Experienţa unui jurnalist american despre efectele Internetului asupra minţii umane: “Însuşi modul in care imi funcţiona creierul părea să se schimbe”

Nicholas Carr este un jurnalist american, însă nu unul oarecare. Spre deosebire de mulţi colegi de breaslă, impresionează printr-o vastă erudiţie, pe care şi-a demonstrat-o din plin în cărţile pe care le semnează despre efectele Internetului asupra minţii umane, cât şi în articolele sale publicate în câteva dintre cele mai prestigioase ziare americane, precum New York Times, Financial Times sau The Guardian.

Iată cum îşi descrie într-una din cărţile sale[1] o experienţă pe care probabil am avut-o cei mai mulţi dintre noi, numai că poate nu i-am înţeles cauzele în profunzime…

“În ultimii ani, am mereu o senzaţie neplăcută, ca şi cum cineva sau ceva ar încerca să-mi modifice traseele neuronale, reprogramându-mi memoria. Nu-mi pierd memoria – pe cât îmi pot da seama – însă ea se schimbă. Nu mai gândesc aşa cum gân­deam înainte. Aceasta o simt cel mai intens atunci când citesc. Înainte mi-era uşor să mă scufund în lec­tura unei cărţi sau a unui articol lung. Mintea mea era prinsă în meandrele povestirii sau ale argumentaţiei, şi-mi petreceam ore în şir parcurgând frag­mente lungi de proză. Acum aceasta mi se întâmplă doar rar. Concentrarea începe să se risipească după doar o pagină sau două. Devin agitat, pierd firul, încep să-mi caut altceva de facut. (…) Cititul atent, care înainte era ceva firesc, acum a devenit un chin.

Cred că ştiu ce se întâmplă. De mai mult de zece ani încoace, petrec mult timp pe Internet, căutând şi navigând, iar uneori adă­ugând la uriaşa bază de date a Internetului. (…) Chiar şi atunci când nu lucrez, cel mai probabil mă aflu scotocind prin stufărişul de date al Internetului – citind şi scriind e-mail­uri, parcurgând titluri şi postări pe blog-uri, urmărind noutăţile de pe Facebook, uitându- mă la filmuleţe, descărcând muzică sau doar trecând uşor de la un link la altul.

Internetul a devenit pentru mine mediul informaţional bun la toate, conducta pentru majoritatea informaţiilor care îmi intră, prin văz şi auz, direct în minte. (…) Avantajele există. Însă vin cu un preţ. După cum sugera McLuhan, mijloacele media nu sunt doar canale de transmitere a informaţiei şi atât. Ele furnizează materialul pentru gân­dire, dar tot ele modelează şi procesul gândirii. Iar ceea ce se pare că îmi face Internetul este să îmi distrugă capacitatea de concentrare şi aprofundare. Fie că sunt sau nu online (conec­tat la Internet), mintea mea se aşteaptă să pri­mească informaţiile în modul în care acestea sunt distribuite pe Internet: sub forma unui flux de particule ce se mişcă lent. (…) Poate că sunt o excepţie. Dar se pare că nu e aşa. Când pomenesc prietenilor mei de problemele pe care le întâmpin cu cititul, mulţi îmi mărturisesc că şi ei suferă de probleme asemănătoare. Cu cât utili­zează mai mult Internetul, cu atât le vine mai greu să- şi păstreze concentrarea atunci când citesc un text mai lung. (…)

Mai mulţi dintre blogger-ii pe care-i urmă­resc au menţionat şi ei acest fenomen. Scott Karp, care lucra înainte pentru o revistă, iar acum scrie un blog despre mediile informaţionale de pe Internet, mărturiseşte că a încetat cu totul să mai citească vreo carte. «Eram printre cei mai buni la literatură în li­ceu şi eram un devorator de cărţi», scrie el. «Ce s-a întâmplat oare?» Şi tot el speculează asupra unui răs­puns: «Oare nu cumva motivul pentru care nu mai citesc decât de pe Internet se datorează atât de mult faptului că s-a schimbat modul în care citesc, adică încercând să caut ce-i mai uşor, cât şi faptului că s-a schimbat modul în care gândesc?»[2]

“Nu-mi pot convinge studenţii să mai citească o carte de la un cap la altul”

