Biserica secretă “ortodoxă” (IV)

Ofensivă şi prozelitism

Libertăţile democratice universale, libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare sunt interpretate în mod voit greşit pentru ca, sub acoperirea lor, persoane interesate de propria înavuţire să desfăşoare activităţi din cele mai diverse si bizare.

Foarte periculoase sunt sectele sau grupările care acţionează din umbră, care încearcă prin diverse metode să îşi atragă adepţi, dar păstrează în acelaşi timp un aer de mister şi de tăinuire, motivând că ideile pe care le propovăduiesc nu sunt pentru toţi, ci doar pentru cei aleşi.

Astfel este şi Biserica Ortodoxă Secretă fondată de Constantin Dogaru din Tecuci, care se dovedeşte, cum am văzut, o persoană cu grave probleme de personalitate, fară studii de specialitate şi care urmăreşte numai obţinerea unor avantaje băneşti din donaţiile pe care i le fac adepţii şi din vânzarea unor broşuri şi cărţi în care îşi expune concepţiile eculubrante. Mai mult, afişându-se sub autoritatea cuvintelor ortodox, ortodoxie, abuzează conştiinţa creştină, denaturează Ortodoxia, batjocoreşte şi nesocoteşte teologia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, introducând noutăţi potrivnice duhului şi slujirii ortodoxe, inovaţii de-a dreptul paralele cu teologia ce demonstrează o atitudine anticlericală şi antieclesială.

Trebuie să constatăm cu regret că există foarte puţin material informativ în legătură cu această grupare care are un impact îngrijorător, mai ales în Moldova. Această lipsă de informare este adesea uşor exploatată de liderii mişcării pentru a câştiga noi convertiţi.

Activitatea lui C. Dogaru şi a altor lideri ai grupării constă, pe lângă alcătuirea de scrieri cu caracter liturgic şi profetic, pe care le distribuie unor adepţi ori altor persoane, din conferinţe ţinute în mai multe localitaţi din ţară şi din oficierea în taină a unor slujbe, la care a asociat şi persoane de gen feminin. Cele peste o sută de cărţi, unele foarte voluminoase (Biblia mileniului III are 1000 pp.), arată furia prozelită, dar şi forţa financiară a grupării, suspectată a primi fonduri din partea unor mişcări interesate să dezbine, atât din Europa, cât şi din Statele Unite. Răspândirea scrierilor apocrife de către eretici cade sub incidenţa canonului 60 apostolic, iar canonul 64 ala Sinodului Trulan stipulează că mireanul care învaţă cele ale credinţei în chip obştesc, fără să fie mandatat de episcop intră sub pedeapsa afuriseniei.

Interesant este că, deşi critică aspru clerul ortodox, din cauza că se pretinde unic păstrător al harului, obstrucţionându-i sfânta şi marea sa lucrare, şi propune înlocuirea acestuia, chiar a Sfântului Sinod cu un cler binecuvântat de Sfânta lui Treime, totuşi, dl. inginer Dogaru simte nevoia girului înalţilor prelaţi ai B.O.R. Astfel, pentru a da un plus de credibilitate inepţiilor sale, C. Dogaru se foloseşte de numele unor ierarhi ortodocşi, care sunt investiţi de acesta cu un scop utilitarist, acela de transmiţători către Sfântul Sinod ai mesajelor divine secrete. Este vorba de ÎPS Bartolomeu, arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, care -chipurile!- îi mulţumeşte maistrului nostru pentru primirea unui acatistier (este vorba despre Acatistierul ortodox pentru iluminarea minţii, curăţire de păcate, izgonire de duhuri rele şi însănătoşire), insinuând că ÎPS Sa ar fi binecuvântat toate acatistierele publicate. În acelaşi acatistier se reproduce la p. 135, o scrisoare de mulţumire a ÎPS Galaction, Episcop al Alexandriei şi Teleormanului, pentru darul primit de la maistrul Dogaru (este vorba de paraclisul Sfintei Treimi). Cu acest prilej ÎPS Sa se bucură sincer, în imaginaţia maistrului, pentru râvna pe care acesta o are în trăirea şi mărturisirea adevăratei credinţe. Un alt ierarh ortodox vehiculat de către C. Dogaru este IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului care i-ar fi trimis o scrisoare de mulţumire pentru volumul Soborul si acatistierul Sfinţilor Apostoli şi care totodată îl şi binecuvântează, drept care pe foaia de titlu scrie apare cu binecuvântarea IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.

Impostura lui Dogaru se demonstrează şi prin faptul că foloseşte numele unor duhovnici şi credincioşi cunoscuţi şi iubiţi de popor, pentru a-şi legitima ticăloşiile: Pr. Arsenie Boca, Pr. Cleopa, moş Gheorghe Lazăr ş.a. Succesul prozelitist  şi puterea de a manipula sunt obţinute de Dogaru din specularea nevoilor oamenilor suferinzi. Publicaţiile sale îndoielnice (Efectul destructiv al credinţei asupra elmentelor negative, Tehnologia lucrului cu gândul sfânt, Sfânt tratat de medicină) îi conving uneori pe cei disperaţi, care se trezesc apoi prinşi într-un labirint fără ieşire. Maistrul amestecă elemente de medicină alternativă cu aşa-zise elemente ştiinţifice, vorbind despre o terapie cosmică viitoare (menită să vindece chiar boala viitorului, eurofilis, mai devastatoare decât ebola sau SIDA).

În calitatea sa de preot, Dogaru a săvârşit de mai multe ori taina maslului, dar ea nu este valabilă, potrivit canonului 1 al Sf. Vasile cel Mare.

