Tag Archives: dar

C de la Cristian

Cristian are 13 ani. 13 ani şi, totuşi, maturitatea unui bătrân încercat de viaţă.

Trecerea la adolescenţă s-a dovedit a fi cu mult mai dureroasă şi mai dificilă, odată cu aflarea veştii că suferă de sarcom Ewing la genunchiul stâng. Ultimii trei ani şi i-a petrecut prin spitale, îndurând şocul unei intervenţii chirurgicale mutilante şi al multiplelor cure cu citostatice care i-au slabit organismul şi l-au făcut să-şi piardă speranţa că va reuşi să izbândească în lupta cu boala.

***

Mult încercata familie Saiu trece printr-o grea suferinţă de ani buni. Mai întâi, boala gravă a mamei şi moartea ei. Nadejda Saiu s-a mutat la Domnul în 2008, la doar 43 de ani, răpusă de un cancer osos metastazat, lăsând în urmă un soţ deznădăjduit şi un copil trist şi plin de dor.

Râsul copilului de altădată s-a transformat într-un surâs sceptic, mai ales că descoperise, cu câteva luni înainte de moartea mamei, că şi el, ca şi tatăl său, este bolnav de diabet şi că toată viaţa va trebui să-şi administreze injecţii cu insulină, păstrând un regim drastic.

Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns, la doi ani după moartea mamei, Cristi, copil năzdrăvan şi inventiv de altfel, a căzut de pe bicicletă. Micul incident se va dovedi începutul un adevărat cataclism sufletesc atât pentru el, cât şi pentru nefericitul său tată.

Urmează un lung periplu pe la spitale şi doctori. Mai întâi, radiografia nu arătase a fi nimic grav, însă, fiindcă durerea persista, au primit o trimitere către secţia de Ortopedie, unde sperau să obţină o compensaţie pentru un RMN. Doctorul i-a tratat cu superficialitate şi-a replicat tăios că nu poate acorda trimiteri pentru RMN tuturor copiilor care cad de pe bicicletă. Astfel, Cristi s-a ales cu tot piciorul pus în ghips, fără alte investigaţii.

După 10 zile, când i-a fost scos ghipsul, piciorul era foarte umflat, iar durerea era chiar mai puternică. I s-a recomandat doar o genunchieră, în ciuda insistenţelor tatălui de a face totuşi RMN-ul.

Au urmat analize pentru reumatism, care au ieşit negative. De abia după trei luni, în  noiembrie 2010, au primit trimiterea compensată pentru RMN, piciorul lui Cristi fiind atât de umflat încât nu-l mai putea îndrepta. Chiar daca trimiterea era tip co-plată, la toate clinicile unde au întrebat, efectuarea RMN-ului trebuia plătită integral. În final, au reuşit să găsească o clinică unde au putut plăti cu 70 de lei mai puţin, costul fiind de 600 de lei.

Tomografia a indicat imediat diagnosticul de sarcom Ewing. Doctorul, plin de remuşcări, i-a chemat de urgenţă la cabinet şi, la 1 decembrie, a urmat o scintigrafie, altă analiză, pentru a se vedea gravitatea bolii. După câteva zile, biopsia care a demonstrat că diagnosticul iniţial nu a fost corect şi că tipul de cancer este condrosarcom, o formă gravă care nu putea fi tratată prin chimioterapie, ci doar prin înlăturare chirurgicală.

Procedura standard în cazul lui Cristi ar fi fost înlăturarea genunchiului şi înlocuirea lui cu o proteză. Cum Cristi suferă şi de diabet, această intervenţie era imposibilă. Ar fi murit din cauza septicemiei după maxim o săptămână de la operaţie.

Amputaţia rămânea singura variantă. Doctorul chirurg care urma să facă operaţia le-a reproşat că au ajuns prea târziu, cu toate că domnul Saiu şi Cristi insistaseră pentru efectuarea RMN-ul şi au pierdut vreme de 5 luni cu procesul sinuos al investigaţiilor.

Stări premergătoare dureroase, de negare, gânduri de sinucidere bântuie sufletul adolescentului care îşi doreşte mai degrabă să moară decât să trăiască fără un picior. De abia după lungi încercări, Cristian este convins că, doar prin operaţie, va putea continua să trăiască.

