la Institutul Oncologic unde a fost internată. Doctorul oncolog i-a comunicat familiei gravitatea situaţiei. A doua zi, urma tomografia lămuritoare.

Supriză pentru medici: nu a fost detectată nicio tumoră, nu mai vorbim de metastaze! Sigur că, în această perioadă, ne-am rugat Sfântului Nectarie. Îi mulţumim şi facem publică această situaţie, pentru a vedea şi alţii că trebuie să aibă încredere. Este de la sine înţeles cât de greu ne-a fost până am aflat rezultatul tomografiei.

Slavă Domnului pentru toate! Doamne, ajută!

D.I.

Update : Doamna despre care e vorba în acest articol a decedat. Deși a fost vindecată de cancer, organismul ei, foarte slăbit din cauza agresivelor tratamente chimioterapeutice a cedat, mai întîi prin zona Zoster și apoi, fatal, prin infarctul miocardic.  Dumnezeu, care știe rînduiala tainică a fiecărui suflet, a chemat-o la El atunci cînd sufletul ei a fost cu totul pregătit. Dumnezeu s-o odihnească cu Sfinții!

 

Prin suferință, credința și răbdarea

Am primit de la dl. Radu Nicolae J., via email, o nouă mărturie despre ajutorul Sfîntului Nectarie, pe care o voi transcrie mai jos.Slavă lui Dumnezeu întru Sfinții Săi!

Am 31 de ani si scriu acum aceste randuri intr-un moment foarte dificil si de cumpana al vietii mele: in luna decembrie am fost operat de colon, iar in urma analizelor a rezultat ca am cancer in stadiu avansat. La sfarsitul lunii ianuarie s-a constatat ca boala s-a extins la ficat.

O data cu boala am reusit sa ma reaproprii de Dumnezeu, cred mai puternic ca niciodata in Domnul Dumnezeul nostru, am inceput sa ma rog seara de seara catre El, sa citesc acatistele Sfintilor Parinti, sa merg cat mai des la biserica, sa vorbesc saptamanal cu preotul de la Manastirea Radu Voda si sa incerc sa fac totul cat mai curat si crestineste cu putinta.

Minunile pe care Sfantul Nectarie le-a facut in viata mea sunt multiple:

  • Inainte de nasterea baietelului meu am fost la Sfintele moaste de la Radu Voda si m-am rugat ca Alexandru sa se nasca sanatos, iar Sfantul a facut acesta minune: baietelul s-a nascut cu 4,200 kg, este sanatos si bucuria vietii mele;
  • In momentul in care eram la spital la operatia din decembrie, m-a ajutat sa trec bine peste operatie si peste complicatia de dupa; dupa aflarea diagnosticului de cancer, cand eram foarte nelinistit, mi-a aparut in somn si nelinistea s-a transformat in liniste si incredere;
  • M-a sprijinit in momente grele ale vietii mele: profesional, cand eram la ananghie cu locul de munca, in familie;
  • Cand am reusit sa cumparam un apartament in care locuim;

Obisnuiam la inceputul fiecarui an sa depun la moastele Sfantului o serie de obiective care mereu s-au indeplinit.

Prin aceste randuri doresc sa ii aduc multumirea mea, pacatosul, Sfantului Nectarie si Bunului Dumnezeu, si doresc sa imi exprim recunostinta mea pentru minunile din viata mea. Am mare incredere si credinta ca ma va ajuta si in acest moment dificil cand boala cancerului ma macina.

Tuturor celor care au indoieli, va recomand sa credeti cu putere, sa aveti incredere pentru ca Dumnezeu si Sfintii vor asculta rugaciunile si va vor ajuta.

Radu Nicolae J.

De ce a renunţat la muzică Cedry2k sau privire către o tulburătoare convertire

Stelian Crăciun, alias Cedry2k, este unul dintre cei mai apreciaţi cîntăreți români de hip-hop, membru fondator al grupării Armada şi al trupei Equinox. Muzica lui este ”lirică la cel mai înalt nivel, peste beaturi grele”, semnate Vlad Dobrescu, Jupiter si Raz One.