De avut în vedere este şi intenţia lui Constantin Dogaru de a aduna sub oblăduirea toate denominaţiunile de factură neoprotestantă şi de a solicita un statut juridic recunoscut, ceea ce ar spori puterea sa de acţiune şi de convingere.

În concluzia acestei scurte investigaţii, aş sublinia importanţa participării creştinului ortodox la viaţa liturgică a Bisericii-mamă şi a cunoaşterii propriei credinţe, aspecte esenţiale ale vieţii în Hristos care-l vor ţine la adăpost de rătăcirile sectare. Aşa ne îndeamnă marii noştri părinţi duhovnici, care au dat pildă cu propria viaţă despre dreapta credinţă:

Aduceţi-vă aminte de învăţătura Sfântului Apostol Ioan Evanghelistul, mare cuvântător de Dumnezeu care ne sfătuieşte, zicând: Nu daţi crezare oricărui duh, ci ispitiţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi proroci mincinoşi au ieşit în lume (I Ioan 4, 1). Iar dacă se întâmplă să auziţi asemenea predicatori şi proroci mincinoşi, adică sectanţi, nu-i ascultaţi, ci părăsiţi-i şi alergaţi la preoţii dumneavoastră şi la toţi cei ce au iscusinţă în Sfintele Scripturi şi care sunt fiii adevăraţi ai Bisericii Ortodoxe şi de către aceştia vă lămuriţi şi vă luminaţi şi vă călăuziţi spre Hristos. Cereţi sfatul preoţilor care au învăţat şi cunosc Sfânta Scriptură, ca să nu cădeţi pradă lupilor celor îmbrăcaţi în piei de oi şi mincinoşi proroci, care, după cuvântul Domnului, pe mulţi vor înşela (Matei 24, 11).

Luaţi aminte şi la cuvintele Sfintei Scripturi, care ne învaţă zicând: Sfatul bun te va păzi şi cuvîntul drept te va apăra (Pilde 2, 11). Şi iarăşi, de cele scrise: Cei ce n-au cârmuitori cad ca frunzele, iar mântuirea stă întru mult sfat (Pilde 11, 14). Să cerem sfatul preoţilor şi călugărilor, ori de câte ori avem vreo nedumerire şi nu înţelegem cele ce citim sau auzim. Este un semn de mare mândrie a nu cere sfat când suntem în nedumerire şi nu putem înţelege Sfânta Scriptură. Aduceţi-vă aminte de cele întâmplate cu famenul, mare dregător al Candachiei, regina Etiopiei, care se întorcea de la Ierusalim acasă, şi şezând în carul său, citea pe prorocul Isaia. Iar duhul a zis lui Filip Apostolul: Apropie-te şi te lipeşte de carul acesta. Şi alergând Filip, l-a auzit citind pe prorocul Isaia şi i-a zis: Înţelegi cele ce citeşti? Iar el a zis: Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva? Şi a rugat pe Filip să se urce şi să şadă cu el în car şi să-i explice cele ce nu înţelegea (Fapte 8, 27-31).

Aşadar, fraţii mei, să ştiţi că în Sfânta Scriptură sunt locuri tainice, acoperite şi cu anevoie de înţeles, şi dacă cineva citeşte sau ascultă din ea şi n-are călăuză spre a-l face să înţeleagă, uşor cade în rătăcire şi se depărtează din sânul Bisericii lui Hristos. Sfânta Scriptură, fraţii mei, este ca o mare fără fund a înţelepciunii lui Dumnezeu şi oricine voieşte să străbată această mare fără să ştie a înota, se încurcă în ea, şi în loc de folos poate să-şi piardă mântuirea sufletului său. De aceea faceţi ceea ce a făcut famenul Candachiei, de care am amintit mai sus, şi întrebaţi pe preoţi, ori unde nu înţelegeţi adâncimea Sfintelor Scripturi.

Tocmai acest lucru a fost pricina rătăcirii de la adevăr a atâtor mii de suflete, care au căzut în erezii şi în diferite secte, că au voit să se conducă după capul lor şi să explice liber Sfânta Scriptură. Sfântul Casian Romanul, zice: “Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească” (Filocalia, vol. IV, p. 135). Deci, rugaţi-vă cu credinţă Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Păstorul cel mare al Bisericii creştine, să rânduiască preoţi şi ierarhi buni în fruntea Bisericii Sale. Apoi să dea sămânţă bună, adică cuvinte înţelepte, pline de har, tuturor preoţilor care vă păstoresc. Iar dumneavoastră să vă dea Dumnezeu darul înţelepciunii, al blândeţii şi smereniei, al dreptei-credinţe şi al ascultării ca să împliniţi cu fapta ceea ce vă învaţă Hristos prin preoţi, prin Sfinţii Părinţi şi prin Sfânta Scriptură. Amin.

           (Părintele Cleopa – Predică la Duminica a XXI-a după Rusalii - Despre semănătorii cuvântului lui Dumnezeu )

Biserica secretă “ortodoxă” (III)

                  Ethos şi viaţă liturgică?      