Din fericire, perioada de recuperare a fost mai uşoară decât li se preconizase şi, după 2 luni petrecute la secţia de diabet, operaţia se vindecase foarte bine.

Ceea ce ridică un serios semn de întrebare este însă rezultatul ultimei biopsii: diagnosticul este schimbat a doua oară!!! Cristian nu suferea de condrosarcom, ci de osteosarcom, o formă de cancer care poate răspunde pozitiv la tratamentul cu citostatice. Tratamentul însă nu a fost făcut înainte de operaţie din cauza diagnosticului inţial (condrosarcom) care nu permitea chimioterapia.

După alte 3 luni petrecute în spital, au primit o altă lovitură: lui Cristi i-au fost depistate celule canceroase la ambii plămâni, aflate în stadiul de metastază.

Băiatul şi tatăl său se află, în prezent, la Spitalul “M.S Curie”, la a 8-a cură de citostatice, de fiecare internându-se aproape 2 săptămâni pe lună. Spitalul a devenit, practic,  a doua lor casă. Cei doi împart în fiecare seară petrecută în spital acelaşi burete gros de 5 centimetri, pe post de saltea.

Doar în ultima lună şi jumătate, Cristi a mai trecut prin încă 2 cure de citostatice, care i-au lăsat corpul foarte slăbit. Din această cauză, a avut nevoie de un timp de spitalizare mai lung pentru recuperare. După realizarea tomografiei, vestea cea bună a fost că din cei 14 noduli câţi fuseseră depistaţi iniţial la ambii plămâni, au mai rămas doar 4. Cristi şi tatăl său aşteaptă formarea unei comisii care să analizeze rezultatele şi să stabilească dacă va fi totuşi necesară operaţia la plămâni.

Aş vrea să scriu acum în cuvinte sărace şi puţine şi despre suferinţa tatălui său. O suferinţă sfâşietoare care vine din neputinţă. Nu doar aceea de a fi rămas fără soţie încă de tânăr şi de a-şi vedea fiul bolnav, agonizând de multe ori, ci aceea de nu putea face nimic pentru a-l ajuta. Mihai Saiu a lucrat ca electronist, în prezent fiind pensionat pe caz de boală. Suferă de diabet de 25 de ani. A ajuns să locuiască împreună cu băiatul său la o mătuşă, nedeplasabilă, într-o garsonieră aflată pe lângă piaţa Râmnicu-Sărat. Din cauza bolii soţiei, şi acum a lui Cristi, a fost nevoit să-şi vândă şi casa, şi maşina. Singura sursă de venit a sa a rămas pensia.

Deşi nu şi-au pierdut cu totul speranţa, Mihai şi Cristi, sunt în pragul disperării. Din cauza multiplelor veşti proaste legate de sănătate şi mai ales a suferinţei prelungite şi a indiferenţei multora dintre noi, sunt sceptici: nu mai cred nici în minuni, nici în ajutorul oamenilor. Totuşi, undeva, în inima lor, aşa cum o mărturisesc icoanele de pe perete, Dumnezeu rămas singurul liman de odihnă şi mângâiere. Ar fi un gest nepreţuit să le daţi puţină speranţă, să-i îndrumaţi şi să-i pomeniţi neîncetat în rugăciune.

Scrieţi-le un mesaj încurajator (fasstina@yahoo.com), au atâta nevoie, şi nu uitaţi să-i treceţi mereu pe pomelnic!

Când am intrat în legătură cu dl. Mihai Saiu, prin intermediul unei asistente medicale inimoase, am aflat că una din dorinţele sale arzătoare este aceea de a-i cumpăra lui Cristi o proteză (cea mai ieftină, mi-a adăugat cu sfială), dar care să-l ajute cumva, să meargă, să-l facă să se simtă mai puţin dependent şi să-i dea o fărâmă de bucurie.

Costul unei astfel de proteze de coapsă modulară cu vacuum se ridică la aproximativ 16.000 de lei, sumă ce nu poate fi susţinută financiar de tatăl său. De aceea, facem un apel către toţi cei care vor să ajute familia Saiu, rugându-i să contribuie prin rugăciune şi dăruind puţin din puţinul lor .

