ŞAPTE CUVINTE CĂTRE TINERI: Despre moarte şi despre Înviere (VI)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Motto: “Adevarat, adevarat zic voua ca daca pazeste cineva cuvantul meu, in veac nu va vedea moartea” (Ioan 8,51)

       Vom vorbi astazi prietene, despre moarte si despre inviere. Ce stranie imperechere antinomica, pentru urechile tale care nu cunosc decat viata si moartea. Tu tanarul meu prieten, nu cunosti decat sensul logic al afirmatiilor. Strans cu forta in corsetul material al lucrurilor, tu stii ca apa curge la vale, ca focul arde si ca norii contin sarcini electrice. Si aceste cunostinte trebuie sa-ti faca somnul linistit, urechea plecata spre ascultare si intelegerea limitata la ceeea ce ti se da. Reteta universului ti se ofera ca un ravas de placinta. Decanii ideologiilor ateiste au primit iluminari care i-au pus in posesia adevarului absolut: inlocuirea unei greseli grosolane prin alta mai putin grosolana. Numai ca fiecare noua eroare iti este impusa cu obligatia de a o accepta ca pe un adevar absolut. Incercarea de a lua critic un adevar ideologic, este o erezie periculoasa. Oficiantii ateismului incep indata goana dupa vrajitoare.
Polii existentei noastre sunt viata si moartea, afirma orice conceptie materialista. Tu, omule esti sortit sa te nasti si sa mori printr-un capriciu al naturii, sau printr-un simplu joc al libidoului. Tu nu ai destin. Tu umezi legea necesitatii si a cantitatii, care prin miracol devine calitate si trebuie s-o accepti ca pe singura care iti guverneaza viata si moartea.
Inseamna ca tu esti cea mai nefericita fiinta de pe pamant, caci nici planetele nici animalele nu au constiinta vietii si a mortii. Dar tu stii. Tu stii ca traiesti si mai ales stii ca vei muri. Toata viata ta se desfasoara sub perspectiva sumbra a mortii. Daca timpul nostru modern nu a crescut cu nimic sansele vietii, el a inmultit infinit posibilitatile mortii. Civilizatia si moartea, tragici cavaleri ai Apocalipsei, bantuie planeta noastra de un secol. Si nici un inger al invierii nu se arata la orizont. Si nici un arhanghel nu brazdeaza cerul cu glas tunator care sa spuna ingrozitorilor cavaleri: „Opriti!”.
Pe cerul material al ateismului care iti ingradeste orizontul scrie cu litere funebre: „Nu exista decat moarte si viata”. Si apoi o strajnica interdictie: „Este oprit sa crezi in inviere!”
Prietene ce ti-a dat ateismul in loc, atunci cand te-a deposedat de credinta in inviere. Ce dar sfant ti-a oferit atunci, cand ti L-a luat pe Iisus Cel Inviat? La ce sarbatori senine te-a chemat cand te-a pus sa muncesti in zilele de Pasti si de Craciun. Ce purificare si ce odihna spirituala ti s-a conturat in fata dupa ce sarbatorile crestine au fost manjite cu noroiul denigrarii si cu lozincile violentelor verbale?
Altadata oamenii cautau sa traiasca timpul lui Dumnezeu, dimensiunile largite spre infinit ale timpului: astazi vorbim de mitinguri. Altadata ne impacam cu toti semenii de Pasti dupa cuvantul cantarii pascale: „…si unul pe altul sa ne imbratisam. Sa zicem fratilor si celor care ne urasc pe noi. Sa iertam toate pentru inviere”.
Tu stii tinere, ca o conceptie este valabila, nu prin faptul ca exista, ci prin efectele ei pozitive. Si atunci judeca singur, prietene al meu, compara si aprecieaza, dar mai ales decide-te. Fiindca ai de ales intre bine si rau, intre blandete si violenta, intre viata si moarte.
Dar acum te voi lua cu mine intr-un orizont nou. Pentru acest zbor nesperat va trebui sa renunti la prejudecatile pe care simturile materiale ti le-au implantat in minte. Va trebui sa-ti purifici inima de patimile pe care educatorii tai ti le-au crescut cu atata grija din copilarie si pana acum, dandu-le stralucire si nume de virtuti; sa smulgi necredinta si ateismul, ura si lipsa de respect pentru oameni, servilismul si violenta, lasitatea si orgoliul.
