Dumnezeu în exil. Despre Iezechiel 1 (1)

Paratext

Este notabilă datarea cărţii lui Iezechiel din perioada exilică. Dacă pentru un profet ca Ieremia sarcina de a transmite poporului cuvântul lui Iahve ce anunţa mari conflicte şi prăbuşirea Ierusalimului într-o vreme de relativă stabilitate, pare dificilă, chiar imposibilă, odată cu împlinirea profeţiei, lui Iezechiel îi revine misiunea de a încuraja moral comunitatea de exilaţi din Babilon, de a le întări credinţa că Dumnezeu-Iahve nu i-a părăsit şi că le vorbeşte în continuare.

După moartea lui Napopolassar, fiul său, Nabucadenţar, se grăbeşte să-şi întărească poziţiile în vest şi să ceară tributul cuvenit. Pe lângă conducătorii Damascului, Tirului şi Sidonului, care i-l datorau, se afla şi Ioiachim al Ierusalimului, care a rămâne supus babilonienilor timp de trei ani (II Regi 24,1). În următorii ani, controlul lui Nebucadneţar asupra Siriei şi Palestinei nu este în mod serios contestat. În 601, armata babiloniană îşi etalează încă o dată puterea, mărşăluind victorios prin Siria şi ajungându-i pe guvernatorii locali în strângerea tributului. Nebucadneţar preia personal comanda armatei şi intră în Egipt, dar nu reuşeşte să înfrângă rezistenţa lui Neco al II-lea , aşa că se retrage pentru mai mulţi ani, echipându-şi armata şi îndreptându-şi atenţia asupra Siriei pentru a-şi extinde controlul asupra zonei vestice a deşertului sirian şi pentru a fortifica Ribla şi Hamatul ca baze puternice de lansare a agresiunii împotriva Egiptului. Însă, în 598 î.Hr., Nebucadneţar îşi îndreaptă iarăşi armata către apus. Deşi relatarea cronicii e sumară, ea identifică precis Ierusalimul ca obiectiv. Ioiachim nu-i plătise lui Nebucadneţar tributul, bazându-se pe Egipt, deşi Ieremia îl avertizase în permanenţă împotriva unei astfel de politici. Conform lui Iosef Flaviu, Ioiachim este surprins de faptul că înaintarea babiloniană îl viza pe el şi nu Egiptul. După un scurt asediu, Ierusalimul s-a predat, în 15-16 martie, 597 î.hr. Deoarece Ioiachim murise pe 6-7 decembrie 598, regele lui Iuda care s-a supus efectiv este Ioiachin, fiul său. Ioiachin e luat prizonier în Babilon împreună cu alţi membri ai familiei regale şi cu aproape zece mii de cetăţeni de frunte ai Ierusalimului, în Ierusalim desemnându-se drept rege Zedechia, un conducător –marionetă care trebuia să facă politica Babilonului. Pentru următoarea decadă activităţile lui Nebucadneţar în Iuda sunt bine atestate în relatările biblice din Regi, Paralipomena I, II şi Ieremia. În urma răzvrătirii lui Zedechia, în ianuarie 588 începe asedierea Ierusalimului. Deşi asediul este ridicat temporar, babilonienii îndreptându-şi eforturile împotriva Egiptului, regatul lui Iuda capitulează, în cele din urmă. Zedechia a încercat să scape, dar a fost prins la Ierihon şi dus la Ribla, unde, în prezenţa lui, fiii săi au fost ucişi. După ce a fost orbit, el a fost dus în Babilonia, unde a murit. Pe 15 august 586 (data este discutabilă, putând fi vorba de 587) a început distrugerea definitivă a Ierusalimului. Golită de populaţie din cauza exilului, capitala lui Iuda a fost abandonată în stare de ruine. Astfel, în zilele lui Nebucadneţar a luat sfârşit guvernarea davidică în Iuda.

