Drogul şi dependenţa de iluzie

Am dat pe iutiub peste un filmuleţ realizat de nişte adolescenţi plini de talent, pe tema consumului de droguri; am observat că sunt sute de astfel de filmuleţe, făcute de elevi şi înscrise în concursul “Mesajul meu antidrog-prin teatru, muzică şi sport” (campanie pentru descurajarea consumului de droguri, iniţiată de Agenţia Naţională Antidrog) şi cred că este o idee utilă a acestei instituţii de a-i responsabiliza astfel pe liceenii români.

M-a impresionat oarecum acesta, în 2 părţi, pentru că reuşeşte să surprindă destul de bine aspecte esenţiale ale unei adolescenţe dramatice, marcate de moartea unuia dintre părinţi, de neputinţa de a crea prietenii durabile, de eşecul celor câtorva existente, de sinucidere şi marginalizare, şi, mai ales, de refugiul în iluzia drogurilor.

Sunt realităţi curente ale adolescenţilor/ tinerilor care, din cauza crizei de comunicare şi a absenţei oricăror valori care să le motiveze şi să le dea un rost vieţii lor, îi conduc spre deznădejde şi spre moarte.

Sunt convinsă că cei mai mulţi dintre copiii lumii de azi, care au acces şi disponibilităţi de informare considerabile din punct de vedere tehnic, ştiu, cel puţin teoretic, care sunt riscurile la care se expun când se confruntă cu ispita consumului de droguri. Există însă un numitor comun al tuturor acestor experienţe: în viaţa lor nu există iubire. Nu au descoperit-o încă, li se dau surogate sau abstracţiuni ori, deşi li se oferă, chiar nu ştiu s-o aprecieze, pentru că le lipseşte obişnuinţa.

Viaţa acestor tineri, cu mult mai puţin tociţi şi murdari de cotidian decât noi, “bătrânii”, extrem de sensibili în adânc, devine copleşită de absurd: monotonia certurilor familiale, rutina zilnică, îndobitocirea sistematică într-o şcoală ruptă de adevăr, superficialitatea, vulgaritatea extremă, nonsensul, asaltul de informaţie, viteza tuturor mişcărilor existenţiale, toate se adună ca o mâzgă şi, inconştient aproape, apare dorinţa evadării. Unii dau vina pe teribilism. O fi şi asta, ca adolescent nu poţi fi decât zeu. Dar, mult mai acut este sentimentul singurătăţii, al inutilităţii şi al târziului… Tu cu tine doar, acest ego hidos pe care îl urăşti şi pe care vrei să-l ucizi.

Tendinţele emo şi drogurile exprimă foarte bine această caracteristică din ce în ce mai pregnantă: egoismul care naşte ura de sine. Pare un paradox, dar asta e: ignoranţa familiei, a prietenilor, a celor care educă şi, mai ales, a celor care reprezintă Biserica, naşte monştri.

Vă las să vizionaţi filmuleţele, nu înainte însă de face o  menţiune. La un moment dat, tânăra vorbeşte despre prietena ei care s-a sinucis, ca şi despre  mama ei, care murise cu mai mult timp înainte (nu se înţelege dacă s-a sinucis şi ea), că s-au eliberat. Este o falsă convingere şi nu este nevoie să ajungem acolo ca să ne dăm seama. Moartea nu este o eliberare,  în cazul sinuciderii. Omul trebuie să fie conştient că viaţa lui e un dar veşnic şi să aibă răspunderea veşniciei sale. Dumnezeu l-a făcut pentru Rai, pentru lumină, dragoste şi iubire veşnică, dar el trebuie să lupte cu ispita nefiinţei pentru a-şi pregăti veşnicia aceasta.

Mesajul scurt-metrajului este percutant şi se adresează îndeosebi celuilalt, care trece pe cale, fără a-l privi pe  omul căzut între tâlhari, fie el preot, levit ori de alt neam. “Deschide-ţi bine ochii, am mare nevoie de tine” , “sufletul meu a devenit doar o şoaptă, deşi, crede-mă că ţip”, asta spune sufletul înrobit care-şi caută bucuria, pacea şi liniştea într-un lichid cenuşiu ori un praf făinos ori un fum nenorocit. Doar că iluzia sa durează atât de puţin! Apoi vin durerea, vina, neputinţa, sufocarea, setea -ah, setea teribilă!-, durerile de cap, stările de vomă, spasmele, furnicăturile, neliniştea trupului, transpiraţia rece, ameţeala, stări pe care niciun om, niciodată, nu l-ar putea suporta. Doar cel care a gustat ispita ştie cât de reală şi de înnebunitoare este prezenţa demonilor. Cel care a încercat drogul ştie gustul morţii şi o simte permanent anulându-i orice mişcare, orice încercare de-a construi ceva; el şi lumea din jurul său se transformă atunci în morţi vii şi în ruină.

Poţi să-i spui tu, suflete, plin de adevărată pace, mamă, tată, frate, soră, prieten, că iluzia cerului nu este doar un vis intangibil, că nu are nevoie de droguri şi de alte subtitute, de minciuni spoite cu praf acrilic. Intră cu el într-o Biserică şi ascultă tăcerea sfinţilor, plină de înţelesuri, inspiră mireasma de ceai şi de tămâie. Ţine-l  de mână şi spune-i că nu-l vei părăsi. Prezintă-i Persoana pe Care o cauta, de fapt, şi singura care-i poate alina durerea şi da vindecarea: îl aşteaptă mereu, pe cruce, cu braţele deschise, ca într-o perpetuă îmbrăţişare. El este Iubirea pe care o caută şi care nu se va pierde nicicând. El este Viaţa care se naşte din durere şi moarte. Doar prin Dumnezeu va găsi rostul vieţii sale, puterea şi speranţa. El îi va ostoi setea aceea teribilă cu apa vieţii.  Arată-i pe Sfinţi şi spune-i că aceştia sunt prietenii care nu-l vor judeca şi care nu-l vor părăsi nicicând. Dar nu uita că , mai ales tu, îngere al bucuriei, eşti solul de la Maraton care strigă “Nenikikamen!”. De-ar fi jertfa ta deplină!

Nu uita că trebuie să te înarmezi cu răbdare nemăsurată şi cu dragoste, cu puterea de a o lua mereu de la capăt şi cu speranţă. Sfinţii, rugăciunea către ei şi Tainele sfinte ale Bisericii îţi vor da puterea şi, prin tine, şi celui bolnav.

Să ne rugăm pentru cei deznădăjduiţi, tristeţea lor apăsătoare e mai copleşitoare decât propriul egoism… Şi mai ales să nu uităm să le întindem acea mână de ajutor.

Limba noastră-i o comoară

Şi, ca pentru orice comoară, înfundată în adâncuri, trebuie să sapi mult până să ajungi la ea, ca să-i afli sclipirea cea adevărată şi să o preţuieşti cum se cuvine. Unii însă se plictisesc repede şi aşa se ajunge la ….

Etimologia populară

Etimologia populară ( în franceză étymologie populaire, italiană paretimologia, germană Volksetymologie) este fenomenul lingvistic care constă în  modificarea formei unui cuvânt (de regulă neologism), sub influenţa unui cuvânt mai cunoscut cu care prezintă asemănări de formă sau uneori de sens.

Cuvântul recent intrat în limbă sau substantivul propriu străin îi este mai puţin cunoscut sau chiar deloc vorbitorului, de aceea el are tendinţa de a-i da o semnificaţie proprie şi de a-l folosi, prin analogie cu altele asemănătoare, fie ca formă, fie ca sens. Asociaţiile acestea se produc în procesul de pătrundere a împrumuturilor dintr-o limbă în alta şi se datorează atât unui anumit grad de ignoranţă, cât şi nevoii subiectului vorbitor de a se manifesta ca factor activ în procesul de comunicare.( Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti, Editura Nemira, 2001, pp. 203-204)

În funcţie de transformările unuia sau altuia dintre nivelurile lingvistice, etimologia populară se poate studia atât la nivel fonetic-fonologic, având în vedere modificarea de sunete pe care o implică, cât şi la nivel lexico-semantic, urmărind fenomenul analogiei si implicaţiile semantice. 

