Sfântul Andrei, Apostolul românilor

Ca cel dintre Apostoli mai întâi-chemat şi lui Petru frate adevărat, Stapânului tuturor, Andreie, roagă-te, pace lumii să dăruiască şi sufletelor noastre mare milă” (Tropar)

Fiul lui Iona, un pescar sărac şi frate al lui Simon, Sfântul Andrei a fost mai întâi ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, cel care i-L şi arată pe Hristos, spunând: „Iată mielul lui Dumnezeu Cel Ce ridică păcatele lumii”(In 1, 29). Chemarea la apostolie apare atât la Matei (4,18-20), cât şi la Marcu (1, 16-18): „Pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis:«Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.”. Auzind glasul Mântuitorului, ei Îl urmează necondiţionat şi fără amânare până la sfârşitul vieţii lor. După Cincizecime, Sfinţii Apostoli trag la sorţi încotro se vor duce şi Sfântului Andrei îi este menit să propovăduiască în Asia Mică, dar şi în ţinuturile din jurul Mării Negre şi în Peninsula Balcanică.

Originea apostolică a creştinismului românesc se întemeiază pe propovăduirea Sfântului Andrei în spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră (Scitia). Prima consemnare apare chiar în Sfânta Scriptură (Col.3,11), apoi la Sfântul Hipolit Romanul (sec. III). Eusebiu de Cezareea (†339/340), în „Istoria bisericească”, preia de la Origen (†254) informaţia că: „După tradiţie, lui Toma i-au căzut sorţii să meargă în Partia, lui Andrei în Scitia, lui Ioan în Asia…”. Cu siguranţă Sf. Apostol nu s-a mărginit doar la predicarea Evangheliei şi la botez, ci a şi hirotonit episcopi şi preoţi, aşa cum făcea şi Sf. Apostol Pavel în călătoriile sale misionare. Astfel se explică faptul că cea mai veche episcopie cunoscută pe teritoriul ţării noastre este cea de la Tomis (Constanţa).

Plecând de la noi, Sf. Apostol se îndreaptă spre sud, până în cetatea Paleopatra din Ahaia (Grecia), unde o vindecă în chip minunat pe Maximila, soţia proconsulului Egheat şi botează mulţimile. Ieşindu-şi din minţi, proconsulul îl întemniţează pe Sf. Andrei, bătându-l crunt, deşi acesta era în vârstă de 80 de ani. Pentru că Sfântul nu voia să asculte şi să se lepede de Hristos, jertfind idolilor, îl condamnă la moarte pe cruce şi, pentru a se chinui, îl leagă cu frânghii pe-o cruce în formă de X. Poporul îl iubea şi cere eliberarea lui, dar Egheat se arată neînduplecat. Ultimele sale cuvinte sunt o rugă fierbinte către Mântuitorul: „Primeşte Doamne Iisuse Hristoase în pace sufletul meu, căci acum este vremea a veni şi a Te vedea pe Tine cel dorit.”

Sfintele sale moaşte s-au împărţit în timp între bisericile creştine, iar sfântul său cap se află astăzi aşezat la loc de cinste în biserica ce-i poartă numele din Patras, Grecia.

(sursa principală:  „Sfinţi dacoromâni şi români” de Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu)

Advertisements

One thought on “Sfântul Andrei, Apostolul românilor

  1. Pingback: Oglinda fermecată şi roberta | Ioan Usca

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s