Bruce Friedman, care are un blog despre folosirea computerelor în medicină, a descris şi el modul în care Internetul îi alterează obiceiurile mentale. “Acum am pierdut aproape în totali­tate capacitatea de a citi şi asimila un articol ceva mai lung, de pe Internet sau tipărit”, spunea el [3]. Patolog la Şcoala Medicală a Universităţii din Michigan, Friedman a extins comentariul de mai sus într-o convorbire telefonică pe care a purtat-o cu mine. Gândirea sa- îmi zicea el- a început să funcţioneze în manieră staccato[4], fi­ind o reflectare a modului în care parcurge în viteză scurte pasaje de text din multe surse de pe Internet. “Nu mai pot citi Război şi pace”, re­cunoştea el. “Mi-am pierdut capacitatea de a o face. Până şi o postare pe blog mai lungă de trei­ patru paragrafe mi se pare prea mare ca să o pot asimila. Trec superficial prin ea”. (…)

Pentru mulţi, până şi ideea de-a citi o carte a început să pară de modă veche, poate chiar puţin prostească – la fel cu a-ţi ţese sin­gur cămăşile sau a-ţi tranşa singur carnea. (…) Într-o alocuţiune, Profesoara Katherine Hayles de la Universitatea Duke mărturisea: «Nu-mi pot convinge studenţii să mai citească o carte de la un cap la altul». Hayles predă engleza; studenţii despre care vorbeşte sunt studenţi la li­teratură. [Dacă de la studenţi în domenii teh­ nice te-ai mai putea aştepta la preocupări mai scăzute pentru citit, în schimb ca nici studenţii la Litere să nu mai poată citi o carte în între­gime arată deja o tendinţă extrem de îngrijoră­ toare a societăţii contemporane- n.n.]

Oamenii folosesc Internetul în toate modu­rile posibile. Unii adoptă cu mult entuziasm cele mai noi tehnologii, ba chiar sunt dependenţi de ele. (…) Alţii nu se prea preocupă să deţină ultimul cuvânt în materie de tehnologie, dar cu toate aces­tea stau pe Internet mai toată vremea, butonând mereu la calculator, la laptop sau la telefonul mo­bil. Internetul a devenit ceva esenţial pentru pro­fesie, pentru şcoală, pentru viaţa socială, şi adese­ori pentru toate trei. (…) În doar douăzeci de ani de când programatorul software Tim Berners-Lee a scris codul de program pentru World Wide Web, Internetul a ajuns mediul cel mai uzual de comunicare şi informare. Proporţiile utilizării sale sunt fără precedent, chiar şi după standardele mass-me­dia din secolul XX. Proporţiile influenţei sale sunt şi ele la fel de uriaşe. (…)

Se pare că am ajuns, după cum preconi­zase McLuhan, la un punct de cotitură im­portant în istoria noastră intelectuală şi cul­turală, la un moment de tranziţie între două modalităţi de gândire foarte diferite. (…) Mintea tradiţională – calmă, concentrată, ne­-distrasă – începe să fie dată la o parte de un nou gen de minte, care are nevoie să ia şi să dea cu ţârâita informaţii în izbucniri scurte, dezlânate, adesea suprapunându-se – şi cu cât mai repede, cu atât mai bine. (…)

În ultimele cinci secole, de când tiparul in­ventat de Gutenberg a popularizat cititul cărţilor, mintea secvenţială, literară s-a situat în centrul arte­ lor, ştiinţelor şi societăţii. Pe cât de suplă, tot pe atât de subtilă a fost mintea imaginativă a Renaşterii, mintea raţionalistă a lluminismului, mintea in­ventivă a Revoluţiei Industriale, ba chiar şi mintea subversivă a Modernismului. Dar aceasta ar putea să devină în curând mintea trecutului”.[5]

“Deşi eram înconjurat de zeci de mii de cărţi” – scrie mai departe acelaşi N. Carr- “nu-mi amintesc să fi simţit vreodată anxietatea simptomatică pen­tru ceea ce se cunoaşte astăzi sub numele de «supraîncărcare informaţională». Era ceva calmant în reticenţa tuturor acelor cărţi, în dorinţa lor de a aş­tepta ani, chiar decenii până să vină cititorul potrivit să le ia din raft. «Nu te grăbi», îmi şopteau cărţile cu glasurile lor prăfuite. «Noi nu ne ducem nicăieri»”.[6]

“Internetul mă transforma intr-un soi de maşină de procesat date”

