Dialog pe-o frânghie suspendată

               C.: Si mai vroiam sa te intreb ceva. La tine, in comunitatea si biserica la care mergi, se intampla ca putini oameni sa se impartasesca duminica ? Cel putin la mine  unde merg eu, asta vad si cred ca e ceva foarte grav si am auzit că si-n alte locuri e la fel. In Biserica primara oamenii se impartaseau de 4-5 ori pe saptamana, daca nu chiar in fiecare zi. Si noi nu suntem ca Sf. Maria Egipteanca sa traim tot timpul in rugaciune, traim bombardati senzorial si sfanta impartasanie e un medicament si ne-a fost data pentru ajutorul nostru si iertarea pacatelor.
               
               Eu merg de regulă la o mănăstire în buricul târgului şi aceasta, fiind foarte cunoscută şi fiind acolo moaştele unui mare Sfânt taumaturg, lumea vine la ea ca un izvor neîntrerupt. Rar mi se întâmplă să ajung la vecernie sau la maslu şi mereu găsesc biserica plină. Unii vin şi la maslu, sunt credincioşi fideli mănăstirii. Pentru mine e a doua casă. Îmi râde inima când văd copiii (mulţi) şi oamenii în vârstă cum se împărtăşesc duminica. Şi nu doar la praznicele mari sau la sfinţi, în general e o coadă…

              Sunt unele biserici reci… Intri şi … nimic, căci harul îl simţi după credinţă şi dragoste. De aceea, celui care n-are i se va lua. Nu vorbesc despre comunitatea mea. Eu traversez ½ de oraş ca să ajung duminica aici, deşi am o biserică peste drum. Iartă-mă, nu vreau să judec, dar nu mă simt în largul meu acolo, deşi Dumnezeu e acelaşi. Cred că eu sunt de vină că nu văd decât spectacolul, totul e cuminte şi bine ordonat în cuvinte,  dar Duhul întârzie să vină la mine. La mănăstirea asta însă, când rosteşte părintele stareţ rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt de la Proscomidie, mi se ridică părul în cap şi de multe ori am văzut oamenii ştergându-şi pe furiş lacrimile. Cred că e vorba şi de comuniunea cu ceilalţi, îi simt ca pe o familie.

               Iată, asta e răspunsul meu. Creştinii adevăraţi vor fi din ce în ce mai puţini. Important e să fim din aceştia, să ne unim în Duh şi-n Adevăr. Dacă poţi să le vorbeşti celorlalţi despre binecuvântările Sfintei Euharistii, fă-o. Mulţi nu te vor auzi pentru că nu au urechi de auzit. Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru ei şi pentru noi.

               C.: Din ce imi spui si din experienta mea, sistemul nu e facut sa ofere substanta elevilor, ci ii pune sa inghita niste hamburgeri prefabricati, hamburgeri si ei la randul lor indoielnici, ce ii lasa apoi tot cu o senzatie de gol in stomac, iar pe unii cu greata. Greata fata de cultura, cunoastere si ce e frumos in general si asteapta sa fie descoperit. Sau se poate asemana cu hrana ce e data pe gat puilor ce traiesc in abator. VID. De 20 de ani de cand s-a terminat revolutia traim intr-un soi de deşert. 20 de ani de deşert ce se adauga la alti 50.  Mi-a placut cand ai zis ca “romantismul e satanism fatis” sau “postmodernitate e parodierea sacrului”, mi se par niste obsevatii pertinente. Intuitiv inteleg ce vrei sa spui, dar as fi foarte curios daca ai putea sa-mi vorbesti mai mult despre asta.  Si poate imi mai explici ceva ce eu nu pot pricepe. Care e mecanismul sau cum se face ca un chip al lui Dumnezeu, un dumnezeu in facere, ce e creat pentru a trai si capata asemanarea cu Absolutul si are Setea asta in el, care are posibilitati se pare infinite desi pe de-o parte e o fire plapanda si amarata din lut, cum se face ca fiinta asta uneori se poate multumi cu atat de putin? Cu traiul intr-un bloc confort II si OTV? Cu inchinarea la “absolutul” unei echipe de fotbal si rontaitul de seminte? Cu reviste mondene despre niste nimeni ? Cum?! Cum se poate obisnui in asa masura cu uratul?

               Si daca tot vorbim de postmodernitate, ce s-a intamplat cu nevoia omului de sacru? De cand se stie omul a fost o fiinta religioasa, Eliade cred ca a aratat destul de clar asta. Si mai mult, simtea nevoia ca sacrul sa-i fie prin preajma, cat mai aproape. Ce s-a intamplat cu nevoia asta ? Face parte din dinamica caderii ? Tehnologia si minunile ei sunt un substitut de sacru pentru noi ?

               M-ai bombardat… Sunt sub asediu! Exact ceea ce mi-aş dori eu de la adolescenţii din zilele noastre, despre care vorbeam. Să aibă curiozitate. Nu deţin eu răspunsurile, dar sunt convinsă că  printr-o asemenea atitudine ajungi la Izvor. Îmi place că avem un dialog.

