Cuvânt despre bunătate al Sfîntului Nectarie al Eghinei

Despre faptul că bunătatea lui Dumnezeu voieşte descoperirea Lui în lume

În bunătatea lui Dumnezeu stă pricina descoperirii Acestuia în lume, în dumnezeiasca bunătate aflăm în chip lămurit temei pentru susţinerea Revelaţiei. Dezvăluindu-ne raţiunea  pentru care făptura a fost adusă la fiinţă, bunătatea lui Dumnezeu ne face cunoscută şi cauza descoperirii.

Făptura este lucrarea unei nemărginite şi preaînţelepte puteri, izvorâtă din mâinile Atoatecunoscătorului şi Atotputernicului Făuritor. Aşa cum orice lucru dă mărturie de generozitatea celui ce l-a lucrat, tot astfel lumea mărturiseşte bogăţia Celui ce o îmbogăţeşte. Din bogăţie şi belşug s-a născut ea, mărturisind generozitatea lui Dumnezeu. Lumea nu este nicidecum lucru făcut din oarecare nevoie. Intrucât nu există niciun motiv pentru care Dumnezeu să fi fost nevoit să creeze lumea, rezultă că aceasta este produsul înseşi al bunătăţii Lui. Din preaplinul bunătăţii, Dumnezeu a dăruit viaţă lumii. El Şi-a revărsat bogăţia şi peste alte fiinţe, pentru a le face părtaşe aceleiaşi bunătăţi şi fericiri de care Însuşi Se desfătează. Aşadar, cauza existenţei lumii este bunătatea lui Dumnezeu.

Se pune întrebarea: dacă lumea este rodul bunătăţii lui Dumnezeu, este cu putinţă, oare, ca ea să fie lăsată de El în părăsire? De bună seamă că nu, deoarece actul abandonării ei ar pune în seama lui Dumnezeu neputinţe omeneşti. Ar presupune fie că Dumnezeu a făcut lumea în joacă, iar după ce S-a distrat cât să-I treacă plictiseala, S-a simţit împovărat şi a lăsat-o în voia sorţii, din pricină că a creat-o fără niciun scop; fie că S-a căit că a făcut-o, şi, prin urmare, a părăsit-o. Niciuna din aceste presupuneri nu e cu putinţă să se refere la Dumnezeu, căci dumnezeiasca înţelepciune şi, în general, noţiunea de Dumnezeu exclud toate acestea. De vreme ce Dumnezeu, după cum se mărturiseşte, este atotînţelept, toate câte întru înţelepciune le lucrează, le face pentru că voieşte, nu fără rost, ci cu un anume scop.

Voind, deci, întru crearea lumii, Dumnezeu a hotărât aceasta dintr-un motiv bine definit, iar acest motiv reprezintă scopul creaţiei. Joaca nu poate fi socotită scop al creaţiei, căci vine în contradicţie cu înţelepciunea şi bunătatea Creatorului, care impun ca aducerea la fiinţă a lumii să aibă un motiv bine întemeiat. Se pune întrebarea: Îi este permis înţelepciunii lui Dumnezeu să-şi lase lucrarea creaţiei pe jumătate terminată, să-şi abandoneze planul întocmit înainte de a fi finalizat? Bineînţeles că nu! Iar că lumea şi scopul ei au atins desăvârşirea cine poate spune? De bună seamă că nimeni, pentru că altfel ce explicaţie s-ar putea da pentru dăinuirea făpturii până în zilele noastre.

Întrucât nu este îngăduit să admitem un Dumnezeu Care Se joacă sau un Dumnezeu Care lucrează fără scop, întrucât lumea nu şi-a înfăptuit deocamdată scopul şi întrucât abandonarea lumii nu poate avea drept consecinţă decât distrugerea ei – iar ea  încă există! – rezultă că Dumnezeu vine în relaţie cu lumea, îi poartă de grijă şi o conduce la sfârşitul ţintit şi cugetat. Nici pe departe o astfel de purtare de grijă faţă de lume nu înjoseşte ideea nobilă privitoare la înţelepciunea lui Dumnezeu, căci noi nu percepem aşa cum o percep cei supuşi patimilor omeneşti şi nu o interpretăm prin prisma mentalităţii ce predomină în deism. Pronia lui Dumnezeu faţă de lume nicidecum nu se aseamănă cu omeneasca grijă, cea care-l macină pe om. Grija omului are şi ea un caracter dumnezeiesc, de vreme ce seamănă cu lucrarea creatoare, dar creaţia şi pronia nimic altceva nu exprimă fără numai voinţa lui Dumnezeu ca lumea să se nască şi să dăinuiască.

Prin urmare, în deşert caută deismul să nege legătura lui Dumnezeu cu lumea, din moment ce ea există pentru toate aceste motive exprimate mai sus.

Iar dacă până acum am vorbit despre legătura şi pronia lui Dumnezeu faţă de lume, faţă de întreaga creaţie în general, în continuare vom lua în discuţie îndeosebi legătura dintre Dumnezeu şi om.

fragment din Despre descoperirea lui Dumnezeu în lume. Tâlcuiri la Sfânta Scriptură, Sfântul Nectarie de Eghina, trad. din lb. greacă de monah Gherontie Nica, Ed. Egumeniţa şi Cartea Ortodoxa, Galaţi, Alexandria, 2011, pp. 51-53
Advertisements

One thought on “Cuvânt despre bunătate al Sfîntului Nectarie al Eghinei

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s