Celebrul lexicolog Theodor Hristea enumeră patru tipuri fundamentale de etimologie populară pe care le vom exemplifica, neinsistând însă asupra lor:

¨      etimologie populară ce atinge forma cuvântului: somnieră (termen creat prin asociere cu substantivul arhicunoscut somn), în loc de somiera (<fr. sommier) (=reţea elastică de sârmă, de arcuri etc. fixată pe cadrul patului, peste care se așază salteaua)

¨      etimologie populară ce atinge sensul cuvântului: babalâc < tc. babalik (=părinte, titlu de reverenţă, prin asociere cu babă, a primit un sens peiorativ: persoană neputincioasă,  îmbătrânită înainte de vreme;

¨      etimologie populară ce atinge forma si sensul cuvântului: întrepid (utilizat ca sinonim pentru întreprinzator), creaţie lingvistică apărută sub influenţa verbului a întreprinde (=a începe ceva, a face, a efectua); forma corectă: intrepid (=curajos, cutezător, neînfricat) < fr. intrépide < lat. intrepidus;

¨      etimologie populară latentă: termenul şezlong (=scaun pliabil) < fr. chaise-longue (=scaun lung) este asociat greşit cu verbul românesc a şedea (<lat. sedere).

(Theodor Hristea, Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, Bucureşti, Editura Ştiintifică, 1968, pp.217-235) 

Fenomenul de etimologie populară presupune, aşa cum se observă,  existenţa a trei componente: cuvântul supus etimologiei populare (elementul indus), cuvântul care provoacă etimologia populară (elementul inductor) şi asociaţia ideatică şi formală pe care subiectul vorbitor o realizează.

Un exemplu de etimologie populară care afectează forma cuvântului este femenin, termen greşit care a apărut sub influenţa inductorului femeie, moştenit din limba latina: famĭlia < famulus (=servitor, slujitor). Se stie însă că adjectivul feminin este împrumutat din limba franceză: féminin < lat. femininus < lat. femina (=femeie). Există o apropiere formală şi semantică între femenin şi feminin, însă este falsă din punct de vedere etimologic. Alte exemple: furnicular pentru funicular (mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circulă cabinele cu pasageri și cărucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile, <fr. funiculaire), obţinut prin prin asociere cu furnică (şi ea merge, cară, nu ?); fierăstrău, presupus a avea drept origine fierul din care e făcut, pentru că este necunoscută etimologia maghiară füresz (notabilă este acceptarea de către norme, ca formă variabilă, a lui fierăstrău, datorită frecvenţei sale mari; în DOOM2 este indicată chiar pe prima poziţie !).

Din aceeaşi categorie: boliclinică (pentru policlinică), încuibaţie (pentru incubaţie), funegru (pentru funebru),  monstră (în loc de mostră).

Exista însă şi etimologii populare ale unor termeni înrudiţi genealogic:

¨      nervoză – termen aparut sub influenta cuvântului nerv (<lat. nervus) – a luat locul neologismului nevroza (<fr. névrose);

¨      nervologie – sub influenta aceluiasi element inductor (nerv) – a înlocuit termenul neurologie (<fr. neurologie);

¨      răspunzabil – sub influenţa verbului a răspunde (<lat. respondere) – substituie termenul responsabil (<fr. responsable) etc.

Etimologiile populare pot fi adoptate de limba literară sau pot fi respinse. Un exemplu de etimologie populară neacceptată în limba română literară este boliclinică pentru policlinică (prin asociaţie cu boli). În materie de toponimelor este de remarcat o denumire ca Satu Mare pentru castrum Zothmar (cetatea lui Zothmar, termen preluat iniţial în română ca Sătmar, ulterior deformat prin etimologie populară) şi care nu mai ridică nimănui vreo problemă de acceptare. Nu acelaşi lucru se petrece cu numele dinastiei regale de Hohenzollern, care, pentru ţăranul român neaoş ori mic-burghezul neinstruit, ajunge să se pronunţe Hopânţol.

La nivel semantic, se produc lesne etimologii populare din cauza atracţiei paronimice : mutual, care înseamnă reciproc ( folosit cu sensul de mut, muteşte); vindicativ – răzbunător [< fr. vindicatif, cf. lat. vindicare – a răzbuna], folosit cu sensul de vindecător, [gazdă] primitivă în loc de primitoare.

Atracţia paronimică este un fenomen ce constă în faptul că un paronim mai des utilizat şi mai cunoscut vorbitorilor îl atrage pe acela care este mai puţin cunoscut, substituindu-i-se.

Un alt exemplu îl constituie cuvântul şasiu (provenit din fr. châssis), înlocuit cu saşiu, de origine  turcească.

Alte exemple de atracţie paronimică: apropia - apropria; speţe - speze; ori – or; gira - gera.

Totuşi, Theodor Hristea insistă asupra faptului că nu  trebuie acceptată înlocuirea termenului de etimologie populară (modificarea  formei unui cuvânt prin motivarea greşită a originii sale) cu acela de atracţie  paronimică, din trei motive. Le amintim, întrucât scot foarte bine în  evidenţă specificul atracţiei paronimice.

1.  Se poate vorbi de atracţie paronimică în limitele cvasiomonimiei celor  doi termeni care se pun în relaţie, unul, subliniază lingvistul citat, în  calitate de inductor, celălalt în calitate de element indus (atras de primul).  Or, etimologia populară are o sferă mult mai largă, elementul inductor şi cel  indus nu sunt întotdeauna paronime. (Un exemplu de etimologie populară îl  constituie lăcrămaţie, neologismul înlocuit fiind reclamaţie; etimologia greşită a lăcrima cu sensul de a se plânge, a-şi spune cuiva nemulţumirea; lăcrămaţie trimite, evident, spre lacrimă / a lăcrima).

2.  In  cazul atracţiei paronimice, inductorul (cel care atrage) este un singur cuvânt,  care înlocuieşte elementul indus (atras), ca în cazul a gira – a gera (primul  substituindu-se celui de-al doilea); etimologia populară nu pune în relaţie un  inductor format dintr-un singur cuvânt (lăcrămaţie -lacrimă, a lăcrima; renumeraţie - număr, a număra). 

3. Dacă atracţia paronimică este în final o  substituire de termeni, etimologia populară este alterarea şi  deformarea elementului inductor (lacrimă, a lăcrima ->  lăcrămaţie).

Un caz asupra căruia aş vrea să insist îl constituie termenul locaţie, folosit frecvent în limbaj uzual cu sensul de loc, spaţiu, poziţie, amplasament, deşi provine din  fr. location, lat. locatio, -onis, unde are aceeaşi semnificaţie ca în română: chirie; închiriere, fiind folosit în expresii de tipul a lua în locaţie un spaţiu. În limba engleză însă, există o formă similară location, cu sensul de poziţionare geografică, loc, sit, spaţiu marcat în mod special, etc. In lumea filmului are sens de loc in care se filmează (on location). Folosirea lui inadecvată în română îl încadrează, deci, în categoria barbarismelor, laolaltă cu a completa, cu sensul de a termina (contaminare de la englezescul to complete), compas cu sensul de busolă (e adevărat că exista acest sens învechit al cuvîntului, însă el a fost resuscitat de compass = busolă din engleză)

 Valori expresive ale etimologiei populare

 Etimologia populară poate fi valorificată, însă, la nivel stilistic, posedând un potenţial expresiv uluitor. Cel mai elocvent exemplu îl constituie operele de geniu ale lui I.L. CARAGIALE.