Și totuși, Cedry2k a hotărît să renunțe definitiv la muzica sa, după ce înregistrase o uluitoare schimbare de perspectivă și de stil. Vom vedea motivul în cele  de mai jos.

„Predica fără trăire nu-i decât o trăncăneală!”

Pe vremuri, poeţii îşi cântau versurile suav la „lumina lunii” – astăzi însă e prea mult zgomot şi orice cântec trebuie strigat în „bătaia furtunii”. Ca să ieşi din sistem, trebuie să mergi împotriva lui. Ca să-I urmezi lui Hristos, trebuie să te lepezi de toate. Cum s-a lepădat de muzică şi din ce motiv ne răspunde unul din artiştii rap cei mai iubiţi astăzi, Cedry2k, pe numele său adevărat Marius Stelian Crăciun, într-un „rap-interviu” pe care l-am aflat mai viu presărându-l cu versuri din cântecele sale…

- Cine e Cedry2k?

- Un personaj pe care l-am creat ca să mă adaptez cerinţelor anilor 2000 şi totodată un răspuns la presiunile sociale pe care le-am simţit în cadrul copilăriei şi adolescenţei. Este un rebel, un neînţeles, a fost şi nihilist la un moment dat…

Până m-am trezit ca şi alţii pe baricade

Înrolat aiurea în războaie moderne mascate

Unde oameni dispuşi la orice pentru nimic

M-au transformat rapid din Stelică-n Cedry2k.

- Un nihilist care a ajuns totuşi la Dumnezeu… Ce-au zis cei care te cunoşteau când au văzut întoarcerea ta la credinţă?

- Evident că fiecare a văzut în mod diferit schimbarea mea. Unii se bucură pentru mine şi mă încurajează constant; alţii, dimpotrivă, sunt dezamăgiţi, mă consideră un habotnic, un îndoctrinat. Bineînţeles, tema credinţei este una extrem de sensibilă – mai ales astăzi, când foarte mulţi renunţă la religia lor, din diverse motive. În societatea modernă, tinerii manifestă o teamă constantă faţă de Biserică – normal, cineva a avut grija de asta… Oricum, nu mi-am propus să îi mulţumesc pe oameni, ăsta e rolul politicienilor.

Acum lasă-mă dacă vezi că mi-am găsit drumul,

Când făceam pe nebunul nu mai mârâiaţi nici unul.

- Cum ai ajuns să-L cauţi pe Dumnezeu?

- Din dorinţa de a fi fericit. Am rezonat dintotdeauna cu realităţile creştine… Dar ceea ce m-a împins să-L caut pe Dumnezeu vine, în mare parte, din eşecul ştiinţei (psihologie, filosofie, sociologie) de a-mi explica mersul vieţii, în general – şi rostul nostru, natura umană, în mod special. Căutarea în sine presupun că ţine de natura mea. Niciodată nu m-a interesat nimic mai mult decât Adevărul ascuns în spatele realităţilor materiale. Descoperirea lui Dumnezeu încă se derulează – la sfârşit tragem linia…

- Ce înseamnă să fii creştin?

- „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”.

- Crezi că muzica rap e o cale de a-L mărturisi pe Dumnezeu?

- Şi asta e o chestiune delicată… Nu, nu consider. Tobele, ritmul, chiar şi armoniile duc la un alt soi de ,,beţie a minţii”. Mi-e imposibil să cred că Duhul Sfânt poate veni în astfel de situaţii… Muzica rap e rebeliune, nu are nimic în comun cu pacea inimii. În plus, să nu uităm că predica fără trăire nu-i decât o trăncăneală. Este motivul pentru care în noiembrie scot ultimul material solo semnat ,,Cedry2k”, şi renunţ la muzică.