               Deci în primul rând (să începem ca emineţii EBA care trag concluzia în introducere) ai mare dreptate cu puii de găină care mănâncă vid la micul dejun. Aşa sunt şi copchii ăştia, trăiesc într-o lume bolnavă, sunt bombardaţi de gunoaie mediatice, manipulaţi, abuzaţi sufleteşte. Li s-a rupt cordonul ombilical cu dinţii… Pentru ei a iubi însemnă sex obligatoriu şi variat pervers, homofobia e un defect congenital, a face bani e maximul de succes, etaloanele umane sunt nişte fantoşe din sport sau muzică, idoli ai imoralităţii şi inculturii. Chiar părinţii sunt cei care îi aruncă, de multe ori în braţele pierzării. Ce vrei, Hristos e în minoritate, se încearcă cu orice preţ să nu se mai facă auzit glasul Lui, mai ales în inimile lor tinere care încă (re)cunosc glasul  Păstorului. Şi aceşti copiii, care poartă veşnic în urechi noile cordoane ombilicale ale ipodurilor legate simbolic la Bruxelles, până când creierii le vor fi ajuns un soi de circuite disfuncţionale, sunt cei care ajung să-şi găsească drept Absolut o echipă de fotbal, o maşină, o femeie sau mai multe, o funcţie, o călătorie, trăind confortabil nu doar într-un apartament de confort II, ci într-o vilă pe malul unui lac, cu masaj tailandez la domiţil, cu copii la fel de intelecuali, ridicându-şi răstit fruntea şi cerând bani de taxi şi de gagici. E un soi de ţopârlanism sau chiar de comoditate neoburgheză a omului spoit de cultură sau supercivilizat sau noncultural. E un soi de mediocritate în care trăim şi-n care ne complacem de bună seamă cu toţii. Este o viaţă în care Dumnezeu este, în cel mai bun caz numărul de la urgenţă pe versoul cărţii de vizită a mamei omida.

              Trist, foarte trist. Şi totuşi. Noi nu căutăm altceva decât să ne mântuim. Păi nu ne putem mântui decât împreună cu şi prin ţopârlanii ăştia. Şi ei sunt fraţii noştri, şi peste ei răsare şi apune soarele, şi-n ei se află Chipul. Trebuie să-i iubim, noi suntem cu mult mai josnici. Pentru că ştim ce trebuie făcut, dar… ne complacem în atotştiinţa noastră(!) Materialul există, deci, la treabă!

Cu prietenie,

Th.

Advertisements

4 thoughts on “Dialog pe-o frânghie suspendată

  1. Niccolae

    ,, – De ce zice Sfintele Sfintilor?
    – Ni se adreseaza noua, fiule si ne spune: “Cine este sfant, sa se apropie!”
    Atunci, acela care era neinvatat, a intrebat iar:
    – Si ce este sfintenia, parinte?
    – Uite, fiule, daca esti imoral sa nu indraznesti sa te apropii de aceasta Mare Taina. Daca batjocoresti si osandesti pe aproapele tau sa nu te apropii de Trupul lui Hristos. Daca ai dusmanie cu cineva, sa nu te atingi, ci, mai intai cerceteaza-te pe sine-ti cum esti si apoi apropie-te. Daca esti virtuos, mergi; daca nu esti, stai departe!” Sf Nifon al Constantianei

    Cred ca trebuie sa fim foarte atenti cu Sfanta Impartasanie. A te departa fara motiv e pacat, a primi cu nevredncicie este sinucidere. Prea mult se pune accentul pe multimea celor care se impartasesc, de parca aceasta este o dovada a credintei. Eram la o biserica unde, asa ca la manastirea din buricul targului, se obisnuieste o impartasire fara ca preotul sa cunoasca cui ii da Trupul lui Hristos ( Exista un canon care spune ca preotul care da Sf Impartasanie, fara sa stie daca acel om este vrednic sau nu, sa fie caterisit. Despre acest canon vorbeste si parintele Cleopa) si am vazut un ,,amic” cu mainele la spate ( chiar asa) cum se indreapta sa primeasca…si a primit. Amicul meu, cu ceva zile inainte, imi spunea mie cat de mult gresete Dumnezeu…daca exista…. si la fel dupa ce s-a impartasit… tot Dumnezeu gresea… daca exista

    Eu zic asa: sa nu mai calculam credinta omului dupa cat de des se apropie de Sfantul Altar. Parintele Cleopa vorbea despre mai multe feluri de impartasire… cu simturile, prin prezenta, prin pomenirea la Sf Jertfelnic. In minunile Maicii Domnului, calugarii erau impartasiti, in chip tainic, de Maica Domnului. Sf Serafim de Sarov alina durerea unei vaduve, care plangea ca sotul ei a murit fara sa fie impartasit, spunandu-i ca Dumnezeu poate trimite un inger sa-l impartaseasca pe omul care se impartaseste cu Hristos prin iubire si dorinta dar nu poate trupeste.