 Evident că în acest caz avem de-a face cu o pseudoetimologie populară (Th. Hristea), ţinând cont de intenţia artistică a autorului de a creiona tipologii realiste prin care critică snobismul şi incultura burgheză şi creează atmosfera pitoresc – mahalagescă a Bucureştilor ori a orăşelelor de provincie de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea.

Enumerăm doar câteva din cele mai cunoscute: asinuitate pentru asiduitate, prin asociaţie cu asin; modistă (fie cu sens de modernă, la modă, fie cu acela de modestă, o etimologie populară evidentă şi fonetic, şi lexico-semantic) în O noapte furtunoasă. O scrisoare pierdută abundă şi ea în confuzii semantice cu miză: cioclopedică în loc de enciclopedică (era vorba de o societate aşa-zis culturală, de fapt o fantomă; pentru a sugera că e doar o formă fără fond, Caragiale sugerează subtil legătura cu cioclu, persoană care transportă morţii la cimitir, dar şi cu piedică). Ghiţă Pristanda afirmă că poliţaii sunt scrofuloşi la datorie. Aparent termenul pare o asociere între scrupuloşi (corecţi, cinstiţi, conștiincioşi, meticuloşi) şi scroafă. Mai profund însă, autorul trimite la scrofuloză, o afecţiune cronică a ganglionilor limfatici cervicali, inghinali şi axilari (scrofule) care conduce la o stare de debilitate a organismului.

Sursă a comicului de limbaj, etimologiile populare vădesc, totodată, şi sarcasmul autorului: personajele din Conu’ Leonida faţă cu Reacţiunea sunt convinse că vorbesc despre o lege de murături în loc de lege de moratoriu (amânarea plăţii unor datorii). La fel despre neamul românesc spun că este giantă latină (în loc de gintă). În D’ale carnavalului, etimologia populară este înlocuită de hipalagă, un procedeu stilistic prin care se atribuie unor cuvinte ale unei fraze ceea ce convine altor cuvinte [< fr. hypallage, it. ipallage, cf. gr. hypalage < hypallassein – a schimba], mai concret starea de spirit a personajului se răsfrânge asupra lichidului din sticluţă: cerneala este violentă, nu violetă. Miţa cere un pahar de vermult (mult vermut).

Etimologia populară şi jocul de cuvinte

 La graniţa dintre etimologia populară si jocul de cuvinte situam exemplele urmatoare: aerogant (arogant), (metoda) aiuristica (euristică), arcoladă (acoladă), binoclist / biciclist (ochelarist), derutaţi (deputati), dictalografa (dactilografă), jenibil (penibil), latrătură (literatură), plopist (nepregătit), scârbiciu (serviciu), stresiune (sesiune), telegrabnic (telegrafic), tembelizor (televizor) etc. Deşi ca realizare acesti termeni se încadrează etimologiei populare, ca intenţie, apartin jocurilor de cuvinte sau cuvintelor-valiză. Jocurile de cuvinte sunt folosite în limbajul oral, popular, argotic, familiar, cu o notă umoristică, ironică, satirică sau ca afişare a unei atitudini dezinteresate, gratuite: (persoana) tipicoasă (tipicară), (analiză) pisicologica (psihologică), scrumbieră (scrumieră), pozne (poze), s-a împlântat (s-a întâmplat), reciporc (reciproc); locomotivă cu abureală, compartimente de „Furători” si „Nefurători” (Balul Academiei Catavencu – The making of, în „Academia Catavencu”, nr. 18, 10-16 mai 2006, p.6) etc. Cuvintele din aceasta categorie sunt estropiate voluntar de catre vorbitori.

Despre aspectele stilistice ale etimologiei populare scrie pe larg lector univ. dr. Valerica SPORIŞ, în articolul VALOAREA EXPRESIVA A ETIMOLOGIEI POPULARE SI A JOCURILOR DE CUVINTE

Alte limbi

Exemplul clasic de etimologie populară în limba engleză este cuvântul sparrow-grass (literal “iarba vrabiei”) pentru sparanghel (în latină: asparagus).

Departe de a fi epuizat subiectul, mă opresc aici cu speranţa că, dacă nu vom cerceta comoara, cel puţin nu vom spune c-am găsit-o privind cioburile sclipind în soare…

Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi – Augusto Cury

    Dr. Augusto Cury, psihiatru şi psihotera- peut, şi-a dedicat 17 ani din viaţă cercetării modului în care construieşte şi se dezvoltă inteligenţa. Analiza pe care o face societăţii contemporane ajunge la următoarea concluzie: singurătatea nu a fost niciodată atât de intensă: părinţii îşi ascund sentimentele de copii, copiii îşi ascund lacrimile de părinţi şi profesorii se refugiază în autoritarism. Cantitatea de informaţie şi cunoştinţe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generaţii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informaţii. În cartea sa, „Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi“, publicată la Editura For You (2005), tradusă în română de Giorgiana Bărbulescu, dr. Augusto Cury atrage atenţia asupra necesităţii schimbării felului în care se face educaţia contemporană.   

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.   

1. Blocarea inteligenţei   

Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.    

2. Utilizarea greşită a funcţiilor memoriei  

 Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată. Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc, şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa. Pe de altă parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparaţi, care îi transportă pe tineri, fără ca ei să facă vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de război, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune şi internet acţionează asupra subconştientului, mărindu-le nevoia de plăceri în viaţa reală. Astfel în timp ei nu mai găsesc plăcere în micii stimuli ai rutinei zilnice şi vor căuta stimuli tot mai puternici, trebuind să facă foarte multe lucruri pentru a avea puţină plăcere. Toate acestea generează personalităţi fluctuante, instabile şi nemulţumite.   

 3. Informăm şi nu formăm   

  Noi nu îi formăm pe tineri, ci doar îi informăm. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se află, dar nu ştiu mai nimic despre lumea lor interioară. Educaţia este tot mai lipsită de ingredientul emoţional şi produce tineri care rareori ştiu să îşi ceară iertare, să îşi recunoască limitele sau să se pună în locul celorlalţi.   

Care este rezultatul?  

O generaţie de copii şi tineri mai bolnavă psihic decât oricare alta din istoria umanităţii: copii depresivi, preadolescenţi şi adolescenţi care dezvoltă obsesii, sindroame de panică, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai mulţi dintre ei caută plăcerea de moment în consumul de tutun, alcool şi droguri.    

CE ESTE DE FĂCUT?  Dr. Augusto Cury ne spune că în ziua de azi nu ajunge să fim părinţi buni, ci trebuie să devenim părinţi inteligenţi. Pentru aceasta ne vorbeşte despre şapte deprinderi ale „părinţilor buni” şi cum trebuie transformate ele de către „părinţii inteligenţi”. Iată prima dintre ele:   

·        Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă
Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii.
Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor.
Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat.   

·        Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea
Astăzi, părinţii buni cresc copii zbuciumaţi, înstrăinaţi, autoritari şi angoasaţi, pentru că societatea s-a transformat într-o fabrică de stres. Părinţii care nu-şi  învaţă copiii să aibă o viziune critică asupra publicităţii, a emisiunilor de televiziune şi a discriminării sociale îi transformă într-o pradă uşoară pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinţă umană, ci un consumator. Pregătiţi copilul pentru „ a fi”, căci lumea îl va pregăti pentru „ a avea”. Ajutaţi-vă copiii să nu fie sclavii problemelor lor. Alimentaţi  amfiteatrul gândurilor şi teritoriul emoţiilor cu curaj şi îndrăzneală. Nu le acceptaţi timiditatea şi nesiguranţa. Dacă problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar dacă nu, trebuie să ne acceptăm limitele.
 
