Jurnal de călătorie : Patmos (1)

Joi, 21 octombrie, ora 18.00

Stau pe-o bancă deasupra mării, înconjurată de rugi galbeni, uscaţi, ce năpădesc bolovanii prăvăliţi peste tot din munte. În faţă, un cartier micuţ al insulei, dincolo de Skala. Probabil casele unor bogaţi sau chiar hosteluri, acum închise, la sfârşit de sezon. Miroase şi aici a toamnă, a fum şi pământ. Dar e un altfel de parfum, o mireasmă salină. Ascult marea, foartă blândă aici, în golful acesta micuţ şi curb ca o scoică. E cald încă pentru aceeaşi perioadă a anului în ţară. A fost frumos şi azi, şi ieri.

Primesc îmbrăţişări şi daruri, dar nu ştiu să mă bucur de ele cu adevărat. (…) În jurul meu se petrec taine, mă las învăluită de ele, dar nu mă pătrund. Le privesc: locuri, oameni, lucruri sunt atât de minunate, încărcate de sens!

E minunată toamna în Patmos. Oraş insular, portul  Skala e aşezat în terase, coborând uşor spre mare. Case albe, fără acoperiş, cu ferestre albastre, croite fără cusur sau dreptunghiulare blocuri maron, beige, crème, cu încadraturile ferestrelor vopsite în nuanţe închise. Flori, multe flori, ca umbrare ori decorative, leandri şi iasomie îmbătătoare. Mai sunt de un soi, al cărui nume îmi scapă şi care nu miros, dar a căror culoare purpurie te înalţă de-a dreptul, făcându-te să te simţi în vechi basme orientale.

23.36

Camera 4, în Vila Zacharo. Patronul şi recepţionerul pensiunii, dl. Jacob (!), ne-a aşteptat  ieri în port la 02.05 a.m. Într-adevăr, cum îmi scria şi părintele P., totul a mers “şnur”. Am plecat din Atena la 19.00 şi am ajuns la 02.05 în  Patmos, după ce am făcut o scurtă oprire în Siros. (…)

Vineri, 22 octombrie, ≈ 15.30

(…) Vreau să povestesc de-amănuntul tot ce am trăit zilele astea, pentru a nu pierde sensul timpului, pentru a-l păstra viu în amintire. (…)

Sâmbătă, 23 octombrie, 10.10 a.m

This slideshow requires JavaScript.

Casa cu pisici. M-am trezit devreme, după o noapte agitată, în care mă trezeam adesea, din cauza frigiderului care făcea un zgomot teribil. Jacob, gazda noastră, despre care zic că este un evreu ortodox, ne spusese că la 7.30 e slujbă la Peştera Apocalipsei. Am aşteptat 20 de minute autobuzul şi tocmai când voiam să plecăm, a venit. Şoferul, un bătrân mucalit, ne-a luat cei 3 euro, fără să taie bilet, iar la coborâre ne-a întrebat dacă suntem din Constanţa şi a arătat aşa, un gest ca o mângâiere pe faţă, în semn că româncele sunt femei frumoase …

 Am ajuns la Peşteră, dar nici ţipenie. Doar îngrijitorul a venit să arunce un ochi, mirat că ne vede iar. Un om, pe care îl văzusem aşteptând cu noi în staţia de autobuz, grăsan, ţinând în mână o pungă de plastic, transparentă, în care era ceva de mâncare şi două pâini, găsise o ocazie şi, plecând mai devreme decât noi spre Peşteră, ne aştepta acum la intrare. Era vânzătorul de la pangar, uimit de faptul că ne terminaserăm aşa de repede vizita.

Autobuzul tocmai cobora de la Chora şi şoferul cel mucalit a oprit, fără să-i facem semn, şi ne-a luat înapoi spre Skala. Am mai căutat biserici, căci auzisem clopotele bătând, dar nu am găsit. Cea din port era închisă. Mă gândeam că sâmbăta, în ţară, sunt parastase. Să fi încurcat Jacob zilele?

