Oameni şi stâlpi

Nu vreau să scriu acum despre durerea strigată din vârful stâlpului de un om cu mult mai puţin nebun decât mulţi dintre noi; a fost, într-un fel, util, că s-a urcat pe stâlpul de iluminat, ca să ne aducă aminte cât de ignoranţi şi abrutizaţi am ajuns… Exagerând, mi s-a părut un gest profetic: în inima capitalei, în mijlocul Bucureştilor, hai să zicem, simbolic, al ţării, un om bolnav stă, în mijlocul zilei, pe-un stâlp stins, iar o grămadă de gură-cască îl privesc cu nerăbdare, aşteptând să vadă spectacolul unei morţi absurde. Alţii înjură de mama focului că s-a oprit circulaţia, paramedicii de la ambulanţă au intrat în repaus (la serviciile lor de mizerie, zice-vor, chiar e un bonus o întâmplare de acest gen…), poliţiştii sunt depăşiţi.

Mi-am adus aminte de ce mi-a spus mie odată o profă deşteaptă de franceză, să nu mai fac pe  proasta şi să nu mă mai mir de nimic, absurdul face parte din viaţă. Totuşi, absurdul sau ceea ce receptăm ca absurd nu e deloc ilogic, are propria logică, disjunctă de realitatea acceptată temporar ca normalitate. Asta mă doare, mă arde şi mă înnebuneşte, că “stâlpnicii” aceştia moderni nu mai impresionează pe aproape nimeni, şi nici bătrânii care stau în faţa farmaciilor, de trebuie să faci un efort uriaş ca să le poţi vedea ochii, copiii cu ochi de cafea, de petale de albăstrele, de miere şi de fân, trimişi în lume să capete ceva de mâncare, mamele cu sâni uscaţi, care alăptează pe asfalt…

Până la urmă, astfel de experienţe de martor de gradul I,  devin  cu mult mai personale decât cele proprii, dar sterile. Dacă te circumscrii mesajului lor pozitiv, încep să radieze. Da, există şi un mesaj pozitiv. Nu vreau, în niciun caz, să glorific astfel de gesturi demente ori teribile ale sinucigaşilor de circ, ca “stâlpnicul” nostru, care pot muri din neatenţie, mai degrabă decât de disperare. Dar pentru cititorii în semne, tâlcul e gratis. Ascultaţi-i pe Moromeţi, stâlpii ăia vorbesc!

Dar mai ales ascultaţi-i pe Părinţi! Vorbind despre pilda samarineanului Milostiv, IUBITUL nostru Duhovnic,  Părintele Teofil Pârâian ne învaţă:

“Iubiţi credincioşi,
Credinţa noastră creştină este izvor de fapte bune, ne angajează la fapte bune. “Toate câte vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor la fel” (Mt.7, 12). Este un cuvânt al Domnului nostru Iisus Hristos. Adică, faceţi ceva pozitiv, să nu ne mulţumim numai să nu facem rău. “Fereşte-te de rău şi fă binele “, zice Psalmistul în programul pe care l-a cuprins el în Psalmul al 33-lea. “Fereşte-te de rău şi fă binele “. De ce nu se mulţumeşte să spună numai „Fereşte-te de rău “? Cineva care nu face rău, nu se poate zice că este într-o stare mai bună decât un mort, pentru că nici mortul nu mai face nici un rău. Omul bun trebuie să facă bine, este făcut spre bine, iar dacă Dumnezeu are milă şi omul trebuie să aibă milă, dacă Dumnezeu are bunătate şi omul trebuie să fie bun, dacă Dumnezeu ştim că este iubitor de oameni şi noi trebuie să fim iubitori de oameni.

Şi atunci, dacă suntem angajaţi unii faţă de alţii, se schimbă la faţă toată existenţa, se schimbă la faţă cei din jurul nostru. Nimenea nu poate face binele absolut, om fiind, mărginit fiind, nu poate face bine pentru toată lumea aceasta şi fiecare dintre noi facem binele acolo unde suntem, unde ne este rostul, unde-i familia noastră, comunitatea noastră, obştea noastră. Acolo trebuie să aducem ceva şi să adăugăm ceva prin noi la ceea ce nu este, la ceea ce n-ar fi dacă nu am fi noi.” (fragment din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”).

Despre asta am vrut să scriu azi. Despre puterea rugăciunii colective şi despre milă. Despre ajutorul grabnic al Maicii Domnului care l-a coborât pe omul acela de pe stâlpul infamiei şi despre infinita iubire şi milă a lui Dumnezeu. Credeţi în ele cu toată inima voastră, ele vă vor ţine vii în mijlocul vâltorii.

Bucurie veşnică să aveţi!

Advertisements

4 thoughts on “Oameni şi stâlpi

  1. Gopo

    despre abrutizare ca beneficiu al globalizarii urla de ani buni o formatie care e underground si e perceputa ca mainstream, Radiohead (si recomand Paranoid android, pentru nebunii de pe stalpii de azi si 2+2=5, pentru nebunia normalitatii contemporane), iar asta ne arata ca o mare parte a tinerilor cauta de fapt Ultima si adevarata razvratire – Hristos, pierduti si nelinistiti de toate superadevarurile deturnate de materialism.

    Reply
  2. Pingback: Crimă şi pedeapsă | Ioan Usca

  3. Theodora Post author

    Nu, am învăţat să iubesc toamna… M-au deturnat însă nişte terorişti şi-a trebuit să ocolesc.

    Stay tune, babe, cause Super(wo)man returns!

    Reply

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s