·        Părinţii buni corectează greşelile, părinţii inteligenţi îşi învaţă copiii cum să gândească
Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.
A-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune:”Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească.
Părinţii buni spun: “Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău?” „Gândeşte înainte să reacţionezi”
 
·        Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri
Părinţii buni educă inteligenţa copiilor lor, părinţii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în studiu, în muncă, în relaţiile sociale, dar nu vă opriţi aici. Ajutaţi-i să nu le fie teamă de insuccese. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala.
Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.
 
·        Părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni
A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem:  a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale.
Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.
 
·        Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare
Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agteabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul.
Odată, una dintre fiicele mele a fost criticată pentru că era o persoană simplă. Se simţea tristă şi respinsă.După ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina.   

PĂRINŢII INTELIGENŢI ÎŞI STIMULEAZĂ COPIII SĂ-ŞI ÎNVINGĂ TEMERILE ŞI SĂ AIBĂ ATITUDINI BLÂNDE.   

·        Părinţii buni oferă oportunităţi, părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată
Părinţii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar, dacă seminţele sunt bune, vor încolţi.
Nimeni nu-şi ia diplomă în misiunea de a educa. Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la d-voastră, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar:: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi prin urmare ne-negociabil.
Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai complexă decât cucerirea planetei.

CELE 7 PĂCATE CAPITALE ALE EDUCAŢIEI 

1.  A corecta în public
2.  A exprima autoritatea cu agresivitate
3.  A fi excesiv de critic: a obstrucţiona copilăria celui educat
4.  A pedepsi la furie şi a pune limite, fără a da explicaţii
5.  A fi nerăbdător şi a renunţa să mai faci educaţie
6.  A nu te ţine de cuvânt
7.  A distruge speranţa şi visele       

(mulţumiri lui MunteanUK, de la care mi-a parvenit articolul, via e-mail)

Omul tranzacţionabil

Realitatea poate fi alta!

Poate ca ai decis deja sa accepti o slujba in strainatate, sau poate doresti sa cauti una.

Nu trece cu vederea faptul ca:

Traficul de persoane exista si poti deveni si tu victima acestuia!

Iata cateva sfaturi utile:

Acceptarea unei oferte de munca de la persoane fizice este un lucru extrem de riscant, chiar daca acestea par bine intentionate, sunt cunostinte sau asa-zisi prieteni ai tai! Nu poti sa stii niciodata daca acel loc de munca exista intr-adevar si cine  sunt “prietenii” prietenilor tai!

Acceptand o slujba “la negru”, consimti implicit sa renunti la dreptul tau de a fi remunerat conform muncii depuse, la dreptul tau de a fi egal cu ceilalti!

In cazul in care inchei un contract cu o firma si acel contract este redactat intr-o limba straina, tradu mai intai contractul, astfel incat sa-l poti citi cu atentie (si daca ai posibilitatea, cere si parerea unui jurist).

Verifica daca firma care iti ofera de lucru este inregistrata la Inspectoratul Teritorial de Munca in raza caruia isi are sediul si daca are ca obiect de activitate intermedierile de locuri de munca.

Comunica rudelor/prietenilor adresa firmei la care urmeaza sa  lucrezi.
Solicita numarul de telefon al firmei si cere cuiva sa te sune acolo dupa un timp.

Lasa rudelor tale copii dupa toate actele cu care pleci!

Incearca sa inveti limba si sa afli legislatia tarii unde te pregatesti sa pleci, telefonul si adresa Ambasadei /Consulatului Romaniei din acea tara. Nu uita, oricand ai nevoie de ajutor, poti apela la Ambasada Romaniei sau la organizatiile umanitare din acea tara!

Nu da nimanui si sub niciun motiv pasaportul! (in afara de autoritatile statului – roman sau strain – abilitate sa opereze cu acte oficiale si de identitate). Daca ti se propune sa pleci peste hotare cu acte false, esti in pericol!

Pastreaza copii ale tuturor actelor tale, necesare calatoriei, in locuri diferite in bagajul tau.

Informeaza-te la ambasadele straine din Romania cu privire la conditiile de munca din tara respectiva: Ce tip de viza trebuie? Cat timp dureaza obtinerea ei? Care este procedeul de obtinere si pretul vizei? Daca ti-a fost promis un tip de serviciu, intreaba ce tip de viza iti trebuie pentru acel serviciu? Cat timp e valida viza respectiva? etc.

Iata numerele de telefon ale unor ambasade/consulate ale tarilor straine in Romania:

Australia  021/3209826

Austria 021/2103593

Belgia 021/2102968

Bulgaria 021/3120073

Canada 021/2229845

Franta 021/3120217

Germania 021/2312021

Grecia 021/2125688

Israel 021/3300149

Italia 021/2232424

Japonia 021/2100790

Marea Britanie 021/2017300

Spania 021/2301739

Turcia 021/2100279

Slovacia 021/3126822

Ungaria 021/3120073

Telefoanele ambasadelor sunt deseori ocupate. Te rugam sa ai rabdare si sa insisti pana vei obtine toate datele necesare.

Oficiul pentru Migratia Fortei de Munca -  www.omfm.ro

Ministerul Afacerilor Externe – www.mae.ro

Organizatia Internationala pentru Migratie – www.oim.ro

Mituri privind traficul de persoane

1.    Masurile legislative actuale sunt suficiente pentru a combate traficul de persoane.
In realitate, legislatia privind prevenirea si combaterea traficului de persoane necesita imbunatatiri, pe lânga faptul de a fi insuficienta in combaterea fenomenului. Aplicarea legislatiei implica existenta si eficienta tuturor structurilor si programelor prevazute (grupul interministerial de lucru, aplicabilitatea facilitatilor prevazute de lege pentru victimele traficului de persoane, Centrul de asistenta etc.) lucru ce se realizeaza intr-un ritm lent, justificat cel mai adesea prin lipsa fondurilor necesare. Pe lânga acest lucru, in domeniul prevenirii si combaterii apare ca necesara elaborarea unei strategii locale care presupune cooperarea autoritatilor publice cu organizatiile neguvernamentale, precum si cu grupurile interministeriale si implicarea exponentilor mass mediei in sensibilizarea opiniei publice asupra fenomenului traficului de persoane si consecintelor acestuia.

2.  Definitia traficului de persoane este unanim acceptata in lume.
Definirea traficului de persoane continua sa fie subiect de dezbatere, existind dezacorduri atit la nivel global, cit si regional sau chiar national, acest lucru fiind elocvent in ceea ce priveste disputele ideologice ce marcheaza discursul asupra fenomenului traficului de fiinte umane. Absenta consensului asupra definirii fenomenului are implicatii profunde asupra planificarilor strategice si posibilitatilor de dezvoltare a unor programe eficiente din moment ce unele definitii ofera practici concrete ce se pot contrazice intre ele. Cu toate acestea insa, trebuie recunoscut faptul ca exista o serie de elemente ale traficului asupra carora exista un acord general : violenta, inselaciunea, utilizarea fortei, lipsirea de dreptul de miscare, abuzul autoritatii, impunerea unor datorii, munca fortata si alte forme de exploatare.

3.    Prostitutia este o alegere voluntara.
Prostitutia voluntara presupune decizia unei persoane de a se angaja in aceasta activitate ca urmare a unei deliberari in cunostinta de cauza, prin oferirea consimtamintului. Acest consimtamint implica un set de relatii existente ce se pot continua sau intrerupe in functie regulile implicite sau explicite pe care si le fixeaza persoana respectiva. Cu toate acestea, consimtamintul  nu presupune in mod necesar acordul, referindu-se la simpla complezenta in absenta utilizarii fortei fizice. Prostitutia in absenta fortei fizice ar reprezenta asadar situatia din care o persoana poate iesi oricind, fara a impiedicata prin masuri coercitive. Referindu-ne la cauzele acestui fenomen, putem spune ca sîntem cu totii responsabili pentru propria saracie si lipsa de oportunitati, insa cel mai adesea acest argument mascheaza si justifica lipsa unor alternative viabile. In afara cauzelor externe, pot fi invocati factori psihologici cum ar fi dependenta de droguri sau abuz sexual, tulburari de atasament etc. Toate acestea reprezinta factori de vulnerabilitate pentru o alta forma de prostitutie: cea fortata in care nu exista nici consimtamint, nici complezenta, ci utilizarea fortei, amenintarea, obligarea prin impunerea unei datorii etc, incadrindu-se in fenomenul traficului de fiinte umane.