Acum sunt aici, cu F., la un restaurant părăsit de pe ţărm: CASA CU PISICI, aşa-i spunem. Am fost şi ieri, la prânz şi am stat aici o grămadă. În faţă e marea, destul de liniştită… Am văzut un pescar, cam modern, ce-i drept, care legase un năvod minuscul de 2 pietre; înăuntru i se adunaseră o sumedenie de caracatiţe mai mici şi mai măricele. A venit, le-a spălat pe fiecare cu grijă şi le-a dus acasă: cina lui.

Nu ştiu dacă m-aş plictisi în Patmos. Tind să cred că da. Dacă aş fi singură, da. Oamenii ăştia au o viaţă simplă: trăiesc din turism şi din peşte. Mai cresc capre. Totul, cu excepţia portului, pare prins într-un timp arhaic, din vremurile biblice, dar şi din trecutul nu foarte îndepărtat de acum o jumătate de secol.

De plidă, la ferestre nu vezi perdele. Multe case au un soi de “perdeluţe” care acoperă jumătate de geam, brodate sau croşetate cu igliţa, din macramé beige. Oamenii sunt foarte primitori, chiar calzi, ca acest Jacob, care este un om credincios şi drept. Gândeşte-te, ne-a aşteptat în port la 2 noaptea! “Vorbiserăm” noi cam pe fugă, într-un mail, în urmă cu 2 săptămâni, de întâlnirea asta, dar ar fi putut să se schimbe, să uite, să intervină altceva… Apoi, ne-a dus imediat, cu maşina, la mica lui pensiune, deşi ar fi trebuit să mai zăbovim , căci se aştepta să mai vină un cuplu. Camera e destul de modestă, dar nici nu ne trebuie altceva: 2 paturi destul de largi, veioze mici, clasice, baie minusculă cu aerisire prin acoperiş, oglindă, scaune, măsuţă scundă din lemn de pin. Fereastra dă spre o mică străduţă, care, în 100 de m, coboară în port.

Ieri, stăteam în mica lui curte, boltită cu vie, şi au venit 2 călugări : unul bătrân cu un potcap înalt, tipic grecesc, şi altul mai tânăr, cu o cipilică neagră. Au trecut pe la Jacob, nu că aveau treabă cu el, ci pentru că era frig afară şi ştiau că acolo vor găsi, cu siguranţă, cafea, ceai ori ciocolată fierbinte.  M-am dus să iau binecuvântare, dar  se pare că niciunul nu era preot. Cel bătrân mi-a întins, totuşi, mâna, să i-o sărut, şi m-a întrebat, în greacă, de unde sunt. I-am răspuns în engleză că din România şi s-a bucurat. Au mai stat puţin la masa de vizavi, au băut repede şi-au plecat.

Toţi grecii se bucură când le spunem că suntem românce. Când ne-am întors din Aigina, ne-a întrebat, la fel, cel care tăia biletele pe ferry-boat: “Sunteţi franţuzoaice?” “Spanioloaice?” “Nu, românce!” şi a avut o exclamaţie de bucurie, întinzând braţele. Celelalte naţii îi păreau de departe şi străine, dar românii parcă erau fraţii lor (!) Oare ce ne leagă altceva mai strâns decât ortodoxia? Grecii sunt încă un popor credincios. Am simţit că, întrucâtva, ortodoxia coincide cu fiinţa lor naţională, ca şi la noi. Nu sunt secularizaţi întru totul, deşi, şi aici se tinde spre ritualism.

(Va urma)

Advertisements

2 thoughts on “Jurnal de călătorie : Patmos (1)

  1. Alex

    Ce frumoase impresii de călătorie! Iar pozele….sunt minunate! Îmi doresc să revăd locuri deosebite şi să ajung şi pe unde nu am mai fost. Mi-a plăcut descrierea acelor locuri “patriarhale”. Într-o lume atât de agitată şi bulversantă, tare mi-aş mai dori un loc de linişte şi pace, unde să mă …”plictisesc”!
    Numai bine!

    Reply
    1. Theodora Post author

      Cunosc dorul ăsta de-a respira aer tare. Alex, vara stă în faţa ta ca o potecă deschisă… Nu mai amâna şi împlineşte-ţi dorinţele. Locuri patriarhale sunt peste tot, fie în România, fie în lumea largă.
      Cât despre frumuseţi în genere, depinde de ochiul care le priveşte.

      Reply

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s