Conform lui Berosus, coloniilor evreieşti li s-au atribuit aşezăminte potrivite în întreaga Babilonie, după cum indicase Nebucadneţar. Râul Chebar, lîngă care Iezechiel a avut prima viziune şi chemare profetică (Iez.1,1), a fost identificat cu canalul Nar Kabari de lângă Babilon. Tel-Abib (Iez.3,15), un alt centru al activităţii, se presupune că era în aceeaşi zonă. Nebucadneţar şi-a dedicat interesul înfrumuseţării cetăţii Babilon, în asemenea măsură încât grecii o recunoşteau drept una din minunile lumii antice. Prizonierii evrei trebuie să fi fost folosiţi să muncească în marea capitală. Textele Weidner menţionează nume evreieşti alături de cele ale unor lucrători iscusiţi din alte state, care lucrau pentru Nebucadneţar ce visa ca Babilonul să devină mai impresionant decât a fost vreodată o cetate asiriană. În felul acesta, regele babilonian a utilizat cu înţelepciune meşteşugarii, artizanii şi lucrătorii experimentaţi luaţi prizonieri din Ierusalim. Vecinătatea Babilonului ar fi putut fi, la început, centrul aşezărilor evreieşti, dar prizonierii se răspîndesc în cadrul imperiului pe măsură ce primesc mai multă libertate, mai întâi sub stăpânirea babiloniană şi apoi sub cea persană.[1]

Iezechiel, unul dintre cei mai importanţi profeţi clasici, literari, profeţeşte alături de Daniel (605-536), din Babilon, începând cu cel de al cincilea an al domniei lui Ioiachin (593–570), pe care îl considera regele legitim al lui Iuda.

Numele de Iezechiel provine din ebr. יְחֶזְקֵאל ; gr. Iezkiēl; Vulg. Ezechiel [cf. în I Par. 24,16 şi pentru că ( יְחִזְִקאֵל = ,[(י)חְזְקִָיּה(וּ ?) se consideră a fi derivat din יְחֵַזּק אֵל   “să te întărească Dumnezeu”], şi face referire, mai precis, la un “copil” (după  Noth, Personennamen, 202)[2]. Iezechiel este adânc implicat în problemele generaţiei sale, prorocind în preajma capitulării lui Iuda, cu şase ani înaintea distrugerii Ierusalimului. Când naţiunea se apropie de criza judecăţii înfricoşătoare a lui Dumnezeu, el este profund conştient de gravitatea situaţiei. Suferă consecinţele dezastrului naţional şi de aceea mesajul lui este specific, pertinent şi concentrat asupra problemelor cu care erau confruntaţi tovarăşii lui de exil.

Iezechiel, fiul lui Buzi, membru al unei familii preoţeşti, trebuie să se fi bucurat de compania oamenilor credincioşi din Iuda. Casa lui ar fi putut fi situată pe zidul estic al Ierusalimului, astfel încât curţile exterioare constituiau terenul lui de joacă, iar incintele ataşate Templului reprezentau săli de clasă pentru pregătirea şi educaţia lui formală. Aceşti primi ani petrecuţi în umbra Templului lui Solomon l-au familiarizat cu fiecare detaliu al acestui edificiu magnific, cât şi cu ritualurile slujbei zilnice. În plus, Iezechiel l-ar fi putut asista pe tatăl lui sau pe alţi preoţi în anii săi de adolescenţă. In consecinţă, cînd a fost dus în Babilon avea amintiri vii despre Templu şi despre locul acestuia în viaţa poporului. La douăzeci şi cinci de ani, în urma schimbărilor politice foarte rapide, el a fost “transferat” din Ierusalim şi de la Templu, care era punctul de interes central pentru el ca preot, în tabăra exilaţilor de lângă apele Babilonului. Deşi Templul nu a fost distrus, multe din vase au fost desacralizate de invadatorii barbari care le-au luat ca pradă de război spre a le folosi în templele lor păgâne. În mediul acesta nou, Iezechiel şi tovarăşii lui de captivitate s-au stabilit la Tel-Abib pe malul râului Chebar, nu departe de Babilon. Exilaţilor li s-au dat bucăţi de pămînt şi trăiau în mod vizibil în condiţii bune. Erau permise organizaţiile religioase şi civile, astfel că bătrânii s-au putut simţi în largul lor, iar, în decursul timpului, şi-au afirmat unele interese comerciale. Astfel, exilaţii aveau o libertate considerabilă şi ocazii de a-şi stabili un standard de viaţă respectabil. După cât se pare, aspectul cel mai neplăcut al captivităţii lor era că nu se puteau întoarce în Palestina.