4.    Toate victimele sînt rapite.
Chiar daca unele dintre victimele traficului sint luate cu forta, cele mai multe sint pacalite si convinse sa insoteasca pe cineva de bunavoie. Adesea recrutorul va face o serie de promisiuni false despre tara spre care urmeaza sa plece victima si despre locul, felul si remuneratia muncii acolo.

5.    Migrantii care calatoresc in strainatate respectind conditiile legii nu pot deveni victime ale traficului.
Chiar daca exista cazuri in care victimele sint aduse intr-o anumita tara in mod ilegal, sint si numeroase cazuri in care victimele au calatorit in deplina legalitate, unele avind chiar si viza de munca in tara respectiva.

6.    Cele mai multe victime sint traficate in scopul exploatarii sexuale.
Chiar daca exista dovezi bine documentate despre cazurile de exploatare in industria sexualui, oamenii pot fi traficati in mult mai multe scopuri, inclusiv pentru munca fortata in agricultura, industrie, pescuit, constructii, mine, ateliere, servicii, sclavie ca personal domestic, cersetorie, mica criminalitate, serviciu militar fortat in conflicte armate sau transplant de organe. Astfel devine evident ca si barbatii pot fi victime ale traficului.

7.    Toate victimele traficului sint femei si copii.
Intr-adevar, femeile si copiii sint categoriile cele mai expuse si mai vulnerabile in fata traficului de persoane. Exista insa si cazuri in care victimele sint barbati. Pe viitor va fi nevoie de o mai buna cercetare si intelegere a mecanismelor ce alcatuiesc traficul in scopul exploatarii prin munca.

8.    Traficul este o problema caracteristica doar Europei de Est si Asiei de Sud-Est.
In mod regretabil, traficul este un fenomen prezent in toata lumea. Mai mult, criminalitatea transfrontaliera se manifesta in toate regiunile lumii. Desigur, atunci cind ne referim la trafic ca la un fenomen global, trebuie sa avem in vedere caracteristicile sale specifice in functie de regiune, dezvoltare economica, context socio-cultural, nivel de informare si educatie etc.

9.    Doar cei fara educatie sau cei foarte saraci pot cadea prada traficului de persoane.
Chiar daca unele victime sint mai vulnerabile pentru ca traiesc in saracie, toate categoriile de oameni pot deveni victime ale traficului. Spre exemplu, in unele zone ale lumii femeile cu educatie academica sint expuse riscului de a fi traficate tocmai pentru ca se gasesc prea putine slujbe corespunzatoare gradului lor de pregatire. Ele sint astfel nevoite sa caute alte oportunitati.

10.    Recrutarea victimelor se face doar prin anunturi in ziare.
In cele mai multe cazuri recrutarea are loc fata in fata, fara intermedierea prealabila a anuntului la mica publicitate.

11.    Traficantul este barbat si are o infatisare fioroasa, de om aflat in afara legii, de reprezentant al lumii interlope.
Recrutorul, prima veriga a retelei criminale care ia legatura cu victima, poate fi atit barbat, cit si femeie. Exista cazuri in care un cuplu, „sot si sotie”, actioneaza impreuna pentru a cistiga credibilitate. Traficantul nu poate fi recunoscut dupa anumite caracteristici fizice, precum sex, aspect corporal, tinuta, posesia unei masini sau a unui telefon mobil. Traficantul poate fi intuit dupa comportamentul sau prietenos in prima instanta si aparent dezinteresat si identificat doar ulterior, cind devine violent, agresiv pentru a pune victima in situatia de exploatare.

12. Doar copiii care au fost abandonati sunt supusi riscului de a fi traficati.
Copiii abandonati de parinti reprezinta o categorie de persoane vulnerabile la traficul de persoane. Unii dintre copiii abandonati nu au carti de identitate. Altii nu figureaza in niciun document oficial si soarta lor nu mai intereseaza pe nimeni dupa ce parasesc institutiile de plasament. Deci, este foarte usor ca ei sa dispara, sa fie exploatati, sa fie vânduti si revinduti. Dar nu numai copiii abandonati risca acest lucru. Din cauza saraciei, somajului si lipsei de perspective, aproape toata generatia tinara poate sa faca parte din grupul expus riscului de trafic.

La realizarea acestui material s-au utilizat documente OIM

Profilul recrutorului

Nimeni nu se ofera sa fie victima a exploatarii, fie ca este vorba de exploatare in scopuri sexuale, munca sau pentru activitati ilegale. Cu toate acestea, in functie de modul in care percepem situatia in care ne aflam, tindem sa acordam incredere persoanelor care ofera solutii problemelor noastre.  Caracteristicile prezentate mai jos schiteaza portretul recrutorului / traficantului de fiinte umane.

- Virste cuprinse intre 20 si 45 de ani – majoritatea recrutorilor / traficantilor au virstele mentionate, desi exista cazuri de traficanti cu virste mai mici sau mai mari. Potrivit stadiilor de dezvoltare propuse de psihologul american Erik H. Erikson, acest grup de virsta se caracterizeaza prin dezvoltarea capacitatii de a intretine relatii intime ca urmare a formarii identitatii personale din stadiul anterior (12 – 18 ani). Aceasta etapa de virsta se caracterizeaza din punct de vedere psiho-social prin orientarea vocationala si structurarea carierei. In cazul recrutorilor, experientele de viata, valorile socio-culturale accesibile au determinat orientarea spre activitati cu caracter ilicit ca rezultat al lipsei unor modele alternative si a suportului necesar unei bune dezvoltari a identitatii personale.

- Aspect fizic ingrijit – statisticile arata ca traficul de persoane reprezinta una din cele mai „profitabile” infractiuni dupa traficul de arme si droguri. Pe de alta parte, povestile de succes presupun reflectarea „realizarilor” prin vestimentatie si accesorii nu neaparat conservatoare, ci mai degraba conforme cu valorile socio-culturale ce promoveaza gusturi pentru produsele „de marca”. Toate acestea devin vizibile sub forma unui aspect fizic ingrijit ce promoveaza, alaturi de ceilalti factori, imaginea succesului promis.

- Nivel de educatie mediu – recrutarea si traficarea persoanelor presupun abilitati de comunicare si de persuasiune achizitionate intr-o forma de educatie formala peste nivelul minim. Majoritatea recrutorilor / traficantilor sint absolventi de licee sau scoli profesionale, desi acest criteriu nu este unul general valabil; in multe cazuri experienta de viata si, implicit, experienta in cadrul retelelor de crima organizata au contribuit substantial la „educarea” abilitatilor necesare.

- Istoric de abuz in familie – cercetarile psihologice confirma teoria conform careia abuzatorul a fost, la rindul sau, victima. Dintre caracteristicile abuzatorului se pot enumera: martor la manifestarile violente dintre parinti, victima a abuzurilor fizice si/sau emotionale in familie in perioada copilariei, stima de sine scazuta, minimalizarea propriilor responsabilitati, nevoia de a se impune si de a controla persoanele cu care intra in contact.

