Cine mai moare azi pentru Hristos?

Un articol de Irina Nastasiu

Biserici distruse in Siria

Vedem cum sunt persecutaţi fraţii noştri creştini din ţările musulmane, însă noi, cei care ne bucurăm azi de libertate şi ne putem manifesta credinţa fără oprelişti, preţuim oare acest dar al libertăţii, aşa cum s-ar cuveni? În timp ce pe alte meleaguri curge sângele martirilor creştini care nu pregetă să-L mărturisească pe Hristos, chiar cu preţul vieţii, noi, românii majoritar ortodocşi, suntem la un pas de legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi închidem ochii şi urechile atunci când Biserica noastră este atacată din toate direcţiile.

Milioane de creştini sunt azi persecutaţi, torturaţi şi martirizaţi în multe ţări ale lumii. În Coreea de Nord, spre exemplu, creştinii care deţin o Biblie riscă pedeapsa capitală sau deportarea într-un lagăr de muncă. La fel stau lucrurile în Iran, Irak, Arabia Saudită sau Uzbekistan. Auzim ce li se întâmplă şi creştinilor din Siria sau Egipt. Preoţi decapitaţi, biserici arse, crime de o cruzime nemaiîntâlnită, creştini ucişi în masă. Islamiştii din Egipt au ars zilele trecute zeci de biserici ale creştinilor copţi (denumire dată creştinilor egipteni), acuzaţi că ar fi orchestrat căderea regimului Frăţiei Musulmane.

De asemenea, Patriarhia Antiohiei semnala, astă primăvară, că sute de creştini ortodocşi au fost ucişi în Siria, peste 150.000 au fost alungaţi din casele lor, iar bisericile au suferit pagube incalculabile. Totodată, mai mulţi creştini, între care doi ierarhi, au fost răpiţi. ”Este vorba de acţiuni coordonate pentru lichidarea populaţiei creştine din Siria, Egipt, Irak, Liban, Orientul Mijlociu”, sublinia, la sfârşitul lunii iulie, Joseph Hakim, preşedintele Uniunii Internaţionale a Creştinilor.

Vedem cum sunt persecutaţi fraţii noştri creştini din ţările musulmane, însă noi, cei care ne bucurăm azi de libertate şi ne putem manifesta credinţa fără oprelişti, preţuim oare acest dar al libertăţii, aşa cum s-ar cuveni? În timp ce pe alte meleaguri curge sângele martirilor creştini care nu pregetă să-L mărturisească pe Hristos, chiar cu preţul vieţii, noi, românii majoritar ortodocşi, suntem la un pas de legalizarea căsătoriilor între homosexuali şi închidem ochii şi urechile atunci când Biserica noastră este atacată din toate direcţiile.

Iată, spre exemplu, declaraţiile foarte mediatizate ale scriitorului homosexual american Kevin Sessums, prezent în România în perioada 3 – 8 iunie, în cadrul „Săptămânii diversităţii”:

“Eu cred că totul se leagă într-un fel, nu există coincidenţe. Ca scriitor, sunt convins că totul înseamnă ceva. I-am vorbit prietenului meu Hugh Chapman despre asta şi el mi-a zis: <<să ştii că de fapt vrei să faci sex cu un înger>>. Şi de fapt despre asta e a doua mea carte: cum să combini partea sfântă a îngerului cu dorinţa carnală. În carte înţeleg că, de fapt, singura mea şansă de a mă vindeca de dependenţa de droguri este să nu fac sex cu îngerul, ci să-l iubesc pe Lucifer. Că Lucifer nu e o entitate rea, că trebuie să îmbrăţişez întunecimea pentru a deveni o persoană întreagă, şi nu să o resping. Şi mă gândeam la Lucifer în faţa Ateneului Român, unde e o statuie a lui Eminescu, şi mă întrebam dacă e o femeie sau un bărbat, că arată foarte bine, şi în timp ce mă gândeam la asta am observat că e Eminescu, poetul vostru naţional. Şi capodopera lui îl include pe Lucifer. Şi m-am gândit că m-a adus Dumnezeu în România, dar de fapt Lucifer m-a adus.”

“Credeţi în Dumnezeu?

Cred în mai mulţi Dumnezei. Mă rog în fiecare noapte la Dumnezeu, apoi mă rog la Ganesha, Pravati, la Krishna şi Vishnu, mă rog la toate entităţile pentru că eu cred că toţi sunt parte a lui Dumnezeu. Şi cred, de asemenea, că am fost creat după imaginea Lui Dumnezeu şi dacă am fost creat după imaginea Lui înseamnă că există o parte a Domnului care este gay. Asta cred.”

Cum putem tolera, mediatiza şi promova pe aceşti hulitori de Dumnezeu, luând în braţe principiul diversităţii? Ce se vrea, de fapt, prin aducerea în prim-plan a acestor „celebrităţi” care nu urmăresc decât să lovească în fiinţa noastră naţională şi în Biserică?  De ce tăcem, când ar fi trebuit demult să ne opunem categoric tuturor acestor atacuri? Chiar în această clipă, undeva în lume, fratele meu creştin este împuşcat sau decapitat, pentru că nu se leapădă de Hristos. Iar eu, care mă declar creştin-ortodox, pactizez, prin tăcere şi indiferenţă, cu urâtorii de Dumnezeu, lepădându-mă de credinţa mea creştină! Mă mai fac vinovat de complicitate şi prin vizionarea show-urile televizate care promovează făţiş homosexualitatea sau prin asimilarea pasivă a unor ştiri, reportaje sau interviuri care fac din sodomiţi nişte eroi şi din cei care-i condamnă – nişte monştri! Nu mă dezic în niciun fel de cei care scuipă obrazul ţării mele, ba dimpotrivă, prin atitudinea mea susţin o presă coruptă şi vândută intereselor străine! Nu mă dau în lături să-mi înscriu copilul la un liceu în care se face propagandă homosexuală, prin organizarea de parade gay pe holurile instituţiei sau prin participarea obligatorie a elevilor la activităţi de promovare a sodomiei! Nu mă deranjează faptul că viitoarea Constituţie recunoaşte căsătoria între persoanele de acelaşi sex şi nici faptul că homosexualii vor înfia copiii neamului românesc şi îi vor perverti, potrivit modului lor stricat de a vieţui!

Nimic din toate acestea nu ne deranjează. Pe tăcerea noastră se clădeşte însă un viitor sumbru, pentru noi şi pentru copiii noştri. Iar pedeapsa pe care Domnul a dat-o celor două cetăţi desfrânate, Sodoma şi Gomora, o ştim cu toţii. Căci Dumnezeu nu le-a mai suportat şi cu foc le-a nimicit!

„Dumnezeu va îngădui această urgie dacă noi nu ne vom pocăi, dacă nu ne vom îndrepta copiii spre Biserică. Înainte, când mergea mama cu fiii ei într-un oraş căuta mai întâi biserica, să intre, să se închine, acum caută mai întâi cinematograful, nu mai au nevoie de biserică.  Această vie, numită România, pe care Dumnezeu ne-a dat-o din moşi strămoşi spre a o curăţa de uscăturile patimilor şi a o înălţa spre înviere, poate să ne-o ia şi să o dea altor lucrători, dacă noi ne vom lenevi şi nu vom dovedi că putem fi lucrătorii cei buni care să aducă roada cea bună. Istoria ne-o construim cu mâinile noastre. Avem conducători la cârma ţării după cum ne sunt şi sufletele noastre…” (Părintele Iustin Pârvu)

Sursa : http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/cine-mai-moare-azi-pentru-hristos

Advertisements

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s