Jurnal de călătorie : Patmos (4)

M-am întrerupt. Am fost să caut melci pentru Io… Mi-am lăsat gleznele udate de marea Ikariei – un golf egeean mai mare -,  mare caldă şi limpede, plină de peşti mici, aproape străvezii. E aproape 4, dar soarele stă cocoţat bine. Aici bat vânturi puternice, de aceea clima Arhipeleagului Dodecanez, deşi mediteraneeană, e aspră. Toamna târziu şi iarna, vânturile ridică marea şi o tulbură şi plouă mult, mult…

Aşa ne povestea Ramona, românca de la Igloo, o cafenea chiar în scuarul principal din Skala. E aici din februarie. A venit tocmai din Arad, unde şi-a lăsat familia, pe soţul ei, poliţist de frontieră şi pe fetiţa lor de 5 ani, Andreea. Avea un serviciu extrem de solicitant şi, pentru că e genul de femeie săritoare, energică, rapidă, într-un cuvânt, eficientă – de asta ne-am convins şi noi!-, şefa începuse să abuzeze de bunăvoinţa ei, trimiţând-o să-i ia chiar şi pâine, şi ţigări. “Prea mult, prea puţini bani…”, conchide Ramona. Oare nu acesta este motivul întotdeauna? A dat peste o agenţie care media contracte pentru Grecia şi aşa a ajuns mai întâi în Kos, o insulă de prin apropiere, puţin mai mare decât Patmos. A lucrat acolo o vară, a mai învăţat puţin limba şi iat-o acum aici!

Din prima seară, de când Jacob ne-a aşteptat în port, ne-a arătat un român care aştepta lângă un motoscuter, iar noi l-am salutat în treacăt. Apoi, Ramona ne-a făcut cunoştinţă cu Roxana, fata de la salate, din barul de vizavi. Mai târziu, am cunoscut-o şi pe Carmen, la Chris Cafe, o mignonă cu ochelari, tot din Arad, care a vărsat sticla de Heineken înainte de-a o aduce la masă. A trădat-o exclamaţia înciudată: “Haide acum! Bravo!” Aşa ne-am prins că e româncă, zâmbind de toată situaţia. Am vorbit în treacăt cu ea, în timp ce ne beam berile în lumina chioară a barului cu terasă,  sub o lampă cu gaz. De altfel, ne-am luat tălpăşiţa destul de repede. Spre deosebire de Ramona, genul de femeie voluntară şi adaptabilă situaţiilor dificile, femeie simplă, probabil crescută la ţară, după expresia dură a feţei şi asprimea palmelor, Carmen mi s-a părut tăcută şi mai delicată. Bag mâna-n foc că e absolventă de facultate. Mi-a spus plină de speranţă şi ambiţie: “Aş vrea să rămân…” şi ne-a mai spus şi că “are principiile ei”, nu se dă în vânt să intre-n vorbă cu românii de pe insulă şi nici nu are de gând să plece de la firma care a angajat-o, deşi clientela se subţiază şi vânzarile nu-i merg prea bine. Ramona îmi povestea că a lucrat şi mai mult de 10 ore pe zi, vara, în plus acceptând să facă şi menajul pentru familia şefului său, curăţenie şi gătit, căci soţia acestuia era bolnavă. Dormea într-una din casele lui de pe insulă, în condiţii sordide. Îl dispreţuia pentru aroganţa cu care îi solicita multe şi diverse servicii şi, mai ales,  pentru lipsa de consideraţie. Îmi spunea că în timpul de când e acolo, adică mai bine de un an, nu a avut răgaz să ajungă nici la Chora, nici la Peşteră, dar că are, totuşi, de gând să o facă, înainte de a se întoarce în ţară, ceea ce urma să se întâmple în curând.

***

Asta nu am scris în jurnal, dar am gândit-o atunci, ca şi acum: ce poate determina, totuşi, o femeie ca Ramona, să-şi lase soţul şi fetiţa pe care o adoră, ca să vină la capătul lumii? Patmos, la 1074.17  km de Arad, este un capăt al lumii, o altă lume, cu propriile legi. Nu cred că e vorba doar de bani. O femeie cu o personalitate puternică, la fel ca a Ramonei, ar fi răzbit oriunde. Am început să construiesc scenarii, căci refularea sentimentului matern nu poate fi determinată decât de traume ascunse, de dorinţe nerecunoscute vreodată ori de cauze exterioare. S-o fi silit bărbatu-său?  Familia ? Casa  pusă gaj, ratele la bancă, dorinţa imperioasă de-a-şi construi vreo vilă şi de a-şi lua maşină “ultimul răcnet” ? Să fim serioşi!.. Bărbatu-său e vameş. Încălcarea demnităţii ei, grijile prea multe de mamă şi soţie, rutina zilnică, toate acestea s-o fi gonit în lumea largă? Poate, cumva, insinuându-se febril, insulele Greciei nu sunt decât acel vis de libertate, paradisul iluzoriu al unui timp de mai târziu care să recompenseze sacrificiul autoimpus? După rânduiala înţeleaptă a proniei, nu am putut să mă gândesc decât la dorul depărtării care ne face să vedem comoara de sub vatră…

Cu precizie nu voi şti niciodată, decât că o femeie spală rufele altor copii, că le găteşte şi le face curat. Că le zâmbeşte fals grecoteilor burduhănoşi, care-i replică trivial, făcându-i cu ochiul. Nu ştiu sigur decât că încă o fetiţă  plânge după mama ei. Va creşte fără ea, visându-i mereu mângâierea, primind în răstimpuri doar bucăţele din vocea cea  mai dragă şi daruri dulci de sărbători…

Advertisements

5 thoughts on “Jurnal de călătorie : Patmos (4)

  1. lucia TM

    Draga mea draga,..
    m-ai observat?sunt IAR pe urmele tale…am citit si recitit (de la cap-coada)ceeace ai scris….pana acum..astept..inca!
    Intrebare:
    pe cand, prima ta carte scrisa!?!..voi cumpara tot tirajul, aparut…da,da..
    O zi minunata, incontinuare!
    Ma intreb:
    cum REUSESC unele mame sa se indeparteze de copii?..
    invers, mai-mai inteleg…DAR ..mama, NU !?!

    Reply
  2. Diana Alzner

    De acord cu Lucia! Să aduni totul într-o carte. Eu o voi dori și o voi citi cu mare plăcere, cel mai probabil va fi singura mea călătorie în locuri sfinte.

    Reply
    1. Theodora Post author

      Mai întâi trebuie să iau nişte lecţii de cei cu experienţă, dragă Diana. 🙂 E mai mult decât un compliment dacă vine de la tine.

      Reply

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s