Cuvânt la Botezul Domnului

Sfântul Ioan Gură de Aur. Omilii la Matei

Omilia XII

Atunci a venit Iisus din Galileea la Iordan către Ioan ca să fie botezat de el

II

Mulţi socoteau că Ioan este mai mare decât lisus, pe de o parte pentru că Ioan trăise tot timpul în pustie, pentru că era fiu de arhiereu, pentru că purta o îmbrăcăminte ca aceea, pentru că-i chema pe toţi la botez şi pentru că s-a născut dintr-o femeie stearpă, iar pe de altă parte, pentru că Iisus era nãscut de o fată sãrmană – că nu era cunoscută încă de toţi naşterea din Fecioară-, pentru că locuise în casă, pentru că trăise la un loc cu toţi oamenii, pentru că purta haine la fel cu toţi ceilalţi. Îl socoteau mai mic decât Ioan şi pentru că nu ştiau încă nimic de tainele mari ale lui Hristos. S-a mai întâmplat apoi să mai fie şi botezat de Ioan, fapt care le întărea şi mai mult bănuiala, chiar dacă n-ar fi fost niciuna din pricinile de mai sus. Gândeau, deci, că şi Hristos este unul din cei mulţi. Că îşi spuneau: „N-ar fi venit la botez odată cu toţi oamenii, dacă n-ar fi fost ca unul din ei; Ioan este, deci, mai mare decât El şi cu mult mai minunat”.

Prin urmare ca să nu mai stăpânească această părere în mintea multora, cerurile s-au deschis când S-a botezat Iisus, Duhul S-a pogorât şi glas odată cu Duhul, propovăduind vrednicia Celui Unuia-Născut. Dar pentru că glasul care a spus:

Acesta este Fiul Meu cel iubit[1]

părea multora mai potrivit lui Ioan decât lui Iisus – că glasul din cer n-a spus: Acesta, Care Se botează, ci numai: Acesta, aşa că fiecare din cei ce au auzit au bănuit că glasul a fost mai degrabă despre cel ce boteazã decât despre cel botezat şi din pricina vredniciei Botezătorului, dar şi din pricina tuturor celor spuse – a venit Duhul în chip de porumbel, atrăgând glasul către Iisus şi făcând tuturora cunoscut că Acesta a fost spus nu despre Ioan care boteza, ci despre Iisus care Se boteza.

– Dar cum se face, m-ar putea întreba cineva, că n-au crezut în Hristos odată ce s-au întâmplat acestea?

– Şi pe timpul lui Moise s-au făcut multe minuni, deşi nu aşa de mari; şi după toate acele minuni: vocile, trâmbiţele şi fulgerele[2], iudeii şi-au turnat viţel de aur şi s-au închinat idolului Beelfegor[3]. Aceiaşi iudei, care au fost de faţă şi au văzut învierea lui Lazăr, atât de puţin au crezut în Cel ce făcuse minunea, încât adeseori au încercat să-L omoare[4]. Deci, dacă, văzând înaintea ochilor învierea morţilor, au fost atât de răi, pentru ce te mai minunezi că n-au primit glasul pogorât de sus? Când sufletul e lipsit de judecată şi stricat şi mai este stăpânit şi de invidie, nu crede în minune; când, însă, e cu judecată, primeşte cu credinţă totul şi n-are nevoie de minuni.

Nu spune, deci, că n-au crezut, ci caută altceva: dacă s-a făcut tot ce trebuia pentru a-i face să creadă. Acest fel de apărare l-a întrebuinţat Dumnezeu prin profet, pentru a arăta că a făcut totul pentru a-i întoarce pe iudei. Astfel, când iudeii erau pe cale de a pieri şi aveau să fie daţi celei mai grele pedepse, Dumnezeu spune prin profetul Isaia: Ce trebuia să fac viei acesteia şi n-am făcut?[5], pentru ca nu cumva iudeii, din pricina răutăţii lor, să învinuiască purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Acelaşi lucru caută-l şi aici: ce trebuia să se facă şi nu s-a făcut? Şi ori de câte ori e vorba de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, foloseşte-te de acest fel de a apărare faţă de cei care, încercând să o atace, fac vinovat pe Dumnezeu de răutăţile multora.

Iată câte lucruri minunate s-au făcut la botez! Şi acestea sunt numai începutul celor viitoare! Nu s-a deschis încă raiul, ci cerul se deschide! Să amân, însă, pentru altădată cuvântul meu către iudei! Acum, cu ajutorul lui Durnnezeu, să revin la tălmăcirea Evangheliei.

Şi după ce a fost botezat Iisus, îndată a ieşit din apă şi iată I s-au deschis cerurile.[6]

– Pentru ce s-au deschis cerurile?

– Ca să afli că şi la botezul tău s-au deschis cerurile, ca Dumnezeu să te cheme spre patria cea de sus şi să te înduplece să n-ai nimic comun cu pământul. Iar dacă n-ai văzut, nu fi necredincios! La începuturile creştinismului s-au arătat totdeauna înfăţişări văzute ale lucrurilor mai presus de fire şi duhovniceşti, precum şi semne ca acestea, din pricina celor care erau mai puţin pricepuţi, care aveau nevoie de înfăţişări văzute şi care nu puteau avea nicio înţelegere pentru cele nemateriale, ci îi uimeau numai cele văzute. S-au făcut acestea, odată şi la început, pentru ca să crezi, chiar dacă mai târziu nu s-au mai facut minuni. Pe timpul apostolilor s-a făcut sunet de suflare de vânt ce vine repede şi s-au arătat înfăţişări de limbi de foc[7]; dar nu pentru apostoli, ci pentru iudeii care erau atunci de faţă. Chiar dacă acum nu se mai fac semne văzute, totuşi credem în cele ce s-au arătat odată. Atunci la botez s-a arătat şi porumbelul ca să arate, ca şi cum ar fi arătat cu degetul, celor de faţă şi lui Ioan pe Fiul lui Dumnezeu. Dar nu numai pentru aceasta, ci ca să afli şi tu că vine Duhul şi peste tine când te botezi.