După ce distrugerea Ierusalimului a devenit un fapt al istoriei, Iezechiel şi-a îndreptat atenţia către speranţele de viitor ale Ierusalimului ca naţiune. Profetul avea libertatea de a desfăşura o largă lucrare printre prizonieri. El era căsătorit, trăia în casa lui şi discuta în mod liber probleme religioase cu bătrânii când aceştia îl întâlneau sau veneau la el acasă. Prin acte simbolice în public, Iezechiel a discutat soarta politică şi pieirea Regatului de Sud, până când Ierusalimul a fost distrus în 586. După aceea, el a continuat să-şi încurajeze poporul cu speranţele şi perspectivele restaurării regatului davidic.


[1] Vezi Schultz, Samuel S. – Călătorie prin Vechiul Testament, Ed. Cartea Creştină, Oradea 200, p.270: “Excavaţiile de la Nippur au scos la iveală tăbliţe cuprinzând nume comune relatării Ezra-Neemia, indicând faptul că acolo exista o colonie evreiască în timpul exilului. Nippur, aflat la 96 km. sud-est de Babilon, a continuat să fie o comunitate evreiască pînă la distrugerea ei în jurul anului 900 d.Hr.”
 [2] Cf. ENCYCLOPAEDIA JUDAICA, Second Edition, Volume 6., p 635

 

Advertisements

12 thoughts on “Dumnezeu în exil. Despre Iezechiel 1 (1)

  1. Lup din Apuseni

    Legende și istorii, mai mult sau mai puțin adevărate! Biblia Creștinului este Noul Testament și scrierile Sfinților Părinți ! Multe momente din Vechiul Testament , sunt menționate în scrieri anterioare acestuia. Cineva,știm noi cine, îndeosebi prin asaltul trupelor neoprotestante ne zăpăcesc cu textele Vechiului Testament, subliniindu-se termenii „popor ales”, țara promisă”! Până la inoculare! De departe, este vorba de manipulare prin dezinformare! Nu mai ține! Lumea a început să se trezească, văzând în Iisus Hristos pe Fiul lui Dumnezeu, neprimit de cei cărora le e frică de Lumină, fiind dealtfel, fii ai Întunericului! Slăvit să fie Domnul!

  2. Theodora Post author

    Nu stiu cine v-a starnit asa impotriva Vechiului Testament. Articolul meu este doar la inceput, nu va face, desigur, abstractie de Revelatia nou-testamentara.

    Vechiul Testament are o valoare egala cu Noul Testament pentru credinta, fiindca ambele sunt cuvantul lui Dumnezeu. Crestinul care nu studiaza Sfanta Scriptura ca pe o singură Carte (Vechiul şi Noul Testament), şi care nu se ia în considerare cuvintele profetilor ori rugăciunea psalmilor, acela neagă învăţătura dată nouă de Dumnezeu.

    E o neînţelegere in ceea ce spuneţi: “Noul Testament şi învăţătura Sfinţilor Părinţi”… Tradiţia înglobează şi se sprijină pe Scriptură în integralitatea ei, niciodată parţial.

    Chiar Mantuitorul Iisus Hristos Însusi vorbeste cu respect despre Vechiul Testament, cand zice: “N-am venit sa stric legea ori proorocii. N-am venit sa stric, ci sa plinesc.” (Matei 5, 17); iar Sfantul Apostol Pavel numeste Vechiul Testament: “Călăuză către Hristos.” (Galateni 3, 24).

    Solomon insusi spune ca: “Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt lamurite, scut este El pentru cel ce-si cauta la Dansul scaparea. Nimic nu adauga la cuvintele Lui, ca sa nu te traga la raspundere si sa fii gasit de minciuna.” (Pilde 30, 5-6). La fel si Sfantul Apostol Pavel spune lamurit: “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos spre invatatura, spre mustrare, spre indreptare, spre indreptatire care duce la dreptate (II Timotei 3, 16).

    Sfantul Vasile cel Mare, cel care desluseste Psalmii si Hexaemeronul, compara Sfanta Scriptura cu magazinul unui farmacist, in care se afla medicamente pentru toate nevoile sufletului. Sfanta Scriptura este cartea de capatai a teologilor si tot Sfanta Scriptura, in vremurile ereziilor, a furnizat argumentele in lupta impotriva tuturor ratacirilor. In toate zilele, Biserica si-a gasit rabdarea, modestia, smerenia si pacea in Sfanta Scriptura. Sfanta Scriptura a fost considerata scaldatoarea din Evanghelie in care cel intrat dupa ce apa a fost tulburata de Ingerul Domnului, si-a aflat vindecarea de orice boala era cuprins.