Ce auzi sunt ultimele ţipete ale instinctului

Ce crede doar în sine şi în strălucirea argintului

Ce n-auzi sunt ultimele şoapte ale conştiinţei

Ce crede în harul primit în urma pocăinţei…

- De ce ai ales Ortodoxia?

- Adică de ce mi-am ales identitatea spirituală şi naţională? Nu am ales nimic. Am fost ales, slavă Domnului! Ăsta e neamul meu: români creştini ortodocşi. N-am găsit nici măcar un motiv logic, sau de altă natură, care să mă facă să mă dezic de ei.

- Totuşi, vedem că românii suferă de o lipsă a identităţii naţionale. Ce înseamnă să fii român?

- Român înseamnă să cunoşti limba română, să studiezi istoria României (şi nu mă refer la aia din manuale!) şi, bineînţeles, să participi la conservarea şi promovarea valorilor româneşti şi-a drepturilor naţionale.

Care e sistemul tău valoric

Când cineva ascunde cu grijă adevărul istoric?…

- Ce sfat ai pentru tinerii români?

- Să caute Adevărul din spatele realităţii.

Tre’ să-i respectăm regulile cu stricteţe,

Să ţinem puştii departe de treburile ce ne-au mâncat nouă din tinereţe,

Şi să-nveţe despre frumuseţe

Şi greşeli vechi scrise cu sânge pe perete,

Ca nu cumva să le repete…

- Ce părere ai despre denigrarea constantă care se face în mass-media la adresa Bisericii Ortodoxe?

- Presa e folosită din plin în atacurile împotriva Ortodoxiei, bazându-se pe lipsa de educaţie (în special duhovnicească) a oamenilor, pentru a le fura, încet-încet, Biserica. Am lucrat în presă – cei mai mulţi jurnalişti sunt fascinaţi de lumea politică, aspiră la ea şi, mai grav, au legături cu ea. Poate presa o fi a cincea putere în stat, dar momentan e aservită.

E ultimul ceas al supremaţiei minciunii

Şi apoi vom ieşi din labirintul stricăciunii

Că nu putem sta-n genunchi doar c-aşa vor unii,

Dar vom sta-n genunchi pentru-mplinirea rugăciunii…

- Cum ne putem feri de înşelările lumii?

- Numai respectând Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Scriptura.

Şi-ar tre’ să ne lăsăm ghidaţi de Sfinţii Părinţi

Dar ne minţim ipocriţi, de-aia ne simţim istoviţi,

Şi loviţi, şi răniţi, şi goliţi, şi goniţi,

De-atâta slavă deşartă şi dragoste de-arginţi.

- Prin intermediul mass-media şi al televizorului în special, se duce o luptă foarte mare împotriva tinerilor. Se încearcă tot mai mult împrăştierea şi depersonalizarea minţilor tinere…

- Nu mi se pare că e o luptă dusă numai împotriva tinerilor – dar, într-adevăr, ei sunt cei mai afectaţi de torentele de informaţii complicate şi contradictorii, pentru că nu ştiu să discearnă, tind să amestece lucrurile, cei mai mulţi cad repede într-o extremă sau în cealaltă… Cred că, atâta timp cât nimeni nu poate defini exact ce este ,,bunul-simţ”, elementul esenţial în orice relaţie inter-umană, apropierea de Dumnezeu este singura soluţie pentru însuşirea unor valori adevărate. Oricum, trebuia să ne aşteptăm la asta – profeţiile zic clar, e vremea cernerii…

- Rezultatele la examenele naţionale din şcolile româneşti sunt tot mai slabe în ultimii ani, iar asta arată, evident, o scădere a nivelului educaţiei. Cine este responsabil pentru această situaţie?