Donaţiile se pot face direct în

contul tatălui său, Mihai Saiu (titular)

RO28RNCB0075108515900001,

deschis la BCR, Sucursala Sector 4

Pentru alte detalii:

Asociaţia Tinerilor Ortodocşi “Orthograffiti“:

Miruna Ionescu: 0748.851.336 / 0764.665.249

Alexandra Nadane: 0725.034.037

Elena Dumitrescu: 0724.311.204

e-mail: contact@daruindveidobandi.com

Blogul lui Cristi Saiu: click AICI

Însetat am fost…

Adrian este unul dintre cei 40 de copii din Comuna Glodeanu. El așteaptă la fiecare câteva zile cisterna care îi aduce apă de baut. Și asta pentru că satul său nu are apă potabilă pe care noi o obținem cu o simplă deschidere a robinetului. Costurile necesare pentru forarea unui puț de adâncime nu pot fi suportate de oamenii comunei, deja greu încercați de sărăcie, suma necesară ridicându-se la peste 10.000 de euro. Unindu-ne însă forțele și oferind fiecare dintre noi câte puțin, îl putem ajuta pe Adrian să aibă zilnic apă proaspătă.

O campanie Orthograffiti

Cati a trecut cu bine de operaţie

Veşti bune. Aseară, pe la 22.00, după unsprezece ore, operaţia Ecaterinei s-a încheiat cu succes. Tumoarea a fost extirpată în totalitate.

Cati a fost tare cuminte, starea ei a fost stabilă în tot acest timp, de aceea atmosfera din sala de chirurgie a fost relaxată. După câteva ore, s-a trezit, s-a mişcat, chiar a vorbit puţin, şoptit, cu Ovidiu.

Nu prea a reuşit să doarmă azi-noapte la Terapie intensivă, dar de azi-dimineaţă, de când au mutat-o la salon,  a venit, în sfârşit, şi somnul odihnitor…

Am reuşit să vorbesc cu ea spre seară, la un telefon cu hands free. M-a impresionat teribil cât de puternică poate fi, ce tonus bun are. Râdea, îmi zicea că încă nu poate să alerge pe holuri, dar mâine sigur o va face, măcar cât să le dea  ceva palpitaţii asistentelor; singura părere de rău e că deocamdată nu poate  să poarte ochelari de soare…

Desigur, ce-a fost mai dificil a trecut, pentru Cati începând acum o nouă etapă, cea de recuperare.

***

Vreau să mulţumesc din toată inima, personal şi în numele familiei M., tuturor celor care au făcut ca această operaţie să fie posibilă şi care s-au rugat să fie bine. Cel mai important lucru, care va rămâne, este bucuria că aţi contribuit la înfăptuirea unei minuni.

Slavă lui Dumnezeu şi marii Sale milostiviri faţă de oameni, slavă Sfinţilor Săi şi oamenilor care se fac lucrători ai Duhului!

Să ne aducem aminte cum a început povestea asta, în urmă cu aproape o lună şi jumătate

O veste bună

Bucurie să aveţi!

Dragii mei dragi şi iubiţi! Am pentru voi o veste mare şi tare! Uf, cu iureşul ăsta zilnic, deja am amânat ceasuri bune  să v-o spun şi simt c-o să dau pe dinafară! Nu pot să nu v-o spun, nu vreau să vă mai ţin cu sufletul la gură! Iacătă:

S-au strâns banii pentru operaţie!!!

Da, în cele 7 zile de când cazul Ecaterinei a devenit public, s-au strâns din donaţii, toţi banii pentru operaţie şi chiar mai mult decât era strict necesar, aşa încât  Cati şi Ovi, sunt, cel puţin din punct de vedere material, cu mult mai liniştiţi şi optimişti. De-acum, ea se va putea concentra mai mult pe pregătirea pentru operaţie, medicală, dar mai ales sufletească, şi, după puteri, pe îngrijirea Anuşcăi, ferindu-se, pe cât se poate, de orice zbucium inutil.

Ieri, spre seară m-a sunat, spunându-mi că vrea neapărat să vorbim. Am intrat în cea mai apropiată cofetărie, era cald şi noi eram amândouă pe fugă. Mi-a spus că e fericită, m-a îmbrăţişat şi-i simţeam emoţia… Era foarte grăbită, căci trebuia să se întâlnească cu dr. Stoica, să fixeze operaţia.  Doctorul avea deja destule programări, aşa că intervenţia a rămas stabilită pe data de 8 aprilie (anul ăsta, evident!), adică peste 20 de zile, începând de astăzi. Timp de aşteptare, de emoţie şi, mai ales de rugăciune şi de aşezare.

