Adevăratul chip al lui IANUŞ

“Mare este Dumnezeul creştinilor, Care face astfel de minuni!” striga poporul după Ioan, cel zis Gură de Aur, care-i tămăduia minunat pe cei nevindecaţi de doctori. Şi într-adevăr, cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? 

Nu sunt cuvinte să-Ţi aducem mulţumire şi laudă, Doamne, că nu te scârbeşti de noi pentru căderile noastre şi lucrezi prin Sfinţii Tăi mântuirea noastră! Nu sunt cuvinte să binecuvânteze iubirea Ta pentru om şi râvna de a-l aduce la Tine!

Sunt mult prea emoţionată de minunea care s-a întâmplat cu sufletul unui om.  Astfel de minuni trebuie să fie multe, dar ele rămân pe cât de luminoase, pe atât de ascunse. De aceea vreau să vorbim despre ele, pentru speranţă şi putere. Şi să mulţumim celor prin care a lucrat harul: pentru smerenia, răbdarea şi încrederea în acest om şi pe care îi bănuim cine sunt.

Numele lui este Marius Ianuş.

Dacă îl auzeam, îmi aminteam doar o umbră din rândurile în care-şi scria realitatea antipoetică şi figura lui de bufon trist. O tristeţe devastatoare, innebunitoare, care-i ieşea prin ochi şi te desfiinţa.

Marius s-a vrut un deschizător de drumuri şi s-a lăsat purtat de visul lui de a crea un curent  fracturist. Nu vă voi descrie ce şi cum, a avut succes oricum. Un simplu click vă poate lămuri. A lucrat intens şi a reuşit. Se pare însă că atunci când atingi un vis, rămâi cu poleiala pe degete.

Astăzi am dat  întâmplător peste un articol în Lumina, Întoarcerea la Hristos a poetului risipitor. Nu mi-a venit a crede ce am citit, am verificat povestea, am urmărit evoluţia lui ulterioară. 

Este o emoţie vie pe care o trăiesc şi care nu conteneşte. Pentru cine îl cunoaşte pe Marius Ianuş şi îi ştie frământările, căutările, deznădejdea, dispreţul, ceea ce s-a întâmplat în sufletul său este o Minune! Povestea convertirii lui trebuie să fie uluitoare, ca orice convertire, şi ar fi bine s-o cunoaştem, cu bunăvoinţa protagoniştilor, atunci când lucrurile se vor mai fi aşezat.

Modul în care Dumnezeu apare în vieţile noastre este lucrarea harului, a milei şi a iubirii Sale. În orice moment s-ar putea revărsa cu bogăţie dacă inima omului ar fi curăţită şi dornică de a-L cunoaşte. Din păcate, doar atunci când ne lovim de suferinţă, de boală, de nepăsarea semenilor şi de moarte ne gândim la Dumnezeu; dar El tot ne iubeşte şi nu se lasă aşteptat.

Nu ştiu ce să scriu mai mult. Convertirea e un proces îndelung, care ţine până la moarte şi  în care bucuria se amestecă cu durerea. Pentru Marius şi pentru noi toţi, acesta este doar începutul urcuşului. Nu putem spune că nu vor mai fi căderi, îndoieli, frământări, dispreţ ori deznădejde. Un lucru e cert însă: ortodoxia e lucrătoare şi  Cuvântul lui Hristos veşnic viu! Bine ai revenit în Biserică, frate Marius!

Vă las să citiţi şi să meditaţi asupra acestui destin. Dumnezeu să-l binecuvânteze! Să nu-şi piardă niciodată bucuria regăsirii lui Hristos şi încrederea în El!

“Nu mai vreau să fac jocurile satanei. 
De astăzi, 20 aprilie 2010, îmi reneg toate scrierile pe care le-am publicat pînă azi, cu excepția celor pe care le-am postat sau le voi posta pe acest blog. Îmi cer iertare tuturor celor cărora versurile mele de pînă acum le-au fost prilej de sminteală și iau păcatele la care i-au împins vorbele mele scrise și spuse pe alți oameni asupra mea.

Nu voi continua nici povestea blogului literar colectiv pe care l-am inițiat, hyperliteratura, pentru un motiv simplu: e o poveste necreștină.

Și așa a spus Domnul nostru Iisus Hristos: “Cine nu este cu Mine este împotriva mea. Și cine nu adună cu Mine, risipește.”

Îi avertizez pe toți cei care scriu acolo că sînt pe calea pierzaniei.

Îi avertizez pe toți cei care au trecut prin cenaclurile mele sau care m-au citit că, în afară de sinceritate, i-am împins numai la drăcovenii. Îi avertizez că există Iad.

Îi chem pe toți pe drumul către Iisus Hristos, să înfrunte prigoana satanei și să-și salveze sufletele.

(Sinceritatea a fost bună că duce la Adevăr… M-ai ferit, Doamne, de cele mai multe ori, să scriu versuri mincinoase, cu lucruri care nu sînt, cu întortocheri sataniste visului, gîndului și vorbei.)

Vineri, 23 aprilie, hyperliteratura va fi ștearsă de pe ecranele voastre. Vă rog să vă luați tot ce vi se pare că aveți pe ea important pînă atunci. Și să vă gîndiți cu luare aminte la cele spuse de mine.” (sursa  articol Ianuş )

“Daca m-as fi indreptat mai devreme spre biserica, n-as fi ajuns aici… Daca nu m-as fi dat eu insumi pe mina necuratului, legat fedeles, prin arta de a insira cuvinte fara Dumnezeu, arta inchipuita a literaturii. Pe deasupra, am un orgoliu nemasurat. Curatia so­tiei mele mi se parea parte a fiintei mele, o podoaba de mare pret pe care, fara sa o afisez, o cultivam subinte­les cu strasnicie. Nicio femeie din lume nu era ca sotia mea. Si niciuna nu era mai grozava decit ea in lucrurile pe care le facea. M-am luptat din ras­puteri ca, pe fondul firii ei aparent timide, sa ii promovez literatura si sa fac ca scrierile ei sa apara la edituri si pe site-uri bune si sa fie mentionate in mod deosebit.
Incepusem si sa ii tin fiicei mele lungi prelegeri religioase, sa o invat sa se roage, sa ii deraiez interesul dinspre dracoveniile vrajitoresti de pe Disney Channel spre Cartea Cartilor, dinspre povestile laice spre cele crestine. Dar cum face crocodilul?, o piesa aparent inofensiva a grupului Zecchino d’Oro, ma face sa ma gindesc acum la „balaur“ si la cum a dat el cu mine de pa­mint. Fie ca Sfintul Gheorghe sa ma ajute!
Cind mi-era lumea mai draga, o regula interna „europeana“ a Institutului Cultural Roman, aceea de a nu lasa sotii sa participe impreuna la actiunile sale, mi-a zdruncinat casnicia din temelii. Cind scriu aceste lucruri, nu stiu incotro sa ma indrept sau daca voi mai putea sa stau in aceeasi casa cu fetita mea vreodata. Neplatit de multa vreme, ma­ci­nat de neliniste, imi mai gasesc im­pa­carea doar in biserici, in rugaciuni. Acolo mi se coboara in suflet o liniste miraculoasa, bataile inimii mi se in­te­tesc si imi transmit cu duiosie, pe di­na­untru, cifrul secret al acestei vieti.” (sursa Ianuş )