Adormirea Maicii Domnului

Am menţionat că naşterea Fiului lui Dumnezeu ca om din Fecioară a ridicat umanitatea la unirea ma­ximă cu Dumnezeu şi a dat morţii, primită de El, ca­racter mântuitor, întrucât nu a suportat-o pentru păca­tul Lui, deci din necesitate şi, deci, a putut-o învinge. Prin naşterea din Fecioară, Hristos S-a arătat că e Per­soană dumnezeiască ce-Şi asumă firea omenească şi prin această calitate se ridică deasupra legii generale a naşterii oamenilor din unirea între bărbat şi femeie şi poate învinge legea morţii definitive. Iar prin unitatea de natură cu oamenii, să-i poată scăpa şi pe ei de moartea definitivă. Prin aceasta a adus cea mai în­semnată lumină în existenţa omenirii supusă non­sensului prin suportarea unei legi care, în acest caz, ar fi inexplicabilă în originea şi în sensul ei.

Raţiunea cere ca o astfel de lege să aibă un autor conştient superior ei, care, deci, poate scăpa de sub puterea ei când socoteşte că vrea să dea vieţii oame­nilor un sens, prin venirea Sa ca om veşnic între ei, pentru ca şi ei să scape de ea prin unirea voită cu El.

De aceea o negare a naşterii lui Hristos din Fe­cioară însemnând necesitatea supunerii Lui sub o le­ge care îi este superioară, nu-L poate arăta având puterea să scape de ea şi în moartea definitivă cu trupul, impusă de ea în mod general, prin naşterea membrilor ei pentru o moarte definitivă. Dar puterea Fiului lui Dumnezeu S-a arătat nu numai în naşterea Lui mai presus de fire din Fecioară şi, ca urmare, în biruirea morţii, primită cu voia, ci şi în faptul că nu lasă tru­pul Maicii Lui, din care s-a format trupul Lui, să se corupă în mormânt, ci îl învie şi-l înalţă la cer unde este şi El. Era firesc ca trupul ei, din care s-a format apoi trupul Lui în stare să învingă moartea, să pri­mească şi el puterea aceasta, dar nu din puterea ei, ci din puterea Fiului lui Dumnezeu care a lucrat în ea, formându-şi trupul Lui. Prin aceasta ni s-a dat asigura­rea că nu numai trupul lui Hristos, ca trup al Persoa­nei dumnezeieşti, va învia, ci şi trupurile persoanelor noastre omeneşti, având ca asigurare spre aceasta în­vierea trupului Maicii Lui, cu care s-a unit cât mai mult. Maica Domnului este, şi în această privinţă, puntea de legătură între Fiul lui Dumnezeu născut şi înviat ca om şi între oameni.

Iar că Maica Domnului nu învie şi nu se înalţă prin ea, se arată în faptul că ea nu se arată cu trupul ei înviat şi nici în actul înălţării, şi aceasta nu se putea arăta astfel nici în lucrarea văzută a lui Hristos cel înviat şi înălţat lângă ea. Actul învierii şi înălţării ei s-a săvârşit prin Fiul ei înviat şi înălţat în chip nevăzut. Strînsa legătură dintre El şi ea arată şi prin aceasta o legătură de taină.

Apostolii au constatat doar când, ridicând piatra de pe mormântul ei a treia zi, la cererea lui Toma, care a venit cu întârziere, să o vadă, că trupul ei nu mai era în mormânt.

În icoanele Bisericii, acest fapt este exprimat prin faptul că Hristos e arătat lângă trupul adormit al Mai­cii Sale, ţinând în braţe sufletul ei în chipul unui co­pil. Nu îngerii buni sau răi iau sufletul ei, ca la cei­lalţi oameni, ci Hristos Însuşi, Fiul ei. Şi în aceasta se arată legătura directă între Maica Domnului şi Fiul lui Dumnezeu care S-a născut din ea ca om. În „Sinaxarul” din Minei se spune că îngerii zbu­rau înaintea ei, purtată de Domnul, şi au strigat şi la înălţarea ei, cum au strigat şi la înălţarea Domnului, cetelor de mai sus: „Deschideţi porţile voastre, să treacă Maica Împăratului tuturor”. Ea va fi în veci mai cinstită decât Serafimii şi mai mărită decât Heruvimii, aflându-se nemijlocit lângă Fiul ei făcut om şi ridicat pe tronul dumnezeiesc, la dreapta Tatălui, ca să se fa­că tuturor oamenilor dăruitor al slavei Lui, prin comuni­unea cu El şi prin participarea la toate bunătăţile Lui.

Avem astfel în cer nu numai pe Fiul lui Dumne­zeu făcut om, ca să trimită puterea Sa celor ce cred în El, ca să se ridice între îngeri la slava primită ca om de El, ci şi pe Maica Lui, ca o făptură dintre noi, dar unită în mod deosebit cu El, rugîndu-se şi Ea pen­tru noi. De aceea ne rugăm nu numai lui Hristos, ci şi ei, să se roage pentru noi şi, încrezători în rugăciu­nile ei, îi spunem:

„Bucură-te ceea ce stai înaintea scaunului Dum­nezeului Tău şi te rogi pentru noi.

Bucură-te mijlocitoarea între Dumnezeu şi om, care ne izbăveşti pe noi de nevoi”.

Hristos ne-a dat, prin acestea, asigurarea că nu numai El a înviat ca om, fiind Fiul lui Dumnezeu, ci şi noi, oamenii simpli, din puterea Lui [vom învia]. 

pr.prof. DUMITRU STĂNILOAE – Iisus Hristos, lumina lumii şi îndumnezeitorul omului, , ed. ingrij. de Monica Dumitrescu, Ed. Anastasia, Buc., 1993, pp. 209-211 (cap.21 –Adormirea Maicii Domnului şi înălţarea ei la cer e o altă lumină dată omenirii de lisus Hristos)

Advertisements

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s