- Inteligenta emotionala – termenul a fost introdus mai intii de scriitorul Daniel Goleman in 1995; inteligenta emotionala insa a fost subiectul multor cercetari din domeniul psihologiei cunoscind mai multe definitii, de la “abilitatea de a procesa informatii cu caracter emotional ce includ in mod special perceptia, asimilarea, intelegerea si managementul emotiilor” (Mayer si Cobb, 2000), la caracteristicile sugerate de psihologul David Caruso in 2004: „identificarea cu acuratete a emotiilor; folosirea emotiilor in procesul cognitiv; intelegerea cauzelor diferitelor tipuri de emotii; acceptarea emotiilor cu scopul dobindirii semnificatiilor sentimentelor noastre” pina la „Capacitatea mentala innascuta ce ne ofera sensibilitatea emotionala si potentialul pentru invatarea abilitatilor de management al emotiilor cu scopul maximizarii sanselor de supravietuire ca specie” (Steve Hein, 2005). In contextul fenomenului traficului de persoane, inteligenta emotionala reprezinta o caracteristica intilnita in special in cazul recrutorilor care folosesc tehnici de manipulare mai subtile, sugerind abilitatea unei persoane de a empatiza cu ceilalti pentru a veni in intimpinarea nevoilor celor din urma, prin aceasta asigurindu-si atingerea scopului final:recrutarea.

- Face parte dintr-o retea de traficanti – definitia traficului de persoane conform Protocolului de la Palermo (2000) face referiri la un proces complex care necesita construirea unor relatii care sa faciliteze parcurgerea tuturor etapelor de la recrutare, transportare, vinzare, adapostire pina la exploatarea propriu zisa. Cu toate acestea, in special in tara de destinatie, recrutorul poate actiona de unul singur, folosindu-se de relatii ce nu tin neaparat de o structura organizata.

- Manifesta comportament violent – acest tip de comportament este intilnit in special in cazul traficantilor care se folosesc de agresiunile verbale si fizice ca metoda de control, dar si ca metoda coercitiva (reala sau „anticipata”) in scopul obtinerii obedientei privind interdictiile impuse si comportamentele asteptate (ex. interdictia de a vorbi despre anumite subiecte cu clientii sau acceptarea tuturor clientilor).

- Este foarte bine organizat – desi in faza de recrutare poate da impresia ca accepta dreptul persoanei de a se razgindi, adaptindu-se la situatie, in realitate traficantul urmeaza un plan prestabilit, cu date si rute exacte, evenimentele neprevazute fiind de cele mai multe ori anticipate sau combatute prin folosirea unor tehnici de manipulare (ex. daca persoana doreste sa amine data plecarii i se spune „acum ori niciodata”).

Etapele traficului de fiinte umane

I. Recrutarea

1) exista trei categorii de recrutori si transportori: barbati, cu virste cuprinse intre 20 si 30 de ani (70% dintre recrutori), femei, cu virste cuprinse intre 18 si 35 de ani, familii.

2) ocupatiile recrutorilor:
- presupun relatii cu publicul (vinzatori, barmani, taximetristi etc.)
- angajati ai unor firme false
- membrii ai unot retele de trafic.

3) metode de recrutare:
- oferte false de locuri de munca in strainatate (chelnarita, bucatareasa, dansatoare, baby-sitter, menajera etc.) in tari ca Franta, Italia, Germania, Grecia etc. facute direct victimelor prin cunostinte, rude, persoane apropiate.
- anunturi la mica publicitate de tipul: “Tinere fete pentru dansatoare, balerine in tara X. Plecare imediata.”
- rapire

4) principalele judete de recrutare: Iasi, Bacau, Vaslui, Neamt, Suceava, Botosani, Mehedinti, Dolj, Olt, Gorj, Caras-Severin, Galati, Braila.

II. Transportul

1) Traficul de fiinte umane se desfasoara pe anumite rute, din tara de origine, spre tara de destinatie. Vinzarea se poate face si in tarile de tranzit.

2) Trecerea frontierei spre tara de destinatie (de cele mai multe ori alta decit cea promisa victimei) se face cu autorul recrutorilor sau al calauzelor si poate fi:
- legala, sub pretextul unei excursii, in cazul fetelor care au pasaport
- ilegala, in cazul persoanelor minore sau fara pasaport, situatie in care calauzele promit trecerea granitei in siguranta in schimbul unei sume de bani sau chiar fara plata.
- in cele mai multe cazuri, pe parcursul transportului, victimele sunt tratate civilizat, li se ofera cazare si masa, pot lua legatura cu familiile etc.

III. Vinzarea
- are loc in tarile de destinatie (in cazul vinzarilor repetate, pot fi doar tari de tranzit), fara stirea victimelor care devin “proprietatea” unor patroni. Aspectul fizic si virsta sunt cele care fixeaza pretul de vinzare (de regula, intre o mie si patru mii de dolari).

IV. Sechestrarea si exploatarea
De cele mai multe ori victimele realizeaza ca au fost vandute in momentul in care sint sechestrate si exploatate, etapa caracterizata prin:
- sechestrarea in locuri bine izolate, inchise.
- lipsa totala a posibilitatilor de comunicare (li se retin actele de identitate, telefoanele celulare etc.)
- tratamentului administrat victimelor: de la izolare, viol comis de una sau mai multe persoane, maltratare, amenintare, pina la, in unele cazuri, crima.

V. Revinzarea
- victimele intra intr-un ciclu al falselor datoriis cei care le cumpara pretind ca trebuie sa-si recupereze banii din “munca” lor.
- in majoritatea cazurilor, urmeaza o revinzare catre un alt “patron” care, la rindul sau, vrea sa-si recupereze suma platita.

VI. Evadarea
- se face in conjuncturi favorabile, cu ajutorul unor clienti, al politiei (razii) etc.
- victimele se adreseaza ambasadelor sau consulatelor Romaniei din tara respectiva.

VII. Repatrierea
- se realizeaza cu spriinul IOM (International Organization for Migration), cu spriinul ambasadelor/ consulatelor Romaniei care se ocupa de formalitatile de repatriere.
- victimelor li se elibereaza pasaport consular si documente de calatorie.
- primirea in tara se face de catre echipa de asistenta a OIM care le integreaza in programele OIM de asistenta pentru victimele traficului de femei si de prevenire a traficului in Romania.

Ce li se intimpla traficantilor?

- faptele savirsite de recrutori, calauze, gazde, traficanti sint considerate infractiuni.
- infractiunile comise se pedepsesc conform: Legii privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, publicata in Monitorul Oficial nr. 783/11 decembrie 2001s Codului Penals Ordonantei de Urgenta nr. 112/2001.
- pedepse prevazute: de la 3 ani inchisoare la detentia pe viata, in functie de gravitatea faptei, de urmarile asupra victimei, de virsta acesteia.
- sint pedepsite si infractiunile asociate direct sau indirect cu traficul de persoane: inselaciune, trecerea frauduloasa a frontierei, fals si uz de fals, sechestrare, viol, lovire si vatamare corporala, amenintare si santaj, constringere, dare si luare de mita, proxenetism.
- in cazul traficantilor, raspunderea penala apare si in cazurile in care persoanele traficate si-au dat consimtamintul.