- Am avut neşansa de a cunoaşte, în 16 ani de şcoală, profesori foarte buni şi alţii foarte slabi. Totuşi, nu consider că de vină sunt cadrele didactice. Cred că părinţii şi capitalismul poartă principala vină pentru distrugerea educaţiei. Copiii au imitat dintotdeauna comportamentul adulţilor – deci, cumva, e vina „modelelor”. Nu ştiu la ce ne-am fi aşteptat când s-au deschis „magazinele de vise” – la creşterea numărului de olimpici?!

Și, renunţăm la cruce

Și, ne-ndopăm cu rânced

Și, ne-adăpăm cu sânge

Și, ne-amărâm cu dulce.

- Dacă tot ai pomenit de modele… crezi că mai au tinerii de astăzi modele?

- Da, au… Dar nu ştiu dacă ăsta e un aspect pozitiv… Reperele lor sunt mai degrabă super-eroi care fac băi de sânge decât oameni care au construit ceva concret în societate. Toţi puştii îl iubesc pe Jay-Z, dar habar nu au cine a fost Petrache Poenaru sau Nicolae Paulescu… Oamenii luaţi drept modele sunt, de obicei, cei care au reuşit din punct de vedere material sau cei care au ajuns faimoşi. Din câte văd eu, cam astea sunt criteriile…

- Dar „Sfinţii închisorilor” ar putea fi un model pentru tinerii acestei ţări?

- Ar fi extraordinar să fie aşa, dar nu sunt convins că tinerii sunt atât de recunoscători faţă de aceşti Oameni care s-au opus sclaviei. Ca să ajungi să conştientizezi sacrificiul acestor martiri, trebuie în primul rând cercetare. Însă media, cum spuneam, nu are nici un interes în promovarea lor, iar tânărul va fi mai atras de succesul (vizibil) al lui Lil Wayne, decât de puritatea (invizibilă) a lui Valeriu Gafencu…

Lene-n vene-n gene, temeri moderne de semeni, probleme,

Vedem semne, dar pesemne vrem să credem că-i devreme.

- Şi modelul tău care este?

- Iisus Hristos.

- Cum te-a influenţat familia în viaţă?

- În cel mai favorabil mod: am fost binecuvântat să trăiesc într-o familie conştientă şi unită, o familie creştină clasică, al cărei model începea să dispară deja la periferia societăţii în anii 1980. Ai mei sunt nişte oameni simpli, dar foarte tari, şi în mod sigur au avut cea mai puternică influenţă asupra mea. Am conştientizat asta încă de mic, când mă uitam în jur şi vedeam extrem de multe cazuri de familii destrămate, multe drame ale căror efecte aveam să le văd mai târziu. Eu am fost binecuvântat, slavă Domnului!

- Care crezi că sunt principalele pericole care ameninţă familia creştină de azi?

- Sunt tot mai multe: în primul rând avortul, acest genocid continuu, mi se pare de neconceput. Am văzut că lumea priveşte asta cu lejeritate, dar sute de mii de avorturi pe an au transformat România într-un abator uman. De asemenea, căsătoriile dintre homosexuali mi se par foarte nocive la adresa instituţiei familiei, precum şi toleranţa faţă de pedofilie sau incest. Toate aceste aspecte îmi denotă un atac deliberat şi virulent asupra familiei creştine. Mai cred şi că, dintre toate aspectele „evoluţiei” sociale, aceasta este cea mai gravă.

N-aş fi anti-sistem, dar nu pot fi pentru

Stânga sau dreapta pentru că Dumnezeu e-n centru.

- Peste tot în lume, la orice nivel social, se urmăreşte crearea haosului. Crezi că acest lucru este premeditat? Cine are de câştigat din asta?

- Bineînţeles că este premeditat: de la corporaţii care încurajează pe toate căile consumul – consum care, se ştie, duce la dispariţia spiritualităţii – până la politicieni, care creează panică şi haos pentru a obţine mai multă putere din partea populaţiei. Cine nu crede în Adevărul lui Dumnezeu se va speria tot timpul de realităţile lumeşti. Frica e absenţa dragostei.