                  Fără a-şi propune acest lucru, secta poartă amprenta confesională a Bisericii-mamă, care are propria structură spirituală, spiritul specific.[1] Astfel, sectele apărute în sânul Bisericii Ortodoxe Române sunt de factură mistică şi liturgică, caracteristici ale ortodoxiei pe care le deformează. Grupările care exacerbează dimensiunea liturgică fie pretind o identificare panteistă cu principiul divin (hlastii, molocanii, scapeţii, duhoborţii, inochentiştii, turmiştii), ceea ce e valabil şi pentru dogarişti, aşa cum am arătat anterior, fie consideră cultul un tot absolut, sfânt şi intangibil la orice reformă eclesiastică (rascolnicii, stiliştii, schismaticii).[2]    

                Gruparea eretică este însă în deplină opoziţie cu ideea de Biserică, înţeleasă drept comunitate harică, întrucât actualizează principiul Divide et impera, de natură demonică.    

                Preoţia este dată de Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, prin succesiune apostolică (In. 20, 22-23). Apostolii, la rândul lor au hirotonit diaconi, preoţi şi episcopi (Fil.1,1; F.A.6,6; I Petru 5,1; F.A. 20, 28; Tit 1,7), ceea ce implică păstrarea harului în Biserica lui Hristos[3]. Doar aceştia, hirotoniţi canonic, au puterea şi dreptul să predice cuvântul lui Dumnezeu. Canonul 64 al Sinodului Trulan interzice mireanului să înveţe cele ale credinţei în chip obştesc, fără să fie mandatat de episcop, în cazuri speciale el putând fi însă trimis de acesta ca misionar, cu binecuvântarea şi din încredinţarea sa (cum au fost Iustin Martirul şi Filosoful, Hermias, Tertulian din Cartagina).    

                 Biserica Ortodoxă Secretă nu este recunoscută sau în comuniune cu niciuna din Bisericile ortodoxe surori, iar liderul ei, Constantin Dogaru, nu are nicio învestitură  harică, deşi se consideră întemeietor de biserică, preot şi arhiereu. Canonul 46 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul arată clar că bisercile ereticilor nu pot fi recunoscute. Se dovedesc astfel vorbele Sf. Ap. Pavel: Vă rog, fraţilor, să vă feriţi de cei care fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o şi să vă păziţi de  ei (Rom. 16,17). În calitatea arhierească atribuită sieşi (consideră că Însuşi Dumnezeu l-a învestit!), maistrul a hirotonit bărbaţi şi femei ( Dimoftache Ulise din Tecuci, membru al Oastei Domnului, internat în spital cu probleme psihice, Toader Ţepeş din Bicaz, fost ajutor de locomotivă, cu care Dogaru s-a întâlnit la înmormântarea ierodiaconului Gherasim de la Mânăstirea Cocoş, un tânăr de 14 ani , pe nume Andrei, de la o şcoală ajutătoare din Arad, Balhui Maria, zisă Nuţa din Tecuci, fost cadru didactic la Cosmeşti, judetul Galaţi, Ciobanu Lili Daniele, tot din Tecuci, ş.a.).  Hirotonirea se face la el prin punerea mâinilor şi rostirea formulelor: Tu eşti diacon, Tu eşti preot, Tu eşti episcop şi chiar Tu eşti patriarh. Învestitura femeilor ca preotese şi arhieriţe este de inspiraţie neoprotestantă.    

                 Intenţiile lui Dogaru sunt însă îndoielnice, arătându-l ca individ periculos, cu tendinţe certe de manipulare: le acordă supuselor sale grade odată cu uniforma albă, alegând îndeosebi fete tinere, frumoase şi naive, pe care le spovedeşte pe braţele sale, obligându-le să-i rămână mirese devotate, sub ameninţări infernale. Spovedania mai este practicată şi în grup.    

                  Mişcarea dogaristă respectă parţial scrierile liturgice considerate canonice, adăugând însă o mulţime de acatiste şi paraclise închinate fie îngerilor descoperiţi înaltului comunicator, fie unor personalităţi considerate de ei sfinte, necanonizate încă şi care urmează a fi trecute în calendar (Sf. Nicodim Măndiţă, Maria Românca, Maria Germanica, Nil Dorobanţ). Acestea sunt adunate într-o serie de Acatistiere (Acatistier ortodox pentru luminarea minţii, Acatistier al sfintelor femei şi fecioare, Acatistier ortodox al Domnului nostru Iisus Hristos ş.a.).Interesant e că păcatele se şterg şi problemele personale se rezolvă nu atât prin rugăciune, cât prin norma de acatiste pe care adeptul trebuie să le plătească pentru a fi tipărite, ceea ce-i inoculează un prozelitism agresiv şi arată ipocrizia mentorului interesat de câştig.[4] Rugăciunile recomandate de maistrul Dogaru trebuie combinate cu o alimentaţie naturistă, constând îndeosebi din sucuri, modalitate de iluminare întâlnită şi la secta eschatologică Fiii Luminii, condusă de Lordul Francisc Maitreya.    

                   O abatere foarte gravă o constituie devalorizarea Sfintei Liturghii, prin alcătuirea unui text paralel, Liturghia Maicii Domnului (Biblia mileniului III, pp.946-995), care se va săvârşi numai după instituirea Ţării Sfinte România. Plecând de la textul canonic al Sf. Ioan Gură de Aur, Dogaru adaugă rugăciuni şi ectenii în cinstea Maicii Domnului şi, la Proscomidie, o altă prescure, care, în locul agneţului cu inscripţia IS, HR, NI, KA,  poartă iniţialele M,D,O,R (Maica Domnului Ocrotitoarea României). Inlocuirea nu e doar strict simbolică, ci extrem de dăunătoare pentru credincioşii convinşi că se vor mântui. Înlocuirea trupului liturgic al lui Hristos, Dumnezeu şi om, cu cel al Maicii Domnului anulează jertfa euharistică şi deci comuniunea harică. Ecteniile pot fi rostite şi de credincioşii de rând (Acatistierul Sfintelor Puteri Cereşti, p.94; 341)    

                   Constantin Dogaru pretinde că a obţinut chiar o aprobare de la ÎPS Mitropolit Daniel al Moldovei (2005) să susţină o astfel de liturghie- deşi România nu s-a declarat încă Ţară Sfântă!- în casa lui Toader Ţepeş, fost mecanic de locomotivă la Taşca, în vîrstă de peste 80 de ani. Canonul 58 de la Lodiceea interzice oficierea liturghiei în casele particulare.    