Informaţiile au fost preluate de pe site-ul antitrafic.ro

Recensământul blestemat. Despre I Paral. 21, 1 (4)

          4. De la cuvânt la idee

          Lectura naivă a textului ridică o problemă majoră: de ce-l pedepseşte Dumnezeu pe David pentru că a ordonat recensământul? Exegeza fragmentului încearcă să găsească posibile răspunsuri. Hotărârea regelui este determinată de sfatul «cuiva», un anonim. David se arătase lesne de influenţat fără a se gândi la consecinţe ( II Reg. 24,1). Se înţelege că Yahwe voia dreptatea, instigându-l pe rege să facă numărătoarea pentru niste păcate neştiute ale lui Israel ca, prin pedeapsă, să le ispăşească; (şi în I Reg.2, 25 apărea formularea “Dar ei nu ascultau spusele tatălui lor, căci Domnul hotărâse să-i dea morţii”; în III Reg. 22, 19-23, Dumnezeu îngăduie „duhului mincinos” să vorbească prin gura prorocilor, pentru că nu-i crezuseră lui Miheia care văzuse „pe toţi israeliţii împrăştiaţi prin munţi, ca oile ce n-au păstor”- III Reg. 22,17). II Regi 24,10;17 indică însă foarte clar că vina nu era a poporului, ci a lui David însuşi. De ce, totusi, atât versetul din II Reg., cât si cel din I Paral vorbesc despre Israel? Regele se identifica întotdeuna cu poporul său, deci acesta este pedepsit pentru greşelile lui, dar şi invers (“Şi mai înainte, când Saul era încă rege, tu ai povăţuit pe Israel la război şi l-ai adus teafăr înapoi şi Domnul Dumnezeul tău ţi-a spus: Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi tu vei fi povăţuitorul poporului Meu Israel”-I Paral.11, 2; “Când a aflat David că l-a întărit Domnul rege peste Israel, că domnia lui a fost înălţată sus pentru poporul său Israel”- I Paral.14,2; “Mulţimea înţelepţilor este mântuirea lumii şi un rege cuminte înseamnă bunăstarea poporului”- Sol.6,24; “Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel” – In. 1, 49; “Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.”- Mat.2, 2).

          Referindu-se la II Reg. 24, 1 şi la versetul în discuţie, ÎPS Bartolomeu Anania consemna: “Text dificil, întrucât persoana care l-a stârnit pe David rămâne incertă: el poate fi: 1) Cineva din popor (foarte puţin probabil); 2) Diavolul, aşa cum va interpreta autorul Paralipomenelor (I Par 21, 1); 3) Dumnezeu Însuşi, Cel care, în teologia Vechiului Testament, este cauza primă a tot ce există şi se mişcă, inclusiv istoria; sensul acesta este extras şi din Versiunea Ebraică [TM, n.m.]. Aşadar, Dumnezeu incită, David se supune, Ioab obiectează (v. 3), recensământul se face (vv. 8-9), David şi-l asumă ca păcat (v. 10), Domnul pedepseşte (v. 15). În ce constă, totuşi, păcatul? Recensământul populaţiei era prescris în legea lui Moise (Iş 30, 12-16), dar fiecare cetăţean trebuia să plătească o „răscumpărare”, ceea ce sub David nu s-a făcut. Un recensământ avea ca obiectiv principal stabilirea dărilor şi a volumului de muncă forţată; se pare că David a vrut să-şi cunoască doar forţele armate, ceea ce poate fi un semn de trufie din partea unui suveran care, cel puţin pentru un moment, ignora suveranitatea absolută a lui Dumnezeu.”[1]

          Motivele unui recensământ, ţinând cont de circumstanţele date, sunt multiple: regele purtase nenumărate războaie, iar acum avea nevoie de o reevaluare a forţelor sale. Recensământul are un evident caracter militar, căci sunt număraţi doar bărbaţii „vârstnici, buni de război”; este foarte posibil ca David să-şi fi dorit o armată pregătită şi mult mai bine organizată. „Păcatul regelui de-a număra populaţia constă fie în satisfacţia orgolioasă de-a avea evidenţa ostaşilor de care dispune pentru un posibil plan de cucerire, fie-mult mai cert- în instituirea unui sistem permanent de taxe regulate, care ar fi constituit premisa necesară instaurării monarhiei”[2]. Măsura trebuie înţeleasă ca opresivă şi intenţia regelui una tiranică, aşadar o inovaţie a concepţiei comune despre libertate şi o îndepărtare de la menirea străveche a funcţiei regelui în Israel.

           Atât  regele, cât şi poporul său nu trebuia să se bazeze pe forţele proprii, ci  să depindă doar de Dumnezeu („ Pentru Domnul nu e greu să izbăvească şi prin puţini, ca şi prin mulţi”- I Reg.14, 6 „Vai de cei ce se coboară în Egipt după ajutor şi se bizuie pe caii lor şi îşi pun nădejdea în mulţimea carelor şi în puterea călăreţilor, dar nu-şi aţintesc privirea către Sfântul lui Israel şi nu caută pe Domnul”- Is. 31,1). Aşadar, vina lui David a fost lipsa de încredere în ajutorul şi în cuvântul lui Dumnezeu; este destul de greu de imaginat cum şi-a pierdut credinţa după ce, în cazul fiecărei lupte, el se adresa Domnului care-i vorbea prin proroci şi-i arăta chiar cum să-i învingă pe adversari ( II Reg.5, 23-24; I Paral.14, 14-15), însă nu este exclus ca victoriile succesive să-i fi insuflat o prea mare încredere în sine, uitând de binefacerile lui Dumnezeu şi de legământul pe care acesta îl făcuse cu Avraam, căruia îi spusese: „Priveşte la cer şi numară stelele, de le poţi număra!”(Fac.15, 5). David însuşi recunoaşte: „Greu am păcătuit înaintea Ta, Doamne, iartă păcatul robului Tău, căci m-am purtat peste măsură de nebuneşte” ( II Reg. 24, 10), iar în I Paral. 21 -„m-am purtat cu totul nepriceput”. Ce altceva este mândria decât nebunie în faţa lui Dumnezeu? “Trei gropi ne sapã nouã demonii: întâi dau luptă împotriva noastrã pentru a ne opri de a face binele; al doilea, dacã nu reuşesc, cautã sã ne abatã şi sã fãptuim binele fãrã Dumnezeu; dacã nici aşa nu reuşesc, întrebuinţeazã a treia groapã: ne laudã pentru binele fãptuit, ca sã ne umflãm de mândrie” ( Sf. Ioan Scãrarul ). “Toate pãcatele sunt urâte înaintea lui Dumnezeu, dar cel mai urâcios pãcat este mândria”( Sf. Antonie cel Mare ). “Dumnezeu nu-şi înfrânează mânia Sa şi sub El se încovoaie toţi slujitorii mândriei – Iov 9, 33; “În gura celui nebun este varga mândriei lui” – Pilde 14, 3.

          Tot în II Reg. 24, 1 apare adverbul de mod, iterativ „iarăşi”, ceea ce face trimitere la un context anterior prin care putem înţelege „mânia lui Yahwe”- e vorba desigur de foametea şi de ciuma pe care le trimisese Dumnezeu ca pedeapsă pentru păcatul lui David faţă de Batşeba, femeia lui Urie pe care îl trimisese să fie ucis în război ( II Reg. 11-12 ); aşadar, David nu greşeşte pentru prima dată faţă de Dumnezeu. Dreptatea divină este numită în II Reg. 24, 1 „mânia lui Dumnezeu” ( gr.orgh, în LXX, ebr. larvyb, charah in TM ), dar e mai bine înţeleasă  în Noul Testament care propune un model de viaţă coerent în spaţiul Bisericii, unde dreptatea (gr. dikaiosyne) este stare a celui ce trăieşte respectând legile ca principii ale cunoaşterii şi, totodată, ale iubirii divine (Mat. 3, 3). Pentru evrei însă, denumirea de păcat şi ispăşirea păcatului erau desemnate de acelaşi termen.

          II Paral. 21, 1 clarifică ambiguitatea: Dumnezeu nu este sursa răului, ci satana (TM) „care s-a ridicat împotriva lui Israel” şi l-a ispitit să facă numărătoarea ( în BBVA “diavolul”, ca în LXX). Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni şi, chiar dacă omul judecă dreptatea divină, acesta nu este decât un act de mândrie, care este pedepsit prin îngăduirea ispitei. Schimbarea – în I Paral.21, 1 – vădeşte un proces prin care răul se asociază treptat cu imaginea demonilor şi cu satana, în mod particular. Satan (fără articol), al cărui nume apare în cărţile târzii ale Vechiului Testament (I Paral.21,1; Zah.3,1; Iov.1-2; Ps.108, 6) şi înseamnă etimologic „adversarul”, îl ispiteşte pe David, trimiţându-i gânduri de preamărire, punându-i în faţa ochilor măreţia şi puterea prin care îşi dobândise victoriile anterioare. Părerea de sine este cea care îl determină pe David să facă numărătoarea şi Dumnezeu îşi întoarce faţa de la el.      

