Panoplia prieteniei

Am primit o veste proastă: una din prietenele mele şi-a descoperit o tumoare pe creier. Doctorii zic că are şanse mari să scape, că se configurează ca una benignă, deşi e mare, de aproape un deget. Nu se ştie ce va fi cu ea, în doctori nu am prea mare încredere, s-a întâmplat tot timpul să se înşele.  Oricum ar fi, sunt plină de speranţă, cred cu tărie că va fi bine, căci ştiu că  astfel de încercări sunt îngăduite de Dumnezeu spre mântuire. Mă gândesc la fetiţa ei de 3 ani, Ana, un înger cu ochi mari, albaştri, şi la soţul ei, pe care-l cunoaşte de când erau puşti şi cu care s-a căsătorit imediat după liceu. Au deja 17 ani de căsnicie binecuvântată şi fericită în care au crescut împreună. Nu vreau să termine aici, acum, aşa, le doresc încă de 2 ori pe atâta, în viaţa lor pământească.

Vestea asta m-a zdruncinat: mi-au venit în minte toate clipele luminoase petrecute împreună, dar şi anii, lunile, zilele mii care au trecut de când nu ne-am văzut, nu am vorbit. Când ne-am uitat. Degeaba ne numim prieteni ori fraţi. Suntem doar chimvale răsunătoare, căci nu avem dragoste în faptă.

Suntem ingraţi şi ipocriţi. Doar în impas sau, mai rău, când cineva pleacă pentru totdeauna din viaţa noastră, ne aducem aminte de el, îl  reconsiderăm, îl preţuim. Poate dintr-un sentiment cumplit de vină – recunoscut ori nu- care se naşte spontan din distanţa impusă, din ignoranţa, voită ori nu, din barierele inventate de orgolii, din ţinerea-de-minte a micilor răutăţi, din lenea pe care am avut-o. Suntem meniţi să fim una, să ne zidim unii pe alţii şi, în loc de asta, ne  încercuim noi înşine cu ziduri, locuind pustiuri  amăgitoare. Ce mult ar fi contat, poate, un telefon, o vorbă bună, un mesaj, o strângere de mână, înainte de a se ajunge aici! Oamenii au nevoie de oameni nu doar în  durere, ci şi în bucurie,  mai ales în bucurie, căci ea e singura pe vrei să o împărtăşeşti, care răbufneşte singură din preaplinul inimii. Nu e niciodată târziu, dar totuşi e. Am pierdut atât de mult timp şi ne-am pierdut pe noi.

O cheamă Ecaterina pe prietena mea. Să vă rugaţi pentru ea. Să o ajute Sfântul Nectarie şi durerea ei şi a familiei să se preschimbe în bucurie sfântă!

Advertisements

3 thoughts on “Panoplia prieteniei

  1. lucia TM

    Ecaterina- ce nume frumos- ma rog pentru tine Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Nectarie, cat si pentru sotul si fetita ta Ana.
    Stiai ca, in foarte multe cazuri medicii NU SUNT si 100% buni diagnosticieni?? …te-ai gandit ca, ar putea fii si cazul tau??..ceea ce imi doresc sa fie…o interpretare gresita in diagnosticul tau.
    Daca vrei si poti,scrie-mi pe adresa de e-mail si…pana atunci,
    S-AUZIM DE BINE!
    SANATATE si DOAMNE AJUTA!

    Reply

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s