Demonizaţi în Evanghelii (2)

               III. Ocurenţa termenului în Tetraevanghelie

            În Tetraevanghelie sunt evocate numeroase cazuri ale unor demonizaţi.  Astfel, în Ioan10,21: “Alţii ziceau: Cuvintele acestea nu sunt ale unui demonizat. Cum poate un demon să deschidă ochii orbilor?” . În Luca 8, 36: “Şi cei ce văzură le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul”. Marcu 5, 15-16,18 menţionează : “Şi s-au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiune de demoni, şi s-au înfricoşat”, „Iar cei ce au  văzut, le-au povestit cum a fost cu demonizatul şi despre porci.”, “Iar intrând El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga ca să-l ia cu El.”  În Matei 12, 22 : “Atunci au adus la El pe un demonizat, orb şi mut şi l-a vindecat, încât cel orb şi mut vorbea şi vedea”.

              Ne vom opri asupra unuia dintre cele mai cunoscute episoade, care îl consemnează pe demonizatii din Gadara ( Matei 8, 28-34 ):  Şi trecând El dincolo în ţinutul Gadareenilor, L-au întâmpinat doi demonizaţi, care ieşeau din morminte, foarte cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Şi iată au început să strige şi să zică: “Ce ai Tu cu noi Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” Departe era o turmă de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: “Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci.” Şi El le-a zis: “Duceţi-vă.” Iar ei ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a aruncat de pe ţărm în mare şi a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit şi, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizaţii”. În Luca 8, 26-39: “Şi au ajuns cu corabia in ţinutul Gerghesenilor, care este in faţa Galileii. Si ieşind pe uscat, L-a intampinat un bărbat din cetate, care avea demon si care de multa vreme nu mai punea haina pe el si in casa nu mai locuia, ci prin morminte. Si văzând pe Iisus, strigând, a căzut inaintea Lui şi cu glas mare a zis: “Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.” Căci poruncea duhului necurat sa iasa din om, pentru ca de mulţi ani îl stăpanea, şi era legat in lanţuri şi in obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie. Şi l-a intrebat Iisus, zicând: “Care-ţi este numele? Iar el a zis: “Legiune”. Caci demoni mulţi intraseră in el. Si-L rugau pe El să nu le porunceasca să mearga in adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le ingaduie sa intre in ei; si le-a ingaduit. Si, iesind demonii din om, au intrat in porci, iar turma s-a aruncat de pe tarm in lac si s-a inecat. Iar pazitorii, văzând ce s-a intamplat, au fugit si au vestit in cetate şi prin sate. Si au iesit sa vada ce s-a intamplat si au venit la Iisus si au gasit pe omul din care iesisera demonii, îmbracat si intreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au infricoşat. Si cei ce vazusera le-au spus cum a fost izbavit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toata mulţimea din tinutul Gerghesenilor sa plece de la ei, caci erau cuprinsi de frică mare. Iar El, intrand in corabie, S-a inapoiat. Iar barbatul din care iesisera demonii Il ruga sa rămână cu El. Iisus insa i-a dat drumul zicand:” Intoarce-te in casa ta si spune cat bine ti-a facut tie Dumnezeu.” Şi a plecat, vestind in toata cetatea cate ii facuse Iisus.”