E ultimul ceas în care poţi să-ţi dai seama

Că nu psihiatrul, ci dragostea-nvinge teama

- Dragostea a ajuns să se confunde tot mai mult cu sexualitatea…

- Eu nu cred că face cineva astfel de confuzii. Cred că mulţi, şi tineri, şi adulţi, îşi ascund păcatul dorinţei carnale după conceptul de dragoste. În primul rând trebuie să înţeleagă sacrificiul suprem al Mântuitorului pentru a fi cu adevărat motivaţi să descopere dragostea adevărată. Îmi pare rău pentru toţi cei care aleg plăcerea în locul Fericirii – mă doare pentru că şi eu am făcut această greşeală şi îi cunosc consecinţele.

Da’, pentru mine-n sfârşit, e clar ca lacrima,

Că nu-i luminat un suflet care păstrează patima.

- Ce este fericirea?

- Aş numi-o aflarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

- Cum defineşti singurătatea?

- Lipsa lui Dumnezeu.

- Care este scopul vieţii creştine?

- Mântuirea sufletului. Fericirea de care mă întrebai mai devreme.

- Ce cărţi recomanzi tinerilor de astăzi?

- În primul rând Noul Testament, Psalmii şi Patericul, dar şi orice alte cărţi scrise de Sfinţii Părinţi. Fiecare îşi ştie cel mai bine propriile patimi şi slăbiciuni, aşa că va găsi în aceste lecturi adevărate medicamente pentru ele. Desigur că trăirea e totul – să fim mai buni, în primul rând!

Eram marele nemulţumit, huzurind prin Lacteea

Abia întors acasă, la Tată-am prins ideea

Că iubirea e culmea,

Cheia la rătăcirile mele şi foametea din lumea a treia.

De aceea las atitudine dură,

Mândrie şi furie de gură şi scapă de procuratură

Plus că procedura nu spală păcatele.

Iartă-ţi deci fratele!

Iubeşte-ţi aproapele şi natura!

Respectă Scriptura!

A consemnat Cezar Machidon

Interviu aparut in nr. 46 al revistei Familia Ortodoxa

Sursa:http://www.familiaortodoxa.ro/2013/01/21/predica-fara-traire-nu-i-decat-o-trancaneala-de-ce-a-renuntat-la-muzica-cedry2k-interviu-complet/

Experienţa unui jurnalist american despre efectele Internetului asupra minţii umane: “Însuşi modul in care imi funcţiona creierul părea să se schimbe”

Nicholas Carr este un jurnalist american, însă nu unul oarecare. Spre deosebire de mulţi colegi de breaslă, impresionează printr-o vastă erudiţie, pe care şi-a demonstrat-o din plin în cărţile pe care le semnează despre efectele Internetului asupra minţii umane, cât şi în articolele sale publicate în câteva dintre cele mai prestigioase ziare americane, precum New York Times, Financial Times sau The Guardian.

Iată cum îşi descrie într-una din cărţile sale[1] o experienţă pe care probabil am avut-o cei mai mulţi dintre noi, numai că poate nu i-am înţeles cauzele în profunzime…

“În ultimii ani, am mereu o senzaţie neplăcută, ca şi cum cineva sau ceva ar încerca să-mi modifice traseele neuronale, reprogramându-mi memoria. Nu-mi pierd memoria – pe cât îmi pot da seama – însă ea se schimbă. Nu mai gândesc aşa cum gân­deam înainte. Aceasta o simt cel mai intens atunci când citesc. Înainte mi-era uşor să mă scufund în lec­tura unei cărţi sau a unui articol lung. Mintea mea era prinsă în meandrele povestirii sau ale argumentaţiei, şi-mi petreceam ore în şir parcurgând frag­mente lungi de proză. Acum aceasta mi se întâmplă doar rar. Concentrarea începe să se risipească după doar o pagină sau două. Devin agitat, pierd firul, încep să-mi caut altceva de facut. (…) Cititul atent, care înainte era ceva firesc, acum a devenit un chin.