                    Sfintele Taine sunt pentru Dogaru opt, adăugând la cele cunoscute Taina conlucrării cu divinitatea (Biblia preacuratei şi ilustrei Fecioare Maria, p.400) şi nu au origine dumnezeiască, ci apostolică. Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare prevede clar că tainele ereticilor nu pot fi recunoscute.    

                     În cadrul acestei grupări se practică şi un cincilea post anual, dedicat Sfinţilor Părinţi (Ţara Sfântă Ortodoxă..., pp. 23; 32)    

                     Din punct de vedere moral, abaterile sunt la fel de grave şi de periculoase: secta interzice familia, cei căsătoriţi, sub ameninţarea pedepsei divine, trebuind să se despartă neîntârziat; mamele care au fete sunt obligate să facă rugăciuni şi slujbe pentru ca acestea să nu se mărite; cei care totuşi vor să se căsătorească trebuie să treacă de un test al compatibilităţii, realizat prin descoperire sfântă. Dogaru susţine că vrea să întemeieze mânăstiri de fecioare, iar celor care îşi vor da de pomană casa sau apartamentul le promite locuinţă în cer. Incită la agresivitate şi antisemitism, şantajează persoanele care vor face dezvăluiri despre ceea ce se întâmplă în interiorul secte şi le ameninţă cu moartea, în special în accidente. Promovează eugenia sub pretextul că fetele şi femeile trebuie să fie perfect sănătoase pentru a naşte generaţii de copii sănătoşi (Ţara Sfântă Ortodoxă, p.38). Impune unor adepţi regimuri alimentare severe, care se soldează cu grave îmbolnăviri. În relaţiile de familie este violent, îşi terorizează consoarta; pe soţia apropiatului său, Dimoftache Ulise din Tecuci, a vrut s-o crucifice într-unul din Posturile Paştilor, pentru a o exorciza.    

                     Aşadar, şi prin practicile aberante, şi prin modul de viaţă contrar nu doar spiritului ortodox, ci chiar bunului simţ, mişcarea dogaristă se dovedeşte eretică şi periculoasă pentru cei care ar putea cădea în plasa unor astfel de impostori.          

---

[1] Cf. Petraru, Gheorghe – Ortodoxie şi prozelitism, Ed. Trinitas, Iaşi, 2000, p.193    

[2] Idem, p.194.    

[3] « Episcopii, urmaşii Apostolilor, sunt socotiţi părtaşi ai aceluiaşi har arhieresc şi ai aceleiaşi învăţături şi păzitori ai Bisericii », Sf. Ipolit Romanul – Impotriva tuturor ereziilor, I

 [4]De exemplu, fetele care nu se pot căsători trebuie să plătească pentru 1000 de acatiste, la fel ca pentru avort ; pentru relaţii extraconjugale sunt necesare 1000 de paraclise. Tot prin sponsorizarea de acatiste şi paraclise pot fi scoase şi sufletele din iad etc.(Oştirea Sfântului Arhanghel Mihail,  p.60)

Biserica secretă “ortodoxă” (II)

Aberaţii doctrinare şi fals profetism 

Am amintit într-un articol anterior (Biserica Secretă. Scurt parcurs al mişcării) precedentele mişcării, tocmai pentru a evidenţia apropierile dintre anumite credinţe eretice, un adevărat amalgam de idei, lipsit de logică, ce le îndepărtează definitiv de adevărata ortodoxie pe care contrar o susţin şi care i-ar putea induce în eroare pe mulţi.

Din cele peste 60 de cărţi publicate de Constantin Dogaru şi de adepţii săi, pe model comunicativ, cu dictare directă de sus[1] nu se poate desprinde un sistem, dată fiind diversitatea şi grozăvia ideilor pe care doar mintea unui bolnav le poate concepe.  

Din chiar titulatura sa, Biserica Secretă, se obsevă că, pentru autorul ei, creştinismul este un soi de religie de misterii. Încadrarea mişcării în vreo ideologie cunoscută este imposibilă, deşi are mai multe afinităţi cu grupările sectare de facură penticostală (fundamentalistă), deoarece promovează concepţia revelaţiei deschise, ceea ce permite întemeietorilor să se erijeze în continuatori ai lucrării soteriologice săvârşite de Mântuitorul. Se neagă astfel divinitatea lui Hristos, dar şi temeiul Întrupării, întrucât există perfectibilitate. Liderul capătă atributele unei Persoane divine. Ca argument ale specificului neoprotestant îl constituie şi conceptul alesului, Constantin Dogaru considerându-se împărat, profet, clarvăzător şi patriarh cosmic. El avertizează că Revelaţia în Sfinta Scriptură nu se opreşte la Apocalipsă şi că Iisus Hristos şi Maica Domnului l-au desemnat drept comunicator special, primind de la ei şi de la îngeri transmisii astrale. El însuşi se consideră un sfânt înger (Constantin-Hamimus) care face naveta între cer şi pământ, având o funcţie importantă în sfântul consiliu îngeresc. Conceptul de ales este extins la nivelul întregii Românii (Ţara Sfântă Ortodoxă România, cu capitala la Vladimireşti), în care vede Noul Ierusalim, un centru spiritual mondial cu rol fundamental  în apocalipsă şi în Împărăţia Cerurilor. Acesta va fi construit cu materiale trimise de sus la Glodeni, lângă Pucioasa. 