În urmă cu trei săptămâni, Ecaterina avea o viaţă aparent calmă, ritmul ei se scurgea lent. Peste câteva zile, totul avea să se schimbe în urma negrei veşti. În tăvălugul care a urmat, cu greu credea cineva că este posibil să strângă banii într-atât de repede pe cât era nevoie. Stăteam cu inima strânsă şi nu puteam decât să ne rugăm. Şi iată că Dumnezeu ne-a arătat cât de minunat lucrează prin oameni.

Fiecare din cei care a donat sau a dat mai departe informaţia merită măcar o caldă îmbrăţişare. De răsplătit, nu vom putea noi vreodată răsplăti îndeajuns, dar Îl lăsăm pe Dumnezeu să o facă, aşa cum ştie El mai bine. Noi, Ecaterina, familia şi prietenii ei, vă spunem doar că vom face tot ce ne stă în puteri să ne facem bine şi, dup-aia, o să vă explicăm şi cum e cu legile fizicii, aplicate pe scripeţi şi lentile.

În povestea aceasta, m-a impresionat în mod deosebit grija şi susţinerea extraordinară a duhovnicului Ecaterinei, părintele Mihai-Andrei Aldea de la biserica cu hramul Sf. Daniil Sihastrul din cartierul Brâncoveanu, care este alături de familie, trup şi suflet. M-au impresionat, de asemenea, oamenii care, deşi nu o cunoşteau personal, au fost mişcaţi de durerea ei de mamă şi de suferinţa ei, colegii  profesori de  la şcolile unde preda, rudele, prietenii mai mult sau mai puţin apropiaţi până atunci.

Să nu uităm că Ecaterina a câştigat până acum doar o luptă în războiul ei cu boala. Trebuie să-i fim în continuare alături, să o pomenim permanent în rugăciunile şi-n gândul nostru, pe ea şi întreaga familie aflată la ceas de cumpănă.  Răstignirii de pe Golgota nu-i poate urma decât Învierea. Să ne rugăm pentru Cati, să treacă peste operaţie cu bine şi de Sfintele Paşti să aducă şi în casa ei lumina Învierii.

UPDATE  IMPORTANT!

“Mergi şi fă şi tu asemenea!” (Luca 10, 37)

Cati e mai bine acum, nu a mai avut “vâjâieli” ori ameţeli. Poate doar un pic obosită din cauza agitaţiei (fireşti, în cazul ăsta):  telefoane, sfaturi, vizite, mers la doctor. Important este că e plină de nădejde.

Ceea ce mi se pare cu adevărat minunat e iniţiativa voastră, a tuturor celor care şi-au arătat şi îşi arată solidaritatea şi afecţiunea faţă de Ecaterina şi familia ei. E impresionant: zeci, dacă nu sute de oameni, care au fost mişcaţi de caz, au încurajat-o şi au donat, din puţinul lor, mult. Nu e vorba doar de-o sumă modică sau substanţială de bani, ci de curaj, de încredere şi de iubire creştinească pe care le-aţi “donat” şi care au ajuns nu doar la inima Ecaterinei, ci a multor altora care sunt în nevoi şi necazuri.

În trei zile de donaţii, cât au fost efectiv, s-a strâns, cu tot cu  economiile lor, cam jumătate din suma necesară operaţiei, adică aproape 5000 de euro. Astăzi va merge la medicul de la Euroclinic să-şi programeze operaţia. Are nevoie în continuare de noi pentru a strânge şi restul sumei care va face posibilă intervenţia. Pentru ea, timpul curge cu mult mai repede decât de obicei, fiecare secundă contează… Totuşi, e cu mult mai liniştită şi mai încrezătoare.

Nu ştim rânduielile lui Dumnezeu, dar credem cu tărie în El ca fiind mai presus de orice bunătate gândită de om. Ştim că este drept şi că judecata lui este milă şi adevăr, aşa cum spune Psalmistul: “Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază!” (Ps. 119, 149). Boala şi suferinţa ca urmări ale păcatelor noastre sunt îngăduite pentru că Însuşi Domnul stă drept în faţa libertăţii noastre, dar şi pentru că, prin pronia Lui iubitoare, devin prilej de vindecare sufletească şi de comuniune umană.

