Despre obiceiul mărturisirii ”minunilor” pe site-uri

scara-duhovniceascaPentru că primesc pe acest blog destul de des mărturii ale unor persoane bine intenționate, chiar evlavioase, despre modul minunat cum Sfîntul Nectarie sau alți Sfinți lucrează în viața lor, aș vrea să fac o mică specificare. Încă de la început, vreau să subliniez că este vorba de niște situații specifice, excepționale, în care aceeași persoană scrie de mai multe ori, la intervale de timp diferite, o mărturie de genul : ”Mulțumesc Sfinte Nectarie, pentru că-i ții sănătoși pe cei dragi”; ”Mulțumesc, Sfinte Nectarie că m-ai ajutat azi la examen”; ”Mulțumesc Sfîntului Nectarie și Maicii Domnului că mi-au ascultat ruga și că am găsit un serviciu bun” și, apoi, de la capăt, pentru fiecare binefacere, cît de mică, a vieții omului respectiv. Fie și pentru aceeași întîmplare minunată de a fi fost binecuvîntați, de exemplu, cu nașterea de prunci, unii oameni țin să mulțumească de nenumărate ori, cu aceleași cuvinte sau cu altele, pe o pagină de internet, ca și cum Dumnezeu ar fi avea o conexiune slabă și nu receptează suficient de bine mesajul. Alții nu au să mulțumească, au doar dorințe și solicitări și-și scriu deseori rugăciunile lor personale, intime, adresate Sfinților sau lui Dumnezeu aici, pe site.

Nu e nimic rău în asta sau aproape nimic rău. Personal, mă bucur că există oameni recunoscători. Am convingerea că recunoștința față de tot ce ne-a dat și ne dă Dumnezeu zilnic, de la cele mai ”banale” lucruri, ca răsăritul soarelui, vederea norilor sau a unei flori, zîmbetul unui om fericit, chipul unui copil, pînă la lucrurile bune din viața noastră este firească. Ne definește umanitatea noastră și este răspunsul natural al harului primit de la Dumnezeu, care ne înnobilează. O viață trăită în recunoștință față de Domnul este o viață trăită cu adevărat. Însăși Sfînta Liturghie, inima vieții noastre duhovnicești, nu este altceva decît tainica unire a lui Dumnezeu și a omului într-un act de profundă recunoștință.

Mă voi referi acum, nuanțat, la pericolele care zac ascunse în aceste ”mărturii” de blog, devenite, pentru unii, obicei. Un obicei care se naște din virtualizarea vieții noastre și din confuzia adevăratei comunicări cu internetul. Am să redau răspunsul meu adresat unei cititoare-comentatoare, cu specificarea că se referă la toți cei care pot cădea în această ”ispită”:

Bucurie!

X, draga mea, mă înduioșează mărturiile tale și îți mulțumesc că nu uiți să treci de fiecare dată și prin căsuța mea virtuală, mulțumindu-i Sfântului Nectarie și tuturor sfinților care ne ajută și ne mijlocesc, cu harul lor, lucrarea mîntuirii. Mă bucur și că-mi împărtășești mie și cititorilor sporadici ai acestui blog, bucuria Sfintelor Paști, așa cum ai trăit-o tu (desi, sincer nu stiu ce ai vrut sa spui cu ”am dat Sfintele Pasti la Biserica si eram foarte stresati ca sa iasa totul bine” :D). Am observat că ai scris aici în mai multe rânduri, ori de cấte ori ai simțit ajutorul Sfîntului.

Cînd am înființat pagina, am avut în gînd să adun mărturii ale modului minunat în care Sfîntul lucrează în viața oamenilor spre a-i aduce pe căile Domnului. Nu aș vrea însă să devină nici obicei, nici ritual, nici datorie pentru unii în a da mărturie aici de fiecare dată când primești un ajutor, cît de mic. Sînt sigură că Sfântul îți cunoaște inima și știe că din preaplinul ei ai scris și altora. Ai însă mare grijă, NU este de folos sufletului tău să faci public iară și iară harul și ajutorul care îți vin prin Sfinți. Sper să mă înțelegi. Daca nu, o sa-ti spun mai clar: plecînd de la Evanghelii, vei vedea că, uneori, Insusi Domnul le spune celor vindecati sa mearga să-L vesteasca; de cele mai multe ori, însă, le spune sa tacă. De ce crezi? Din smerenie, marea si nemăsurata smerenie a lui Dumnezeu, dar și pentru binele omului vindecat care nu trebuie să se socotească prin aceasta mai presus de semenii sai, în apărarea și mila pe care i-o dă Domnul.

E foarte frumos ca simti recunoștință și  vreau să cred că nu te limitezi la a-ți arăta recunoștința față de Dumnezeu doar scriind pe un site, pe internet. Calea ortodoxă ne îndeamnă la credință și fapte de milă față de aproapele. Și unde putem să ne manifestăm mai bine dacă nu în familie, la serviciul sau școala fiecăruia, acolo unde sintem rînduiți să slujim? Recunoștința față de Dumnezeu se arată prin harnicie si rugăciune pentru mîntuirea altora si a noastră. În multe situații, se arată și prin alungarea supărării, prin renunțări și, mai ales, răbdarea necazurilor care vin de la cei din jur sau din împrejurările vieții.

De asemenea, cînd te rogi, nu uita că trebuie să intri în ”cămara” încuiată a sufletului tău, unde să fii doar tu cu Domnul, așa cum El Însuși ne-a învățat. Păstrează intimitatea și sinceritatea acestei rugaciuni personale de mulțumire. Nu te limita la a cere doar sănătate și bunăstare, astea sînt lucruri lumesti, care ar trebui să derive din dorința de mintuire. Cel mai bine si mai frumos este să-i cerem Domnului sa ne dea DRAGOSTE dumnezeiască de aproapele, rabdare multă, smerenie si blîndețe, si, mai ales, puterea să acceptam să se faca întotdeauna VOIA SA, indiferent daca uneori asta inseamnă suferința noastră. Iata, sora mea, cam asta ar trebui să ne dorim cu toții pentru mîntuire, asa cum ne invata Sfintii nostri Parinti.

Și o să-ți mai dau un motiv care poate o să te surprindă. Nu cred prea tare în puterea internetului de a trimite oamenii la Biserică. A scrie aici, pe o oarecare pagină virtuală, e o mărturie, dar mă îndoiesc că asta ajută foarte mult. Mărturia și mulțumirea adevărată, care aduc bucuria Sfinților, este să căutăm să ne îndreptăm mai întîi pe noi înșine, cu fiecare zi, să luptăm cu patimile noastre și să căutăm smerenia. Și, încă o dată, să înmulțim și noi bunătatea pe care ne-o arată Domnul, prin fapte de milostenie și prin bucuria față de tot ce ne vine de la El. Așa va deveni mărturia ta vie, rostită, nu scrisă, față către față, cînd cei din jur se află la răscruce și-i vei îndruma către Sfîntul Nectarie și către Biserică.

Vreau să privești cu ochii realiști toate cele ale credinței și să înțelegi pe deplin că ortodoxia e o cale a echilibrului.

Te îmbrățișez cu drag si te rog sa mă ierți dacă te-am mîhnit cu îndrăzneala mea de a-ți fi spus lucruri pe care deja le știi.

Theodora

Advertisements

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s