            Aceste suflete nenorocite nu mai locuiau în case, ci în morminte. Din morminte au ieşit şi L-au întâmpinat pe Iisus. Nimeni nu putea să-i ţină legaţi, nici chiar în lanţuri; când au simţit că se apropie Fiul lui Dumnezeu au început să strige: “Ce legătură este între noi şi Tine, Iisuse Fiul lui Dumnezeu, ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?” (Mat. 8,29). Ce descoperim din aceste cuvinte ale demonilor care vorbeau prin gura demonizaţilor? Observăm că şi ei L-au cunoscut că este Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt. Ei L-au cunoscut, dar lumea nu L-a cunoscut şi nici chiar ucenicii Lui. Cu puţin timp înainte se petrecuse o minune: ucenicii erau în corabie şi s-a pornit un vânt puternic ameninţând scufundarea corabiei; Iisus s-a ridicat, a certat vântul şi marea s-a liniştit. Văzând aceasta, ucenicii au zis între ei: “Cine este acesta de care ascultă şi vântul şi marea?” (Matei 8:27). Observăm totodată că demonii aceştia au făcut rugăciune către Fiul lui Dumnezeu, rugându-L să nu-i chinuiască. Descoperim că şi demonii, care sunt duhuri necurate, se tem de chinuri,de suferinţe. La rugăciunea pe care o adresează Mântuitorului vedem cu ce obrăznicie spun: “Ce legătură este între noi şi Tine, ai venit aici să ne chinuieşti mai înainte de vreme?” Mai observăm că demonii ştiu sigur că se vor chinui după ziua judecăţii în iad şi ei se tem, se înfricoşează de hotărârea aceea pe care o va da  Hristos atunci.  Mai departe, Sfânta Evanghelie ne spune că era acolo o turmă mare de porci şi dracii se rugau de Iisus să le dea voie să intre în porci şi El le-a îngăduit. Atunci toată turma de porci s-a repezit de pe deal în mare şi s-a înecat, iar păstorii văzând aceasta s-au dus prin oraşe şi prin sate şi au spus cele întâmplate. Duhurile necurate îi făceau fioroşi pe demonizaţii aceia, căci nimeni nu se încumeta să treacă prin locurile acelea.Observăm că toate cele spuse de cel demonizat aparţin demonului din el, care, folosindu-se de toate ale fiinţei omeneşti, îşi manifestă voinţa din două motive:  demonul vrea să îşi arate puterea, înstăpânirea asupra omului şi, îmbrăcând „haină” omenească, să inducă în eroare. Când Evanghelistul notează că strigau către Iisus să fie lăsaţi în pace, cei prezenţi (martorii potolirii furtunii) puteau crede că bolnavii se răzvrătesc împotriva Fiului lui Dumnezeu: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Venit-ai aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei 8, 29).  Lupta cu demonii are loc în planul subtilităţilor până la Judecata de Apoi, la care se referă ultimele cuvinte, când vor fi aruncaţi în gheena focului nestins, cum arată Apocalipsa Sf. Ioan Teologul: „Şi diavolul care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este Fiara şi Profetul Mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor” (Apocalipsa 20, 10). În câteva cuvinte se desfăşoară o adevărată strategie a vicleniei. Numindu-L pe Iisus, „Fiul lui Dumnezeu” , demonii cred că ştiinţa lor îi va păcăli pe oameni sugerând o „intimitate”, un „târg”: acum stăpânim noi şi după aceea vei stăpâni, când noi ne vom fi împlinit misiunea ca nişte „trimişi”. Îi reproşează Mântuitorului ca unuia care ar fi stricat un târg, deşi ei îi recunosc autoritatea. Nu era în acel „târg” să fie chinuiţi „înainte de vreme”. În cele trei ispitiri (Matei 4, 1-10; Luca 4, 1-13), nu încercase diavolul să-L supună pe Iisus? Sf. Luca notează, semnificativ, că „diavolul, sfârşind toată ispita, s-a îndepărtat de la El, până la o vreme” (4, 13). Biruit, n-a renunţat să lupte împotriva Fiului lui Dumnezeu, ajungând să creadă că, pe Cruce, s-a arătat triumful lui. Mântuitorul nu se lasă mărturisit de fiii întunericului şi îi alungă: „Duh necurat, ieşi afară din om!” (Marcu 5, 8). Cineva s-ar putea întreba de ce acceptă Iisus să facă după cuvântul lor, căci „demonii Îl rugau zicând: Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma de porci” (Matei 8, 31). Nu gândiseră ei oare, că, făcând pagubă gadarenilor, îi vor răzvrăti, iarăşi, împotriva Fiului lui Dumnezeu? Sfântul Ioan Gură de Aur, răspunzând la întrebarea: „Pentru ce Hristos a făcut ce au cerut demonii, îngăduindu-le să intre în turma porcilor?” , spune: „Ca să cunoască toţi că demonii nici în porci nu îndrăznesc să intre dacă Hristos nu le-ar îngădui” (Omilii la Matei, apud pr. prof. univ. dr. Vasile Mihoc, Predici exegetice la duminicile de peste an, „Teofania, 2001, p. 80). Pe de altă parte, li se oferă imaginea degradării pentru duşmănia lor faţă de om şi faţă de Fiul Omului: au cerut să se coboare la nivelul unor necuvântătoare, fiinţe fără minte şi fără suflet, în întunericul stihial al instinctelor;  următoarea treaptă nu era decât iadul, întunericul de moarte al apei în care se aruncă turma: „Şi El le-a zis: Duceţi-vă! Iar ei, ieşind, s-au dus în turma de porci. Şi iată, toată turma s-a repezit de pe stâncă-n mare şi a pierit în apă” (Matei 8, 32). Reacţia gadarenilor n-a întârziat să apară. Deşi eliberaţi de duhurile rele, care oricând ar fi putut să-i stăpânească şi pe alţii, „îndată tot oraşul a ieşit în întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L, L-au rugat să plece din ţinutul lor”(Matei 8, 34). Mântuitorul le ascultă dorinţa, din respect pentru libertatea lor. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să Îl iubească, dar aşteaptă, cu răbdarea Sa fără margini, să-I descoperim bunătatea, mila, dragostea. Se va fi întristat Fiul Său pentru necredinţa lor, fiindcă, fără să o spună, auzea glasul inimii lor: „Ce ai cu noi, Iisuse?”.

