Creştinismul superficial, boala nevăzută

     Creştinismul superficial şi adorarea în duh şi adevăr

      Căci toate în veacul acesta par să se bucure de viaţă de la împărat până la cerşetor şi fiecare este convins că într-adevăr vieţuieşte. De compari însă trăirea în desfătare a bogaţilor cu cea a săracilor, ai să găseşti o mare diferenţă, în raport cu plăcerea şi scumpetea feluritelor mâncăruri, a vinurilor, a celor de îmbrăcat, a aurului şi a argintului şi a tuturor celor­lalte bunuri (în  care vieţuieşte bogatul) şi vei constata că săra­cul ţi-apare ca un mort. Şi aceasta pentru că bogatul nu pipăie cu mâinile decât aurul, face socoteala banilor de aur, pe când săracul, dacă scormonind într-un morman de gunoi, n-ar găsi decât un bănuţ de aramă, nu se ruşinează să-l sărute şi să-l adune, deoarece este  în  mare mizerie. Dacă pui alături viaţa săracului cu cea a bogatului, vei găsi că (parcă) nici nu există  în  raport cu cel din urmă.

       Tot aşa se-ntâmplă şi pe plan spiritual. Toţi îşi închipuie că sunt creştini dacă au mărturisit credinţa  în  Hristos şi au câteva virtuţi mărunte; puţini sunt însă adevăraţii creştini, şi anume aceia care sunt bogaţi  în  Duhul (Sfânt), aceia care se bucură de cereasca poftă a Duhului Sfânt şi ale căror suflete sunt împodobite cu odăjdiile harismelor cereşti, aceia pentru care creştinismul nu-i doar mărturie  în  cuvinte şi o simpla credinţă (doar de faţadă), ci creştinism înseamnă puterea şi lucrarea Duhului Sfânt; sunt aceia care, fără încetare pipăie cu mâinile sufletului aurul ceresc (adică acea cunoaştere a tainelor Duhului Sfânt); aceştia sunt ade­văraţii creştini.

       Căci, comparând stadiul raţiunii lor şi viaţa sufletului lor cu cea a altora, vei găsi multă deosebire, ca între cei vii şi cei morţi. Aşa-zişii morţi se găsesc într-o teribilă sărăcie specifică duhului lumesc, lipsiţi de bogăţia cerească, într-o deplină învălmăşeală mintală din cauza patimilor, abia putând să-şi mai găsească  în  ei nişte cugete bune printre mulţimea celor rele. Aceştia lâncezesc atunci când sunt stăpâniţi de această sărăcie (a celor bune) şi se mulţumesc cu haina sărăcăcioasă a câtorva mărunţele virtuţi, fără să aibă  în  stăpânire feluritele lucrări ale Duhului Sfânt, care sunt dumnezeieştile virtuţi. Astfel, Domnul va arăta cât este de mare deosebirea între adevăraţii închinători şi mulţimea care pare că adoră pe Dumnezeu, închinându-se Lui doar superficial şi cu totul la arătare, fără să I se-nchine  în  duh şi adevăr, cum Însuşi Domnul zice: Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. (Ioan 4, 23-24)

       Astfel, Hristos face deosebire între purtătorii curăţiei cereşti, cei care sunt bogaţi  în  Duhul Sfânt şi cei care trândăvesc  în  groaznica nenorocire a păcatului, dar care cugetă că sunt  în  viaţa (cea creştină) datorită mărtu­risirii de credinţă  în  Hristos, cu toate că nu posedă bogăţia sigură a vieţii şi nici puterea lucrării Duhului Sfânt.

      Boala vazută şi profunzimea răului

       În  ceea ce priveşte funcţionarea văzută a trupului, toţi o văd la fel, dar la unii acesta este sănătos şi fără vreun cusur, iar la alţii este suferind şi cu răni. Ba mai mult, chiar între cei bolnavi trupeşte se constată o mare diferenţă: unii suferă de vătămări la vedere, pe când alţii, fără vătămări vizibile, au  în  organismul lor tremurături înspăimântătoare, care nu le îngăduie să se mişte. La prima vedere, organismul pare sănătos, dar suferinţele şi tulburările de funcţionare arată ca răul (boala) este mult mai periculos şi mai anevoie de vindecat decât al bolnavului cu răni văzute. Cel cu răni văzute, dacă merge la medic are o grabnică vindecare, pe când afecţiunile ascunse ale trupului, toate, sunt mult mai pe­riculoase şi mai greu de vindecat decât vătămările văzute.

       Tot aşa se întâmplă şi cu creştinii. Toţi cred că sunt sănătoşi duhovniceşte datorită câtorva virtuţi,  în  timp ce lăuntric au căzut pradă unor groaznice patimi ascunse; alţii, sclavi ai unor păcate văzute sunt osândiţi şi dispreţuiţi de un mare număr de inşi cum era vameşul dispreţuit de fariseu. Dar dacă cei (de felul vameşului) se îndreaptă spre adevăratul medic, adică spre Hristos, apropiindu-se de El, aceştia primesc îndată ca şi primul (vameşul), aşa cum zice Domnul că vameşul s-a întors îndreptat, iar nu fariseul.

       Într-adevăr, cei (asemănători vameşului) nu sunt în omul dinlăuntru ca cei bântuiţi de patimi ascunse, precum semeţia, îngâmfarea, infidelitatea, orgoliul, lăudaroşenia, ipocrizia, slava deşartă, laşitatea, gândurile ruşinoase şi tot ce se aseamană cu aceste (patimi). De altfel şi stă scris: Căci omul se uită la faţă, iar Domnul se uită la inimă. (I Regi 16, 7)

       Rezumând, voi spune că se aşteaptă de la noi ca omul aşa să fie pe dinlăuntru după cum este pe dinafară, cu ajutorul dumnezeiescului har şi cu lupta susţinută de însuşi liberul său arbitru. Atunci este vrednic să devină moştenitorul Împărăţiei lui Hristos Căruia I Se cuvine toată  slava şi puterea  în  vecii vecilor. Amin.

     Sfântul Macarie Egipteanul  – 21 de cuvântări despre mântuire (Fragment din Cuvântarea V. Adevăratul creştin este un bărbat duhovnicesc), Editura Anastasia, Buc., 2001. Traducere şi introducere de arhim.dr. loasaf POPA

Advertisements

2 thoughts on “Creştinismul superficial, boala nevăzută

  1. emir kusturica

    Aveam nevoie de lectura asta… Astazi, Acum, in Secunda asta. Daca comentariu nu ar fi public, ti-as spune si ca m-a apucat jalea cetind, dar nu spun… Uneori mi se face tare mila de sufletul meu si de ingerul pazitor care isi plange zilnic neputinta de a birui invartosarea inimii mele.

    Domnul sa-ti rasplateasca insutit osteneala pe baricadele netului!

    Reply
  2. Theodora Post author

    Sfântul Ignatie Briancianinov, citându-l pe Ioan Scararul spunea în “Despre lacrimi”: „Pocăinţa este lipsirea neîntristata de toata mângâierea trupească (…) fiinţa pocăinţei stă în smerenie şi în străpungerea duhului nostru (Ps. 50,19), când duhul plânge din pricina smereniei. Plânsul duhului, atunci când puterile trupeşti nu-s îndestulătoare, pentru a vadi prin nevoinţe şi fapte trupeşti pocăinţa care lucrează în suflet, ţine locul tuturor nevoinţelor şi faptelor trupeşti, printre care şi lacrimile.”

    Reply

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s