    Sfantul Ioan Hrisostom, si el talcuitor al Facerii, compara frumusetile Bibliei cu o gradina de flori, sau in alt loc, aseamana Sfanta Scriptura cu un paradis. Atenagora Atenianul asigura ca Duhul Sfant se serveste de gura proorocilor. Sfantul Ipolit – care intareste si el aceasta – spune ca proorocii vorbeau numai pusi in miscare de Cuvantul (Logosul), Care este Hristos. Ei cuvantau sub indemnul lui Dumnezeu, caci puterea Celui prea inalt era peste ei, cum spune şi Sfantul Teofil al Antiohiei.

    Sfantul Ioan Damaschin, sintetizând in operele sale, intreaga gandire patristica de pana la el, recomanda preotului Biblia cu aceste cuvinte: “Sa batem deci la paradisul cel prea frumos, cel cu bun miros, cel prea dulce, cel ce rasuna la urechile noastre cu tot felul de cantari ale pasarilor duhovnicesti purtatoare de Dumnezeu”. Pentru Sfintii Parinti, Sfanta Scriptura constituie cu adevarat cartea lor de capetenie si izvorul in realizarea propovaduirii cuvantului sfant in Biserica, pentru ca “Biblia este un univers intreg. Ea este inepuizabila pentru noi, datorita cuprinsului ei dumnezeiesc ca si varietatii ei, a aspectelor sale multiple. Biblia este o constelatie eterna, care straluceste deasupra noastra in ceruri, pe cand noi contemplam aceasta constelatie si ea ramane totdeauna neschimbata, dar tot asa situatia ei devine mereu alta in raport cu noi.”
    “Iubeste Sfanta Scriptura si vei cunoaste izvorul intelepciunii!”, ne invata şi Fericitul Ieronim.

  3. Lup din Apuseni

    Nu sunt „stârnit împotriva Vechiului Testament”, dar am tot dreptul să cred sau nu, tot ce scrie acolo! Cele două Testamente, au fost „alipite”, relativ, târziu, într-o singură Carte. Și, ca să nu ies din context, este limpede că în Iezechiel se scrie despre nave de zbor extraterestre, tehnologia de atunci, pământeană, necunoscând tehnologia necesară pentru astfel de aparate!!! Mă îndoiesc că Adevăratul Dumnezeu, ar avea nevoie de astfel de mijloace de transport! Hai să fim serioși! Neavând mania polemicii, chiar dacă nu vă împărtășesc opiniile, vă respect! Doamne-ajută!

    1. Theodora Post author

      Doamne ajută! Mulţumesc. Vă asigur că respectul este reciproc.
      “Alipirea” târzie a cărţilor are, totuşi, nişte explicaţii logice (timpul scrierii, conservarea lor); punerea la îndoială a Scripturii nu este însă deloc de folos sufletesc… Dar, într-adevăr, aveţi libertatea să credeţi sau nu.

      Chiar despre acest subiect, Iezechiel si “navele extraterestre”, am scris aici.

  4. Lup din Apuseni

    Sincer, mă bucur că nu v-am întristat! Vă doresc succes în bunele d-vostră intenții de a zidi sufletește pe cei ce vă citesc, și succesele să se succeadă! De asemenea, vă doresc să aveți parte de Bucuria Mântuirii!

  5. Theodora Post author

    “Succesurile”, ca să folosesc termenul “corect”, mă interesează mai puţin…

    Zidirea cea adevărată n-o poate face decât Ziditorul nostru, Hristos. Noi nu suntem decât lucrători în vie…

    Mulţumesc pentru gândul cel bun, să vă dea Domnul dar însutit de smerenie, credinţă lucrătoare, pace şi lumină veşnică!

  6. Rodica

    “Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.”
    (I.Cor.13,12)
    Sfanta Scriptura e ghid spre Dumnezeu nu e Dumnezeu,Lup al Apusenilor!