Cred că ştiu ce se întâmplă. De mai mult de zece ani încoace, petrec mult timp pe Internet, căutând şi navigând, iar uneori adă­ugând la uriaşa bază de date a Internetului. (…) Chiar şi atunci când nu lucrez, cel mai probabil mă aflu scotocind prin stufărişul de date al Internetului – citind şi scriind e-mail­uri, parcurgând titluri şi postări pe blog-uri, urmărind noutăţile de pe Facebook, uitându- mă la filmuleţe, descărcând muzică sau doar trecând uşor de la un link la altul.

Internetul a devenit pentru mine mediul informaţional bun la toate, conducta pentru majoritatea informaţiilor care îmi intră, prin văz şi auz, direct în minte. (…) Avantajele există. Însă vin cu un preţ. După cum sugera McLuhan, mijloacele media nu sunt doar canale de transmitere a informaţiei şi atât. Ele furnizează materialul pentru gân­dire, dar tot ele modelează şi procesul gândirii. Iar ceea ce se pare că îmi face Internetul este să îmi distrugă capacitatea de concentrare şi aprofundare. Fie că sunt sau nu online (conec­tat la Internet), mintea mea se aşteaptă să pri­mească informaţiile în modul în care acestea sunt distribuite pe Internet: sub forma unui flux de particule ce se mişcă lent. (…) Poate că sunt o excepţie. Dar se pare că nu e aşa. Când pomenesc prietenilor mei de problemele pe care le întâmpin cu cititul, mulţi îmi mărturisesc că şi ei suferă de probleme asemănătoare. Cu cât utili­zează mai mult Internetul, cu atât le vine mai greu să- şi păstreze concentrarea atunci când citesc un text mai lung. (…)

Mai mulţi dintre blogger-ii pe care-i urmă­resc au menţionat şi ei acest fenomen. Scott Karp, care lucra înainte pentru o revistă, iar acum scrie un blog despre mediile informaţionale de pe Internet, mărturiseşte că a încetat cu totul să mai citească vreo carte. «Eram printre cei mai buni la literatură în li­ceu şi eram un devorator de cărţi», scrie el. «Ce s-a întâmplat oare?» Şi tot el speculează asupra unui răs­puns: «Oare nu cumva motivul pentru care nu mai citesc decât de pe Internet se datorează atât de mult faptului că s-a schimbat modul în care citesc, adică încercând să caut ce-i mai uşor, cât şi faptului că s-a schimbat modul în care gândesc?»[2]

“Nu-mi pot convinge studenţii să mai citească o carte de la un cap la altul”

Bruce Friedman, care are un blog despre folosirea computerelor în medicină, a descris şi el modul în care Internetul îi alterează obiceiurile mentale. “Acum am pierdut aproape în totali­tate capacitatea de a citi şi asimila un articol ceva mai lung, de pe Internet sau tipărit”, spunea el [3]. Patolog la Şcoala Medicală a Universităţii din Michigan, Friedman a extins comentariul de mai sus într-o convorbire telefonică pe care a purtat-o cu mine. Gândirea sa- îmi zicea el- a început să funcţioneze în manieră staccato[4], fi­ind o reflectare a modului în care parcurge în viteză scurte pasaje de text din multe surse de pe Internet. “Nu mai pot citi Război şi pace”, re­cunoştea el. “Mi-am pierdut capacitatea de a o face. Până şi o postare pe blog mai lungă de trei­ patru paragrafe mi se pare prea mare ca să o pot asimila. Trec superficial prin ea”. (…)

Pentru mulţi, până şi ideea de-a citi o carte a început să pară de modă veche, poate chiar puţin prostească – la fel cu a-ţi ţese sin­gur cămăşile sau a-ţi tranşa singur carnea. (…) Într-o alocuţiune, Profesoara Katherine Hayles de la Universitatea Duke mărturisea: «Nu-mi pot convinge studenţii să mai citească o carte de la un cap la altul». Hayles predă engleza; studenţii despre care vorbeşte sunt studenţi la li­teratură. [Dacă de la studenţi în domenii teh­ nice te-ai mai putea aştepta la preocupări mai scăzute pentru citit, în schimb ca nici studenţii la Litere să nu mai poată citi o carte în între­gime arată deja o tendinţă extrem de îngrijoră­ toare a societăţii contemporane- n.n.]