În astfel de perioade de încercare, de teamă şi de suferinţă, ceea ce suntem noi cu adevărat, Biserica cea adevărată a lui Hristos, cea a inimilor de carne pe care El a scris porunca iubirii, şi care se întrezăreşte, plină de viaţă şi luminoasă, ca o cetate nemişcată de veacuri. Am privit chipurile oamenilor simpli cărora le-am mărturisit despre aproapele lor în suferinţă şi am văzut lacrimi şi îndârjirea de a face ceva. Am văzut-o pe văduva care şi-a pus cei doi bănuţi în cutie… Mi-a spus că aşa poate să-i mulţumească Domnului şi celor care au ajutat-o odinioară, când soţul ei era în aceeaşi situaţie ca Ecaterina şi de aceeaşi vârstă cu ea. Din păcate, pentru el nu s-a mai putut face atunci nimic… L-am văzut pe preotul duhovnic stând alături, trup şi suflet,  îndreptându-le privirea către Domnul, dându-le nădejde şi putere.

Ceea ce rostim la Liturghie în fiecare duminică şi în rugăciunea de fiecare zi, Crezul nostru, credinţa în Sfânta Treime şi în viaţa Bisericii, rodeşte în comuniunea permanentă în Sfântul Duh, prin voinţa noastră de bine  împlinită în faptă. Aşa suntem făcuţi, să ne bucurăm de bine şi să înflorim în iubire, aceasta e mişcarea firească a inimii noastre. Darul nostru, oricât de mic, care vine din Darul cel mare al jertfei euharistice, este temelia Bisericii liturghisitoare şi a comuniunii cu Sfinţii. Par vorbe mari, pentru că ochii noştri orbi şi fals smeriţi nu vor să vadă. Dar aceasta este Iubirea, tainic manifestată în cele mărunte ca şi în cele mari, spre care întindem mâinile şi gândul nostru.

……………………………………………………………………………………………………

Aici aveţi povestea Ecaterinei, scrisoarea ei şi conturile pentru cei care vor să doneze.

Update 19-03-2011. De citit neapărat!!!

Minunea de a dărui bucurie

Sunt impresionată de primele reacţii la situaţia prezentată ieri. Sensibilitatea la suferinţa unui om, solidaritatea şi dărnicia sunt calităţi din ce în ce mai rare azi şi nu pot decât să vă mulţumesc, cu emoţie, în numele familiei M., pentru promptitudinea cu care întindeţi o mână de ajutor atunci când este nevoie.  Mai întâi, numărul cititorilor care au intrat astăzi doar pe blogul meu s-a înzecit, ajungând la aproape 1000 până la această oră, ceea ce a înseamnă locul 3 în blogurile cu creştere bruscă de pe platforma WordPress. Contează doar în măsura în care vor citi şi mai mulţi despre situaţia Ecaterinei. Poate să pară nesemnificativ, dar fiecare gest, oricât de mic, de interes şi ajutor este de apreciat, mai ales că astăzi au fost deja destule persoane care s-au grăbit să doneze. Le mulţumesc din toată inima şi mulţumesc şi celor care au preluat linkul şi au popularizat cazul şi pe care îi rog să ne susţină în continuare: Iulian-Andrei BobîrneaDan Sântimbreanu : Dasanti’s Weblog ; tănase!dragoş tănase! ; Motociclete de epocă ; Laurentiu Dumitru ; Kenny Gopo Gpc ; Ioan Usca ; Jurnalul Anei. Sunt sigură că mai sunt şi alţii care au preluat linkul sau au postat ei înşişi despre caz, dar pe care nu îi ştiu şi-mi pare rău că nu îi pot menţiona.
În mod deosebit vreau să mulţumesc comunităţii motocicliştilor din România care a reacţionat foarte repede, încurajându-l pe Ovidiu şi oferindu-i familiei lui sprijin necondiţionat. Într-adevăr, aţi demonstrat că nu sunteţi doar nişte useri anonimi pe două roţi! Puteţi citi mesajele lor pe acest forum.
Vă reamintesc că Ecaterina M. a fost diagnosticată în urmă cu două săptămâni şi jumătate cu meningiom de baza de craniu sfenoidal stâng la nivelul lobului temporal stâng, o tumoare cu dimensiunea de peste 5 cm, având nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală. Costul acestei operaţii este de 10000 de euro, din care s-a strâns, cu mare greutate, doar un sfert. Situaţia ei prezintă un risc crescut de criză comiţială ori comă, de aceea este nevoie strângerea rapidă a banilor necesari pentru operaţie.