                IV. Hristos – biruitorul iadului

            Atitudinea Părinţilor faţă de nebunie sau demonizare are un caracter pozitiv. Posedarea  este socotită o încercare îngăduită de Dumnezeu spre curăţire  şi sporire duhovnicească, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „ Să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca sufletul să  se  mântuiască în ziua  Domnului Iisus”( I Cor.5,5).Sfântul  Ioan  Gură de  Aur spune  şi el  că lucrarea drăcească, înţelegând aici şi însăşi îndrăcirea, are rostul de „a-l mustra pe om”, nu pentru a-l pedepsi, ci mai curând pentru a-l „îndrepta” şi a-l „aduce iarăşi pe calea cea dreaptă”, adică de a-l „întoarce la Dumnezeu”. Potrivit viziunii duhovniceşti, tot ceea ce i se întâmplă omului cu credinţa deplină este de folos pentru mântuirea sufletului, iar nebunia ce are drept cauză lucrarea demonilor nu e o stricăciune de neînlocuit, ci potrivit proniei dumnezeieşti, reprezintă pentru unii cale de ieşire din neorânduiala în care trăiau şi o încercare care-i poate urca spre cunoaştere.Pentru a îndeplini acestea omul trebuie să rupă legătura cu demonii ce sălăşuiesc în el, iar acest lucru este posibil, deoarece chipul lui Dumnezeu, nepieritor în om, face ca libertatea vrerii sale să nu poată fi cu totul nimicită, aşa că omului îi rămâne puterea de a se întoarce la Dumnezeu.

             Cazul demonizaţilor din Gadara este edificator pentru a prezenta puterea omului, dată de Dumnezeu de a se întoarce la El. De vreme ce mulţimea îl numea om, au venit demonii să-i propovăduiască dumnezeirea. Ei şi-au mărturisit dinainte împotrivirea, ca Hristos să nu le socotească rugămintea drept una vicleană. De aceea L-au rugat şi L-au implorat. Astfel unii pe care lanţuri de fier nu-i puteau ţine au venit legaţi la El. Unii care alergau prin munţi au coborât în câmpie. Unii care nu lăsau pe nimeni să treacă prin părţile lor L-au văzut pe Domnul stând ca un zid în faţa lor şi s-au oprit. Este aceasta biruinţa lui Hristos asupra iadului, căci toate sunt  prin voia Domnului şi prin El ne aflăm mântuirea. Istorisirile din Vieţile Sfinţilor stau mărturie adăpostului pe care demonizaţii îl aflau în  biserici şi mânăstiri socotite cele mai potrivite locuri pentru lecuirea lor, pentru că acolo este chemat cu putere ajutorul harului dumnezeiesc, pentru că acolo este sălaşul celor înduhovniciţi, care, prin sfintele lor nevoinţe, ajung împărtăşindu-se de darul nemărginitei Sale milostiviri şi de puterea Sa de a-l renaşte pe om.

_______________________________________________

  1. Jean- Claude Larchet, op.cit.,p 127
  2. Sfântul Ioan Gură de Aur, op.cit.,XVIII,3
  3. Sfântul Isaac Sirul,Cuvinte despre nevoinţă,p.46

 

 B i b l i o g r a f i e:

BIBLIA SAU SFÂNTA SCRIPTURA, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2005

1.Sfântul Ioan Gură de Aur,Diavolul şi magia,Editura Panaghia, 2002

2.Sfantul Ioan Gură de Aur, Despre marginita putere a diavolului.Despre căintă, despre necazuri şi biruirea tristeţii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe,2002

3.Jean- Claude Larchet, Terapeutica bolilor mintale,Editura Sophia,2008

Advertisements

3 thoughts on “Demonizaţi în Evanghelii (2)

  1. David

    Lupule din Apuseni,iti urmaresc comentariile si de la o zi la alta realizez ca nu ai nimic de-a face cu ortodoxia.Nu il simt pe Dumnezeu in nimic din ceea ce spui. E pacat mai bine ti-ai pastra “sfaturile” pentru cei asemeni tie!Poate vei afla cum este si cu “vanturile” tale! Sa iti ajute Dumnezeu!

  2. Theodora Post author

    Poate că nu mă pricep eu, dar aici ar fi nevoie de un widget special pentru mesaje pe wordpress, ca să nu scriem mereu off topic, aşa de dragul de a ne (des)bate…

    Blogul acesta sau, mai bine zis, poiana mea virtuală îşi doreşte să fie un spaţiu al comunicării şi mai ales al bucuriei întâlnirii cu aproapele nostru, dragul meu frate cu nume de împărat şi proroc. Chiar de Lupu’ e mai puţin ortodox decât noi, cei mai smeriţi (!?), tu ştii bine ce ne învaţă Pavel Sfântul, ca “cei duhovniceşti” (suntem noi oare?) să-l îndrepte pe unul ca acesta CU DUHUL BLÂNDEŢII, luând aminte la ei înşişi, pentru a nu cădea şi ei în păcatul fratelui său (Gal. 6, 1). Sincer, nu ştiu confesiunea lui Gheorghe (alias Lupul apusean) şi în momentul ăsta nici nu mă interesează. Dar de vreme ce tu zici că ţi-e de folos pentru mântuire să-i urmăreşti comentariile, trebuie să vedem în ce ape se scaldă şi “să-l tranşăm”…
    Evident că glumesc.