III

Noi, deci, n-avem nevoie de înfăţişare văzută, deoarece credinţa noastră ţine loc de minuni. Că n-au nevoie de minuni credincioşii, ci necredincioşii.

– Dar pentru ce S-a pogorât Duhul în chip de porumbel?

– Porumbelul este o pasăre blândă şi curată. Şi s-a arătat în chip de porumbel, pentru că Duhul Sfânt este plin de blândeţe. De altfel, porumbelul ne mai aduce aminte şi de o istorie veche. De demult, când potopul a cuprins toată faţa pământului şi tot neamul omenesc era ameninţat cu pieirea, s-a arătat această pasăre; a arătat că a încetat potopul şi, prin ramura de măslin, pe care a adus-o, a binevestit liniştea obştească a lumii[8]. Toate acestea au fost o preînchipuire a celor viitoare. Pe vremea aceea faptele oamenilor erau cu mult mai rele şi oamenii erau vrednici de mult mai mare pedeapsă. Iţi aduc aminte de istoria aceasta, ca să nu deznădăjduieşti. Că şi atunci, deşi faptele erau de deznădăjduit, totuşi Dumnezeu a adus dezlegare şi îndreptare; atunci prin pedeapsă; acum, însă, prin har şi dar nespus. De aceea se arată şi la botez porumbelul, nu aducând o ramură de măslin, ci arătând pe Cel Ce ne eliberează din toate relele şi ne dă bună nădejde. Porumbelul nu mai scoate din corabie un singur om, ci, arătându-se, ridică la cer întreaga lume, iar în loc de stâlpare de măslin aduce întregii lumi înfierea.

Gândeşte-te, dar, la măreţia darului, să nu socoteşti că vrednicia Duhului este mai mică pentru că s-a arătat în o înfăţişare ca aceasta. Că aud chiar pe mulţi spunând, că, pe cât e de mare deosebirea între om şi porumbel, pe atât de mare e deosebirea între Hristos şi Duhul, pentru că Hristos S-a arătat în fire omenească, iar Duhul în chip de porumbel.

– Ce putem spune faţă de acestea?

– Că Fiul lui Dumnezeu a luat fire de om, dar Duhul Sfânt n-a luat fire de porumbel. De aceea şi evanghelistul n-a spus: în fire de porumbel, ci în chip de porumbel. Mai târziu nu s-a mai arătat sub această înfăţişare, ci numai atunci la botez. Iar dacă spui că din pricina aceasta vrednicia Duhului e mai mică, se va găsi, întemeiat pe acest fel de judecată, că heruvimii sunt cu mult superiori Duhului Sfânt, pe cât de superior este vulturul faţă de porumbel, că heruvimii sunt înfăţişaţi în chip de vulturi. Ingerii chiar ar trebui să fie superiori Duhului, că adeseori s-au arătat în chip de oameni. Dar nu-i aşa, nu-i aşa! Altceva este adevărul întrupării Fiului lui Dumnezeu şi altceva pogorământul unei înfăţişări trecătoare. Nu fi nerecunoscător, dar, faţă de Binefăcător, nici nu răsplăti cu fapte şi gânduri rele pe Cel ce ţi-a dăruit izvorul fericirii.

Unde-i vrednicia înfierii, acolo-i şi ştergerea păcatelor şi darea tuturor bunătăţilor. De aceea a încetat botezul iudaic şi a început botezul nostru. Ceea ce s-a întîmplat cu paştele iudaic, se întîmplă şi cu botezul.

La Cina cea de Taina s-au întâlnit amândouă paştele: şi paştele iudaic şi paştele nostru; Hristos a pus unuia capăt, iar celuilalt i-a dat început. Şi acum la Iordan a împlinit botezul iudaic, dar, în acelaşi timp a deschis uşile botezului Bisericii; precum atunci la o singură masă, tot aşa acum la un singur râu, a săvârşit şi umbra, dar a adăugat şi adevărul.

Numai botezul nostru are harul Domnului; al lui Ioan era lipsit de acest har. De aceea cu nimeni altul din cei botezaţi de Ioan nu s-a întâmplat minunea aceasta, ci numai cu Acela Care a dat botezul nostru, ca să afli pe lângă cele spuse şi aceea că nu curăţia celui ce boteza, ci puterea Celui botezat a făcut acestea. Atunci şi cerurile s-au deschis şi Duhul S-a pogorât. Deschizându-ne porţile cele de sus, trimiţând de acolo Duhul şi chemându-ne în patria cea din ceruri, Hristos ne duce de la vechea vieţuire la noua vieţuire. Nu numai că ne cheamă, ci ne dă şi cea mai mare vrednicie. Nu ne-a făcut îngeri şi arhangheli, ci fii ai lui Dumnezeu, fii iubiţi; şi astfel ne dă să moştenim cerul.


[1] Matei 3, I7

[2] Ieş. 19, 16

[3] Ieş. 32, 1-9

[4] Ioan 11,45-46

[5] Is.5, 4

[6] Mat. 3, 16

[7] Fapte 2, 2-3

[8] Fc. 8, 8-11

Advertisements

2 thoughts on “Cuvânt la Botezul Domnului

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s