Vă las să citiţi mai jos scrisoarea Ecaterinei:

Ma numesc Ecaterina M., si am 35 de ani. Din septembrie 2010 am inceput sa am probleme cu vederea, si anume sa vad 2 imagini pentru acelasi obiect. Am crezut ca este o variatie de dioptrie, caci sint mioapa de 20 de ani.

Am aminat o consultatie la un oftalmolog timp de 5 luni, insa, in ianuarie 2011,mi-a spus medicul de familie ca e posibil sa am o tumoare, caci uneori ea este o cauza pentru aceasta “vedere dubla”. Am cautat si eu pe net si am vazut ca e o varianta, dar n-am crezut ca e cazul meu.

Ca sa elimin aceasta posibilitate, in februarie am inceput sa ma interesez de cabinete de imagistica, si intr-un final sa fac RMN dorit. Chiar in timp ce stateam intinsa in aparat, am simtit ca este o problema, fara sa stiu insa cit e de mare. Primul neurochirurg mi-a tradus imaginea, spunindu-mi clar ca operatia este singura mea sansa sa vorbesc despre viitor, despre viitorul meu.

Este vorba despre un meningiom, pe partea stinga, din fericire, cu procent foarte mare (99% ) să fie benign. Evident, am fost socata. Pina atunci sa nu am alte probleme de sanatate decit cu vederea si,dintr-o data, sa aflu ca mai pot trai un timp scurt, daca nu as fi operata!

Sa inteleg ca este posibil sa ma fi nascut cu el, cu meningiomul, sau sa fi fost cauzat de o lovitura usoara, si ca a crescut asa de mare in 15-20 de ani? Cam asam-au dat de inteles doctorii… Dupa acesti multi ani, acum aflu ca am trait cu o tumoare pe meninge, si că acum este cit o mandarina. Adica foarte mare.

Apoi, dupa data importanta pentru mine, 22 februarie, am inceput sa ma documentez si eu, sa vorbesc si cu alti neurochirurgi din tara, si cu oamenii din jur. Am inteles ca va fi o operatie dificila, ca exista riscuri, dar mici, sa am urmari postoperatorii neplacute, gen semipareza pe partea dreapta, sau sa nu mai pot vorbi.

Am inteles ca doar intr-un spital privat pot face operatia aici in tara, astfel incit sa am cele mai mari sanse ca sa fie un succes. Adica, sa pot fi din nou ca acum, ca inainte de operatie. Si este tot ce-mi doresc, ca sa pot fi in continuare alaturi de familia pe care o iubesc, de sotul meu, Ovidiu, si de fetita mea, Ana.

O iubesc enorm pe Ana si vreau mult sa fiu alaturi de ea, cit mai multi ani de acum inainte. Stiu cit de greu imi va fi dupa operatie, dar accept orice stare prin care va trece corpul meu, mai ales daca stiu ca imi pot reveni perfect cu exercitiile de rigoare postoperatorii.

Sper mult sa fiu ajutata sa pot face operatia asta in cel mai bun spital din Romania. Ma gindesc tot timpul ca probabil Dumnezeu a hotarit sa trec prin etapa asta ca sa ma schimb, ca sa ma apropii mai mult de El, de mine, de altii…si astfel o accept, nu simt revolta, nu sint suparata, nu consider un “ghinion”……

Sper sa fiu capabila sa-mi cresc puiul inca multi ani de acum inainte si astfel o sa indur suferinta fizica preconizata dupa operatie. Cindva, tot ce simt acum va fi de domeniul trecutului……incerc sa ma vad pe mine si familia mea in viitor, ca sa pot indura mult mai usor o operatie atit de grea.