    Trebuie sa fim atenti sa nu cadem in credinte magice. Trupul lui Hristos nu are efecte magice. Nu curata de pacate ca o potiune magica ,, Credinta ta te-a mantuit. Mergi in pace” Credinta femeii a facut-o sa se atinga de Hristos, credinta a eliberat puterea lui Hristos. Credinta ne face sa-L primim pe Hristos. Altfel… primim otrava si osanda, nu iertare si binecuvantare

    Cat de des? Cat de mult ne putem smeri…,,vai ce bine ma simt….asa de bucuros sunt cand il primesc pe Hristos. Ma simt ca in Rai ” . ,,Vai ticalosul de mine….de atatia ani nu m-am apropiat de Hristos. Ma simt ca in iad….” ,, Tine mintea in iad si nu deznadajdui”

    Mai e ceva. Se stie ca anafora a aparut tocmai pentru ca oamenii au inceput sa se impartaseasca din ce in ce mai rar. Dar ,,crestinii” s-au obisnuit atat de mult cu aceasta…rar vezi un om care sa o pretuiasca asa cum se cuvine. Preotii o ,, parasesc” pe o masuta din biserica ( ce sfaturi, ce atentionari…vrei sa fuga lumea din biserica?), crestinii o ascund prin buzunare… firimiturile sunt in plus pe palma…trebuiesc scuturate . Pai da….un dar primt atat de usor nu poate fi atat de valoros! Asa…ca idee, Cuviosul Paisie Aghioritul spunea ca, dupa ce am tinut anafora in palma, ar fi bine sa ne spalam cu spirt . ( Nici nu ma mir ca cere aceasta. Daca am fi avut ochii lui, cei de Sfant, si am fi vazut cu Maica Domnului binecuvanta acea paine…) Dar cui ii pasa… e destula anafora in biserica.. in anafornita si pe jos. Asa, din pacate, e Sfanta Impartasanie pentru multi. Ceva ce trebuie primit..asa daca tot ia toata lumea. Cine mai e cel pacatos care sa fie nevrednic? ,,Ce pacate am eu? Nu am ucis, nu am furat…..” asa rostea o gura care, cu ceva minute inainte, primese Trupul lui Hristos…

    Da…in Biserica Primara. Da…de 4 ori pe saptamana. Cu vredncie… cu nevredncie…de 4 ori pe saptamana. Doar ma vad crestinii…. ,,Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.”…poate Sf Pavel spunea asa…poate nu se intampla. Sau se intampla si atunci si ….se intampla si acum? Da…la manastirea din buricul targului se impartasesc sute de oameni saptamanal. Asa, ca o curiozitate, in capitolul 11 I Corinteni, de acolo de unde este citatul despre Sfanta Impartasanie, se gaseste si urmatoarea referire ,,Judecaţi în voi înşivă: Este, oare, cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit?” De…un pantalon, un par valvoi, o buza rosie..acestea nu pot fi atat de grave….Sau sunt?

    Sa luam aminte si la acestea:

    http://mantuire.50webs.com/diverse_cuminecare_artemon.html

    http://www.sfaturiortodoxe.ro/sfintelecanoane.htm

    http://www.parohiamacin4.org/canon_impartasanie.htm

    Reply
    1. Theodora Post author

      HA-HA-HA! Ce faci, frate!?! Mă bucur tare că m-ai găsit, mă simţeam cam rătăcită prin hăţişul ăsta virtual şi după cum vezi imi spuneam şi eu păsul altor rătăciţi…
      Aşa e cu Sfintele, deşi aici am auzit şi o altă explicaţie, nu foarte diferită, chiar complementară celei date de tine: să luăm aminte la cele (faptele) sfinte ale Sfinţilor şi să le urmăm exemplul.
      Şi dup-aia se zice la Liturghie: UNUL SFÂNT, UNUL DOMN IISUS HRISTOS, ÎNTRU MĂRIREA LUI DUMNEZEU TATĂL! AMIN!
      Geniali Părinţii ăştia! 🙂

      Reply
  2. Niccolae

    Ai crezut cate te poti ascunde?:-w

    Cat despre comentariul meu…deja imi pare rau pentru o parte din ce am scris. Asa sunt eu… Imi pare rau ca am facut o referire ,putin rautacioasa, la manastirea din buricul targului…si eu o iubesc.

    Da, Unul este Sfant. Totusi…..Sf Pavel… Parintii…canoanele….

    Reply
  3. Niccolae

    Si mai e ceva: Regula e Iubirea. In iubire nu exista canoane. Dar cum aparatul de masura al iubirii e la Dumnezeu (Dumnezeu masoara si descopera Sfintilor…rezultatul masuratorii)…ramanem cu canoanele. Doar daca…..

    Ei…acum ma intelegeti si pe mine. Aici asta masura mea: Canoanele. Cine a ajuns la Iubire sa ma traga si pe mine…din cand in cand…macar

    Reply

Ce zici de asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s