Proiectarea la nivel ceresc a realităţilor pământeşti este o altă trăsătură neoprotestantă. Deşi se raportează la elemente inefabile şi incognoscibile, el redă, în stil tehnicist-ingineresc, cantităţi, mărimi, date, cifre, instrumente de măsură: fiecare adept are o fişă spectral-spirituală, care conţine viteza gândului în ani lumină/sec şi forţa de eliberare a celor din iad, evlavia se măsoară cu evlaviometrul îngeresc, energometrul măsoară coeficientul de divizare energetică şi factorul de inteligenţă (cei din Pertuţia divină au peste 3000), dragostea se măsoară şi ea cu un vibrometru spiritual (!). 

Pentru  orice complex sau frustrare personală, Dogaru găseşte o justificare cerească din partea lui Dumnezeu. 

Sincretismul doctrinar se constituie dintr-o înşiruire aberantă de credinţe, idei şi transmisiuni cereşti, care, însoţite de o practică potrivnică tradiţiei şi disciplinei Bisericii Ortodoxe Române, se dovedesc extrem de periculoase pentru cei ce cad în această capcană. 

Deşi nu parusia se află în centrul profeţiilor dogariste, prin caracterul lor apocaliptic şi asemănarea cu Fenomenul Pucioasa al Noului Ierusalim, se apropie de grupările milenariste de tip advent. Apropriindu-şi erezia gherasimistă pnevmatoforă şi vizionarismul maicii Veronica avem de-a face şi cu o ideologie de tip New Age. 

În prefaţa cărţii P.S. Calinic Botoşăneanul, Fenomenul Biserica Ortodoxă Secretă se vorbeşte chiar despre o tipologie neognostică a ideilor dogariste (ocultismul fiind subliniat de chiar formularea secretă), argumentată de: iniţierea care presupune mântuirea prin cunoaştere şi existenţa maestrului spiritual; transferul de har de la Mântuitorul către Maica Domnului, o formă de înlocuire a lui Dumnezeu cu Zeiţa – Mamă (chiar denumirea de ilustră acordată Maicii Domnului trimite la originea ocultă a gnosticismului), descrierile tehniciste – cele zece ceruri, urmate de un al unsprezecelea, unde se află cea mai înaltă entitate spirituală, preexistenţa sufletelor, viziunea universului ciclic, deosebit fundamental de evoluţia lineară a Vechiului Testament sau de cea în spirală a Noului Testament, întrucât eshatologia e înţeleasă ca regresie. 

Aceste încadrări sunt strict convenţionale, constituind doar argumente formale ale caracterului sectar, căci înţelegerea i-logicului este absurdă. 

Constantin Dogaru se impune ca un nou Moise, afirmând că i s-a insuflat de sus că poporul român este noul popor ales (Calităţile sufletului omenesc, pp 161-162). Profet halucinat, el consideră Sfânta Scriptură, la fel ca mormonii, alterată, şi alcătuieşte alte Biblii (Biblia Mileniului III, Biblia Maicii Domnului- o culegere de texte apocrife[2], urmând a se scrie şi Biblia Oştirilor Cereşti, Biblia Sfinţilor Părinţi, Apostolul Maicii Domnului, întrucât captează frecvent transmisiuni cereşti. 

Capacităţile de profet ale lui Dogaru demonstrează şarlatania lui: a prezis că papei Ioan Paul al II-lea îi va urma papa Petru, după care catolicismul va fi distrus, ceea ce nu s-a dovedit a fi adevărat; că în iulie 2002 va veni sfârşitul lumii, îndemnându-şi adepţii să-şi părăsească locurile de muncă, să se retragă în rugăciune, în adăposturi special amenajate.[3] Când a văzut că nu s-a întâmplat nicio catastrofă atomică, impostorul a explicat că doar credinţa lui i-a salvat pe români. 

Din opurile voluminoase ale ilustrului maistru, am desprins câteva idei majore, abateri foarte grave de la credinţa ortodoxă, întemeiată pe Sfânta Scriptură şi pe Sfânta Tradiţie: 

Dumnezeu-Tatăl are, pe lângă Sfânta Treime (?), încă 33 de fii neîntrupaţi, al căror nume este redat într-o listă (Ţara Sfântă Ortdodoxă şi Marea lucrare divină din România, p.134) şi care alcătuiesc sfântul consiliu divin. Dogaru mai afirmă şi că Tatăl i s-a revelat lui într-o formă accesibilă, negând astfel identitatea Tatălui cu Fiul (neoarianism). Cerul este, după el, de esenţă divină (Acatistier, p.197), ceea ce conduce la continuitatea fiinţei lui Dumnezeu în creaţie, adică la panteism.   

În legătură cu Maica Domnului, Dogaru susţine dumnezeirea ei, apropiindu-se aici de doctrina romano-catolică a imaculatei concepţii, ceea ce îi dă şi ei posibilitatea mântuirii şi induce egalitatea ei cu Fiul. Acest aspect este demonstrat şi de liturghia dogaristă dedicată Fecioarei Maria. Ea are un rol major şi în organizarea administrativă a cerului, conducând sfânta pertuţie divină (???) împreună cu cele mai evoluate puteri îngereşti. 