Sper sa pot si in viitor sa-i arat in continuare fetitei mele cit de mult o iubesc, si sa pot sa o ajut sa se adapteze lumii inconjuratoare. Sper sa ma ajute Dumnezeu s-o invat din toate, precum si faptul ca sint momente in viata cind treci prin suferinta, a corpului sau pe alte planuri. Vreau sa-i fiu un mic model, vreau sa nu pling, sa nu ma pling, sa accept, sa depasesc, astfel ca Ana sa vada ca se poate…

Si vreau sa multumesc enorm tuturor celor din jur si pe cei care nu ii cunosc si probabil nu o sa am sansa sa ii cunosc ca mi-au fost alaturi acum si ca ma ajuta atit de mult….!

Ecaterina M.

Pentru donaţii:

În lei:

RO62RNCB0083039483540001 (BANCA COMERCIALA ROMANA, sucursala OBREGIA )

RO86BRDE441SV37031554410 (BANCA ROMANA DE DEZVOLTARE, sucursala UNIREA)

RO29INGB0000999901628243 (ING, sucursala OBREGIA )

Donaţii în valută:

RO35RNCB0083039483540002 la BCR (sucursala OBREGIA) pt. USD:

pt. transfer din strainatate de valuta, in acest cont, trebuie specificat si urmatorul cod: RNCBROBU

RO08RNCB0083039483540003 la BCR (sucursala OBREGIA) pt EUR:

pt transfer din strainatate de valuta, in acest cont, trebuie specificat si urmatorul cod: RNCBROBU

*Sucursalele sunt menţionate doar pentru a fi trecute în formularul de donaţie, dacă se solicită această informaţie.

Update 19-03-2011. De citit neapărat!!!

Iris Lorelay

Iris a împlinit 10 ani pe 15 aprilie 2010. Lui Ovidiu îi plăcea să îi spună Lorelai. O alintă „iepuraşul roz”.

aaa Iepuraşul roz bolnav de cancer.

Prin 2007, Iris a început să bea mai multă apă decât ar fi fost normal. La spital i-au pus diagnosticul de diabet insipid. Apoi, în 2008, s-au căutat cauzele. Un CT a arătat că Iris avea o tumoare malignă cu celule germinale mixte – intra- şi supraşelară. Diagnosticul complet: „masă tumorală intra şi supraşelară „în clepsidra”, care cuprinde hipotalamusul, cu diametrul transversal 1.6, la baza lojei hipofizare, înalţimea de 1.88 cm şi diametrul anteroposterior 1.9 cm”. Concluzia finală: „Proces tumoral intra şi supraşelar cu aspect de infiltrat hipotalamo-hipofizar”.

Părinţii au dus-o în Ungaria. A fost operată la „O.I.T.I” Budapesta. I-au scos 70% din tumoare. Rezultatul biopsiei: tumoarea era malignă.

Apoi Iris s-a întors acasă şi a făcut chimioterapie la I.O.B.

După tratamentul cu citostatice, R.M.N.-ul indica dispariţia tumorii. Iris a făcut şi radioterapie, la o clinică din Leipzig – 33 de şedinţe, timp de 33 de zile.

Totul a fost bine. Doar că Iris nu mai creşte aşa cum ar trebui. De anul trecut, de când a terminat tratamentul – 5 mai 2009, Iris a crescut doar 2 cm. Normal ar fi fost 6 sau 7 cm.

Medicul din Germania i-a spus mamei că dacă Iris nu va creşte după radioterapie va trebui să facă un tratament cu hormoni de creştere, altfel dezvoltarea copilului va avea de suferit.

Analizele endocrinologice, un R.M.N. cranian şi coloană, precum şi tratamentul cu hormoni de creştere costă 15.000 de euro, din care a strâns 3.200.

Iris are din nou programare  la clinica din Leipzig, în vara acestui an. Mai are nevoie de 11.800 de euro.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:

BCR

RON: RO 34 RNCB 0076 0542 5414 0001

EURO: RO 07 RNCB 0076 0542 5414 0002

Cod SWIFT: RNCBROBU

Titular: Roşu Polixenia

Contact: 0726 844 818, 0720 104 454. E-mail: iris.lorelay@gmail.com

Blogul pe care se află documentele medicale:

http://iris-lorelay.blogspot.com