    Dragă Gheorghe,

    nu vă cunosc, dar îndrăznesc să vă cer permisiunea să mă adresez cu persoana a II-a sg. pentru a nu crea sentimentul unei distanţe arogante.

    Mai întâi mulţumesc pentru stăruinţa cu care-mi calci pragul virtual şi mă iartă că nu am putut să-ţi aduc un pic de lumină, de bucurie şi de linişte.
    Sincer, nici eu nu am înţeles ce vrei să spui cu vânturile acelea…
    Am observat însă, din ceea ce mi-ai scris, că ţii neapărat să-ţi exprimi punctele de vedere, absolut personale, ideile în care crezi cu tărie…, deşi articolaşele mele sunt departe de a crea polemici/dezbateri, fie măcar în intenţie. Opiniile tale, sub unele aspecte, nu sunt însă în acord cu credinţa ortodoxă, iar limbajul nu ne este deloc familiar.
    Iată:

    1. Spui că toţi suntem fraţi prin creaţie, ceea ce este adevărat, dar incomplet (prin Dumnezeu, care ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa), dar continui că toate credinţele religioase sunt convenţionale, apropiindu-te de doctrina new-agistă, care este o erezie sectară. Noi credem că există o singură Biserică, apostolică, sobornicească şi universală, cea creştin-ortodoxă.
    2. Negi autenticitatea Vechiului Testament, deci şi integritatea Scripturii şi a Întrupării Mântuitorului ca împlinire a Legii şi prorociilor. Ţi-am oferit nişte explicaţii despre însemnătatea izvoarelor Revelaţiei supranaturale, sper să le fi parcurs.
    3. Afirmi că există “Cultul Morţilor”… Pentru creştini, nu există moarte; cei “morţi” sunt doar adormiţi. Pot fi însă şi morţi în viaţă.

    Sfinţii nu sunt morţi, ci cu adevărat vii. Creştinii practicanţi sunt “veşnici pomanagii”, dragă Gheorghe, orice ai spune tu. Nu aş folosi însă acest termen cu conotaţii negative, ci mai degrabă “fii ai lui Dumnezeu”, prin crucea şi Învierea lui Hristos. Noi toţi trăim din mila Domnului, a Maicii Sale şi a Sfinţilor, dar milă înseamnă, în sensul cel mai profund, veşnică iubire. Că, într-adevăr, nevoinţa perpetuă, înfrânarea, prin care ne curăţim de patimi, iubirea dumnezeiească prin care-L dorim neîncetat pe Dumnezeu sunt fapte de bărbăţie şi de trăire duhovnicească, asta e adevărat. Dar când vom ajunge noi să spunem că “am ajuns la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13)? Şi dacă înfăptuim lucruri mari nu este tot cu ajutorul Sfinţilor? Nu tot prin har?
    Deci, să nu ne semeţim că putem deveni modele de trăire, că putem fi osârduitori şi biruitori în spirit fără mila dumnezeiască. Tot ceea ce-i putem da Domnului este gândul neîncetat la El, voinţa noastră de a face voia Lui, şi, mai ales, iertarea cu toată inima a celui care ne-a greşit. Prin aceasta ne apropiem de El.

    Să căutăm să ne trăim viaţa noastră în orizontul Tainei, al întâlnirii cu Dumnezeu în şi prin Biserică, prin participarea la viaţa liturgică şi să făptuim binele poruncit de Hristos. Ne este mai de folos decât să ne pierdem mult timp pe internet, scriind şi dezbătând, ori contrazicându-ne. Să căutăm liniştea, bucuria întâlnirii unice cu aproapele nostru, frumuseţea; acestea ne luminează viaţa şi ne dau rost.

    Dumnezeu să ne ajute şi să ne lumineze!

    Cu prietenie,
    Theo

    P.S. Nu este loc aici să continuăm discuţiile, de aceea nu aş vrea să-mi răspunzi. Mie personal, mi-a fost de folos o carte, “Învăţătură de credinţă ortodoxă”. O găseşti sigur la librăriile ortodoxe sau la pangarele (Arhi)Episcopiilor. Acolo ai toate explicaţiile, mult mai clar şi mai amănunţit. Dacă vrei să mai vb., o putem face “in private”.

Comments are closed.