Organizarea cerului este împrumutată de la George Văsâi, care, înainte de a se sinucide, şi-a renegat toate operele; astfel, dogariştii susţin existenţa a unsprezece ceruri. Iniţial, Dumnezeu a creat un singur cer, de opal, apoi au apărut celelalte nouă. Urmează să fie creat un al unsprezecelea, cerul christoforic (Sfânta organizare a opalului, p. 11 şi Cerul Christoforic, Ed. Hyperion, Craiova, 2002). 

Despre suflet, Dogaru susţine că este compus, în opoziţie cu învăţătura patristică, care afirmă imaterialitatea sufletului, simplitatea şi caracterul său pur spiritual (Sfântul Grigorie de Nazianz, Sfântul Ioan Damaschinul). Microaluetele ( < fr. aluette – ciocârlie; este şi numele unui cântecel pentru copii) sunt unităţi indivizibile foarte inteligente cu sarcină energetico-spirituală diferită, mai mari decât celula umană care alcătuiesc o aluetă (!?).  Aceasta este indestructibilă, dar influenţabilă, aşa că una superioară o poate influenţa. Dogaru susţine preexistenţa sufletelor: ele nu se formează pe pământ, ci în cerul III, fiind transpuse în corp la 4 luni şi jumătate, cu care se unesc apoi. Sufletele se pot perfecţiona în cerul X, aspect valabil doar pentru cei cu misiuni speciale pe Pământ, apostoli şi  discipoli (Calităţile sufletului omenesc, Ed. Sfânta Ortodoxie, Craiova, 2000, p. 13; 17). 

Cele mai multe scrieri sunt dedicate ierarhiilor îngereşti, descrierii şi activităţii acestora. Dacă nu ar fi o caricaturizare a Sfintelor Făpturi menite să ne poarte de grijă şi să ducă rugăciunile noastre la Dumnezeu, am râde de inventivitatea şi stilul elucubrant cu care Dogaru şi colaboratorul său, Ştefan Dumitru, îi numesc şi scriu despre ei. Acesta din urmă se inspiră din teolegumena Sfântului Dionisie Areopagitul despre existenţa celor nouă cete îngereşti (Despre ierarhia cerească), alocând un spaţiu considerabil începătoriilor, aflate cel mai aproape de pământeni. Heruvimii sunt şi ei grupaţi în sfânta entorie a Pământului, 201 de sfinţi heruvimi care protejează pământul pentru a nu fi distrus de forţe cosmice, de forţele lui interioare, de oameni sau de extratereştri (Sfânta Entorie a Pământului, Ed. Sfânta Ortodoxie, Craiova, 2000, p.3). Acatistierul Sfintelor Puteri Cereşti, Ed. Sfânta Ortodoxie, 2001 e alcătuit din 121 de acatiste şi paraclise dedicate Sfintelor Puteri Cereşti, majoritatea inventate de Dogaru, nume pocite, hidoase, fanteziste[4]: Heruvicle, Fevreu, Petru-Pascale -cel care a propus înfiinţarea televiziunii cereşti, Biblia Maicii Domnului, p.431-, Savatie ( vă sună cunoscut? ),  Antracs (numele unei boli?!), Petreuţ (heruvimi), Tibor, Ciban, Donin (serafimi). Mihailon este îngerul prim-adjunct al arh. Mihail şi îngerul ocrotitor al României, Menafyoss e responsabil cu cercetarea persoanelor secrete ca ambasadori, spioni şi spioane,  Mikelian al II-lea ajută pământenilor împresuraţi de duhuri rele şi are în subordine 1000 de îngeri intervenţionişti (p.26), Flautynuss e responsabilul cu programele muzicale cereşti, Sandell e ocrotitorul cosmonauţilor, Ramynynus, superspecialistul ceresc în domeniul psihanalizei, Amonius al II-lea – superpsihologul ceresc (până şi îngerii lui Dogaru suferă de stres! ), Melfiorr, îngerul supersavant Engel e specialist în energetică moleculară şi a sistemelor cereşti. Arhanghelului Gavriil îi este dedicat un acatist cu o doză de sfinţire 1:7500, pe când cel al Arhanghelului Mihail este de 1:1000000. Sunt înşiruite o sumedenie de nume, fiecare cu atribuţiile sale precise: Fitzman cel Mare şi Frumos, Nicuşor cel Mic, Afterman cel Vioi, Dicu-Nicu ş.a. 

Concepţiile autorului se dovedesc a fi tributare epocii şedinţelor, statisticilor, inventarelor, rapoartelor şi colaboraţionismului, drept care nu ezită să încadreze şi populaţia cerească, pe sfinţi  şi chiar pe Dumnezeu în aceste servicii administrative pur umane.

---

[1] Craioveanu, Nicolae şi colab. – Elemente noi de ordin ceresc, Ed. Hyperion, 2002, p.5 

[2] Protoevanghelia lui Iacob, sec II, Inălţarea Fecioarei, atribuită lui Evodius, arhiep.Romei, Viaţa Maicii Domnului – Sf. Maxim Mărurisitorul, alte variante ale Vieţii… scrise de Epifanie Monahul, Ioan Geometrul, Simeon Metafrastul, Fecioara Maria – Pr. N.I. Ionescu, Viaţa Preasfintei Fecioare Maria - mon.Gamaliil Păvăloiu, Viaţa Maicii Domnului – protos. Nicodim Măndiţă ş.a. 