Oamenii folosesc Internetul în toate modu­rile posibile. Unii adoptă cu mult entuziasm cele mai noi tehnologii, ba chiar sunt dependenţi de ele. (…) Alţii nu se prea preocupă să deţină ultimul cuvânt în materie de tehnologie, dar cu toate aces­tea stau pe Internet mai toată vremea, butonând mereu la calculator, la laptop sau la telefonul mo­bil. Internetul a devenit ceva esenţial pentru pro­fesie, pentru şcoală, pentru viaţa socială, şi adese­ori pentru toate trei. (…) În doar douăzeci de ani de când programatorul software Tim Berners-Lee a scris codul de program pentru World Wide Web, Internetul a ajuns mediul cel mai uzual de comunicare şi informare. Proporţiile utilizării sale sunt fără precedent, chiar şi după standardele mass-me­dia din secolul XX. Proporţiile influenţei sale sunt şi ele la fel de uriaşe. (…)

Se pare că am ajuns, după cum preconi­zase McLuhan, la un punct de cotitură im­portant în istoria noastră intelectuală şi cul­turală, la un moment de tranziţie între două modalităţi de gândire foarte diferite. (…) Mintea tradiţională – calmă, concentrată, ne­-distrasă – începe să fie dată la o parte de un nou gen de minte, care are nevoie să ia şi să dea cu ţârâita informaţii în izbucniri scurte, dezlânate, adesea suprapunându-se – şi cu cât mai repede, cu atât mai bine. (…)

În ultimele cinci secole, de când tiparul in­ventat de Gutenberg a popularizat cititul cărţilor, mintea secvenţială, literară s-a situat în centrul arte­ lor, ştiinţelor şi societăţii. Pe cât de suplă, tot pe atât de subtilă a fost mintea imaginativă a Renaşterii, mintea raţionalistă a lluminismului, mintea in­ventivă a Revoluţiei Industriale, ba chiar şi mintea subversivă a Modernismului. Dar aceasta ar putea să devină în curând mintea trecutului”.[5]

“Deşi eram înconjurat de zeci de mii de cărţi” – scrie mai departe acelaşi N. Carr- “nu-mi amintesc să fi simţit vreodată anxietatea simptomatică pen­tru ceea ce se cunoaşte astăzi sub numele de «supraîncărcare informaţională». Era ceva calmant în reticenţa tuturor acelor cărţi, în dorinţa lor de a aş­tepta ani, chiar decenii până să vină cititorul potrivit să le ia din raft. «Nu te grăbi», îmi şopteau cărţile cu glasurile lor prăfuite. «Noi nu ne ducem nicăieri»”.[6]

“Internetul mă transforma intr-un soi de maşină de procesat date”

“Am lucrat ca scriitor independent” – îşi aminteşte Carr – “de la începutul secolului XXI, scriind mai ales despre tehnologie, şi ştiu bine că publicarea unui articol sau a unei cărţi era o treabă înceată, care cerea multă implicare şi era adeseori frustrantă. Munceai ca un rob la un manuscris, îl trimiteai la un editor şi, presu­punând că nu îţi venea înapoi însoţit de o notă de respingere, trecea prin mai multe faze de edi­ tare, verificare şi corectură. Produsul finit nu apărea decât săptămâni sau luni mai târziu. Iar dacă era o carte, se putea să fii nevoit să aştepţi mai mult de un an până să o vezi tipărită. În schimb, blog-urile au scurtcircuitat în­tregul mecanism tradiţional de publicare. Scrii ceva la calculator, incluzi câteva link-uri, apeşi pe butonul “Publicare” şi lucrarea ta este deja acolo [pe Internet- n.n.], imediat, ca să o poată vedea toată lumea. [Astăzi aşadar toată lumea poate publica orice. Din păcate, în acest fel se pierde foarte mult din calitatea şi profesiona­ lismul de până la apariţia Internetului.- n.n.]