“Am lucrat ca scriitor independent” – îşi aminteşte Carr – “de la începutul secolului XXI, scriind mai ales despre tehnologie, şi ştiu bine că publicarea unui articol sau a unei cărţi era o treabă înceată, care cerea multă implicare şi era adeseori frustrantă. Munceai ca un rob la un manuscris, îl trimiteai la un editor şi, presu­punând că nu îţi venea înapoi însoţit de o notă de respingere, trecea prin mai multe faze de edi­ tare, verificare şi corectură. Produsul finit nu apărea decât săptămâni sau luni mai târziu. Iar dacă era o carte, se putea să fii nevoit să aştepţi mai mult de un an până să o vezi tipărită. În schimb, blog-urile au scurtcircuitat în­tregul mecanism tradiţional de publicare. Scrii ceva la calculator, incluzi câteva link-uri, apeşi pe butonul “Publicare” şi lucrarea ta este deja acolo [pe Internet- n.n.], imediat, ca să o poată vedea toată lumea. [Astăzi aşadar toată lumea poate publica orice. Din păcate, în acest fel se pierde foarte mult din calitatea şi profesiona­ lismul de până la apariţia Internetului.- n.n.]

Poţi, de asemenea, să primeşti ceva ce rar aveai parte în cazul scrisului tradiţional: răspunsuri directe de la cititori, sub forma comentariilor, sau a link-urilor dacă şi cititorii îşi au propriul blog. Simţeam asta ca pe ceva nou şi eliberator. Şi cititul de pe Internet mi se părea nou şi eliberator. Hyperlink-urile şi motoarele de că­utare furnizau o resursă infinită de cuvinte pe ecran, alături de imagini, sunete şi filmuleţe. (…) O apăsare pe un link ducea la alte zeci şi sute. Primeam e-mail-uri noi în fiecare minut sau la două minute. Mi-am facut conturi pe reţele de socializare precum MySpace şi Facebook, Digg şi Twitter. Am renunţat să-mi reînnoiesc abonamentele la ziare şi reviste. Cui îi mai tre­buiau? Până îmi soseau ediţiile tipărite, ude de rouă, simţeam că ştiam deja toate ştirile.

Undeva prin 2007 şarpele îndoielii s-a strecu­rat în paradisul meu informaţional. Am început să-mi dau seama că Internetul exercita asupra mea o influenţă mult mai puternică şi mai vastă decât avusese vreodată computerul meu pe vremea când nu aveam Internet. Şi nu era doar că petreceam atâta timp cu ochii în ecranul computerului! Şi nu era doar că atâtea obiceiuri mi se schimbau pe mă­sură ce deveneam tot mai dependent de site-urile şi de serviciile oferite de Internet! Ci însuşi modul în care îmi funcţiona creierul părea să se schimbe. Acela a fost momentul în care am început să mă îngrijorez pentru incapacitatea mea de a-mi mai concentra atenţia asupra unui singur lucru pe o perioadă mai mare de câteva minute.

La început am crezut că problema era un simptom al degradă­rii minţii mele, aflate la o vârstă de mijloc. Însă mi­-am dat seama că nu, creierul meu nu se afla doar în derivă. Era înfometat. Îmi cerea să fie hrănit, dar în felul în care-l hrănea Internetul- şi cu cât îl hră­neam mai mult, cu atât flămânzea mai mult. Chiar şi atunci când nu eram la calculator, tânjeam să-mi verific e-mail-ul, să apăs pe link-uri, să fac nişte că­utări pe Google. Îmi doream să fiu conectat.

La fel cum Microsoft Word transformase într-un pro­cesor uman de cuvinte, simţeam că Internetul mă transforma într-un soi de maşină de procesat datele de mare viteză, un fel de computer uman. Mi-era dor de creierul meu de altădată”[7]

Traducere şi adaptare: Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

Note:

1 Nicholas Carr, The Shallows, Atlantic Books, 2010.
2 Scott Karp, The Evolution from Linear Thought to Networked Thought, Publishing 2.0 blog, 9 februarie 2008.
3 Bruce Friedman, How Google Is Changing Our Information-Seeking Behavior, Lab Sofi: News Blog, 6 februarie 2008.
4 Staccato este un ruvânt preluat în română din limba italiană, ce înseamnă saca­dat.
5 Nicholas Carr, op. cit., pp. 5-10.
6 Nicholas Carr, op. cit., p. 12.
7 Nicholas Carr, op. cit., pp. 15-16.

Art. preluat din Familia Ortodoxa nr. 8

Advertisements

One thought on “Experienţa unui jurnalist american despre efectele Internetului asupra minţii umane: “Însuşi modul in care imi funcţiona creierul părea să se schimbe”

  1. babula gabriela

    virgiliu gheorghe a scris mult despre acest lucru! nu-i nici o noutate. incercati sa spuneti cuiva ca nu ai televizor(noi nu avem, ar avem 3 calculatoare) si veti fi priviti ciudat. eu am experimentat deja!

    Reply

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s