[3] Familia Lepădatu îşi amenajează un adevărat buncăr apocaliptic în piaţa Farul din Constanţa, sechestrând-o acolo şi pe nepoţica lor de 4 ani şi provocând certuri în cuplu (vezi Secta lui Lepădatu, în Ziua, 2002, nr.2493, 26 august) 

[4] ÎPS Calinic Botoşăneanul – Op. cit., p. 39

Biserica Secretă. Scurt parcurs al mişcării

                   Se vorbeşte adesea despre o tendinţă din ce în ce mai accentuată de scindare în interiorul ortodoxiei, legată îndeosebi de „opoziţia” tradiţionalism – ecumenism. Scopul acestui articol nu îl constituie cauzele acestei dispute simptomatice pentru o comunitate religioasă aflată în situaţia de a supravieţui unei societăţi secularizate, supusă unor permanente mutaţii sociale şi economice, ci consecinţele învederate ale maximei alienări, prin a căror observare dorim să tragem un semnal de alarmă.

                    O mişcare pseudoreligioasă care revendică ortodoxia, în virtutea descoperirii divine a adevărului suprem al cărui deţinător unic se pretinde a fi liderul ei charismatic este şi Biserica Ortodoxă Secretă. Gruparea a fost fondată de Constantin Dogaru, originar din Măluşteni, Vaslui, dar locuind în Tecuci. Absolvent al Facultăţii de Mecanică din Galaţi, el a fost angajat ca maistru, predând mai întâi discipline tehnice la Liceul Industrial Nr. 1 din oraşul de domiciliu (1978-1984) şi apoi matematica la Şcoala Gimnazială din Cosmeşti (15 sept.-16 nov. 1999). Pornind de la sesizarea unor eleve referitoare la comportamentul inadecvat al acestuia, care, în loc să se ocupe de predarea disciplinei pentru care fusese angajat, distribuia broşuri cu conţinut religios, alcătuite de el, şi aborda discuţii pe teme de sexualitate, Consiliul de administraţie al şcolii demarează o anchetă, propunând desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Constantin Dogaru alege să demisioneze, dar îşi continuă opera de prozelitism, încercând să-i convingă pe cât mai mulţi că este subiectul unor teofanii, mariofanii şi mai ales anghelofanii şi că este însărcinat cu o misiune specială de Înalt Comunicator şi de profet al trezirii naţionale în pragul Apocalipsei. Ţara Sfântă România, aşa cum o numeşte el, are rolul principal într-o viitoare organizare a lumii, fiind un Nou Ierusalim (care se va întinde din România în tot mapamondul).

                    Arogându-şi titulatura de preot şi arhiereu, inginerul, care în trecut ucenicise şi pe la gurul Gregorian Bivolaru, susţine o ferventă activitate, hirotonind bărbaţi şi femei, alcătuind scrieri cu caracter liturgic şi profetic despre care pretinde că vin în completarea Revelaţiei şi pe care le distribuie adepţilor, dar şi altor persoane, reuşind astfel să atragă pe unii călugări, preoţi şi credincioşi naivi şi fără o cultură teologică serioasă.

                     Lui Dogaru i s-au asociat şi alţi preoţi excluşi din BOR, conduşi de Ion Preoteasa, fost preot la biserica românească din Los Angeles, caterisit pentru fraudă, comportament violent faţă de soţia sa, viaţă imorală şi parazitară. Gruparea lui Preoteasa se numeşte Biserica Creştinilor Ortodocşi Tradiţionali şi a Vlahilor de Pretutindeni, susţinută în secret de Moscova sau Valahii de pretutindeni. Se pare că mentorul acesteia a exercitat o influenţă nefastă asupra lui Dogaru, cei doi asociindu-se încă din 2002, când Preoteasa îl hirotoneşte în cadrul unei liturghii oficiate în bucătăria unui apartament din Bucureşti. După un an, inginerul nu mai recunoaşte autoritatea vlădicii Ion, însă nu întrerupe legătura cu acesta şi cu gruparea sa, prevedere bine-gândită, ţinând cont că Preoteasa va fi hirotonit la 30 iulie 2004, prin aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din Catacombe (Biserica Autonomă din Ucraina sau a Ruşilor Albi) a PF. Patriarh Tihon, „pe baza pregătirilor teologice şi pentru meritele deosebite, din punct de vedere duhovnicesc, şi pentru exemplul de viaţă monahicească”. Biserica Ortodoxă Rusă din Catacombe, una din cele trei biserici aşa-zise ortodoxe din Ucraina, este văzută ca necanonică, nerecunoscută şi nici in comuniune cu vreuna dintre bisericile ortodoxe autocefale surori. Constantin Dogaru reuşeşte să-şi facă rapid adepţi în principalele oraşe ale ţării, un puternic centru fiind la Tecuci, jud. Galaţi, unde îşi are reşedinţa, apoi la Constanţa, Tulcea, Piteşti, Bucureşti, Drobeta- Turnu- Severin, Timişoara, la Adjud unde a hirotonit arhieriţă pe Reta Miron (vânzătoare în Piaţa Centrală) şi pe Olimpia Cojocaru (croitoreasă), în Vrancea unde, atrăgându-l pe fostul preot Dumitru Poiană de la Parohia Rugineşti, provoacă o adevărată răzmeriţă a credincioşilor ortodocşi, hotărâţi să elibereze cu forţa biserica de prozeliţi. Printre acoliţii săi se numără şi prof. Ştefan Dumitru din Bucureşti, un adevărat ideolog al mişcării, Nicolae Negrilă, cel care coordonează activitatea Editurii Sfânta Ortodoxie din Craiova, Dimoftache Ulise din Tecuci, fost soldat, bolnav psihic. La Braşov îl slujesc arhieriţele Silvia Gheorghe şi Doina Hosu, iar la Vaslui a reuşit s-o convingă pe Mihaela Manu, reporter la un ziar local. Grupul din Bucureşti este condus de Ana-MariaVoinea, patroana fundaţiei şi a ziarului Har. Majoritatea indivizilor cooptaţi se dovedesc persoane cu tulburări emoţionale, chiar psihice, aflaţi într-o perioadă de criză profundă a vieţii lor, depersonalizaţi sau cochetând cu ocultismul şi practicile yoga, cum este cazul lui Nicolae Craioveanu, lector Anatecor specialist în terapiile cu biocâmp. Este de remarcat această proliferare îngrijorătoare a ideilor unui individ cu grave tulburări de comportament şi cu un accentuat delir psihotic, dovedit de multe ori şi prin acte de violenţă.