          Interesant este de ce tocmai David, cel iubit de Dumnezeu, cade în ispită. Oamenii au fost ispitiţi chiar în Rai şi înşelaţi de diavolul (Fac.3,1). De atunci, firea noastră cea stricată, care a căzut din ascultarea Ziditorului ei, a fost pururea ispitită de diavolul spre încercarea credinţei celor înşelaţi (I Petru 1, 6-7; Iov 7, 18; Iacob 1, 2; I Ioan 2, 26). Omului însă i s-a dat putere de a se împotrivi ispitelor diavoleşti (Efes. 6, 11; Iacob 4, 7) şi de a le învinge ( I Cor.10,13). Dumnezeu l-a facut pe om cu voie liberă, de sine stăpânitor şi l-a lăsat pe el în mâna sfatului său. Dacă va vrea, omul poate să ţină credinţa şi poruncile lui Dumnezeu şi să facă cele plăcute Lui ( Sir.15, 14; 15,17; Ier.21, 8; Deut. 14,16-17; Ps. 5,12 ). Dacă va întrebuinţa omul bine libertatea sa spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi toată fapta bună, primeşte de la El cunună şi mântuirea sufletului său, după cuvântul psalmistului: “Mântui-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc spre Dânsul” ( Ps. 33, 21). Iar de va folosi omul rău libertatea sa spre lucrarea păcatelor, va auzi de la Dumnezeu înfricoşatele cuvinte: “Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic cal este gătit diavolilor şi îngerilor lui” (Mat. 25, 41). Fără ispite şi fără luptă cu diavolul, cu păcatul, nu ne putem mântui, că nu avem pentru ce primi cunună şi odihnă veşnică în Împărăţia Cerurilor.

          Un recensământ făcuse şi Moise, sub influenţa Duhului Sfânt (Ieş.30,12-16), dar numărătoarea lui avea drept scop darul către Dumnezeu: „Când vei face numărătoarea fiilor lui Israel, la cercetarea lor, să dea fiecare Domnului răscumpărarea ca să nu  vină nicio nenorocire asupra lor în timpul număratului”. Nu aşa procedase David şi nici nu se sfătuise cu Gad, prorocul.

          O altă neclaritate o constituie atitudinea lui Joab. Dându-şi seama că stăpânul său greşeşte, bătrânul general protestează, dar se supune apoi, îndeplinindu-şi sarcina fără tragere de inimă şi cu mare încetineală ( II Reg 24, 8). Numărătoarea nu este terminată din mai multe motive: pe de o parte, el nu numără tribul lui Levi, fiindcă, aşa cum am amintit, aceştia erau consacraţi serviciului sacerdotal, deci nu mergeau la război, şi nici pe cei din Veniamin, cei blestemaţi, decăzuţi din demnitatea lor (Jud. 21, 1-25). Pe de altă parte, cele două triburi fuseseră lăsate la sfârşit şi Joab a trebuit să se întoarcă la Ierusalim, unde regele, deja conştient de marea greşeală pe care o făcuse dă ordin să înceteze numărătoarea. (II Reg. 24, 4-10). În I Paral. 7, 6-11 se arată că un alt regiment decât cel al lui Joab, cu un alt prilej, se ocupase de numărătoarea veniaminenilor şi evidenţa se păstra în „arhivele” tribului, dar Joab nu ajunsese în posesia ei. Se presupune că nu s-a făcut numărătoarea veniaminenilor şi pentru că Dumnezeu a prevăzut că ei vor rămâne devotaţi casei lui David în împărţirea triburilor şi nu a vrut ca ei să fie împuţinaţi sau că, fiind un trib mic, aproape să dispară, numărătoarea lor a fost lăsată la urmă. 

          În concluzie, prin istoria recensământului, autorul Cronicilor pune în evidenţă o problemă interesantă, aceea a etiologiei Templului din Ierusalim, subliniind evoluţia mentalităţilor în timp, dar mai ales relaţia omului cu Dumnezeu. Neclarităţile lingvistice născute din diferenţele dintre relatări au întotdeauna o latură morală  cu aplicabilitate imediată în orizontul devenirii individuale. Ceea ce rămâne în memoria noastră nu este doar o informaţie strict culturală, ci ideea necontenitei milostiviri a lui Dumnezeu către noi, dorinţa de ne respecta făgăduinţele faţă de El şi de a nu uita că smerenia este piatra pe care se construieşte templul Duhului Sfânt în noi.

---

[1]Bartolomeu Anania – Sfânta Scriptura comentată, Edit.Institului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Buc., 2005, vers.electr.

[2] Ibidem

Mai multe detalii puteţi găsi aici:

 ÎPS Bartolomeu Anania – Sfânta Scriptură comentată

 Preot prof. Ioan Sorin Usca – Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi. PARALIPOMENA

 Lect. dr. Alexandru Mihăilă – Devil in disguise. Despre I Regi, 28, 13-14

SYSTEM ERROR (vina de-a nu şti, voi, face)

         Era copil. De-abia îşi mijise corniţele umede de sub coiful străveziu. Foamea îi biciuia pântecele şi tălpile i se-nţepeniseră. Avea senzaţia că alunecă la nesfârşit- ca în vis- şi că orizontul se-ndepărta mereu şi că-ncepuse să se usuce si că… Se târa în graba lui greoaie să-nfulece zarea. Zarea lui verde. Ar fi mâncat-o pe toată,aşa căscând odată gura mare, mare. Dimineaţa era aproape pe terminate şi se temea că n-o să mai apuce decât nişte resturi veştede de salată. Incepuse să se zvânte şi soarele îi încălzea cochilia micuţă ca un degetar de şarpe încolăcit. De-acu e târziu, uf, iar am dormit prea mult, dar simt aroma, oh, ce mireasmă, ce crudă, ce gustoasă! A, mi-am adus aminte.Vine şi Taini.Hi, hi. Şi Lavli vine şi Smuti,hi, hi..Tălpile mici îi tremurau, mângâind pietrele printre care răsăriseră fire aspre verzi, dar nu le vedea. Nu voia decât să ajungă în lanul gros din faţa lui.O-ho-ho, şi-acolo e răcoare, ce-o să fie… Nu simţi decât o durere surdă, mută,plină, prelungindu-se infinit in tot trupul lui de gumă. Corniţele îi ieşeau mirate, ochii priveau întins, căutând un răspuns de jur împrejur, ca nişte antene. Cochilia i se împrăştiase pe jumătate pe caldarâm şi jumătate îi atârna greu, înfigând ace cornoase în carnea lui fragedă. De-acum zăcea descoperit în soarele amiezii. Sângele lui străveziu umpluse iarba ieşită ca un zâmbet tâmp printre dalele de piatră veche. Se mişca, deşi simţea o ceaţă dureroasă intrându-i tăios în fiecare celulă.Ochii slăbiseră şi priveau în jos neputincioşi şi atunci o mână mare ca de căpcăun îl ridică prin aerul lichid şi simţi o clipă că visează din nou zborul acela ciudat pe deasupra frunzelor de brusture. Se văzu-n pădurea verde a orizontului spre care alergase atâta, dar nu-şi putea da seama de-i vis ori chiar aievea. Întunericul îl cuprindea încet ca un nisip mişcător şi încerca să se agaţe neputincios de razele subţiri ale soarelui.

……………………………………………………………………………………………………………………………………..

Am călcat pe un melc.

publicată prima oară –  joi, iulie 10, 2008