Poţi, de asemenea, să primeşti ceva ce rar aveai parte în cazul scrisului tradiţional: răspunsuri directe de la cititori, sub forma comentariilor, sau a link-urilor dacă şi cititorii îşi au propriul blog. Simţeam asta ca pe ceva nou şi eliberator. Şi cititul de pe Internet mi se părea nou şi eliberator. Hyperlink-urile şi motoarele de că­utare furnizau o resursă infinită de cuvinte pe ecran, alături de imagini, sunete şi filmuleţe. (…) O apăsare pe un link ducea la alte zeci şi sute. Primeam e-mail-uri noi în fiecare minut sau la două minute. Mi-am facut conturi pe reţele de socializare precum MySpace şi Facebook, Digg şi Twitter. Am renunţat să-mi reînnoiesc abonamentele la ziare şi reviste. Cui îi mai tre­buiau? Până îmi soseau ediţiile tipărite, ude de rouă, simţeam că ştiam deja toate ştirile.

Undeva prin 2007 şarpele îndoielii s-a strecu­rat în paradisul meu informaţional. Am început să-mi dau seama că Internetul exercita asupra mea o influenţă mult mai puternică şi mai vastă decât avusese vreodată computerul meu pe vremea când nu aveam Internet. Şi nu era doar că petreceam atâta timp cu ochii în ecranul computerului! Şi nu era doar că atâtea obiceiuri mi se schimbau pe mă­sură ce deveneam tot mai dependent de site-urile şi de serviciile oferite de Internet! Ci însuşi modul în care îmi funcţiona creierul părea să se schimbe. Acela a fost momentul în care am început să mă îngrijorez pentru incapacitatea mea de a-mi mai concentra atenţia asupra unui singur lucru pe o perioadă mai mare de câteva minute.

La început am crezut că problema era un simptom al degradă­rii minţii mele, aflate la o vârstă de mijloc. Însă mi­-am dat seama că nu, creierul meu nu se afla doar în derivă. Era înfometat. Îmi cerea să fie hrănit, dar în felul în care-l hrănea Internetul- şi cu cât îl hră­neam mai mult, cu atât flămânzea mai mult. Chiar şi atunci când nu eram la calculator, tânjeam să-mi verific e-mail-ul, să apăs pe link-uri, să fac nişte că­utări pe Google. Îmi doream să fiu conectat.

La fel cum Microsoft Word transformase într-un pro­cesor uman de cuvinte, simţeam că Internetul mă transforma într-un soi de maşină de procesat datele de mare viteză, un fel de computer uman. Mi-era dor de creierul meu de altădată”[7]

Traducere şi adaptare: Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

Note:

1 Nicholas Carr, The Shallows, Atlantic Books, 2010.
2 Scott Karp, The Evolution from Linear Thought to Networked Thought, Publishing 2.0 blog, 9 februarie 2008.
3 Bruce Friedman, How Google Is Changing Our Information-Seeking Behavior, Lab Sofi: News Blog, 6 februarie 2008.
4 Staccato este un ruvânt preluat în română din limba italiană, ce înseamnă saca­dat.
5 Nicholas Carr, op. cit., pp. 5-10.
6 Nicholas Carr, op. cit., p. 12.
7 Nicholas Carr, op. cit., pp. 15-16.

Art. preluat din Familia Ortodoxa nr. 8