                       Mişcarea dogaristă nu este nouă în peisajul noilor mişcări religioase din România postdecembristă. Ea îşi are originile în mai vechi practici de exacerbare a misticismului religios devenite celebre în perioada interbelică pe care Constantin Dogaru le revendică drept argumente ale tradiţiei pe care se bazează şi precedente ale comunicărilor sale. Este vorba de Petrache Lupu, ciobanul gângav de la Maglavit, socotit chiar în mediile teologice ale vremii profet şi vizionar cel care l-a văzut pe moşu dumnezeu, adică s-a întâlnit, aşa cum a crezut el, cu Dumnezeu-Tatăl (!) sub o salcie plângătoare şi Acesta i-a descoperit lui cele viitoare. Un nume des invocat este şi cel al Vasilicăi Gurău, alias măicuţa Veronica de la Vladimireşti, convinsă că s-a întâlnit cu Maica Domnului în lanul de porumb şi aceasta i-a spus să ridice o mănăstire de fecioare neprihănite. După o perioadă apoteotică, înainte de venirea comuniştilor la putere, măicuţele de la Vladimireşti sunt cuprinse de un adevărat duh al răzvrătirii, căci fură părticele din moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov, nu se supun chiriarhului locului, nici măcar patriarhului Justinian, iar în 1958 mănăstirea e tranformată ăn I.A.S. Veronica, stareţa, e condamnată, dar, după ce iese din închisoare, obţine un apartament în Bucureşti şi-o vilă la Poiana Ţapului, îşi petrece concediile în străinătate şi se mărită cu Gigel Văsâi, un fiu duhovnicesc mai tânăr cu 25 de ani decât ea. După ’89, revendică cu succes locul, redevenind stareţă, însă e suspectată în continuare de tarele ezoterismului.

                        Fenomenul Pucioasa şi Turma Sfântului Ilie sunt alte două mişcări asumate ca predecesoare de Dogaru şi de secta acestuia, toate având în comun înclinaţiile mistic-orientale, vizionarismul patologic şi liderii pnevmatofori. În primul caz, accenul cade pe chemarea divină a ridicării Noului Ierusalim românesc, centru spiritual al lumii, de către soţii Zidaru, după o vedenie a maicii Virginica. Apocalipsa propovăduită de pucioşii neprihăniţi va constitui o linie majoră a ideologiei (fantasmagoriei) dogariste. Mişcarea şi adepţii ei au fost anatemizaţi de Sfântul Sinod al B.O.R. în 1993. În celălalt caz, al Turmei Sfântului Ilie, aberaţiile sunt şi mai mari: îl îndumnezeiesc pe Sfântul Ilie, cred în reîncarnarea succesivă a Sfintei Treimi în el, apoi în Ioan Botezătorul, în Inochentie de la Balta şi în Alexie de la Buzău, susţin că Maica Domnului e moldoveancă, interpretează Scriptura după bunul plac, exacerbează castitatea, îndemnând la căsătorie albă (consideră că organul sexual e semnul lui antihrist), încurajează violenţa şi chiar crima. Şi ei au fost anatemizaţi de Sfântul Sinod în 1994.

                       Mergând pe această filiaţie, mişcarea dogaristă poate fi considerată neogherasimistă. Prin anii ’50, un oarecare Vasile Bârsan din Bicaz rastălmăceşte simbolul de credinţă, oprindu-de la: “Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul…. cerului şi al pământului!”. De aceea gruparea se numea Domnul de viaţă. Ucenicii lui Bârsan credeau că el este Duhul Sfânt şi că după moartea sa se va reîncarna, aşa că, atunci când dau peste monahul Nil Dorobanţu sau peste ierodiaconul Gherasim de la mănăstirea Cocoşu, văd în ei pe vechiul lor maestru, persoană divină; doar că la mănăstirea menţionată mai erau alţi doi călugări, Arsenie şi Nichifor, ceea ce i-a convins pe ucenici că au de-a face cu Însăşi Sfânta Treime. Gherasimiştii, în mod similar turmiştilor, presupune idolatrizarea umanului. Ierodiaconului i se atribuiau calităţi divine, adresându-i-se acatistul Domnului nostru Iisus Hristos cu numele său adăugat sau cu apelative specifice Fiului lui Dumnezeu: Preaînalt Stăpân, Mare Arhiereu, Mântuitorul nostru ş.a, rătăcire de neimaginat.

                      Inspirat de aceşti predecesori, de practicile yoga şi de cărţile lui George Văsâi, soţul maicii Veronica, gruparea lui Constantin Dogaru se rupe de specificul ortodox al bisericii străbune, devenind o mişcare eretică, de tip sectar.