Si astfel, purificat , sa te indrepti spre marele praznic al Invierii. Sa intelegi ca Invierea lui Hristos este o innoire pentru univers, ca, prin transformarea ta, toata lumea se schimba si, ca la Cina cea de Taina, cand Iisus anunta patimile sale apropiate, acestea trebuia sa ia pentru lume o valoare mistica si salvatoare. Sa intelegi ca patimile sunt spre moarte si moartea spre Inviere.
Dar daca invierea nu exista, daca singura realitate este moartea, atunci suntem mai nefericiti decat pietrele. Caci privind lucrurile fara credinta, viata noastra dureaza de la nastere si pana la varsta mortii, care poate fi tot atat de bine o zi, sau saptezeci de ani, caci din clipa in care te-ai nascut esti destul de batran ca sa poti muri. Dar ce inseamna acest interval fata de vesnicia mortii?
Caci a muri animalic inseamna pur si simplu a muri. Ca o piatra care s-a rostogolit de pe locul ei. Ca o vita lovita de toporul ucigas la abator. O asemenea moarte nu are nimic uman in ea. Este un cosmar, caci dincolo de ea nu se intrezareste nicio lumina, ci doar intunericul groaznic. Viata umana este in esenta ei tragica, din cauza mortii si a suferintei care o preced.
Credincios sau necredincios niciun om nu poate scapa acelei ultime judecati care precede cu o clipa agonia si care este tribunalul constiintei noastre. Si cine dintre noi se simte inocent la aceasta judecata?
Cei mai mari si mai afirmati atei ai secolului nostru, care nu numai ca au facut din materie un dumnezeu si din ateism o mistica noua, dar au uzat de toate mijloacele de persuasiune si de distrugere pentru a-L ucide in tine pe Dumnezeu, prietene tanar, se tem de propria lor disparitie cu o frica metafizica si incurabila. De aceea isi construiesc morminte impozante, atasandu-le cu o dragoste stupefianta de ramasitele lor pamantesti, incercand astfel o tragica substituire a aspiratiei lor spre venicie. Drama vietii lor idolatre se sfarseste intr-o moarte si mai idolatra. Au trait cu groaza suferintei si si-au dorit o moarte subita, caci pentru ei, moarte era o suferinta insuportabila din cauza inutilitatii ei. Pe ei nu i-a salvat nici macar acest ultim act de solidaritate umana care este moartea.
Da, Iisus ne-a daruit o moarte fara spaima, o impacare a mortii cu fericirea deoarece ne-a adus garantia ca ea nu este un sfarsit, ci un inceput. Inceputul unei vieti eterne, viata prin inviere.
A iubi o fiinta inseamna a-i spune: „Tu nu vei muri”. Si sa crezi ceea ce spui. Si aceasta credinta oarba, irationala, si neargumentata este de fapt singurul adevar fundamental pe care-l simtim in iubirea noastra cu adevarat profunda. Vorbesc de toate iubirile. Mama care-si dezmiarda copilul ii spune, de fapt cu credinta care rastoarna muntii: „Tu nu vei muri”. Si crede.
Iubitul care-i sopteste fiintei dragi cuvinte de ardoare care-i topesc cosmarul mortii ii spune, in realitate: „Tu nu vei muri”. Si crede.
Istoria intunecata a omenirii cunoaste un moment de soare, care de atunci se revarsa peste umanitate, scaldand-o in lumina cunoasterii caci vorbesc despre Soarele Dreptatii. Hristos cel Intrupat, Fiul lui Dumnezeu a venit in lume ca sa o mantuiasca.
Ce necesitate putea determina la intrupare desavarsirea divina, libera de orice necesitate?
Niciuna, ci numai dragostea, caci numai ea este virtutea libera si eliberatoare. Nu iubirea pasiune, ci iubirea caritate.
„Caci atat de mult a iubit Dumnezeu Lumea incat pe Fiul sau Cel Unul Nascut, L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3,16).
Iisus devine astfel intruparea iubirii, dragostea palpabila si crucificata. Atat de greu i-a fost omenirii sa creada in ceea ce vedea, ca iubirea desavarsita statea in fata ei, intrupata, incat a vrut s-o vada pe cruce, adusa la acea situatie limita, care este moartea si suferinta; pentru a-i verifica autenticitatea si pentru a constata daca ramane identica, pana la sfarsit cu ea insasi. Si Iisus a trecut examenul la care omenirea L-a supus.
