Gând de Crăciun

E ajun de CRĂCIUN. Se aud freamătul pregătirilor şi cântecele de colindă, la brutărie miroase cald a cozonac şi-n ferestre pâlpâie stele artificiale. De multe ori m-a copleşit rutina şi până maian n-am luat aminte la nimic din jurul meu. 

Ieşiţi afară după ce vă înşubaţi bine să nu dârdâiţi de frig, ţineţi-vă respiraţia o clipă şi priviţi cerul. Îmi pare mie sau stelele strălucesc altfel? Îmi pare mie sau o pace adâncă se coboară peste lume şi-o tainică lumină ca un văl se lasă-ncet? Mi se pare sau e aievea bucuria din ochii oamenilor, zâmbetele lor mai dese, înţelegerea şi afecţiunea lor mărturisită? Rugăciunile sunt mai calde şi chemarea lor stăruie în inimile dornice.

Nu cumva lumea însăşi, creată de mâna Celui-Ce-Este, simte suflarea de viaţă şi se închină, cu toate ale ei, minunii dumnezeirii Ce coboară acum în ea pe scara lui Iacob?

Grăbiţi-vă şi intraţi în odaia cea caldă şi parfumată şi priviţi cu atenţie lucrurile din jurul vostru. E curată şi pregătită de sărbătoare. Cu adevărat?

Suntem gata să fim fiii nunţii? Iată mirele vine…

Advertisements

3 thoughts on “Gând de Crăciun

  1. Theodora Post author

    Mulţumesc, dragi prietene! Vă doresc să vă bucuraţi neîncetat de darurile Dumnezeului nostru şi să-I răspundeţi marii Sale iubiri cu toată inima, să-i aveţi mereu aproape pe cei dragi şi să le puteţi aduce doar zâmbet şi pace!

    Reply

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s