    1. Lup din Apuseni

      Din tot ce am scris în această rubrică,referitor la ceastă postare, nu cred că s-ar putea înțelege că fac confuzie între Sfânta Scriptură, care într-adevăr este un „ghid spre Dumnezeu”, și Dumnezeu care este Unul, Indivizibil, Omnipotent și Omniprezent, în același timp, Echidistant și Imparțial cu fiecare individ în parte, cu fiecare Seminție de pe Pământ, toți fiind Frați prin Creație, diferențele dintre noi,fiind niște rezultate ale credințelor noastre religioase, dealtfel convenționale și acestea.[Nu va impartasesc opinia new-agista, n.m.!]
      Este minunat acest capitol (13) din 1 Corinteni dedicat Dragostei (traduc. Cornilescu),sau Iubirii (traduc. Bartolomeu Anania), ultimul verset (13), punctându-l, rezumându-l cu o simplitate,o ușurătate de a fi înțeles, pe măsura celui mai puțin inițiat în Cuvântul lui Dumnezeu!

      Cât despre versetul 12, ghilimelat în comentariu, fiind curios doar în măsura dorinței cunoasterii, mi-ați face un prinos de bucurie dacă l-ați „desfășura” în câteva cuvinte!

      Iată, eu fac un pas spre buna înțelegere, trimițându-vă o poezie a mea .

      Veșnicie și Cruci

      Nu toți cei ce trec pe sub Cruci simt
      păcatele lumii-apăsându-i.
      Nu toți cei ce trec pe sub Cruci
      așteaptă Învierea ca o intrare în Cer.
      Sunt marii indiferenți ai timpului
      împărțit demiurgic.

      Și nici măcar nu e timpul meu
      și nici măcar nu e timpul lor
      fiindu-ne dat spre cunoaștere,
      nicidecum spre risipire în ucigașele
      patimi ce nu ne dau pace
      nici trecând pe sub cruci…

      Nu ne e dat să avem timpul nostru
      fiind noi trăitori în timpul
      lui Dumnezeu
      pe care talant îl avem spre osândă
      sau bucurie,
      și plâng, Doamne, fericit,
      știind că nu
      am Timp, ci în Tine trăiesc,
      în Veșnicia Ta numărându-mi clipele.

      Pe sub Cruci,
      în Timpul lui Dumnezeu
      trec împăcat.

  7. Rodica

    Doriti o intelegere a spuselor mele,sau o traducere a motivului pt care am pus versetul acelea?pai,sa purced,in cateva cuvinte caci sensul ultim nu-l detin…incerc doar un crochiu…
    Am pus acel citat cu gandul ca va veni si vremea dv sa intelegeti Vechiul Testament fara sa credeti ca cineva doreste pana la obnubilare(nu inoculare!) subordonarea mintii noastre!
    Mantuitorul nu a venit sa strice Legea si Profetiile,ci tocmai sa le implineasca.Nu putem,asta ne-a demonstrat-o chiar Hristos,sa cladim ceva fara temelie.pe temelia vechiului cladim Noul…
    Cam asta am avut de spus!
    Sa nu credeti ca,daca avem idei diferite,iar intelegerea se bazeaza pe alte surse ne opreste ceva sa ne purtam civilizat.
    Buna intelegere insa nu se poate obtine oricum,facand compromisuri…Nu?

  8. Theodora Post author

    Dragii mei,
    Stiu ca e cald si ca ne-ar prinde bine o briza de mare in crestet. Si mai bine ne-ar prinde o rugaciune, ca tot e postul Maicii Domnului.
    Scriptura nu e doar “un ghid catre Dumnezeu”. Fiind izvor al Revelatiei, ea este, intr-o alta forma, dar acelasi Fiu al Lui Dumnezeu intrupat in cuvant, in orice sens am intelege aceasta. Cartile Vechiului si Primului Aşezamânt sunt insuflate de Duhul Sfant si asezarea lor s-a facut dupa canoanele Sfintilor Parinti. Textele sale se folosesc in cult si se afla in stransa legatura cu intreaga Traditie, care este viata Bisericii. De aceea, Scriptura nu se poate talcui nicidecum singura.
    Deci, nu vorbim despre “un ghid”, ci despre Cuvantul lui Dumnezeu. De aceea, Evanghelia lui Hristos se afla permanent pe Sfânta Masă din Altar, lângă potir si disc, de aceea ingenunchem, ii aducem multumire si o sarutam, iar in casele noastre ii aratam cinstire si o citim ca pe rugaciune.

Comments are closed.