Amintiti-va, prieteni, de cuvintelele Lui de pe cruce: „Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac” (Luca 23,34). Ce dovada de dragoste mai mare, decat aceasta ne-ar putea da cineva?
Si daca tu crezi, atunci cand spui fiintei pe care o iubesti „Nu vei muri”, de ce sa nu crezi in cuvintele supremei iubiri cand iti face fagaduinta vietii eterne: „Adevarat, adevarat spun voua, cine asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce M-a trimis pe mine, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci a trecut din moarte la viata (Ioan, 5,24)
Ideile se mentin prin adevarul lor. Ele nu au nevoie de violenta. O idee care se mentine prin violenta si forta este profund subminata de falsul din ea.
Daca materialistii nu vorbesc de moarte, este pentru ca se tem de ea si o trec sub tacere asa cum trec sub tacere, toate ideile care nu pot fi mistificate.
De ce 4 martie a fost trecut sub tacere la un an de la cutremurul din 1977? Pentru ca moartea te obliga sa te gandesti la Dumnezeu, la viata pe care o duci si la responsabilitatea ta morala. Si ei se tem de capacitatea ta de a intui adevarul metafizic si de libertatea ta spirituala, tot atat de mult ca si de moarte.
Dar eu iti vorbesc despre moarte, ca despre singura ta posibilitate de a invia. Caci fara inviere si moartea si viata devin un nonsens, o absurditate. Iubirea lui Dumnezeu este garantia invierii noastre, iar invierea este fundamentul invierii noastre in Dumnezeu si in Iisus Hristos, Fiul Lui. Ea este ocazia sublima si glorioasa a unei afirmari vitale si o invitatie la amnistierea trecutului, cum spunea un ziarist francez cu ocazia Pastelui catolic: „Sa iertam totul pentru inviere”.
Orice alta atitudine inseamna moarte. Cel care a murit, acela a si inviat si cei care L-au vazut au marturisit si marturia lor este adevarata fiindca au pecetluit-o cu suferinta si moartea lor. Nu ne indoim de adevarul spuselor lor.
„Iar Sambata tarziu intru cea care lumineaza inspre ziua dintai a saptamanii…, iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant, caci un inger al Domnului s-a pogorat din cer, a venit si a pravalit piatra de la usa mormantului si a sezut pe ea. Infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. (Matei 28, 1-3).
Acesta este maretul tablou al Invierii Domnului, cel care a sfaramat lanturile mortii si a adus omenirii nesperata perspectiva a Invierii.
Din clipa in care ai aflat acest adevar viata ta a capatat un sens. Ea nu se va sfarsi intre scandurile unui sicriu – si numai acolo – fapt care ne-ar face viata derizorie si inutila, ci trecand prin moarte suie spre gloria invierii.
Mergi, tinere, si spune vestea aceasta tuturor, sa straluceasca fata de inger de lumina invierii, caci astazi ingerul din tine pe care ti l-am descoperit la primul meu cuvant, a biruit pamantul din tine. Spune celor ce ti-au oprimat pana cum sufletul tau divin: „Cred in inviere”, si-i vei vedea inspaimantati, fiindca ii va birui credinta ta. Se vor zvarcoli si-ti vor striga cu disperare: „Țărâna este paradisul tau si instinctele tale sunt cerul”.
Dar tu sa nu te opresti, ci sa treci mai departe, stralucitor si pur, straluminand tuturor invierea cea dintai.
Tu, prietenul meu, esti unul si unicul purtator al indumnezeirii tale in Iisus Hristos si ridici cu tine intreg neamul acesta romanesc spre culmile propriei sale Invieri din moarte la viata si de pe pamant la cer.

       (Cuvant de invatatura rostit de Parintele Profesor Calciu, in Postul Pastelui, miercuri 12 Martie 1978, in Biserica Radu Voda din Bucuresti.)

Sursa : http://www.alternativaonline.ca/PrGhCalciuDumitreasa.html

Advertisements

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s